Totalul afișărilor de pagină

joi, 14 februarie 2019

,, Cât valorează omul dacă n-are memorie? ''


         Oare un popor care a călcat în picioare și a distrus atâtea generații obținând astfel ca omul să renunțe la gândire și să-și piardă memoria...va putea vreodată să se însănătoșească? [...] Țara în care au fost exterminați oamenii jumătate de secol se teme să-și amintească trecutul. La ce se poate aștepta o țară a cărei memorie este bolnavă? Cât valorează omul dacă n-are memorie? Gândirea uscată n-ar putea renaște decât ieșind din această boală gravă al cărei diagnostic încă n-a fost pus. Dar pentru a pune diagnosticul trebuie făcut  bilanțul unei experiențe ce s-a întins pe jumătate de secol. Aceasta e prima dintre datorii și cea mai importantă. Dacă e dusă până la capăt și dacă viața mai dăinuie pe pământ, se poate spera la o renaștere a gândirii. Atâta vreme cât trecutul n-a fost înțeles, ar fi zadarnic să nutrim vreo speranță. [...] Trebuie vindecată amnezia. E problema numărul unu. Trebuie plătit pentru toate, altminteri nu va exista viitor. 

 (Nadejda Mandelștam, Speranţa  abandonată)


(Sursa: httpspro.magnumphotos.comCatalogueGueorgui-Pinkhassov1979)


sâmbătă, 2 februarie 2019

MOARA DRACILOR




Tot fugărit de câinele cel roș,
Băgai la « Moara dracilor » în coș.
Huruitoarea macină răsad,
Amestecat cu codina din iad.
Și scârtăia tihnită din măsele,   
Adulmecând și-o grindină de stele.
Așa alisveriș n'a mai avut
De când căzu din stele Belzebut...
La « Moara dracilor », după ponoase,
Se macină și suflete și oase.
Flăcăi voinici, cu cerul strâmtorat,
Brânciti de o huiduma de păcat,
Se'mpotrivesc, sub pietre, scăpărând
Câte-un crâmpei de viață, când și când...
Icnește hardughia din ţâţâni,
Prin beznă căutând după stăpâni
Și mulțumită'n miezul nopții bate
Din aripile-i negre, lăbărțate,
Că măcinat tot anul numai floare
Și feciorelnice mărgăritare...
La moara asta, dac-ai mas în drum,
Îți ia din suflet Diavolul uium,
În fiecare zi câte-un miertic,
Iar inima ți-o joacă la arsic.
De-atâta ghes am și uitat că sânger,
Și c'am avut cândva și eu un înger.
Hei! Cum m'a prins dihania sub roată,
Și ce mai Făt Frumos eram odată!
Pe-atunci, mănând cerboaicele la strungă,
Mai sărutăm pios câte-o ledungă
Și mai torceam pe-un fluieraș de tei
Din subsuoara lunii, funigei.
Treceam domol prin lume, căutând
 Un colțișor de loc pentru comand
 Și nu purtam pe drum nici un trofeu
 Și nici sfărâmături din visul meu.
 Cu flamura credințelor vâlvoi,
 Făceam din roată soarelui urzoi
 Și năvodeam de-o punte'n paradis,
 Să-mi duc coburii doldora de vis...
 Și-așa din lumea asta, dintr'o dată
 Am nimerit la Moara blestemată.
 Plinind sorocul unui zodiac
 Sau sadică plăcere-a unui drac.
 Agonisită sufletului galeș,
 Mi-a jefuit-o câinele de vameș.
 Și mi-au păscut pârloaga cerului
 Lăcustele capriciilor lui...
 Nechează gloaba pe maidanul gol
 Visând un braț de iederă'n ocol.
 Iar sufletul mai scormone 'mprejur
 O'mbucătura mică de azur...
De când băgai la moară asta'n coș,
 Mi s'a umplut tabolul cu reproș.
Și'n cerul gurii mi-a turnat Satan,
Din coșoroaba Iadului, catran.
Hei, râșniță, bătuți-ar la răscruci
Arhanghelul aripile'n butuci!
 Mai răsucește-te odată'n fus,
 Și'ntorce-mă, să mor cu fața'n sus!

Eugen Măgirescu




(Sursa: Memorialsighet.ro)