Copilăria mea în comunism (II)

           În fiecare an, la clasa a VIII-a la cultură civică,  când ajung la lecția 

dedicată regimurilor democratice și nedemocratice, realizez cu elevii mei un

mic proiect care îi pune în situația unor reporteri. Ei trebuie să vorbească 

cu părinții, bunicii, alte rude sau cu cine cred ei de cuviință despre viața cotidiană

 în perioada comunismului, despre copilăria alor lor. Apoi rezultatele 

acestei investigații le prezintă în față clasei și le discutăm cu toții, le întoarcem 

pe toate feţele, le analizăm cu grijă. Uneori am avut surpriza ca elevi slabi 

sau dezinteresați să găsească resurse nebănuite și să-mi prezinte o lucrare cu 

totul deosebită. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că an de an se întâmplă 

asta! E o oportunitate deosebită pentru copii să comunice cu ai lor într-un 

mod în care nu sunt obișnuiți să o facă, să afle lucruri interesante din copilăria 

și tinerețea părinților, bunicilor. Și, cred, este și pentru cei mari o ocazie de 

aducere aminte, de ce nu de o introspecţie mai serioasă. Este proiectul care 

an de an, elevilor le face cea mai mare plăcere să-l ducă la îndeplinire, se 

implică, dezbat diversele aspecte, trag concluzii.

               Zilele acestea căutând prin interviurile mele am găsit și câteva ale unor 

elevi de acum 6-7 ani, din clase foarte bune de la Coșești

și Dârmăneşti. Elevul meu Robert Trocan din Piscani a vorbit cu

domnul Teodor Dina pe 30 aprilie 2011. Domnul Dina este o personalitate

a localității, un om deosebit, un autodidact, care a reușit

să-și termine  studiile după vârstă de 25 de ani și mânat de o sete de

cunoaștere rar întâlnită, a  cercetat de-a lungul vieții cu multă 

atenție istoria locurilor natale. Acest studiu s-a concretizat în mai bine

 de 10 cărți de istorie locală a Piscaniului și altor sate, locuri, oameni

 din comuna Dârmănesti.

         Am avut plăcerea de a-l invita la una din activitățile din Școala Altfel   - 

 Oameni, locuri, istorii din Darmanesti

  De asemenea, i-am publicat pe blogul meu, câteva  articole – 
‘’Destinul uitat al unui dascăl de țară – Constantin Nicolescu ’’, 
''Vlaicu mare logofăt Piscanul -  o filă din istoria localității Piscani’’, 
''S-a întâmplat la noi în Piscani – povestea  unei crime de acum 7 decenii’’.

Bună- ziua !

I.   1. Cum vă numiți ?

- Numele meu este Teodor Dina.

2. Unde v-ați născut și când anume?

- M-am născut în localitatea Piscani la dată de 5 decembrie 1940.

3. De ce religie și naționalitate sunteți?

- Sunt de naționalitate român și religie creștin-ortodox.

4. Ce studii ați făcut?

- Am făcut şcoala elementară, 4 clase la Școala Piscani și 4 la curs

fără frecvență la Pitești la Școala Generală Nr.3 .

5. Ce profesie aveți azi?

- Azi am profesia de pensionar dacă asta poate fi o profesie.

6. Ați avut și altă profesie înainte de această?

- Înainte de a ieşi la pensie am lucrat la Uzina Colibaşi în funcția de  

mecanic motopompist timp de 40 de ani.

II.  1. Vă amintiți de un eveniment politic major din timpul copilăriei?

- Un eveniment politic major din timpul copilăriei mele… îmi amintesc

despre data de 30 decembrie 1947,  despre abolirea monarhiei

când Regele Mihai I a fost pus să abdice și chiar în acea zi s-a

instituit Republica Populară Română. A doua zi după eveniment ni

s-a impus să tăiem de la cărți, de la abecedare, portretele Regelui

Mihai și a Reginei Mamă Elena. Iar câteva zile mai târziu în

salutul pe care îl adresam, când treceam pe langă anumite persoane

în loc să spunem “Bună ziua”, spuneam “Trăiască Republica !”;

acesta este evenimentul cel mai important din copilăria mea

pe care mi-l amintesc, încă bine.

2. Copilăria v-a fost afectată de evenimente precum colectivizarea

agriculturii, naționalizările sau arestările politice?

- Nu, copilăria mea a fost mai înainte de colectivizare, părinții mei

nu au făcut politică,  așa că nu au avut probleme cu regimul, să

zic așa, instituit după abolirea monarhiei.

3. Cunoașteți cazuri de persoane care au fost arestate pe motive  politice?

-        Cunosc mai multe cazuri care au fost arestate pe motive politice

din Piscani, m-am ocupat mult de lucrul acesta, însă nu pot sa dau

nume de persoane pentru că încă mai sunt în viață ei sau copiii lor

şi nu vreau să vorbesc despre acest lucru.

4. Familia dvs a fost supusă la persecuții de către comuniști?

- Nu a fost supusă la persecuții de comuniști, am spus că tatăl meu nu

a făcut niciodată politică, însă la rând cu populația acestui sat a

trebuit să suporte rigorile legilor date în acest timp, efectiv impunerea la 

cote de lapte, de carne, de tot cea ce se impunea pe vremea aceea. Sigur, 

erau niște restricții care loveau serios în economia familiei, însă le-am depăşit 

și pot spune că m-am născut și am crescut în regimul acela.

5. Familia a fost silită să dea cote agricole la stat? Ce anume?

- A fost silită la cote agricole la stat: cote de carne, de lapte,  a  fost silită 

într-adevar ca și celelalte familii de altfel.

III  1. Aveați destule alimente când erați copil? Părinții vorbeau despre asta ?

-          Nu, nici nu se pune problema să avem destule alimente, decât numai strictul necesar.  Vorbeau foarte des despre asta părinții mei, sigur că da, ei erau în suferință că erau maturi, aveau responsabilități de familie, dar eu ca și copil nu am avut probleme cu acesta.

 2. Existau probleme legate de încălzirea locuinței iarna?

- Sincer, nu cred că existau, erau lemne destule la noi, nu erau probleme cu încălzirea locuinței.

3. Ați avut o copilărie cu privațiuni, cu lipsuri materiale? Cine o ducea mai

 bine atunci dintre cunoscuți?

- Am avut o copilărie cu privațiuni, cu lipsuri materiale, am suferit din cauza 

asta, am purtat pantofi, să zic așa, bocanci abia pe la vârsta de 12-13 ani si până 

atunci am purtat opinci că așa purtau toți copiii. Cei care aveau părinții săraci 

sigur au suferit privațiuni, îmi amintesc cu durere dacă pot spune așa că în

 clasa în care eram la școală nu purtam pantofi sau bocanci, numai doi copii 

din sat, restul aveam numai opinci.

    Dintre cunoscuți când eram eu la școală atunci ziceam că o ducea Marcel 

mai bine, era mai fericit băiatul primarului și băiatul unui controlor financiar 

care sigur aveau posibilități și trăiau mult mai bine decât noi muritorii de rând.

4. În casă dumneavoastră părinții vorbeau liber despre probleme politice sau

 de zi cu zi?

- Nu prea vorbeau de problemele politice, părinții meu se fereau să vorbească 

acest lucru pentru că era sigur periculos pe vremea aceea despre regim, nu 

era ca pe vremea asta, iar eu însumi când m-am făcut mare nu am vorbit 

niciodată în contradictoriu în ceea ce privește politica partidului tot din teama 

de a nu suferi privațiuni în acest scop.

IV   1. Ați studiat la școală limba rusă?Va plăcea studiul limbii ruse dvs. și colegilor de clasă?

-          Am studiat pe clasa a IV- a la Scoala Generală la Piscani și din celelalte 4 clase

 le-am făcut la școală de la Pitești la fără frecvență am studiat limba rusă. 

Am folosit-o foarte mult mai târziu când datorită acestor cunoștințe am putut

 să citesc în limba slavona și alfabetul chirilic din care am putut să

 descifrez anumite documente legate de istoria satului Piscani.

2. Ați avut colegi despre care ați auzit că au avut probleme cu regimul comunist?

- Am avut câțiva colegi care au avut probleme cu regimul communist. M-aș

 referi aici la Niculescu, tatăl său fusese controlor financiar în regimul 

trecut și chiabur și a suferit mult din cauza aceasta. Imi amintesc cu regret 

daca pot spune așa că nu se poate spune ca e plăcere de Octavian Crasan,

 fiul lui Octăviţă Crasan care și el era fiu de chiabur şi a avut mult de

 suferit din cauza regimului.

3. Stiți cazuri de profesori ce au avut probleme cu regimul?

- Știu cazul învățătorului Mateescu din Piscani care a fost arestat de 3 ori 

datorită unor probleme cu regimul, nu știu dacă a făcut politică regionala. 

Din cât îmi amintesc tot de la el într-un interviu parcă a făcut politică liberală și 

din cauza aceasta a făcut închisoare. A fost reținut de trei ori însă fără să îi scrie

 la eliberare că a fost vinovat, a fost eliberat ca om nevinovat.

4. Existau profesori obedienți, slugarnici față de puterea comunistă?

- Da la început în ’48 învățătorii, că eu nu am avut treabă cu profesorii pe 

vremea aceea, erau slugarnici față de politica comunistă, nu pot să dau nume

 pentru că încă mai trăiesc urmașii lor și nu aș vrea să am probleme cu ei.

5. Făceați muncă patriotică în calitate de elev? Ce manifestări erau obligatorii la 

școală atunci?

- Da, îmi amintesc că făceam muncă patriotică la curățenie în special, că eram 

copil în clasa a IV- a, nu se punea problema că să fii așa implicat în probleme, 

dar se făceau munci la curățenia șanțurilor, a grădinilor, mă rog tot ce era vorba

 de curățenie. Nu îmi amintesc așa de bine de manifestări puse la cale de regim, 

dar trebuia să particip la anumite acțiuni pe care le solicita școala la vremea aceea.

6. Ați fost pionier? Cum ați fost ales?

- Am fost pionier, am facut parte din prima promoție de pionieri în 1949 

și am purtat cravată un singur an pentru că a trebuit să întrerup pe clasa a IV-a 

şi nu m-am mai dus la școală decât când aveam vârsta de 25 de ani şi am 

făcut cursuri la fără frecvență la Pitești.

     Alegerea se făcea pe criteriul cunostinţelor, pe baza notelor pe care le aveam, 

nu s-a făcut așa la întâmplare să-i pună pe toți la pionieri la grămadă. İmi

 amintesc că și angajamentul pe care l-am scris, scriam un angajament, mi 

l-a scris un elev dintr-o clasa mai mare pentru că emoțiile erau așa de 

puternice încât îmi tremurau mâinile. Să vezi cravată roșie pe 

vremea aceea era ceva, părinții nu prea erau de acord cu politica asta, 

dar era obligatorie până la urmă.

7. În timpul copilărie au existat restricții la curentul electric? Cum învățați 

dacă nu era curent?

- Nu era curent electric în timpul copilăriei mele, acesta a fost introdus în 

comună abia prin 1964 când aveam deja 24 de ani. Învățam la lumina lămpii

 de petrol și la lumânare.

V.  1.Cum petreceați sărbătorile de 1 Mai sau 23 August?     

- Nu prea se sărbătoreau la țară 1 mai și 23 august, se sărbătoreau mai 

mult la orașe unde erau manifestări stabilite în acest scop, iar eu ca și copil nu

 am luat parte la astfel  de sărbători în copilăria mea.

2. Ați primit o eucație religioasă în familie? Mergeați la biserica duminică, de 

Paște de Crăciun?

- Am primit o educație religioasă în familie, mama și tata erau creştini ortodocşi,

 am mers la biserică la vârsta de 5 ani, aşa îmi amintesc eu, până târziu de tot. 

Imi amintesc că și în armată când eram militar prima învoire în oraș a fost 

la o biserică îmbrăcat în haine militare ceea ce mi-a pricinuit multe necazuri, 

că pe vremea aceea era interzis ca militarii să intre în biserică.

3. Existau interdicții de a merge la biserică?

- Nu cred că s-au impus așa restricţii, obligaţia era că atunci când mergeam 

cu colindatul  de Crăciun sau de Anul Nou să nu mai cântăm colindele obișnuite

 și să cântăm “ Sus tovarăși, nu dormiți,\ Vremea e să vă treziți “, niște 

cântece impuse, să zic așa, ale regimului.

4.Care erau jocurile copilăriei dumneavoastră?

- La școală jocurile erau tot ca și acum: șotronul, mijitea, alergatea erau niște 

jocuri obişnuite  să zic așa.

5. Ce cărți citeaţi și ce anume vă plăcea mai mult.

- În afară de cărțile de școală, cele din biblioteca școlii, ca să zic așa plină cu cărți

 de literatură sovietică, basme populare rusești, povești populare rusești,

 povestiri din război și tot așa cu conținut să zic politic sovietic.

6. Ce filme ați vizionat atunci și care v-au impresionat?

- În copilăria mea nu am vizionat nici-un film, îmi amintesc așa că pe la 11-12

 ani a rulat la Căminul Cultural, dacă pot spune așa, de fapt Hanul boierului 

Crasan, un film muncitoresc, alb –negru și atunci m-a impresionat extraordinar 

să văd pe un perete când se mișcau umbre, lumini.  Am văzut pentru prima dată 

un film muncitoresc, niște mineri care încărcau cu lopețile cărbuni sterili

 în vagonete, nu-mi amintesc așa bine, l-am vizionat la Pitești când aveam cel 

puțin 17-18 ani.

7. Ați avut o întâlnire deosebită în acea perioadă care să vă fi rămas în memorie?

- Nu am avut nici-o întâlnire, n-am avut cu cine, la școală erau câte doi 

învățători, întâlnirea era cu ei și mai târziu în clasa a IV-a cu instructorii  de pionieri.

8. Ați fost înscris în organizația UTC?

- Da foarte târziu am intrat în organizaţia UTM (Uniunea Tineretuli Muncitor)

 pe la 18 ani. Părinții mei nu mă lăsau să fac politică, cu toate acestea a trebuit 

să intru printre ultimii  în organizația UTM. Un an mai târziu am fost ales secretar al acestei organizatii și cu această atribuţie, să zic așa, am plecat și militar la 20 de ani, secretar al organizatiei UTM Piscani.

9. Mai târziu după terminarea școlii ați deținut vreo funcție în cadrul partidului. Cum ați fost alea pentru această funcție?

- Mai târziu, mai târziu… după ce m-am angajat la uzina Colibaşi am intrat în

 rândul membrilor de partid și după câțiva ani buni, aveam vreo 30 de ani, dacă 

nu chiar mai mult, am fost secretar de organizație de partid. Cam astea au 

fost atribuțiile pe care le-am avut eu, atribuții politice dacă se poate spune așa. Alegerea în partid am facut-o eu. Se vorbea pe vremea aceea că în partid sunt aleși cei mai buni dintre cei mai buni oameni ai muncii și fără  ca cineva să mă îndrume eu singur am făcut o cerere să intru în partid pentru a fi unul dintre cei mai buni. Când mi-am dat seama că era o eroare pentru că nu erau deloc cei mai buni dintre cei mai buni aș fi vrut să ies din partid, însă pe vremea aia nu se mai putea face lucrul acesta pentru  că era periculos.

Asta este tot, vă mulţumesc.

Copilăria mea în comunism

   

         În fiecare an, la clasa a VIII-a la cultură civică,  când ajung la lecția dedicată regimurilor democratice și nedemocratice, realizez cu elevii mei un mic proiect care îi pune în situația unor reporteri. Ei trebuie să vorbească cu părinții, bunicii, alte rude sau cu cine cred ei de cuviință despre viața cotidiană în perioada comunismului, despre copilăria alor lor. Apoi rezultatele acestei investigații le prezintă în față clasei și le discutăm cu toții, le întoarcem pe toate feţele, le analizăm cu grijă. Uneori am avut surpriza ca elevi slabi sau dezinteresați să găsească resurse nebănuite și să-mi prezinte o lucrare cu totul deosebită. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că an de an se întâmplă asta! E o oportunitate deosebită pentru copii să comunice cu ai lor într-un mod în care nu sunt obișnuiți să o facă, să afle lucruri interesante din copilăria și tinerețea părinților, bunicilor. Și, cred, este și pentru cei mari o ocazie de aducere aminte, de ce nu de o introspecţie mai serioasă. Este proiectul care an de an, elevilor le face cea mai mare plăcere să-l ducă la îndeplinire, se implică, dezbat diversele aspecte, trag concluzii.

          Zilele acestea căutând prin interviurile mele am găsit și câteva ale unor elevi de acum 6-7 ani, din clase foarte bune de la Coșești și Dârmăneşti. Cel pe care îl aduc în atenție acum este al Oanei, îmi aduc bine aminte de el, a presupus nu numai o muncă deosebită, dar și modul său de realizare, în cadrul unui interviu jurnalistic, a fost unic pe vremea aceea. Concluziile Oanei, parte au fost influențate de răspunsurile date de mama sa, parte de cursul opțional despre rezistență și represiunea din Argeș-Muscel pe care l-am ținut la clasa ei. Rigoarea, disciplina și seriozitatea Oanei de atunci sunt trăsături pe care își va construi o carieră, o viață de ofițer de poliție în prezent.

   

       Bună ziua doamnă! Vă voi lua un mic interviu în legătură cu perioada comunismului în viața dumneavoastră.

Reporter: Cum va numiți?

Nițu Elena: Mă numesc Nițu Elena.

 R: Unde v-ați născut și când anume?

N: M-am născut în orașul Câmpulung Muscel. Data mea de naștere este 9 mai 1969.

R: De ce religie și naționalitate sunteți?

N: Sunt de religie ortodoxă și naționalitate română.

R: Ce studii ați făcut?

N: Liceul de chimie industrială.

R: Ce profesie aveți astăzi?

N: Sunt asociată în cadrul firmei noastre.

R: Ați avut și altă profesie înainte de aceasta?

N: Am fost laborantă chimistă în cadrul uzinei de autoturisme Pitești și mi-a plăcut foarte mult meseria asta.

R: Vă amintiți de un eveniment politic major din timpul copilăriei?

N: Nu, pentru că nu ne interesa politică atâta timp cât am fost copii, am fost copii și atât. Nu ne interesa politica de nici un fel.

R: Copilăria v-a fost afectată de evenimente precum colectivizarea agriculturii, naționalizările sau arestările politice?

N: Nu, nu m-a afectat în nici un fel colectivizarea. Exista CAP până în anul 1989, dar nu mi-a afectat copilăria.

R: Cunoașteți cazuri de persoane care au fost arestate pe motive politice?

N: Da, erau foarte mulți care luptau împotriva comunismului. Da,Doina Cornea … foarte mulți.

R: Existau probleme legate de încălzirea locuinței iarna?

N: Nu, nu am avut probleme de felul acesta. Părinții mei au știut să-și gospodărească familia și nu aveam probleme de genul acesta.

R: Familia dvs a fost supusă la persecuții de către comuniști?

N: Nu, de nici un fel.

R: Familia a fost silită să dea cote agricole la stat?

N :Da. Dădeau cote agricole cum ar fi porci, viței, cartofi, porumb. Deci, după ce luam recolta de pe câmp, un sfert luam acasă, restul mergea la cooperativa agricolă.

R: Aveați destule alimente când erați copil? Părinții vorbeau despre asta?

N: Da, părinții mei au fost și sunt niște oameni foarte harnici. Munceau foarte mult și nu ne lipsea nimic.

R: Ați avut o copilărie cu privațiuni, cu lipsuri materiale?

N: Cu privațiuni...poate că ne doream mult mai mult. Ne doream dulciuri, jucării dar, nici nu se găseau și până la urmă atât cât ni se oferea ni se părea de ajuns.

R: Cine o ducea mai bine atunci dintre cunoscuți?

N: Nu cred să o fi dus cineva mai bine. O duceam toți la fel. Părinții noștrii munceau, nu exista șomaj pe timpul ăla și familiile o duceau în mod egal. Nu erau unii mai bogați ca alții. Nu existau pături sociale: pătură de mijloc, pătură de jos, nu existau bogătași. Deci comunismul asta a urmărit. Să fie toată lumea în același fel.

R: În casă dumneavoastră părinții vorbeau liber despre problemele politice sau de zi cu zi?

N: Despre problemele de zi cu zi se vorbea în mod liber, însă despre problemele politice se vorbea mai ferit, bineînțeles mai....ușurel față de noi copiii, nu eram implicați. Îi frământau problemele politice mai ales în ultimii ani `88-`89. Atunci nu mai eram nici eu copil.

R: Ați studiat la școală limba rusă?

N: Nu.

R: Ați avut colegi despre care ați auzit că au avut probleme cu regimul comunist?

N: Nu...

R: Dar știți cazuri de profesori ce au avut probleme cu regimul?

N: Nu știu.

R: Existau și profesori obedienți, slugarnici față de puterea comunistă?

N: Da, pentru că până la urmă li se impunea și trebuia să se alinieze problemelor astea.

R:  Făceați muncă patriotic în calitate de elev?

N: Da. Făceam la începutul fiecărei toamne. Făceam muncă patriotică. Mergeam în practică cu colegii și pentru noi era chiar o plăcere.

(Sursa: https://adevarul.ro/locale/alexandria)

R: Ce manifestări erau obligatorii la școală atunci?

N: Păi în primul rând muncă patriotică, disciplina, serbările cu tentă politică și în cadrul serbărilor nu se cântau decât cântece patriotice. În general trebuia să respectăm o disciplină .

R: Ați fost pionier? Cum ați fost aleasă?

N: Da. Am fost aleasă de către colegii mei și de către profesori.

R: În timpul copilăriei au existat restricții la curentul electric? Cum învățați dacă nu era curent?

N: Da. La lumânare, la lampa aceea cu gaz pe care voi, copiii nu aveți cum să o știți.

R: Cum petreceați sărbătorile de 1 mai sau 23 august?

N: Mergeam la defilare în Pitești. În Mioveni nu, mai mult în Pitești.

(Sursa - Universul argesean)

R: Ați primit o educație religioasă în familie?

N: Da, mama mea a fost o femeie foarte religioasă  și asupra copiilor a impus foare mult amprenta, așa că de mici am învățat rugăciuni, cântece, am mers la biserică.

R: Mergeați la biserică duminică, de Paște, de Crăciun?

N: Da, și de abia așteptam să mergem.

R: Existau interdicții de a merge la biserică?

N: Da... Eram  chiar urmăriți, amenințați că ni se scade nota la purtare, dar făceam noi ce făceam și mergeam la împărtășanie (râde), la biserică, la denii și domnul profesor știa că mergem, dar până la urmă mai trecea și cu vederea. Vedea că nu are ce să ne facă.

R: Care erau jocurile copilăriei dumneavoastră?

N: Am avut jocuri foarte curate, sincere. Chiar jocuri copilărești de care îmi aduc aminte cu foarte multă plăcere, cum ar fi  “telefonul fără fir”, ”şotronul”(râde)… destule jocuri copilărești, dar foarte frumoase.

R: Ce cărți citeţi și ce anume v-a plăcut mai mult?

N: Mai târziu am citit “Pe aripile vântului”când eram adolescentă și asta m-a marcat foarte mult.”Cireșarii”, orice cărți de care am avut nevoie în școală. Am citit foarte mult pentru că nu aveam nici un fel de mijloc de informație: prea puțin radio, prea puțin televizor, așa că a trebuit să citim. Bineînțeles cui i-a plăcut să citească și a fost chiar foarte frumos.

R: Ce filme ați vizionați atunci și care v-au impresionat?

N: Filmele copilăriei... Păi multe și destul de frumoase “Omul junglei”, “Tarzan”,”Ce vrăji a mai făcut nevasta mea Samantha”, “Dallas”. Astea le urmăream mai mult duminică. În cursul săptămânii nu existau filme.

R: Ați avut o întâlnire deosebită în acea perioada care v-a rămas în memorie?

N: Nu.

R: Ați fost înscrisă în organizația UTC?

N: Da, am fost pentru că eram obligați.

R: Mai târziu, după terminarea școlii ați deținut vreo funcție în cadrul partidului?

N: Nu.

R: Și ca o ultima întrebare, ce părere aveți despre regimul comunist? Avea părți bune dar și părți rele?

N: Da, întradevar a avut părți bune, dar și părți rele. Foarte multe părți bune și le regret foarte mult: disciplina ,bunul simţ, autoritatea. Asta lipsește în ziua de azi și părți rele sunt destule și le știți... le știe toată lumea. Asta este… Toate regimurile au și părți bune și părți rele de care nu avem cum să ne ferim și nu avem cum să le ocolim. Totu-i în viață să ne alegem noi drumul, calea cea de mijloc pe care trebuie să o urmăm noi ca părinți și voi ca și  copii.

R: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

N: Cu foarte multă plăcere!

              Opinia mea în privința comunismului este că acesta, ca orice regim politic, a avut părți bune, dar și părți rele.

  Partea bună este că acest regim politic urmărea ca toți oamenii să aibă un statut financiar egal, însă partea proastă este că oamenii erau obligați să îl idolatrizeze pe Ceaușescu și să îi mulțumească pentru ceea ce le-a dat. Eu consider că acest lucru a dus la declanșarea revoluției din '89 care l-a ucis pe Ceaușescu.

              De apreciat este faptul că Nicolae Ceaușescu, a pornit de la un statut social foarte neînsemnat  și a ajuns sus, însă din nefericire a uitat de unde a plecat și a ajuns să fie un conducător care nu se gândea la țară ci numai la el însuși.

Astfel, țara a ajuns să dea comuniștilor toată muncă lor. Nu vreau să îmi imaginez durerea din sufletele oamenilor în momentul în care au fost nevoiți să își dea animalele, pământurile și recoltele pentru care munceau din greu. Îi înțeleg pe cei care au devenit partizani și nu înțeleg de ce rușii au făcut că țară noastră să fie pusă într-o lumina proastă, în ipostază de oameni însetați de sânge, prin faptul cum erau tratați în închisori oamenii care luptau  împotriva comunismului!  De ce nu au făcut asta doar în țara lor?

            Deși Ceaușescu a vrut egalitate între oameni, le interzicea alimentele, le lua lumina și era însetat de admirația poporului. Astfel, a ajuns să transforme regimul dintr-unul în care toți erau egali,  într-unul în care toți trebuiau să fie eclipsati de măreția lui.

           Așadar, cum am spus și la început orice regim are defectele și calitățile lui , fiindcă niciodată nimic nu va putea fi perfect.

Mi-am petrecut primii ani ai tinereţii în închisoare

      Ieri de dimineță, într-o zi ce se anunța extrem de frumoasă, am plecat spre Aninoasa, cu gândul la domnul care avea să-mi povestească cum a fost pedepsit de către autoritățile comuniste și cum cei mai frumoși ani ai tinereții i-a petrecut prin închisori în lipsuri teribile.

       Domnul Telu, cum îl știe toată lumea din zona, în fapt Constantin Marta, mă aștepta în poartă și s-a purtat încă de la început ca o gazdă adevărată, cu ospitalitate și căldură, măcar că nu știa precis-precis ce am de gând să vorbesc cu dânsul. Ne-am așezat la o masă în curte și am schimbat câteva vorbe înainte de a trece la interviul propriu-zis. Știam câteva lucruri despre durerile dumnealui de când în primăvară participasem la o întâlnire cu foști deținuți politici din Aninoasa la Școala Generală din Ţiţeşti. 

      De atunci îmi propusesem să ajung să discut mai pe îndelete, fiindcă am remarcat cât de clar este în expunere, ce precizie a amănuntelor are, evenimente întâmplate cu decenii în urmă parcă s-au sfârșit mai ieri – alaltăieri.

     S-a așezat pe scaun și a început. Aveam în față ochilor un bunic sfătos, un povestitor iscusit care retrăia primii ani ai tinereții sale ca și cum un film i se derula prin fața ochilor. De multe ori privea undeva în spatele meu, spre un trecut de durere și spaimă. Să ai 18 ani și să fii arestat și condamnat la 8 ani muncă silnică și trei ani degradare civică pentru că ai adăpostit și hrănit un luptător anticomunist, la fel ca și alții din sat. După recurs pedeapsa în loc să se micsoareze, s-a mărit la 12 ani de muncă silnică! Așa știau judecătorii comuniști să împartă justiția, cu o mare indulgență! Așa că tânărul care abia devenise major a intrat în școala vieții prin cumplitele închisori Jilava, Gherla, Periprava, Grind, fiind eliberat în 1964 odată cu grațierea colectivă a tuturor deținuților politici.

       6 ani de închisoare în condițiile foarte vitrege ce se cunosc prea bine, cu un regim de exterminare prin înfometare, cu bătăi crunte și rareori cu o rază de soare, cu o dovadă de omenie. Dintr-o bătaie groaznică s-a ales tânărul Constantin cu o boală la inimă pe care și-a îngrijit-o toată viața și care l-a adus în pragul morții în urmă a trei preinfarcturi. Ce l-a salvat la un moment dat și i-a ușurat întru-câtva viața, deși munca i s-a părut teribil de grea la început? Faptul că fiind fiu de brutar,  a fost dus să muncească la brutăria închisorii Gherla, iar aici avea posibilitatea unei hrane mai bune, chiar dacă uneori, de la atâta efort nici nu mai putea să ducă îmbucătura la gură.

      Cel mai emoționant moment al detenției a fost fără doar și poate o întâlnire incredibilă la Gherla. Într-una din zile a fost introdus într-o celulă mare în care l-a găsit pe tatăl sau, arestat ca și el și condamnat la 15 ani. Ce fel de bucurie poate naște o societate totalitară în care tatăl își îmbrățișează fiul în aceeași celulă de închisoare! Și ce durere copleșitoare își poate imagina cineva, că în aceeași celulă, tatăl să rabde strângând din dinți cum fiul său pe care l-a crescut cu toată dragostea părintească, să fie zdrobit în bătaie de o brută de gardian? Vă puteți închipui această scenă, voi cei care aveți copii, cum fiul vostru iubit este desfigurat în fața vostră? Această este minunată lume comunistă pe care torţionarii au pregătit-o dușmanilor lor. Nici o milă, nici o rază de compasiune…

      La final l-am întrebat pe domnul Telu ce l-a ținut în viață la închisoare. Credința, mi-a răspuns. De aici nu mai am ce să mai adaug. Poate doar să îl las pe dumnealui să va mai povestească câteva amintiri din acele crude vremuri.

(Material publicat in iunie 2011 si reeditat in august 2018)

Din nou la Poenărei

          În fiecare an merg la Poenarei, în Corbi, să îl întâlnesc pe domnul Alexandru Marinescu, unul dintre cei doi partizani care mai trăiesc din gruparea anticomunistă Haiducii Muscelului de la Nucșoara. Pentru câteva săptămâni dumnealui cu soția se retrag la țară încercând să scape de canicula din capitală, de agitație și zgomot. Iar Poenăreiul chiar este un sat în care găsești toată liniștea Pământului, pitoresc și cochet răsfirat la poalele unui deal înalt.

           An de an îl găsesc tot mai slăbit de bătrânețea care se insinuează încet dar hotărât în trupul partizanului de altă dată. Vorbim despre asaltul ei și despre mijloacele disproporționate cu care luptă domnul Sandu. Apoi inevitabil îmi spune că mintea i-a rămas deocamdată intactă și până când neuronii vor mai funcționa, să-l întreb  despre vremurile de altă dată, poate a mai rămas ceva nespus. Și întotdeuna mai este ceva de zis, de scos în evidenţă ori doar vreun amănunt care s-a lăsat ascuns în discuțiile anterioare. Începute în urmă cu opt ani, pur întâmplător, fiindcă în acea zi de vara căutăm pe altcineva la Poenarei. Și fiindcă așa a fost să fie, n-am mai plecat decât după mai bine de cinci ore, când deja se întunecase, iar ploaia ne încerca răbdarea, deși stăteam pe terasă casei părintești a soției sale. Atunci mi-a povestit și despre reeducarea de la Pitești, domnul Sandu intrând și în această afacere diavolească, așa cum o demonstrează în imaginile de mai jos. Din păcate nimeni nu a mai vorbit cu dumnealui despre reeducare sau poate n-a mai dorit să povestească altcuiva…

      Discutând despre durerile de picioare pe care le are, chiar dacă și-a înlocuit șoldurile cu proteze, și-a amintit de unde a început această afecțiune, din închisoarea de la Jilava, și cum a resimțit pentru prima oară, tânăr și în putere fiind, infiltrarea reumatismului.

       Îl admir pe acest bunic sfătos, care a trecut prin atâtea… Cu părinți arestați, cu frate mort în munte în condiții dramatice care nu fac cinste mișcării de partizani, el însuși arestat în două rânduri, executând 10 ani de detenție. Căsătorit după prima eliberare din închisoare și arestat apoi în câteva luni. Cu o soție, fiică și ea de rezistenți anticomuniști, cu tatăl executat, cu mama și fratele în închisoare.  Două familii distruse…

       Iar domnul Sandu care nu uită și nu iartă !

(Fotografii facute la prima arestare in 1950)

       I-am lăsat pe prispă casei cu speranța că ne vom reîntâlni. Ca în fiecare an. 

Pentru Casa Memorială Elisabeta şi Gheorghe Rizea

       Nucșoara este un nume emblemă pentru mine și, cred, pentru mulți dintre români. Aici s-a desfășurat cea mai longevivă activitate de rezistență anticomunistă în perioada 1949-1958. Aici istoria se îmbină cu frumusețea peisajului natural, cu măreția Mamei Naturi. Nu am cunoscut-o pe Elisabeta Rizea, cea care a devenit simbolul rezistenței la mulți ani după ce conducătorii partizanilor s-au prăpădit în față plutonului de execuție la Jilava. Tare aș fi vrut să o fi cunoscut…

        Însă pe urmele partizanilor, pașii m-au dus de multe ori la Nucșoară, așa cum s-a întâmplat și acum vreo 4-5 ani, când am poposit în fața casei Elisabetei Rizea. Vroiam să arunc o privire, să fac o fotografie, când doamna Elena Belu, fiica Elisabetei Rizea a ieșit din curte, m-a întrebat ce e cu mine și apoi m-a invitat în casă. Cu inima largă, mi-a povestit despre părinții săi, despre vizită Regelui Mihai în 1997, despre alții care au tot venit să asculte povestea ,,vitezei din Nucșoara’’ !

(Vocea fiicei Elisabetei Rizea, Elena Belu)

         În  primavara aceasta am revenit în Nucșoara și l-am cunoscut și pe strănepotul Elisabetei Rizea, Bogdan Vârvoreanu, cel care a început un proiect minunat – salvarea casei batrâneşti și transformarea sa în Casă Memorială. Bogdan mi-a plăcut de la primele cuvinte, îmi place să  cred că posedă calități ale înaintașilor. Proiectul e unul costisitor, de durată, care necesită lupta continuă pentru fonduri, întâlniri cu diferiți oameni, publicitate, interviuri. Adică o ieșire din confortul în care orice om obișnuit trăiește. M-am hotărât imediat să încerc și eu să-l ajut pe Bogdan, cu puținele mele forțe, dar alăturate altora sunt sigur că și efortul meu va conta. Așa cum a contat pentru Crucea Haiducilor Muscelului de lângă Câmpulung.

        În vara s-au strâns primii bani serioși grație inițiativei lui Alin Mureșan de la IICMER și unei asociații clujene – Niște Oameni. Exact de asta are nevoie Casă Memorială Elisabeta și Gheorghe Rizea, de Niște Oameni care să sprijine cel mai important simbol al rezistenței anticomuniste din România de azi. În această toamna vor începe lucrările la fundație și acoperiș.

               primele-donatii-consistente-pentru-casa-memoriala-elisabeta-rizea/

               (Bogdan Barvoreanu, Alin Muresan si organizatorii actiunii de strangere de fonduri
                                                          pentru Casa Memoriala)

         Dacă simți  românește și crezi că noi românii merităm acest loc în care să omagiem curajul, demnitatea, rezistența la opresiune, atunci alătură-te și tu acestui proiect ! Orice sumă va salva o cărămidă, va șlefui un căprior ori un element de rezistență al Casei Memoriale ! Și o să fii mândru când peste câțiva ani vei ajunge la Nucșoara, vei păşi cu emoție în Casă și îți vei spune - ,,Și eu am făcut ceva pentru Elisabeta Rizea!’’