Moartea lui Ion Mihalache la Închisoarea Râmnicu Sărat

     Ion Mihalache, marele om politic si patriot, s-a stins din viaţă pe 5 februarie 1963, după ani teribili de suferinţă în închisorile comuniste. Era condamnat la temniţă grea pe viaţă din 1947. Corneliu Coposu, Ion Ovidiu-Borcea și Cicerone Ioniţoiu ne-au lăsat mărturii despre perioada de sfârșit de la Închisoarea Râmnicu-Sărat care sunt de-a dreptul cutremurătoare…

     In dialogul său cu Vartan Arachelian purtat la puţină vreme după căderea comunismului, Corneliu Coposu și-a amintit: ,,Da, Ion Mihalache a stat multă vreme în celula de deasupra celulei mele. O perioadă de timp, cam în deceniul cinci, pe la început, puteam să comunic printr-un fel de alfabet Morse cu el.  El cunoştea un singur alfabet de bătăi în perete, fiecare literă reprezenta o bătaie în plus. A, o bătaie, B două, vă închipuiţi că la Z erau 24 de bătăi, un sistem de comunicat oarte dificil. Era singurul pe care-l pricepea şi am reuşit să schimb cu el cîteva fraze şi să îi răspund după un efort de o jumătate de zi. "Niculina e sănătoasă". Era vorba de soţia lui. Şi a priceput, exista un semnal de întrerupere a comunicaţiei şi altul de OK. După aceea, slăbindu-i auzul, nu s-a mai putut ţine legătura cu el. Protestele le făcea cu o voce foarte sonoră, exact în momentul schimbării de gardă, cînd, datorită mişcării celulele scăpau de sub supraveghere. Atunci venea în dreptul uşii şi, cu o voce puternică, protesta. Din protestele acestea s-a aflat că patriarhul Justin Marina a fost la el în celulă, încercînd să-l convingă să dea o declaraţie de blamare a lui Maniu. Am auzit din celula mea cum a strigat << A fost nenorocitul de patriarh Justin Marina la mine, ca să mă convingă să mă desolidarizez de Maniu. L-am dat afară>>.

    Urma deschiderea celulei, bătaia administrată de gealat şi totul reintra în linişte şi în normal, încă o dată a protestat, de data aceasta vizitatorul care a încercat să-l convingă pe Mihalache să dea o declaraţie salvatoare pentru el a fost Ghelmegeanu. Refuzul şi strigătele lui au fost imediat potolite prin bătaia administrată de gardieni.

      A avut o comportare foarte demnă, pînă în ultimul moment al vieţii, în ultima fază nu se mai putea mişca, decît cu foarte mare greutate, după aceea a paralizat şi, în scurtă vreme, s-a prăpădit.’’

      Mărturia lui Ion-Ovidiu Borcea impresionează profund: „…Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri pe care le făcusem cu o sârmă în uşă... Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista. Acum când sunt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele: <<Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!>>, au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată.”

       Cicerone Ioniţoiu a răsfoit rapoartele de pedeapsă cu izolarea din 30 ianuarie şi 7 decembrie 1957, din 23 iulie şi 30 septembrie 1958, 20 şi 26 septembrie 1959, 23 martie 1960, 11 ianuarie 1961, 26 august 1962 unde era notat că Ion Mihalache  a strigat „să-i dăm cu ceva în cap”; …altădată i s-a luat patul şi a protestat că „e lăsat să moară ca un câine”, …în 1959 a protestat că „nu-mi daţi medicamente, cu mâncarea asta nu pot trăi şi mă ţineţi pe nedrept” …aceste sublinieri ale paznicilor care cereau pedepsirea arată prea puţin, dar grăitor, din tratamentul de exterminare la care era supus.

      În adeverinţa-caracterizare semnată de comandantul Vişinescu se precizează, după moarte că: „Deţinutul C.R. Ion Mihalache… a fost depus în acest penitenciar, la data de 29. 07. 1955 şi de la această dată a fost pedepsit de 7 ori cu regim sever de izolare pentru cazuri de indisciplină, nerespectarea programului… Are manifestări duşmănoase faţă de regimul de deţinere şi faţă de regimul de Democraţie Populară.”

     Iar doctorul în procesul verbal de constatare a decesului scrie că din 1957 au început semne de boală, primele semne de involuţie… în 1959 are cord decompensat… în 1962 luna martie prezentând incontinenţă de urină, fecale, disartrie, dischinezie de bază pentru care a rămas la pat permanent… pe 1. 06. 1962 prezintă hemipareză (membru inferior stâng şi membru superior stâng)… în ziua de 4. 02. 1963 numitul a intrat în stare comatoasă, iar la orele 2,20 noaptea din 5. 02. 1963 decedează...

      Cu toate că era bolnav, comandantul A. Vişinescu i-a refuzat patul, mâncarea, medicamentele şi l-a bătut în nenumărate rânduri, aruncând găleţi cu apă pe el, contribuind personal la exterminarea lui.

       Acesta a fost sfârșitul unui mare dușman al partidului și statului comunist, care l-a ucis premeditat, așa cum a făcut-o exact cu 10 ani înainte și cu Iuliu Maniu la Sighet.

 

(Surse: Vartan Arachelian în dialog cu Corneliu Coposu si Cicerone Ioniţoiu, Râmnicu Sărat – cea mai odioasă închisoare îin Revista Memoria)