Anul 2023 a venit la
Nucşoara cu multe planuri şi speranţe. Însă cu toate eforturile făcute de cei
din echipa CER, nu s-a putut face nicio lucrare la casă. Suma strânsă prin
donaţii a fost prea mică pentru nişte planuri nicidecum ambiţioase. Echipa de meşteri
maramureşeni urma să refacă acoperişul şi tavanele. Tigla originară din 1931 ar
fi trebuit dată jos, adusă la starea iniţială sau înlocuită dacă ar fi fost
prea deteriorată. Un an pierdut, un an în care praful s-a aşternut pe casă şi pe visele noastre, a celor din echipa CER.
2024 ne-a adus mai
multă speranţă prin implicarea doamnei Ana Maria Goilav, profesor la
Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti. Astfel, în perioada 20-27
aprilie, o echipă de 12 studenţi conduşi de doamna Marina Gingirof şi doamna
Goilav, a lucrat la faţada casei.
Prima zi a fost
dedicată informării studenţilor, atât în ceea ce priveşte partea istorică, cât
şi cea practică, legată de munca lor propriu zisă. S-a convenit ca lucrarea să
înceapă cu refacerea spatelui casei, unde pe vremuri se aflase o mică
bucătărie. Materialele, asemenea celor de acum aproape o sută de ani – pământ
galben, nisip şi var. Totul trebuie să fie autentic, ca în vremea în care
Elisabeta şi Gheorghe Rizea, ajutaţi de rude şi vecini vor fi făcut o clacă
pentru a construi casa, pentru a o tencui, împodobi cu motivele florale bine-cunoscute. Arhitectul
proiectului, Matei Damian, le-a vorbit despre istoria CER, ce s-a dorit, ce s-a
realizat şi ce vrem în continuare, cu sprijinul lor. Doamna Ana Maria Goilav şi
domnul Cătălin Perja au completat subliniind importanţa unui asemenea proiect
şi prezentând şi câteva date tehnice.
Luni a fost prima zi
de muncă, dar şi prima zi în care s-a dezlănţuit o ploaie rece ce a tocat
mărunt visele noastre şi cred eu şi moralul tinerilor studenţi. Doar două zile
din săptămâna ce a urmat au fost bune de lucru, cu soare. În celelalte
studenţii au muncit printre picături, uneori cu pelerinele de ploaie pe ei, în
condiţii dificile pe care le-au înfruntat cu curaj cum numai nişte copii
idealişti o pot face. De altfel, profesorii lor aşa îi numeau, copii, şi au
avut grijă de ei precum părinţii de copiii lor. Bogdan Vârvoreanu a fost şi el
mereu alături de ei şi s-a ocupat de partea administrativă. Cazarea a fost
asigurată de prietenul nostru, profesorul de istorie Constantin Berevoianu, la
Casa Carpatica. Ajutorul dat de domnul Cojocaru, primarul din Nucşoara şi de
domnul Virgil Baciu a fost bine venit.
Eu am reuşit să ajung
vineri la Nucşoara şi am urmărit cum s-a pregătit materialul pentru partea
laterală, dinspre stradă. Pământul era dat prin sită, se scoteau manual toate
impurităţile, se amesteca cu nisip, cu var, apoi se adăuga apă şi se frământa până totul ajungea o pastă
omogenă uşor de lipit. Asta a văzut un profan ca mine ! O muncă migăloasă, pe care ,,copiii’’ o
făceau în echipă, conştiincios, vorbind puţin şi cu glas jos în timp ce dintr-o
boxă se auzeau ,,oldies but goldies’’. Şi profesoara lor Marina era peste tot,
nu doar urmărind ca rezultatul să fie cât mai aproape de perfecţiune, dar
punând mereu mâna pe sapă, pe greblă, amestecând pământul cu var şi nisip. Ei
sunt cei care au muncit în atât de grele condiţii şi cărora le mulţumim din
suflet pentru aceasta:
Carla Antonia
Ana Maria
Andrei Gabriel
Teodora
Mihai Cristian
Gabriel
Alexandru George
Sânziana
Dara Melinda
Andreea Larisa
Ana
Elena Teodora
Ce i-ar fi plăcut Elisabetei Rizea să vadă atâţia tineri în curtea ei,
muncind din greu la căsuţa de la numărul 16! Ar fi vorbit cu fiecare, i-ar fi întrebat
de unde sunt, cum se înţeleg cu părinţii, dacă le e frig, oare au mâncat ei
bine? Şi ar fi venit cu o cană cu lapte cald, proaspăt muls de la văcuţa ei şi
i-ar fi mângâiat cu privirea pe toţi. S-ar fi mirat cât de puternice sunt
fetele, cum fac ele lucrul ca băieţii, deşi sunt domnişoare de oraş. Şi apoi le-ar fi
povestit cu glasul său
inconfundabil. Iar ei ar fi inteles mai bine decât
de la oricine, mai bine decât de la noi profesorii, cât de important este să se
limpezească lumea. Da, şi ar mai fi înţeles că, atât cât s-a putut, ei au dat o
mână de ajutor pentru ca această casă
să găzduiască cândva
alţi şi
alţi tineri ca ei, iar aceştia vor afla
istoria locului şi vor duce mai departe vorba Elisabetei
Rizea - ,,Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit
lumea!’’