Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 martie 2016

Familia ARNĂUȚOIU, o familie de eroi


 

                            Fostul judeţ Muscel are o istorie tulburătoare, de-a lungul veacurilor.  Ea este presărată cu nenumărate nume de martiri şi eroi, înscrişi pe monumente, dar şi pe crucile cimitirelor, din localităţile fostului judeţ. Să adăugăm la aceştia şi pe cei anonimi ale căror oseminte zac în Mausoleul Mateiaș, în localităţile unde au fost lupte în 1877, în primul şi al doilea război mondial.   
                    Istoria noastrea recentă, postbelica, a anilor 1946-1962, deasemenea este presărată cu martiri şi eroi care şi-au sacrificat viaţa, în lupta de Rezistenţă naţională anticomunistă, fie în munţi, în închisori, în lagăre de muncă forţată, în Bărăgan -“Siberia românească”-în cazul celor deportaţi.
       Numeroase familii muscelene şi-au dat prinosul lor de jertfă şi sacrificiu. Printre acestea se afla şi familia învăţătorului Iancu Arnăuțoiu din Nucşoara.
    În aceste rânduri, oferim cititorului o imagine amplă şi clară despre această familie, care s-a bucurat de dragostea, încrederea şi devotamentul concetăţenilor din Nucsoara-Muscel, plătindu-şi în număr imens tributul lor eroic.

 *  *  *
           Familia bunicilor mei, înv. Iancu şi Laurentia Arnăuțoiu din Nucșoara, o familie de intelectuali, a dat un imens tribut de sânge, în lupta pentru apărarea ţării şi a libertăţii neamului românesc.



    Prestigiul familiei Arnăuțoiu  în com. Nucşoara, cât şi în tot judeţul Muscel, a fost temelia sprijinului necondiţionat, pe care fiii ei - Toma şi Petre-,  îl vor primi în lupta de Rezistenţă armată anticomunistă, din partea Nucşoarei, Corbi, Domneşti, Pietroşani, Câmpulung, Piteşti, Curtea de Argeş etc..
 •      Bunicul Ion (zis Iancu) Arnăuțoiu, născut în 1887, face parte din cele 3 generaţii de fruntaşi ai comunei Nucşoara: pr. Petre Arnăuțoiu, ctitor de biserică şi pr. Toma Arnăuțoiu, care împreună cu enoriaşii o renovează.
        Ca învăţător timp de 40 de ani din care 20 directorul şcolii primare din comună şi inspector şcolar, Iancu Arnăuțoiu devine autoritatea cea mai de încredere, fiind “avocatul”, îndrumătorul şi sprijinitorul moral şi adesea, material al consătenilor săi. El este iniţiatorul şi susţinătorul cumpărărilor de teren de la moşieri, evenimente care sunt imortalizate în fotografii cu sătenii, în semn de recunoştinţă şi aducere aminte.
       Iancu Arnăuțoiu, ca pedagog şi bun roman, cultiva - atât la copiii săi cât şi la elevii săi- dragostea până la sacrificiu faţă de ţară, neam şi credinţa, fiind un exemplu permanent.
 Ca sublocotenent-rezervă, în Regimentul 2 Vânători de munte, participa în primul război mondial (1914-1918),  iar în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, este decorat cu Ordine şi Medalii militare:
   -“Steaua României”;
   -“Coroana României”, în grad de ofiţer, cu Panglica de Virtute Militară;
   -“Crucea de Război” şi avansarea la gradul de căpitan în rezervă.
     Este membru al Partidului Naţional Ţărănesc - Iuliu Maniu - Ion Mihalache şi fruntaş al partidului în judeţul Muscel (astăzi Argeş).  A fost coleg la Şcoală Normală “Carol l”-din Campulung-Muscel- şi un apropiat prieten, al omului politic Ion Mihalache.
   A fost vizitat în Nucşoara de personalităţi marcante ale epocii: Regele Mihai- Voievod de Alba-Iulia, Dumitru Alimănișteanu, în calitatea de Preşedinte al PNL.
  Ca participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă din munţii Muscelului şi ai Făgărașului- versantul sudic- şi-a susţinut fiii, sublocotenent Toma şi Petre, conducătorii grupului “Haiducii Muscelului”.
 Este arestat în aprilie 1949, până în 1955 şi apoi în oct. 1958, până în 1962, anul morţii, în închisoarea din Botoşani.



                    Bunica Laurenția Arnăuțoiu, născută Diaconescu, în 1895, aduce o zestre spirituală de demnitate şi dăruire pentru viaţa satului.
    Cu o ţinută morală şi sufletească, de excepţie, împărtăşeşte alături de Iancu Arnăuțoiu  sprijinul moral, educaţional al consătenilor. Ea participa atât la împlinirile, cât şi la vicisitudinile vieţii satului.
   Este fiica învăţătorului Petre Diaconescu, o figură remarcabilă a comunei Berevoieşti, care a militat permanent pentru prosperitatea comunei şi luminarea spirituală a sătenilor, fiind un mare patriot.
    Familia  învăţător  Iancu şi Laurentia Arnăuțoiu, în tot ceea ce a întreprins  s-a remarcat ca o familie - model în Nucşoara. Ambii soţi au suferit prigoana, anchetele, persecuţiile şi arestările din partea Securităţii.



  Bunica mea, Laurentia, este arestată în iunie 1949 până în 1956 şi în oct. 1958 (după prinderea grupului fiilor Toma şi Petre Arnăuțoiu), până în 1962, anul morţii, în închisoarea de la Miercurea-Ciuc. Se stinge înainte cu două săptămâni de eliberare, după o grea suferinţă.
     Bunicii mei, Iancu şi Arnăuțoiu, au avut 5 copii: Neluț, Elena, Toma, Anton şi Petre.





•      Ion (Neluț) Arnăuțoiu (1916-1944), fiul cel mare, se distinge prin curaj încă de pe băncile şcolii; ca elev la liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung este decorat în 1936 de Regele Carol al ll-lea, pentru contribuţia sa la incendiului izbucnit la mănăstirea Negru Voda şi biserica Subești.
     După absolvirea Şcolii Militare de Cavelerie “Regele Ferdinand” din Târgovişte face parte ca ofiţer din Escadronul l  Vânători Călări din Dumbrăveni. Ca luptător în Crimeea în cel de al doilea război mondial, pentru actele sale de vitejie este decorat cu Ordine şi Medalii:
  -“ Steaua României” cu Panglica de Virtute Militară;
  -“Coroana României”
  -“Crucea de Aur a Vulturului German”;
  -“Crucea de Fier”;
  - a fost propus pentru cea mai înaltă distincţie “Mihai Viteazul”.
     După 2 ani şi 8 luni de front, în februarie 1944 cade pe câmpul de luptă, în Crimeea la 
Baccisarai.



•       Elena Arnăuțoiu, căsătorită Ion, născută în 1919. Este singura fiică din familie, acum la vârsta de 95 de ani, locuieşte în Campulug Muscel.
   Şi-a sprijinit fraţii plecaţi în munţi şi ca o consecinţă a acestui fapt - “ omisiune de denunţ”- cum precizează Securitate, a fost arestată timp de 6 ani şi două luni. Prima dată, din 1950 până în 1952 la Bucureşti; a doua oară, din 1958 până în 1962 trecând prin închisorile de la Arad, Ocnele Mari, Mislea, Piteşti, Jilava şi Miercurea-Ciuc. Va fi eliberată din închisoare în 1962 după o perioadă de suferinţă şi chinuri fizice şi morale.





 •      Toma Arnăuțoiu (1921-1959), este absolvent al Şcolii de Cavelerie “Regele Ferdinand” din Târgovişte; că sublocotenent în garda regală, a participat la luptele din al doilea război mondial, iar la Budapesta a fost rănit şi decorat cu Ordinul “Coroana României” - clasa a 5-a cu Spade şi Panglica de Virtute Militară şi Frunze de stejar.
  El a organizat şi a condus, împreună cu col. Ghe. Arsenescu, grupul “Haiducii Muscelului”, în Nucşoara, din zona Munţilor şi ai Fagarasului - versantul sudic.
   Este executat la Jilava, în noaptea de 18-19 iulie 1959, în Valea Piersicilor, după o luptă de Rezistenţă militară anticomunista, în munţi, de aproape 10 ani. A fost prins prin trădare.
  De la el ne-au rămas versuri nemuritoare:
        “Eu sunt metal rămas
         Din lumi ce crimă le-a făcut cenuşă.
         Eu sunt ecoul veşnic sunător,
         Din lumi, din lumi apuse.”



 •     Tatăl meu, Anton (Tonică) Arnăuțoiu  (1924-2000) a participat ca ofiţer în rezerva-aviație, în luptele aeriene de la Băneasa, din august 1944. Este grav rănit şi decorat cu Medalii:
  - “Bărbăţie şi Credinţă”cu Spade;
  - “Crucea Serviciului Credincios” cu Spade.
    Va fi avansat la gradul de locotenent de rezervă - aviaţie şi pus în retragere ca invalid de război gradul l, mare mutilat (fusese împuşcat în plămâni).
   A fost Preşedintele Org. de Tineret PNȚ- Nucşoara participând la alegerile din 1946. Ca student, la Facultatea de Drept din Bucureşti face parte din Org. de Tineret a PNŢ.
   Ca sprijinitor activ al grupării “Haiducii Muscelului”, cu bani din pensia care o primea că invalid de război, a avut de suferit interogatoriile şi torturile securiste.
   Arestările :
 -a fost arestat în 1947 la Domneşti, pentru câteva zile;
 - a doua arestare a fost în 1949-1950, iarna, din sanatoriul Toria, fostul judeţ “Trei Scaune” , actual Covasna. Era internat deoarece rănile de război îi puseseră în pericol viaţa.
  -a treia arestare a fost în 1956 la Bucureşti; era într-o delegaţie de serviciu şi a fost reţinut câteva zile la Securitate.
  -a patra arestare a fost în 1988, la Sighişoara unde avea domiciliul obligatoriu, stabilit cu mulţi ani în urmă.
             Pe tot parcursul acestor arestări tatăl meu a suferit ca toţi deţinuţii  politic, numeroase şi crâncene torture, cu magnetoul electric şi se finalizau cu hemoptizii masive.
     A decedat în 12 mai 2000 după o îndelugată suferinţă, dar a trăit o viaţă de luptător demn şi curajos.



•       Petre Arnăuțoiu (1926-1959), cel mai mic fiu al familiei Iancu şi Laurenția Arnăuțoiu, a fost prea tânăr pentru a merge pe front. El l-a însoţit pe fratele său, Toma, în lupta de Rezistenţă armată din munţi.
      După o viaţă plină de privaţiuni şi lupta de supravieţuire, timp de aproape 10 ani, Petre este prins prin trădare, odată cu fratele său Toma.
     Urmează anchetele şi torturile Securităţi, la Piteşti, iar în noaptea de 18-19 iulie 1959 este executat la Jilava, în Valea Piersicilor.



                 Aceasta este familia Arnăuțoiu, o familie de eroi, cu o existenţă  tulburătoare şi tragică, aşa cum au fost atâtea alte mari familii de români, care au intrat în Panteonul istoriei noastre naţionale.

                Poetul Nichifor Crainic dedica tuturor acestor eroi versurile sale:
                  “Ursita-i inima să poarte
                   Trecutu-n ea cu morţii lui,
                   Cu morţii mei, care-i crezui
                   Naiv, cândva, fără de moarte!...


23 septembrie 2014
Arnăuțoiu Laurentia-Georgeta, fiica lui Anton Arnăuțoiu


sâmbătă, 26 martie 2016

Corneliu Coposu sub tortură


       Corneliu Coposu a fost un om politic român care a în timpul regimului comunist și-a plătit scump apartenența la Partidul Național Țărănesc și funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu. În închisoare a fost supus unor tratamente extrem de dure, de la tortură până la izolarea completă timp de aproape 7 ani la Râmnicu Sărat, unde comandant era Alexandru Vișinescu. Caracterul său puternic l-a făcut să supraviețuiască fără să înnebunească, dar sechelele au fost serioase fiindcă la ieșire din penitenciarul Râmnicu Sărat nu mai știa să vorbească. Arestarea lui s-a produs în iulie 1947 și până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis la izolare la penitenciarul  Râmnicu-Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul - arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, București; penitenciarul Pitești; penitenciarul Văcărești, din București; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă București; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, București și muncă forțată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcărești; penitenciarul Poarta Albă, Constanța; penitenciarul Sighetul Marmației; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat. Mărturia sa, a unui om care a rămas vertical în ciuda uriașelor presiuni la care a fost supus,  trebuie să rămână în conștiința tuturor și să înțelegem odată pentru totdeauna cât de crunt și nemilos a fost acest regim comunist.





     ,,Cu prilejul anchetelor am cunoscut pe cei care se ocupau de noi şi care se numeau tovarăşi procurori; ei nu aparţineau Siguranţei, ci unui serviciu numit SSI, adică Serviciul Special de Informaţii, care fusese completat cu agenţi sovietici şi cu oameni de încredere, mulţi dintre ei cu şcoală sovietică, crescuţi în instituţiile lui Djerzinski şi care anchetau, deci, după metodele sovietice. Erau oameni de o brutalitate deosebită, care îşi exercitau meseria concomitent cu torţionarea celor anchetaţi. Ca sisteme practicate era bătaia cu cearceaful ud, bătaia cu săculeţ de nisip, atîrnarea cu capul în jos,bătaia la tălpi şi manejul. Manejul era o formă de intimidare şi de chinuire ce se practica în felul următor: anchetatul era dezbrăcat la piele şi un gealat, cu o figură lombroziană, ce avea în mînă un bici, obliga victima să fugă în jurul unei săli mai mari, iar el îl fugărea cu biciul cu care-l pleznea sau direcţiona sensul alergării tot cu ajutorul biciului.
       Bineînţeles că existau şi metode de constrîngere civilizate, cum era carcera, pedeapsa cu lipsa de mîncare, pedeapsa cu scoaterea saltelei şi obligarea deţinutului să doarmă pe gratiile de fier, pedeapsa cu claustrarea. La acest fel de mijloace de presiune se renunţa după două, trei zile şi pe urmă se aplica toată gama de mijloace de care v-am vorbit. Mai existau şi alte sisteme, cum era electrocutarea într-o cameră care avea apă la un nivel de 10 -15 cm. şi în care deţinutul, în orice poziţie s-ar fi aflat, suporta şocurile de curent, odată cu conectarea unui întrerupător. Am trecut prin toate fazele acestea. Ei vroiau să scoată de la mine mărturia participării la o acţiune de spionaj, care era fantezistă. La un moment dat s-a făcut cu mine următoarea experienţă: am fost pus în cătuşe, mâna stângă cu piciorul stâng prinse cu o cătuşă şi mâna dreaptă la piciorul drept prinse cu altă cătuşă, în această încătuşare poziţia este ghemuită, fără posibilitate de a te mişca şi în scurtă vreme, într-o jumătate de oră, îţi amorţesc toţi muşchii şi simţi nişte dureri atroce, datorită efortului pe care-l face musculatura în extensiune într-o poziţie neobişnuită. Pe poziţia aceasta, dublu încătuşat, am fost aruncat într-o maşină şi dus la o casă conspirativă din Snagov, din Gruiu, care avea o împrejmuire înaltă de 5 m., unde se pătrundea cu consemne, după controale repetate.




     Aici am fost introdus pe un coridor lung de cîţiva metri, la capătul căruia era un reflector uriaş care îţi proiecta razele în faţă, iar în spatele acestui far era o cameră, prin care se perindau cei chemaţi să mă identifice. In speţă, în această cameră, prin spatele reflectorului au defilat, spre surprinderea mea, angajaţii feminini ai misiunii americane.[…] S-a încercat asupra mea o presiune ameninţătoare şi după ce m-am încăpăţînat să spun că nimic nu este adevărat din tot ce spune persoana din spatele reflectorului, pe care eu n-o vedeam, dar a cărei voce o recunoscusem, am fost pus din nou în cătuşe, dus pe marginea lacului Snagov şi ameninţat cu pistolul în mînă că, dacă nu declar imediat tot ceea ce am vorbit cu Schuyller, voi fi împuşcat şi aruncat în lac. Din cauza tensiunii teribile - bineînţeles că aceste ameninţări erau însoţite şi de lovituri cu cizma ş.am.d., eu eram în poziţie cocoşată, aruncat jos la marginea lacului - am izbucnit într-un hohot de rîs. Reacţia mea i-a surprins, probabil, şi-au închipuit c-am înnebunit.
     "Ce-i cu tine, bă?"-s-au răstit la mine. Nu vă pot reproduce limbajul care se utiliza, în care numele sfinţilor şi al părinţilor erau foarte des invocate, cu cele mai năstruşnice injurii şi sudălmi, care nu erau obişnuite nici măcar la mahala. 
     "De ce rîzi?" -şi atunci am avut un reflex de seninătate şi le-am explicat:
     "Cum vă puteţi închipui că eu am să cred că o să mă aruncaţi în lac cu cătuşele Serviciului Special de Informaţii? Sau mă credeţi idiot, sau nu vă daţi seama de ceea ce reprezintă ameninţarea voastră? Asasinatele se fac mai discret şi nu de maniera aceasta: de altfel, nu cred că o să mă asasinaţi înainte de proces". După ce mi-au trîntit cîteva înjurături de mamă şi cîteva cizme în cap şi în burtă, m-au încărcat din nou în maşină şi m-au transportat la Malmaison. Acolo s-au încercat împotriva mea toate metodele de torţionare pe care le-am menţionat. Am avut o mare satisfacţie, cînd mi-am pus în gînd să refuz să mă pretez la manejul pe care îl impuneau ei. Cu toate loviturile de gîrbaci, de bici, cu care m-au pleznit, am refuzat să mă mişc din loc, pîna cînd bruta, care conducea operaţiile, a obosit. E adevărat, am rămas cu spatele marcat de urmele biciului; ele s-au vindecat după cîteva săptămîni, dar nu total. Şi acum se mai păstrează urmele. Am nişte semen interesante de pe urma puşcăriei; am semnele unor cătuşe pe picioare, cătuşele mi-au intrat în carne şi rănile s-au vindecat după ani de zile, dar se păstrează încă sechelele. Am nişte diagonale pe spate, urmele mai adînci ale plesniturilor de bici. După ce a obosit călăul, m-au lăsat prăbuşit jos, unde am dormit pe ciment, pînă a doua zi dimineaţa, cînd m-au ridicat gardienii de serviciu. Am această satisfacţie că voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor.
     […] Da, aveam o factură atletică, cîntăream o sută patrusprezece kg. Da. Fusesem campion la haltere, în timpul doctoratului, la Clubul Sportiv Universitar. Eram o masă de muşchi la ora aceea, dar muşchii s-au topit, aşa că rămăsese din mine, la ieşirea din puşcărie, doar 51 kg.''



Corneliu Coposu și viitoarea sa soție, Arlette Marcovici, în 1941




        Video - Ultima întâlnire a lui Corneliu Coposu cu Iuliu Maniu la închisoarea Malmaison

(Marturisiri. Corneliu Coposu in dialog cu Vartan Arachelian)