Luni
au reînceput lucrările la CER – Casa Elisabetei Rizea din Nucşoara. Nu am putut
ajunge încă la Nucşoara, dar am vorbit cu Bogdan, care de ani buni se străduieşte
să salveze casa străbunicii sale. În toamnă se împlinesc deja trei
ani de când acest proiect al memoriei a fost lansat la Palatul Elisabeta din
Bucureşti. Cu banii strânşi într-o primă etapă s-au
făcut lucrările cele mai grabnice – stabilizarea temeliei casei, drenaj pentru
ca apa să nu se mai infiltreze şi să slăbească fundaţia, o anexă din lemn,
acoperită cu șiţă, material tradiţional
al zonei. Cu ceea ce a mai rămas a fost angajată o echipă de meşteri maramureşeni
specialişti în restaurare pe lemn, care au lucrat
inclusiv la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti. Din păcate nu s-au
strâns suficienţi bani pentru ca aceştia să termine lucrarea, deci vor munci
atât cât permite punga. Aşa că a început o cursă contracronometru –
orice sumă primită îi va reţine pe meşteri în casă, înlocuind cu migală lemnul
sau salvându-l şi tratându-l acolo unde se poate.
Mie
mi se pare că aşa cum ani de zile Gheorghe şi Elisabeta Rizea s-au străduit să
revină la ceea ce era al lor şi le confiscaseră comuniştii, aşa şi Bogdan va
trece prin încercarea de a salva memoria acestor luptători,
an după an, bătând la multe uşi şi având parte de prea puţine rezultate din păcate. Dar perseverenţa sa şi prietenii par suficienţi
pentru a continua. Aşa că el merge înainte.
Dacă
aţi auzit de Elisabeta Rizea, dacă aţi văzut filmul ,,Viteaza de la Nucsoara’’,
dacă vă identificaţi cu idealurile ei şi credeţi că aţi putea spune vreodată,
ca şi ea - ,,Trei zile dacă mai
trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea’’- atunci
ajutaţi la salvarea casei sale. Puneţi o cărămidă la CER şi când veţi ajunge la
Nucşoara, veţi putea zice - ,,Şi eu am
ajutat puţin aici.’’ Limpeziţi lumea pentru Elisabeta Rizea !
Pentru
donaţii :
IBAN
Cont RON: RO30BTRLRONCRT0383835101
IBAN Cont EUR: RO77BTRLEURCRT0383835101
IBAN Cont USD: RO81BTRLUSDCRT0383835101
SWIFT: BTRLRO22
Titular
cont: Vîrvoreanu Bogdan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu