Luni,
26 mai, la Școala Gimnazială Dârmănești, am avut plăcerea de a-l invita pe unul
dintre fiii satului Piscani – domnul Teodor Dina. Cu mai multă vreme în urmă
stabilisem cum vom colabora pentru a realiza această lecție deosebită. Ba, ca
să respect adevărul până la capăt, încă din 2010 de când l-am cunoscut pe domnul
Dina și m-a ajutat cu o lucrare de geografie, am avut eu în gând să îl rog să
vină în școala noastră. Dar așa cum se întâmplă de atâtea ori, mereu a
intervenit câte ceva, iar Școala Piscani, din păcate, din motive legate de
demografia școlară, și-a închis porțile, elevii de la ciclul gimnazial mergând
la Dârmănești.
În
fine, acum timpurile s-au copt pentru a-l aduce în mijlocul nostru pe domnul
Teodor Dina, un om rar ca o nestemată ținută ascunsă și rămasă neșlefuită,
nepusă în valoare. De ce spun asta? Fiindcă domnul Dina este un autodidact, un
însetat de cultură, un om care nu poate să stea o zi fără să deschidă paginile
unei cărți. Așa cum ne spunea cu umor, nu are multă școală. Dar știm bine că
asta nu contează mereu – doar să ne uităm la zecile de mii de licențiați care
au apărut din neant și acum asaltează fast-food-urile în căutare de locuri de
muncă. Când îl auzi vorbind pe domnul Dina, îți dai seama imediat că te afli
lângă un intelectual de mare clasă, un om cu rădăcini adânci, profunde, în
istoria și solul localității sale natale. Cred că ar putea povesti ore în șir
despre Piscani, Negreni, Dârmănești, despre oameni și locuri, despre legende,
dar și fapte, întâmplări de mult pierdute în negurile istoriei. Domnul Dina
este un tezaur și luni, în școala noastră, ne-a pus la dispoziție o mică parte
din ceea ce știe, cu promisiunea că va mai reveni. Doamna directoare Lili
Ducan, profesorii Adriana Trașcă, Mioara Ungureanu și Valentin Mazilu,
alături de elevii claselor a IV-a, a VII-a și a VIII-a, au urmărit lecția
domnului Dina. La final, elevii l-au înconjurat pe profesorul nostru amator și
au primit, cuminți, autografe, pe cărțile și revistele aduse de dumnealui, scriitorul
Teodor Dina.
Am
asistat la o oră de istorie locală excelentă, vie și activă. Singurele regrete
au fost doar cele exprimate de Ioana Teodoreci – nu s-a vorbit și de satul ei,
Valea Rizii. Dar data viitoare, promitem să ne axăm mai mult pe cele două sate
care nu au fost în centrul atenției noastre luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu