Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 iunie 2016

Atelier de istoria comunismului la Închisoarea Piteşti

       Sâmbăta care a trecut a avut loc la Închisoarea Piteşti un eveniment deosebit, primul dintr-o serie dedicată tinerilor – Atelier despre istoria comunismului. Trei dintre elevele mele – Ana, Delia şi Sabrina, au fost selecţionate şi au avut plăcerea de a o cunoaşte pe Ioana Hasu, jurnalist RFI şi în acelaşi timp nepoata lui Gheorghe Hasu, partizan din Grupul Carpatin Fãgãraşan. Pe Ioana elevii mei au cunoscut-o acum doi ani, când ne-a vizitat acasă, la Leicesti şi ei au participat la atelierul ,,Ţara Bunicilor’’.













(Aceste fotografii sunt luate de pe pagina de facebook Fundatia Memorialul Inchisoarea Pitesti)

       Inedit a fost şi locul în care s-a ţinut acest atelier, fosta Închisoare Piteşti, aflată sub patronajul Fundaţiei Sfinţii Închisorilor. Elevele mele s-au declarat impresionate de această activitate, cu atât mai mult cu cât ele cunoşteau o parte din poveştile rezistenţei anticomuniste şi ale represiunii, dar nu de la o asemenea sursã.   Un alt atu al lor a fost acela ca fiind şi cele mai mari din grup, au avut o poziţie deosebită şi au participat activ la toate etapele activităţii.
          Spre bucuria mea, câţiva dintre foştii mei elevi, acum la liceu, au aplicat pentru un alt Atelier de istoria comunismului şi vor fi prezenţi săptămâna viitoare la Închisoare.
         De primăvara aceasta, tot mai multe proiecte s-au derulat sau sunt în curs la Închisoarea Piteşti – întâlniri cu  Paul Imbrescu și Galina Răduleanu, cu cercetătorul Adrian Petcu, cu poetul şi fostul deţinut Demostene Andronescu. Vara aceasta se va desfăşura Scoala de Vară de la Piteşti, ediţia a V-a. Se poate spune că la Piteşti grijă pentru redarea memoriei este tot mai pregnantã şi cuvintele doamnei Ana Blandiana sunt puse în practică - ,,Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie’’.
        La sfarsit elevele mele au vizitat Inchisoarea Pitesti, ghid fiind Maria Axinte.









(Icoana pictata de maicutele de la manastirea Diaconesti)


                         Avem o tara   - maicutele de la manastirea Diaconesti