Totalul afișărilor de pagină

luni, 2 martie 2020

Afacerea ,,Foxtrot’’



     În octombrie 1917  a avut loc revoluţia bolşevică din Rusia care a şters pentru totdeauna faţa acestei ţări şi după ani, a influenţat enorm alte ţări între care şi România. Comuniştii ruşi au făcut pace separată cu Puterile Centrală pentru a se canaliza asupra duşmanului din interior. Până atunci peste 2 milioane de soldaţi ruşi îşi dăduseră viaţa pentru Rusia, dar ce a urmat a întrecut orice coşmar. În războiul civil ce s-a întins până în 1922, de fapt războiul unei acerbe lupte de clasă, şi-au pierdut viaţa circa 10 milioane de ruşi şi alte naţionalităţi din fostul Imperiu. Adică aproape 10% din populaţie! În acest an în ţară nu mai exista  vechea aristocraţie care condusese sute de ani, aceasta nu mai avea decât o pondere de 14% ! Cei mai mulţi aristocraţi fuseseră ucişi în timpul războiului civil, o parte reuşiseră să se refugieze din Occident. Supravieţuitorii vor trăi valuri teribile de represiune, această clasă socială trebuia să dispară cu totul, nu mai conta că vlăstarele lor se născuseră după căderea Imperiului. De obicei autorităţile nu aveau nevoie de vreun pretext pentru a-i nimici. Au existat însă şi scurte perioade de relaxare când V. I. Lenin era grav bolnav, iar urmaşii săi erau ocupaţi cu lupta de succesiune.
    Aşa că, de exemplu, în 1924, un bun pretext a fost socotit de autorităţi nici mai mult nici mai puţin decât ,,foxtrotul’’, un decadent dans importat din Occident, care nu putea decât să fie utilizat de decadenţii aristocraţi pentru a submina puterea Sovietelor ! Au fost arestaţi sute de tineri care încercau să uite de viaţă apăsătoare şi se întâlneau să-şi petreacă plăcut serile.
      Printre cei arestaţi s-a numărat şi fiica generalului Danilov, care şi-a transpus suferinţa în versuri ce ridiculizau gravitatea situaţiei sale:
,,Deşi ar putea fi o legendă, a fost un scandal pe Ostojenka,
vedeţi dumneavoastră.
Şi-un grup întreg, toţi mai puţin un puşti, în Ural
au fost deportaţi.
Au uitat de cadeţi şi de eseri, acum avem ,,foxtrotiști’’
Vreo dousprezece duzini, arestaţi de G-P-U… Şi de ce?
Nimeni nu ştie!
Iar noi, veseli şi fără griji, am pornit dansând spre
închisoare fără tărăboi.
Da, să recunoaştem cu inima grea, foxtrotiștii suntem noi!
Eram vreo două sute, de la 10 la 20 de ani, ce vârstă sinistră!
Iubeam şi râdeam, cântam şi dansam, era o nebunie!
Abia de ne ştiam unul pe altul, dar pe ei nu-i deranja.
Aici am venit cu toţii şi toţi cu aceeaşi acuzaţie!
O, foxtrot, foxtrot! Toată lumea ar trebui să te blesteme!
Căci eşti motivul detenţiei noastre! Pentru tine
am dansat într-o închisoare jilavă, bănuiţi de lucruri cumplite.
O foxtrot, foxtrot,  redută a forţelor oculte, fioroasă
reacţiune!
Eşti cuibul contrarev.  în Fed. Rusă Sovietică Socialistă
Eşti speranţa şi temelia sa!
Soarta noastră să fie o lecţie pentru toţi: de veţi fi, din
întâmplare, invitaţi la un foxtrot,
Aveţi grijă să spuneţi, ,,Pardon, dar nu dansez!’’

(din ,,Ultimele zile ale aristocraţiei ruse,  Douglas Smith)


Decadentul si periculosul dans occidental...