La începutul anului 2020 aş vrea să fac
puţină dreptate unui om pe care l-am descoperit
în arhivele Securităţii şi despre care cred că nimeni nu a scris până
acum. Probabil că nu mai trăieşte, fiind născut în 1924, nu ştiu nici măcar dacă
a apucat zilele căderii comunismului. Căutând informaţii despre mişcarea de
rezistenţă armată de la Nucşoara, am găsit poeziile sale confiscate de securişti
şi copiate cu grijă, aşa cum un ucigaş îşi păstrează lucruri ale victimei nevinovate drept trofeu.
Aş vrea să îl aduc pe domnul Burtea
Dumitru în lumină, să-l scot din anonimatul la care l-au silit ei, să fac un
minim gest de justiţie. El a fost agăţat
într-un dosar al Nucşoarei parcă aşa în trecere, ca să i se mai
dea o lovitură unuia care nu s- a săturat să vorbească contra lor, deşi o mai păţise
odată. Da, căci Burtea Dumitru din Dragoslavele a fost arestat mai întâi
pentru că a activat în 1948 într-o organizaţie subversivă – Partidul Naţional Ţărănesc. Era începutul
represiunii comuniste şi a primit patru ani de închisoare. A venit acasă şi şi-a
găsit slujbe glorioase, demne de un intelectual, cum ar fi: gaterist, dulgher,
lăcătuş constructor, lăcătuş de întreţinere, educator –pedagog la Seminarul
Teologic, mecanic. A continuat însă să viseze, să scrie poezii, să se întâlnească
cu prietenii, cu care ,,s-a manifestat duşmănos la adresa regimului democrat’’.
Aşa că nu a lipsit prea mult ca să intre din nou în vizorul Securităţii, care în
1959 îl chestiona despre legăturile sale, despre creaţiile
sale. Şi nu e greu de înţeles în ce termeni îl ancheta căpitanul
de Securitate Bădicuţ Tănase, dacă bietul poet amator îşi caracteriza astfel
pasiunea:
,,Întrebare – De când ai început să
scrii literatură şi de ce fel – gen?
Răspuns – Am început să scriu în
domeniul genului liric – versuri – în 1942 şi de atunci nu am mai publicat
nimic până după 23 august 1944. În continuare am mai scris poezii după anul
1954 când m-am eliberat din închisoare. Până în anul 1947 am
scris poezii pe numele meu real, iar după 1954 când m-am eliberat din închisoare,
am scris sub pseudonimele de ,,Toma Burdu’’ şi ,,Al. Denamad’’.
Mi-am atribuit aceste pseudonime
pentru mai multe motive, între care şi acela că pe numele real nu mi s-ar fi
publicat, însă nu ar fi influenţat prea mult această pentru că orice pseudonim aş
fi folosit, trebuia să- mi indic adresa şi numele exact pe care să mi se trimită
răspunsul.
-
Ce caracter au lucrările dumitale în general?
-
Lucrările mele în general au un caracter
pesimist şi idealist. Ele nu numai că nu aduc un aport orânduirii actuale –
societăţii în general, dar în multe din ele am manifestări împotriva regimului
democrat-popular din R.P.R.’’
Dar iată o poezie ,,dușmănoasă’’ la
adresa republicii populare, cred eu, un manifest literar al său:
Eu
Dece
mă-ntrebi străine cine sînt?
Sălbatic sînt și-s
tânăr. Nu-s un vreasc,
Doar
inima-mi miroase a pământ
Când
vremea mă striveşte ca un teasc.
N-am
fost vreodată trist şi nici solemn,
Copil
doar al nădejdilor în sbor
Îmi
fură strâmte criptele de lemn,
Şi
m-am desprins prin visuri călător.
Ci
visul când l-am prins cu două mîni
Şi-am
vrut să-l dărui omului, în spice,
Mă
alungară-n uliţi, ca pe cîni,
Din
porţi, în trupu-mi au izbit cu bice.
În
sufletu-mi, viorile s-au frânt,
Şi-am
stat ca plopu-ncremenit în ger,
Bătut
cu bici de trăznet şi de vânt,
Hrănit
cu ploi şi grindină din cer.
Şi-n
nopţi de veghe, vorbele mi-am strâns,
Să-mi
ticluiască viaţa, an de an.
Sălbatic
sînt şi pentru cât am plâns,
Mi-am
ars durerea-n vers, ca-n porţelan.
(Din lucrarea în pregătire - ,,Rezistenţa armată anticomunistă de la Nucșoara (1949-1958)’’
