Copiii percep altfel timpul decât noi adulţii. Pentru
ei acum 30 de ani poate să însemne la fel de bine acum 130 de ani sau chiar şi
mai mult. E ceva ce s-a întâmplat tare demult. Odată când aveam în jur de 35 de
ani mă surprindeau văzând în privirea lor uimirea,
n-o spuneau dar o înţelegeam – eu eram deja
bătrân.
Chiar dacă părinţii lor erau şi mai în vârstă. Acum oare ce să mai spun?
Aşa că perioada comunistă le
pare, la început, când prindem să discutăm despre ea, atât de îndepărtată
ca oricare alta, că domnia lui Vlad Ţepeş
bunăoară sau cea a primului război mondial. Nu este uşor să îi readuci în
timpul istoriei recente – doar atunci au trăit bunicii lor în tinereţe, poate şi
unii dintre părinţi. Şi duci o muncă de
lămurire apoi ca ei să lase
telefonul sau laptopul deoparte pentru a cere informaţii alor lor, adică să
discute cu martorii acelei istorii, să facă poate un mic interviu, să se joace
de-a jurnalistul. Pare uşor, dar unii sunt mulţi mai comozi, prefera să
acceseze prima pagină din Wikipedia şi să scrie ce au scris şi trăit alţii. Şi
totuşi rudele lor sunt tot la un clik – distanţă, mai bine zis
la un sărut-mâna sau bună – ziua distanţă. Şi de obicei foarte dornici să mai
discute cu nepoţii, să mai povestească despre perioada tinereţii lor, viaţa în
vremea lui Ceauşescu.
După care ne întâlnim și discutăm, îşi prezintă descoperirile cu mirare şi
uneori neîncredere, ne contrazicem şi sperăm să iasă ceva
bun din toate acestea.
Dacă i-aş întreba după o
vreme care sunt primele cuvinte ce le vin în minte legate de comunism ei mi-ar
răspunde: un lucru în care greu ne putem imagina în ziua de azi, trai mai simplu şi mult mai diferit decât cel din zilele
noastre, un fior – mi se pare că a fost
o perioadă cumplită, un lucru bun deoarece oamenii aveau locuri de muncă
stabile, Nicolae Ceauşescu, securism, raţie, miliţia, Elena Ceauşescu,
partizanii, munca pentru stat, Canalul Dunăre – Marea Neagră, nu aveai voie să
te uiţi la televizor după ora 10, frică, frig, durere, oamenii nu aveau drepturi, vremuri grele pe
care oamenii erau nevoiţi să le suporte, securitate şi partizani, comunism ca lipsă de libertate,
tiranul cel mai mare – Ceauşescu, dureri pe care oamenii le aveau pe acea vreme
deoarece nu erau liberi, sărăcie, duritate, Ceauşescu şi dictatură …
Acestea ar fi cuvintele cu
care ei ar zugrăvi rapid o epocă, nu alta decât cea numită atunci epoca de aur!
Aurul îşi pierde strălucirea şi lasă realitatea
crudă la îndemână curiozităţii copiilor, a judecăţii lor care se face din două,
din trei surse şi îi obligă să confrunte
rezultate diferite, chiar opuse uneori.
Dacă i-aş întreba cum
le-ar fi plăcut să trăiască în perioada comunistă, răspunsurile ar fi aproape
exclusiv pe aceeaşi linie – nu, de fapt
un NU ! Pentru că viaţa era grea, oamenii
nu erau liberi să facă nimic, oamenii erau chinuiţi în acel timp şi sunt
norocos că m-am născut în perioada aceasta, nu aveai dreptul la mâncare mai bună,
la apă caldă şi căldură iarna, cozile
erau interminabile la zahăr, ulei, pâine etc,
deoarece puteam fi luată la închisoare, n-aş fi vrut să mă chinuiesc să trăiesc
suportând frigul şi cozile, ar fi fost foarte greu pentru mine căci ne puneau să
facem practică agricolă, nu îmi plăcea fiindcă de Crăciun când tăiai un animal
domestic trebuia să împărţi pe jumătate cu statul, regimul era foarte strict şi
copiii trebuiau să muncească în folosul ţării, elevii purtau uniforme, oamenii
nu puteau ieşi din ţară, treceam prin frig, foamete, atunci totul pare mai
dificil şi în ziua de azi poţi fi mai liber şi poţi să faci ce îţi doreşti…
Dar nu chiar totul era
negru, oamenii erau mai bogaţi sufleteşte, chiar dacă financiar nu. Chiar dacă
nu aveau bani, maşini, averi, chiar dacă aşteptau mult la coadă pentru a-şi
cumpăra mâncare, chiar dacă nu aveau condiţii, ei, oamenii erau mai bogaţi
sufleteşte, aveau înţelegere, armonie, pace, credinţă, oameni cu frica lui
Dumnezeu. Poate atunci erau mai miloşi, mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea
aceea, deoarece oamenii erau mult mai naturali decât acum, nu erau atât de falşi
şi de lacomi, ca cei din ziua
de azi. Altcineva ar spune că în primul rând i-ar fi plăcut fiindcă orice om
avea un loc de muncă stabil şi primea salariul cuvenit, i-ar fi plăcut fiindcă
la şcoală copiii aveau respect pentru profesorii lor în orice moment.
Dacă i-aş întreba, în
cazul în care ar fi trăit totuşi în acea vreme, ce le-ar fi lipsit mai mult, răspunsurile
ar fi destul de previzibile în prima instanţă: telefonul, căldura, apa caldă, tehnologia de azi care nu era aşa de avansată
atunci, calculatorul, instagram,
youtube, muzica, prietenii, televizorul, bicicleta, mâncarea ce nu o puteam cumpăra decât pe cartelă, hainele mai
de calitate, diversitatea alimentelor …
Dar pentru că nu tot ţine de confortul fizic şi de distracţie, alţi copii
cu siguranţă că mi-ar răspunde: libertatea de astăzi, care pentru mine e cea
mai preţioasă, libertatea de a călători oriunde în lume, puterea de a-ţi
exprima liber opinia, puterea de a mă exprima liber, bucuria, fericirea…
(Sursa: Podul.ro)
Cu voia dumneavoastre,
ultima este fericirea, care de fapt cuprinde totul – dreptul la a fi fericit pe
care o societate totalitară, o societate comunistă i-l rezervă cetăţenilor săi în
viitor. Veţi fi fericiţi, dar mai încolo, până atunci, cu sacrificii uriaşe,
trebuie, e datoria vostra, să pregătiţi fericirea generaţiei ce va veni.
Dar fiindcă a existat un
1989, momentul acesta a făcut cu putinţă ca
generaţia viitorului să aibe șansa de
a-și căuta singură fericirea, nu înregimentat, ci individ cu individ, de
fapt om cu om. Fericirea la a cărei bază stă libertatea. Iar acest lucru m-a dus cu gândul
la ieşirea lui Florin Constantin Pavlovici din închisoare în 1964 şi gândurile
lui acolo, pe peronul gării de unde lua trenul spre casă: ,,Nu-mi
venea să cred că îmi era atâta frică de libertate’’…
