Ziua de sâmbătă
8 octombrie părea o autentică zi de toamnă, rece şi ploioasă, care nu te îndeamnă
deloc să îţi părăseşti casa. Spre ora 11 ploaia măruntă a încetat însă şi spre
munte au început să se mai risipească norii plumburii. Aşa că am pornit cu
alt aplomb spre Nucşoara, unde, după mulţi-mulţi ani
urma să se sfinţească o cruce în memoria Elisabetei Rizea, simbol al rezistenţei
anticomuniste de la noi. La Domneşti am întâlnit-o pe doamna Laurenţia Arnăuţoiu,
nepoata conducătorului rezistenţei nucşorene, Toma Arnăuţoiu. Ajungând la Nucşoara,
mai întâi ne-am oprit la cimitir, pentru a pune o lumânare la mormântul familiei
Arnăuţoiu şi familiei Rizea. Mă uitam la crucea familiei Arnăuţoiu – două faţete ale aceleiaşi cruci,
dar destine atât de diferite şi tragice. Pe deoparte preotul Arnăuţoiu
şi soţia, îngropaţi creştineşte când le-a venit vremea, pe de alta fiul şi
nora, nepoţii pieriţi fie în război, fie sub gloanţe la Jilava… Nici unul nu se
odihneşte aici, ci în morminte comune sau gropi neştiute, nemarcate. Blestemul
comunismului…
Am coborât
spre casa Elisabetei Rizea, l-am cunoscut pe strănepotul acesteia, domnul Bogdan
Vârvoreanu, mulţumit că a reuşit, cu ajutorul Asociaţiei Neamunit, să ridice
crucea pentru străbunicii săi şi membrii Haiducilor Muscelului. Un moment care
a fost aşteptat atât de mult de însăşi Elisabeta Rizea, dar forţele potrivnice
au fost mult mai puternice decât ale sale. Undeva ea spunea că ,, Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu dacă
s-a limpezit lumea..." Din păcate
lumea nu s-a limpezit nici acum. Poate doar suficient încât să nu se mai opună unei asemenea iniţiative.
Desfăşurată însă în anonimat în prezenţa a circa treizeci de persoane,
majoritatea membri ai Asociaţiei Neamunit. Au mai participat primarul şi
viceprimarul Nucşoarei, directorul Şcolii ,,Toma Arnăuţoiu’’ Nucşoara – Constantin Berevoianu, doamna Laurentia Arnăuţoiu.
După slujba creştinească, părintele a făcut câteva
aprecieri de bun simţ, observând cât de puţini nucsoreni au venit la eveniment.
I-a fost duhovnic Elisabetei Rizea şi i-a cunoscut frământările şi temerile. A ştiut
cât de polarizat era satul şi câţi i-au fost împotrivă. Dumnealui şi-a amintit de venirea
regelui Mihai şi a ministrului Noica în casa Elisabetei Rizea şi de marea rugăminte
adresată acestora de a se asfalta drumul de la intersecţie până la cimitir. În
două săptămâni acesta s-a asfaltat datorită Elisabetei Rizea. Tot datorită ei
Nucşoara a căpătat notorietate şi vin mulţi turişti întrebând despre partizani,
vrând să vadă locuri şi să audă poveşti. Nucşorenii ar trebui să se mândrească şi
să îşi facă tot mai cunoscută istoria de luptă şi suferinţă.
Dar unde sunt nucşorenii? Eu
cred că nu mai sunt nucşorenii de altă dată, asta e problema. Şi domnul
Constantin Berevoianu, profesor de istorie, are mult de lucru să îi convingă pe
strănepoţii acelora de virtuţile şi caracterul înaintaşilor. De altfel despre
aceste lucruri a şi vorbit în fata tinerilor veniţi din Bucureşti. Îmbrăcaţi în
costume populare, încercau parcă să recupereze din dulceaţa pierdută a
Nucşoarei. Nu i-am cunoscut, dar se vedea că sunt oameni îndrăgostiţi de tradiţie,
de istorie, de credinţă. Nici măcar nu au încercat să se încununeze cu succesul
acţiunii lor, de fapt nici unul nu a luat cuvântul. Mă aşteptam să vorbească
despre Elisabeta Rizea şi crucea ridicată acela care este, cred,
preşedintele Neamunit – Aureliu Surulescu. Mă gândesc, având propria mea
experienţă în strângerea de fonduri pentru Crucea Haiducilor Muscelului, că n-a
fost tocmai uşor să realizeze ceea ce alţii n-au reuşit în decenii.
Doamna Laurentia Arnăuţoiu a ţinut un discurs mai lung şi emoţionant,
amintindu-şi despre rudele sale, de unchii şi bunicii ale căror oase odihnesc
fără cruce la căpătâi. A povestit tinerilor despre solidaritatea comunităţii
nucsorene faţă de bunicii ei, Ioan şi Laurentia Arnăuţoiu, modul în care au fost întâmpinaţi la câţiva kilometri în
afara satului când au fost eliberaţi din prima perioadă de închisoare.
Vremea în Nucşoara a ţinut cu noi, cei câţiva din stradă care dăm emoţii
şoferilor şi am putut rămâne până la sfârşit fără să ne plouă. Drumul spre casă
a adus nori cu soare şi o atmosferă tot mai plăcută, dar am rămas cu aceasi
senzaţie că totuşi lumea nu s-a limpezit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu