Copilăria mea în comunism

   

         În fiecare an, la clasa a VIII-a la cultură civică,  când ajung la lecția dedicată regimurilor democratice și nedemocratice, realizez cu elevii mei un mic proiect care îi pune în situația unor reporteri. Ei trebuie să vorbească cu părinții, bunicii, alte rude sau cu cine cred ei de cuviință despre viața cotidiană în perioada comunismului, despre copilăria alor lor. Apoi rezultatele acestei investigații le prezintă în față clasei și le discutăm cu toții, le întoarcem pe toate feţele, le analizăm cu grijă. Uneori am avut surpriza ca elevi slabi sau dezinteresați să găsească resurse nebănuite și să-mi prezinte o lucrare cu totul deosebită. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că an de an se întâmplă asta! E o oportunitate deosebită pentru copii să comunice cu ai lor într-un mod în care nu sunt obișnuiți să o facă, să afle lucruri interesante din copilăria și tinerețea părinților, bunicilor. Și, cred, este și pentru cei mari o ocazie de aducere aminte, de ce nu de o introspecţie mai serioasă. Este proiectul care an de an, elevilor le face cea mai mare plăcere să-l ducă la îndeplinire, se implică, dezbat diversele aspecte, trag concluzii.

          Zilele acestea căutând prin interviurile mele am găsit și câteva ale unor elevi de acum 6-7 ani, din clase foarte bune de la Coșești și Dârmăneşti. Cel pe care îl aduc în atenție acum este al Oanei, îmi aduc bine aminte de el, a presupus nu numai o muncă deosebită, dar și modul său de realizare, în cadrul unui interviu jurnalistic, a fost unic pe vremea aceea. Concluziile Oanei, parte au fost influențate de răspunsurile date de mama sa, parte de cursul opțional despre rezistență și represiunea din Argeș-Muscel pe care l-am ținut la clasa ei. Rigoarea, disciplina și seriozitatea Oanei de atunci sunt trăsături pe care își va construi o carieră, o viață de ofițer de poliție în prezent.

   

       Bună ziua doamnă! Vă voi lua un mic interviu în legătură cu perioada comunismului în viața dumneavoastră.

Reporter: Cum va numiți?

Nițu Elena: Mă numesc Nițu Elena.

 R: Unde v-ați născut și când anume?

N: M-am născut în orașul Câmpulung Muscel. Data mea de naștere este 9 mai 1969.

R: De ce religie și naționalitate sunteți?

N: Sunt de religie ortodoxă și naționalitate română.

R: Ce studii ați făcut?

N: Liceul de chimie industrială.

R: Ce profesie aveți astăzi?

N: Sunt asociată în cadrul firmei noastre.

R: Ați avut și altă profesie înainte de aceasta?

N: Am fost laborantă chimistă în cadrul uzinei de autoturisme Pitești și mi-a plăcut foarte mult meseria asta.

R: Vă amintiți de un eveniment politic major din timpul copilăriei?

N: Nu, pentru că nu ne interesa politică atâta timp cât am fost copii, am fost copii și atât. Nu ne interesa politica de nici un fel.

R: Copilăria v-a fost afectată de evenimente precum colectivizarea agriculturii, naționalizările sau arestările politice?

N: Nu, nu m-a afectat în nici un fel colectivizarea. Exista CAP până în anul 1989, dar nu mi-a afectat copilăria.

R: Cunoașteți cazuri de persoane care au fost arestate pe motive politice?

N: Da, erau foarte mulți care luptau împotriva comunismului. Da,Doina Cornea … foarte mulți.

R: Existau probleme legate de încălzirea locuinței iarna?

N: Nu, nu am avut probleme de felul acesta. Părinții mei au știut să-și gospodărească familia și nu aveam probleme de genul acesta.

R: Familia dvs a fost supusă la persecuții de către comuniști?

N: Nu, de nici un fel.

R: Familia a fost silită să dea cote agricole la stat?

N :Da. Dădeau cote agricole cum ar fi porci, viței, cartofi, porumb. Deci, după ce luam recolta de pe câmp, un sfert luam acasă, restul mergea la cooperativa agricolă.

R: Aveați destule alimente când erați copil? Părinții vorbeau despre asta?

N: Da, părinții mei au fost și sunt niște oameni foarte harnici. Munceau foarte mult și nu ne lipsea nimic.

R: Ați avut o copilărie cu privațiuni, cu lipsuri materiale?

N: Cu privațiuni...poate că ne doream mult mai mult. Ne doream dulciuri, jucării dar, nici nu se găseau și până la urmă atât cât ni se oferea ni se părea de ajuns.

R: Cine o ducea mai bine atunci dintre cunoscuți?

N: Nu cred să o fi dus cineva mai bine. O duceam toți la fel. Părinții noștrii munceau, nu exista șomaj pe timpul ăla și familiile o duceau în mod egal. Nu erau unii mai bogați ca alții. Nu existau pături sociale: pătură de mijloc, pătură de jos, nu existau bogătași. Deci comunismul asta a urmărit. Să fie toată lumea în același fel.

R: În casă dumneavoastră părinții vorbeau liber despre problemele politice sau de zi cu zi?

N: Despre problemele de zi cu zi se vorbea în mod liber, însă despre problemele politice se vorbea mai ferit, bineînțeles mai....ușurel față de noi copiii, nu eram implicați. Îi frământau problemele politice mai ales în ultimii ani `88-`89. Atunci nu mai eram nici eu copil.

R: Ați studiat la școală limba rusă?

N: Nu.

R: Ați avut colegi despre care ați auzit că au avut probleme cu regimul comunist?

N: Nu...

R: Dar știți cazuri de profesori ce au avut probleme cu regimul?

N: Nu știu.

R: Existau și profesori obedienți, slugarnici față de puterea comunistă?

N: Da, pentru că până la urmă li se impunea și trebuia să se alinieze problemelor astea.

R:  Făceați muncă patriotic în calitate de elev?

N: Da. Făceam la începutul fiecărei toamne. Făceam muncă patriotică. Mergeam în practică cu colegii și pentru noi era chiar o plăcere.

(Sursa: https://adevarul.ro/locale/alexandria)

R: Ce manifestări erau obligatorii la școală atunci?

N: Păi în primul rând muncă patriotică, disciplina, serbările cu tentă politică și în cadrul serbărilor nu se cântau decât cântece patriotice. În general trebuia să respectăm o disciplină .

R: Ați fost pionier? Cum ați fost aleasă?

N: Da. Am fost aleasă de către colegii mei și de către profesori.

R: În timpul copilăriei au existat restricții la curentul electric? Cum învățați dacă nu era curent?

N: Da. La lumânare, la lampa aceea cu gaz pe care voi, copiii nu aveți cum să o știți.

R: Cum petreceați sărbătorile de 1 mai sau 23 august?

N: Mergeam la defilare în Pitești. În Mioveni nu, mai mult în Pitești.

(Sursa - Universul argesean)

R: Ați primit o educație religioasă în familie?

N: Da, mama mea a fost o femeie foarte religioasă  și asupra copiilor a impus foare mult amprenta, așa că de mici am învățat rugăciuni, cântece, am mers la biserică.

R: Mergeați la biserică duminică, de Paște, de Crăciun?

N: Da, și de abia așteptam să mergem.

R: Existau interdicții de a merge la biserică?

N: Da... Eram  chiar urmăriți, amenințați că ni se scade nota la purtare, dar făceam noi ce făceam și mergeam la împărtășanie (râde), la biserică, la denii și domnul profesor știa că mergem, dar până la urmă mai trecea și cu vederea. Vedea că nu are ce să ne facă.

R: Care erau jocurile copilăriei dumneavoastră?

N: Am avut jocuri foarte curate, sincere. Chiar jocuri copilărești de care îmi aduc aminte cu foarte multă plăcere, cum ar fi  “telefonul fără fir”, ”şotronul”(râde)… destule jocuri copilărești, dar foarte frumoase.

R: Ce cărți citeţi și ce anume v-a plăcut mai mult?

N: Mai târziu am citit “Pe aripile vântului”când eram adolescentă și asta m-a marcat foarte mult.”Cireșarii”, orice cărți de care am avut nevoie în școală. Am citit foarte mult pentru că nu aveam nici un fel de mijloc de informație: prea puțin radio, prea puțin televizor, așa că a trebuit să citim. Bineînțeles cui i-a plăcut să citească și a fost chiar foarte frumos.

R: Ce filme ați vizionați atunci și care v-au impresionat?

N: Filmele copilăriei... Păi multe și destul de frumoase “Omul junglei”, “Tarzan”,”Ce vrăji a mai făcut nevasta mea Samantha”, “Dallas”. Astea le urmăream mai mult duminică. În cursul săptămânii nu existau filme.

R: Ați avut o întâlnire deosebită în acea perioada care v-a rămas în memorie?

N: Nu.

R: Ați fost înscrisă în organizația UTC?

N: Da, am fost pentru că eram obligați.

R: Mai târziu, după terminarea școlii ați deținut vreo funcție în cadrul partidului?

N: Nu.

R: Și ca o ultima întrebare, ce părere aveți despre regimul comunist? Avea părți bune dar și părți rele?

N: Da, întradevar a avut părți bune, dar și părți rele. Foarte multe părți bune și le regret foarte mult: disciplina ,bunul simţ, autoritatea. Asta lipsește în ziua de azi și părți rele sunt destule și le știți... le știe toată lumea. Asta este… Toate regimurile au și părți bune și părți rele de care nu avem cum să ne ferim și nu avem cum să le ocolim. Totu-i în viață să ne alegem noi drumul, calea cea de mijloc pe care trebuie să o urmăm noi ca părinți și voi ca și  copii.

R: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

N: Cu foarte multă plăcere!

              Opinia mea în privința comunismului este că acesta, ca orice regim politic, a avut părți bune, dar și părți rele.

  Partea bună este că acest regim politic urmărea ca toți oamenii să aibă un statut financiar egal, însă partea proastă este că oamenii erau obligați să îl idolatrizeze pe Ceaușescu și să îi mulțumească pentru ceea ce le-a dat. Eu consider că acest lucru a dus la declanșarea revoluției din '89 care l-a ucis pe Ceaușescu.

              De apreciat este faptul că Nicolae Ceaușescu, a pornit de la un statut social foarte neînsemnat  și a ajuns sus, însă din nefericire a uitat de unde a plecat și a ajuns să fie un conducător care nu se gândea la țară ci numai la el însuși.

Astfel, țara a ajuns să dea comuniștilor toată muncă lor. Nu vreau să îmi imaginez durerea din sufletele oamenilor în momentul în care au fost nevoiți să își dea animalele, pământurile și recoltele pentru care munceau din greu. Îi înțeleg pe cei care au devenit partizani și nu înțeleg de ce rușii au făcut că țară noastră să fie pusă într-o lumina proastă, în ipostază de oameni însetați de sânge, prin faptul cum erau tratați în închisori oamenii care luptau  împotriva comunismului!  De ce nu au făcut asta doar în țara lor?

            Deși Ceaușescu a vrut egalitate între oameni, le interzicea alimentele, le lua lumina și era însetat de admirația poporului. Astfel, a ajuns să transforme regimul dintr-unul în care toți erau egali,  într-unul în care toți trebuiau să fie eclipsati de măreția lui.

           Așadar, cum am spus și la început orice regim are defectele și calitățile lui , fiindcă niciodată nimic nu va putea fi perfect.