Adolescenţi în închisorile comuniste

       La 15 ani când viitorul ţi se deschide în faţă şi abia aştepţi să îţi trăieşti viaţa, cu curiozitate şi cu nerăbdare, o adolescentă pe nume Nina intra la închisoare. Era anul 1959 şi regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu Dej îşi propusese să arate cât de stabil, de puternic şi independent poate să fie, cum nu poate fi clintit de nimeni, chiar dacă decisese să ceară retragerea armatei sovietice ,,prietene’’ cu un an înainte. Aşa că în toată ţara s-au ţinut procese exemplare, cu pedepse exemplare pentru cei ce doar au îndrăznit să gândească la o formă de opoziţie. Aşa a fost procesul Noica-Pillat, cu scopul de a descuraja pe ultimii curajoşi care se întâlneau să citească şi să discute depre opere literare interzise de dogma comunistă.

       La Reghin au fost arestate 20 de persoane, toţi elevi, cu o singură excepţie, tatăl Ninei, căruia nu i-au putut pune în seamă decât o acuzaţie adevărată – că asculta postul de radio Vocea Americii ! Suficient pentru a primi 20 de ani de închisoare.

      

                                                                                    (Nina Moica; Sursa: podul .ro)

      Nina a fost arestată la balul liceului, după ce câţiva colegi ai săi au furat nişte arme cu gândul de a pleca în munţi şi a se alătura partizanilor. Gând naiv, căci în 1959 nu mai acţiona nici un grup de partizani, ultimii fiind cei de la Nucşoara, care fuseseră prinși cu un an înainte. Mă gândesc că băiatul meu este acum de vârsta ce o avea atunci Nina şi nu-mi pot imagina cum ar veni poliţiştii la mine să-mi spună că îl vor aresta ! Sau cum elevii mei de clasa a VIII-a ar putea intra la închisoare! Sunt lucruri atât de absurde, de teribile pentru noi azi. Dar atunci se întâmplau pentru că românii trăiau într-un regim totalitar dur. Doamna Nina Moica ar trebui invitată în toate şcolile din ţara noastră să povestească ce a însemnat comunismul şi să îi scuture un pic pe copiii noştri pe care i-am crescut în mare parte atât de răsfăţaţi şi departe de greutăţi. Dar asta nu se va întâmpla, aşa cum nu se va studia istoria comunismului şi a represiunii comuniste  în mod serios. Copiii nu trebuie să ştie că mare parte din slăbiciunile statului democratic actual, din corupţie, din mentalitatea noastră, din indiferenţa faţă de celălalt, ba chiar ura sau resentimentele unora, au un izvor cert – 45 de ani de comunism. Nu trebuie să ştie că a existat o revoluţie în 1989 şi o Proclamaţie de la Timişoara al cărui punct opt spunea: ,, […] propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. ‘’ Şi astfel s-a ratat şansa unui început onest, aşa că nu vom învăţa niciodată despre cei ce ne-au oprimat timp de 45 de ani dintr-un motiv atât de simplu şi banal – copiii şi nepoţii lor conduc azi destinele ţării, destinele noastre. 

   Doamna Nina a fost condamnată la închisoare 20 de ani, apoi pedeapsa i-a fost redusă la 12 ani din care mai bine de un an a fost ţinută la izolare. Un cuvânt pe care nu-l putem procesa cu adevărat, nu ne putem imagina cum ar fi să ai 16 ani şi să stai singur într-o celulă rece, fără să vorbeşti cu cineva, fără să vezi faţa cuiva atâta timp... Mă gândesc la unii dintre elevii mei care nu pot lăsa un telefon din mână pentru o oră şi parcă o forţă magnetică îi atrage mereu spre acesta. Oare cum ar rezista ei câteva zile la ,,izolare,’’ fără telefon, muzică sau jocuri?!

   Am întâlnit-o pe doamna Nina Moica în două rânduri, la Memorial Închisoarea Piteşti, am avut plăcerea de a o asculta, chiar dacă povestea dumneaei e atât de dramatică, de tristă. Am aflat că a cunoscut-o în detenţie pe Iuliana Preduţ-Constantinescu, fiica preotului din Poenărei, Ioan Constantinescu, executat în lotul Arnăuţoiu. O persoană luminoasă, cu care s-a împrietenit, colegele de celulă o alintau ,,Lilica’’. Am discutat la telefon despre dumneaei, am crezut că după 1989 nu a mai ştiut nimic despre dânsa, dar reuşiseră să restabilească legătura.

                                         ( Cu doamna Galina Raduleanu si doamna Nina Moica, in dreapta)

     După eliberarea din 1964 a urmat viaţa în ,,marea inchisoare’’, cu toate problemele şi piedicile ce se puneau foştilor deţinuţi politic. Cu greu a reuşit să-şi mai termine liceul şi doar la seral, nu a avut curajul să mai încerce să urmeze o facultate şi a muncit drept contabilă. Detenţia i-a marcat tot viitorul, iar după 1989 studiind arhivele CNSAS a putut vedea în ce măsură a fost urmărită şi viaţa sa privată invadată de informatori.

   Mi-a rămas în minte ce i-a spus domnului Răzvan Gheorghe într-un interviu: ,, Cel mai trist este că acum sunt foarte mulți oameni din generația mea care susțin că nu știau ce se întâmpla. Cum e posibil să nu știi, când se făceau mii de arestări, când dispăreau oameni nevinovați peste noapte? Probabil că nu voiau să știe. Peste dramele sutelor de mii de deținuți politici, comuniștii au presărat o amnezie controlată. Din nefericire, cred că o vină o poartă și poporul ăsta al nostru, care s-a obișnuit să uite mult, mult prea repede. ‘’

    Este o concluzie tare tristă, cu atât mai mult cu cât aflăm că totuşi se poate că de la anul să se introducă la liceu o oră de istorie a holocaustului, dar în nici un caz o oră de istorie a comunismului şi represiunii comuniste în România. Ambele la fel de necesare pentru ca să nu mai repetăm greşelile istoriei. Dar să nu uităm cine ne sunt conducătorii…