Cele mai tulburătoare poezii despre ceea ce
s-a întâmplat la Pitești, cred că aparţin lui Sergiu Mandinescu și Aurel
Vișovan. Când le citești nu se poate să nu îţi atingă corzile sufletului, să nu
te zdruncine cumva. De asemenea mai cred că de câte ori au fost citite de
foștii deţinuţi, majoritatea au gândit - ,,Bine că nu am fost acolo, bine că nu
am ajuns să trec și prin acel iad…’’Aceste două nestemate negre le las și eu
aici, la început de an 2019, când se vor împlini 70 de ani de la începutul
,,nopţii jefuite de stele’’.
Amin
De-aş avea o pană de înger
Şi cerneală de bezne,
Poate că abia atunci mi-ar fi lesne
Să mă adun din toate risipirile,
Să-mi scriu amintirile
Şi să spun tuturor de ce sânger.
Era o noapte jefuită de stele...
La fereastra nădejdii – zăbrele,
La uşa salvării – lăcate,
Iar frunţile noastre palide înnoptaseră
toate.
Când, deodată, din mijlocul nostru
Izbucni, ca o flacără neagră, ura.
Focul ei a topit într-o clipă
Gând, suflet, aripă –
Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.
Baroase cumplite zdrobiră tăcerea
În cioburi de răcnete mari cât durerea.
Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până
la cer.
Martirii ardeau pe ruguri de ger...
Atât de cumplite au fost suferinţele,
Atât de năprasnică urgia,
Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut
minţile,
Alţii şi-au pierdut veşnicia.
Într-un târziu toate sufletele zăceau
sfărâmate.
Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge!
Pe jos erau risipiţi creiţarii de sânge,
Plata atâtor păcate.
Dintre cei care au trecut pe acolo, numai
morţii trăiesc.
Iată, de pildă, eu – umblu, vorbesc,
Asemenea lui, aşijderea ţie,
Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o
moarte vie.
Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul
comorilor,
Îmbrăţişându-mi lespedea de patimi şi chin.
Aştept îngerul zorilor,
Aştept Învierea,
În numele Tatălui şi-al Fiului, şi-al
Sfântului Duh,
Amin!
Sergiu Mandinescu
Pitești
Opriţi-vă din hohote, nebuni !!!
În râsul vostru negru
Fierb clocote de sânge
Din rânjetul satanicei
furtuni.
Pe cine-aţi răstignit din
nou, nebuni ?!
Ce cântec sfânt în scrâşnet
greu se frânge...
O!... Dans în ritm macabru
Apocaliptic ropot de
prohodiri ciudate
Cer negru
negru clopot
Ce-ntunecat se bate
şi
bate . . . bate . . . bate
. . .
Morţi vii,
Stafii, şi câte-un înger
mat
Ce a-ngheţat
Plecat în veşnicii.
Morţi vii
Stafii şi urlete surpate de
nebuni...
O, Doamne, unde eşti ?!
De ce n-aprinzi minuni,
minuni cereşti ?
Pe unde eşti, o, Doamne,
unde eşti ?!
...
Din nepătruns nici un
răspuns
...
(Aurel Vişovan)
Ne vom întoarce într-o zi...
RăspundețiȘtergereTulburator, gândul te duce la versurile lui Radu Gyr...și când te gândești ce tineri și frumoși erau,curați,plini de aspirații. Tinerețe pierduta,idealuri prefăcute in scrum. Unde sunt ei, ne privesc oare de acolo de sus?
RăspundețiȘtergerePrea multe lucruri gresite s-au intamplat in comunism, nu stiu cum cineva poate sa ii duca dorul..
RăspundețiȘtergereVersuri, gânduri pline de înțelesuri tulburătoare, care transformă suflete. Ințelesuri menite a fi transformate în ,,ne- nțelesuri și mai mari" care- pe alocuri- au legătură cu Apocalipsa, ele însele prezentând trăirile apocaliptice ale intelectualității românești din perioada comunistă.
RăspundețiȘtergere