E o datorie de suflet şi de conştiinţă aceea de a mărturisi şi a promova
valorile majore ale Neamului şi Bisericii noastre, dar pentru a le promova,
trebuie mai întâi să le cunoaştem.
Între marile personalităţi ale literaturii noastre, prea puţin cunoscut
astăzi, se află şi poetul şi scriitorul creştin Traian Dorz.
Traian Dorz s-a născut în 25 decembrie 1914 în satul transilvan Livada
Beiuşului, comuna Mizieş, judeţul Bihor, ca singurul copil al soţilor
Constantin şi Maria, creştini ortodocşi şi buni gospodari în satul lor.
În mai multe rânduri, în anii copilăriei sale, aşa cum aminteşte
scriitorul în opera sa memorialistică, au intervenit întâmplări care i-au pus
viaţa în pericol şi numai dragostea şi grija lui Dumnezeu l-au scăpat din toate
acestea.
Mersul cu vitele la păscut, încă de la vârsta de cinci-şase anişori,
participarea la muncile câmpului alături de părinţii săi, viaţa creştină
tradiţională a satului transilvănean încărcat de istorie şi suferinţă,
singurătatea şi lipsa iubirii din jurul său, peisajul natural fermecat de
cântecul păsărelelor, constituie universul în care s-a format această
"privighetoare a poeziei creştine româneşti".
Dragostea de carte şi respectul faţă de Biserică i-au fost insuflate de învăţătorul său, Savu Halbac. Fiind singurul copil la părinţi, aceştia voiau să-l vadă ajungând un bun gospodar la casa lui şi un sprijin de nădejde pentru ei la bătrâneţe. Tânărul Traian însă, se simţea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea; citise tot ce era de citit în micuţa bibliotecă a şcolii primare şi în aceea a bunului său învăţător.
La terminarea celor şapte clase, după examenul susţinut la Beiuş în 7
iunie 1930, elevul Traian Dorz a primit ca premiu cartea "Corabia lui
Noe", scrisă de preotul ortodox Iosif Trifa, întemeietorul şi conducătorul
"Oastei Domnului" din Sibiu. Cartea l-a impresionat puternic,
schimbându-i definitiv sensul vieţii.
IOSIF TRIFA
Iată cum descrie mai târziu, poetul, acel moment crucial: "Momentul
acela a fost prima mea întâlnire cu numele acestui om trimis de Dumnezeu,
părintele Iosif Trifa şi cu numele acestei Lucrări a lui Hristos, Oastea
Domnului ... A doua zi, ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8
iunie. Şi ştiu că, după slujba de la biserică, am stat numai acasă citind la
cartea mea, de care nu mă mai puteam despărţi. Era cam pe la ceasul trei după
amiază, în ziua aceea de Rusalii ... Ceea ce m-a zguduit mai mult au fost
ultimele cuvinte ale chemării: <Dacă tu nu cazi acum la picioarele Crucii
Mântuitorului, să plângi cu lacrimi amare pentru păcatele tale şi nu-ţi predai
viaţa ta Domnului Iisus,...tu vei rămâne tot în păcatele tale, până ce, pe
neaşteptate va veni şi peste tine potopul pierzării … Sunt numai două stări: ori
în corabie, ori afară. Dacă eşti afară, intră îndată în corabia mântuirii, ca
nu cumva să vină pe neaşteptate potopul şi moartea şi să te afle nemântuit.
Vino chiar acum, înainte de a închide cartea asta şi te predă Domnului, ca să
fii pentru totdeauna cu El...> Soarele strălucea puternic pe tot cerul fără
niciun nor...Simţeam că trebuie neapărat şi numaidecât să mă arunc undeva în
genunchi şi să dau drumul şuvoiului de lacrimi pe care nu mi le puteam stăpâni.
Că trebuie să-mi descarc sufletul strigând lui Dumnezeu pocăinţa mea,
întoarcerea mea, predarea mea, legământul meu ... M-am suit în podul şurii şi
acolo, pe fânul uscat, m-am prăbuşit în genunchi, am izbucnit într-un plâns
nestăpânit şi cu mâinile ridicate, înălţate, împreunate, am început să strig şi
să şoptesc, rugându-mă şi pocăindu-mă ... Mă topeam în faţa Domnului şi
Dumnezeului meu, înaintea Căruia stăteam într-un fel în care cred că numai o
singură dată dintr-o viaţă poate sta aşa un om ...
Din ochii mei şiroiau pe amândoi obrajii nu stropi de lacrimi, ci două râuri neîntrerupte ... Nu ştiu câtă vreme m-am rugat ... Când m-am trezit din starea aceasta, sub genunchii mei, fânul era ud de lacrimi ... O pace luminoasă şi nemărginită îmi umpluse tot sufletul din mine, cu tot seninul şi cu toată frumuseţea cerului şi a pământului ..."
După acest moment, abia trecut de 15 ani, începe să scrie poezii
creştine şi povestiri religioase, care i se publică în ziarele religioase
editate la Mitropolia Ortodoxă de la Sibiu, de către preotul Iosif Trifa , şi anume
“Lumina Satelor” şi “Oastea Domnului".
La vârsta de 18 ani, părinţii săi l-au silit să se căsătorească, crezând
că în felul acesta îl vor lega mai strâns de gospodăria lor. După numai doi ani
însă, este chemat de preotul Iosif Trifa la Sibiu, pentru a-l sprijini în munca
de redactare a publicaţiilor de la Centrul Oastei.
Scrie intens; îi apar primele volume de poezii, care se succed unele după altele, astfel că între anii 1935-1947 îi apar 12 volume. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale, în diverse publicaţii din ţară şi anume: “Revista Funcționarilor Publici” din București , “Prietenul copiilor” din Iaşi, revista “Satul” de la Bucureşti, “Revista Penitenciarelor” din Bucureşti, “Farul Creștin ” de la Arad, “Vestitorul Evangheliei” din Bucureşti, “Beiuşul” şi “Glasul Bihorului” din Beiuş, “Ostaşul Domnului” din Bucureşti, “Noua Gazetă de Vest” de la Oradea.
Odată cu instaurarea regimului comunist ateu, în 1948, începe şi persecuţia împotriva credinţei şi implicit a celor credincioşi. Traian Dorz este arestat şi închis în mai multe rânduri pentru activitatea sa creştin- misionară.
Între anii 1948-1964 îndură teroarea specifică închisorilor comuniste în
Penitenciarele din Gherla, Oradea, Ghencea - Bucureşti, Caransebeş, colonia de
muncă Popeşti-Leordeni, colonia de muncă Periprava-Grind.
TRAIAN DORZ – DESPRE SUFERINŢĂ
După eliberarea din 1964, este ţinut cu "domiciliu obligatoriu
" în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P., i se fac mereu
percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu
toate interdicţiile acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea,
îngropându-şi scrierile prin grădină, sau distribuind poeziile şi scrierile
sale la credincioşi apropiaţi şi prieteni de încredere.
În august 1977 trimite zece volume din creaţia sa literară celor mai
importante foruri ale ţării şi anume: Uniunii Scriitorilor, prin profesorul
Ioan Dumitriu-Snagov, Academiei Române, Departamentului Cultelor, şi
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1982, când regimul ceauşist pretindea că nu mai are deţinuţi politici, deşi bătrân deja, este arestat din nou şi încarcerat cu deţinuţi de drept comun la Penitenciarul Satu Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie şi distribuire de Biblii şi materiale religioase neautorizate; este condamnat la doi ani din care execută cinci luni.
Opera literară a poetului şi scriitorului Traian Dorz depăşeşte o sută de volume de poezii, scrieri istorice şi memorialistice, meditaţii duhovnicești, eseuri, şi scrieri pentru copii. Traian Dorz a scris peste 4000 de poezii grupate în 29 de volume; 7000 de proverbe versificate şi comentate, grupate în 7 volume. A versificat cei 150 de psalmi biblici şi poemele lui Solomon.
Proza lui Traian Dorz este reprezentată de: 1 volum autobiografic,
“Hristos - mărturia mea”; 4 volume de istorie a Oastei Domnului: “Istoria unei
jertfe”; 4 volume din seria "Povestiri Nemuritoare"; 7 volume de
meditaţii la Evanghelia Sfântului Apostol Ioan; 28 volume în seria
"Cugetări Nemuritoare"; 6 volume în seria "Îndrumări
Nemuritoare"; 2 volume de meditaţii la Apostolele de peste an; 8 volume de
meditații zilnice la Psalmi; 1 volum de meditaţii la Poemele lui Solomon; 1
volum de meditaţii pentru toate zilele anului; 3 piese şi dramatizări
religioase; 1 volum cu poezii închinate Maicii Domnului, “Minune şi Taină”; 1 volum
cu poezii şi eseuri închinat eroilor neamului, unor mănăstiri, locuri sfinte.
Poetul şi scriitorul Traian Dorz a fost înzestrat cu un excepțional
talent, opera sa literară fiind impresionantă atât cantitativ cât și calitativ.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu