Sâmbătă 10 noiembrie am participat la Gala
Corneliu Coposu - ,,Generația Unirii. Personalități, demnitari și martiri’’ la
Ateneul Român. A fost o onoare pentru mine să mă aflu acolo și îi mulțumesc,
gazdei, domnul Ion – Andrei Gherasim pentru această neașteptată invitație. Pentru
mine invitația a fost cu atât mai atrăgătoare cu cât aveam șansa să o
reîntâlnesc pe doamna Ana Blandiana, care este, fără să o știe, modelul și
mentorul meu.
Clădirea Ateneului, prima oară când intram aici, m-a impresionat și mi-a
amintit de Atena pe care am vizitat-o cu un an în urmă. În foaier așteptau
peste o sută de personae, pe unele le-am recunoscut din emisiuni de la
televiziune, pe altele le-am văzut la Sighet la Școala de Vara din cadrul
Memorialului. O atmosfera selecta cu persoane de mare calitate și ținută. Cu
bucurie am observat-o pe doamna Ana Blandiana sosind, însoțită fiind de
Ioana Boca, directorul executiv al Fundației Academia Civică.
Înainte de a începe evenimentul, am trecut prin față expoziției cu demnitarii și personalitățile Marii Uniri realizată de cei de la Academia Civică.
Gala a debutat
la 11, la ora exactă, domnul Gherasim, preşedintele Fundației Corneliu Coposu,
prezentându-ne momentele și invitații evenimentului. Fiecare intervenție a fost
urmată de mici capodopere muzicale ale formației Ansamblul Baroc Transylvania
de la Cluj. Domnii Andrei Dimitriu – directorul Filarmonicii ,,George Enescu’’,
Sorin Mȋndruţescu - președintele
Festivalului de Film și Istorii Râșnov, Cristian Borz – preotul din Bădăcin,
localiatatea natală a lui Iuliu Maniu, au avut intervenții legate de
sărbătorirea marilor personalități ale Unirii de la 1918. S-au făcut însă și
paralele cu situaţia actuală.
Domnul
Cristian Borz a vorbit mai întâi despre personalitatea lui Iuliu Maniu și rolul
său crucial în realizarea Unirii de la 1 decembrie, în organizarea
instituțiilor Transilvaniei, în menținerea funcționarii provinciei până la
unirea deplină cu țara.
O a doua intervenție a dumnealui ne-a arătat eforturile incredibile duse de
zeci de ani pentru salvarea casei lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. Aflată într-o
stare accentuată de degradare, ani de zile fiind adăpost pentru copii cu
dizabilități, a fost pur și simplu în pragul colapsului. După ce cu mare
greutate, statul român a cedat-o Parohiei Bădăcin, s-a realizat în etape
reconstrucția ei și în curând va fi oferită tinerilor, așa cum și-a dorit Iuliu
Maniu. Se vor deschide expoziții, tinerii vor putea veni în tabere și astfel
memoria lui Iuliu Maniu și a părinţilor Unirii va fi făcută cunoscută. Memoria
celor care au făcut Unirea și după 3 decenii au fost pedepsiți pentru aceasta
cu ani și ani de detenție în închisorile comuniste…
(Fotografii obtinute cu acordul dl. Cristian Borz)
La final juriul condus de doamna Ana Blandiana a oferit premiile tinerilor
studenți ce au realizat lucrări despre personalitățile Unirii. Premiul I l-a
primit Victor Constantin Vlăduţ cu o lucrare despre Iuliu Maniu. M-a bucurat să văd că era
unul dintre elevii Școlii de Vară de la Sighet. Deci un produs al Sighetului,
așa cum mă consider și eu, chiar dacă am fost acolo ca profesor. Doamna
Blandiana a spus câteva cuvinte, așa cum numai dumneaei o poate spune, așa cum
am văzut-o de zeci de ori făcând la Sighet: cu emoție, cu sufletul încărcat de
sentimente contradictorii – o bucurie tristă, cum a zis. Mai jos o puteți
urmări.
Emoțiile premiaţilor au fost mari, dar au vorbit cu curaj, sunt toți demni de
laudă, atât pentru lucrările lor cât și pentru cum s-au prezentat în fața unei
asemenea adunări !
La
final am reușit să vorbesc cu premiantul Galei, l-am felicitat, am discutat
puțin despre Școala de Vară de la Sighet. Apoi am vorbit câteva minute și
cu doamna Ana Blandiana, așa cum s-a putut, fiindcă era asaltată de prieteni,
de cunoștințe, de admiratori. Dar a fost suficient cât să-i povestesc ce
am mai făcut în ultimul an. Și din păcate să îi zic și despre eșecul
încercărilor noastre comune de a pune un panou de identificare aproape de
Crucea Haiducilor Musceleni de lângă Mateiaș. Eșec pe care nu am cum să mi-l
asum, din moment ce doar cei din Asociația de la Câmpulung au dreptul să facă
demersurile pentru aceasta.
Nu am mai reușit să îi spun doamnei Blandiana ceva – cât de mult m-a bucurat și
m-a impresionat colaborarea dumneaei cu formația Firma. Chiar dacă nu are
legătură cu Gala, vreau să las acest clip aici, încă o bucurie spirituală
pentru mine și alții care știu cum și de ce a apărut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu