Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Crucea Elisabetei Rizea - viteaza de la Nucşoara


         Ziua de sâmbătă 8 octombrie părea o autentică zi de toamnă, rece şi ploioasă, care nu te îndeamnă deloc să îţi părăseşti casa. Spre ora 11 ploaia măruntă a încetat însă şi spre munte au început să se mai risipească norii plumburii. Aşa că am pornit cu alt aplomb spre Nucşoara, unde, după mulţi-mulţi ani urma să se sfinţească o cruce în memoria Elisabetei Rizea, simbol al rezistenţei anticomuniste de la noi. La Domneşti am întâlnit-o pe doamna Laurenţia Arnăuţoiu, nepoata conducătorului rezistenţei nucşorene, Toma Arnăuţoiu. Ajungând la Nucşoara, mai întâi ne-am oprit la cimitir, pentru a pune o lumânare la mormântul familiei Arnăuţoiu şi familiei Rizea. Mă uitam la crucea familiei  Arnăuţoiu – două faţete ale aceleiaşi cruci, dar destine atât de diferite şi tragice. Pe deoparte preotul Arnăuţoiu şi soţia, îngropaţi creştineşte când le-a venit vremea, pe de alta fiul şi nora, nepoţii pieriţi fie în război, fie sub gloanţe la Jilava… Nici unul nu se odihneşte aici, ci în morminte comune sau gropi neştiute, nemarcate. Blestemul comunismului…




         Am coborât spre casa Elisabetei Rizea, l-am cunoscut pe strănepotul acesteia, domnul Bogdan Vârvoreanu, mulţumit că a reuşit, cu ajutorul Asociaţiei Neamunit, să ridice crucea pentru străbunicii săi şi membrii Haiducilor Muscelului. Un moment care a fost aşteptat atât de mult de însăşi Elisabeta Rizea, dar forţele potrivnice au fost mult mai puternice decât ale sale. Undeva ea spunea că ,, Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu dacă s-a limpezit lumea..." Din păcate lumea nu s-a limpezit nici acum. Poate doar suficient încât să  nu se mai opună unei asemenea iniţiative. Desfăşurată însă în anonimat în prezenţa a circa treizeci de persoane, majoritatea membri ai Asociaţiei Neamunit. Au mai participat primarul şi viceprimarul Nucşoarei, directorul Şcolii ,,Toma Arnăuţoiu’’ Nucşoara – Constantin Berevoianu, doamna Laurentia Arnăuţoiu.





        După slujba creştinească, părintele a făcut câteva aprecieri de bun simţ, observând cât de puţini nucsoreni au venit la eveniment. I-a fost duhovnic Elisabetei Rizea şi i-a cunoscut frământările şi temerile. A ştiut cât de polarizat era satul şi câţi i-au fost împotrivă. Dumnealui şi-a amintit de venirea regelui Mihai şi a ministrului Noica în casa Elisabetei Rizea şi de marea rugăminte adresată acestora de a se asfalta drumul de la intersecţie până la cimitir. În două săptămâni acesta s-a asfaltat datorită Elisabetei Rizea. Tot datorită ei Nucşoara a căpătat notorietate şi vin mulţi turişti întrebând despre partizani, vrând să vadă locuri şi să audă poveşti. Nucşorenii ar trebui să se mândrească şi să îşi facă tot mai cunoscută istoria de luptă şi suferinţă.






         Dar unde sunt nuorenii? Eu cred că nu mai sunt nucşorenii de altă dată, asta e problema. Şi domnul Constantin Berevoianu, profesor de istorie, are mult de lucru să îi convingă pe strănepoţii acelora de virtuţile şi caracterul înaintaşilor. De altfel despre aceste lucruri a şi vorbit în fata tinerilor veniţi din Bucureşti. Îmbrăcaţi în costume populare, încercau parcă să recupereze din dulceaţa pierdută a Nucşoarei. Nu i-am cunoscut, dar se vedea că sunt oameni îndrăgostiţi de tradiţie, de istorie, de credinţă. Nici măcar nu au încercat să se încununeze cu succesul acţiunii lor, de fapt nici unul nu a luat cuvântul. Mă aşteptam să vorbească despre Elisabeta Rizea şi crucea ridicată acela care este, cred, preşedintele Neamunit – Aureliu Surulescu. Mă gândesc, având propria mea experienţă în strângerea de fonduri pentru Crucea Haiducilor Muscelului, că n-a fost tocmai uşor să realizeze ceea ce alţii n-au reuşit în decenii.


         Doamna Laurentia Arnăuţoiu a ţinut un discurs mai lung şi emoţionant, amintindu-şi despre rudele sale, de unchii şi bunicii ale căror oase odihnesc fără cruce la căpătâi. A povestit tinerilor despre solidaritatea comunităţii nucsorene faţă de bunicii ei, Ioan şi Laurentia Arnăuţoiu, modul în care au fost întâmpinaţi la câţiva kilometri în afara satului când au fost eliberaţi din prima perioadă de închisoare.


        Vremea în Nucşoara a ţinut cu noi, cei câţiva din stradă care dăm emoţii şoferilor şi am putut rămâne până la sfârşit fără să ne plouă. Drumul spre casă a adus nori cu soare şi o atmosferă tot mai plăcută, dar am rămas cu aceasi senzaţie că totuşi lumea nu s-a limpezit…

marți, 4 octombrie 2016

Elisabeta Rizea – viteaza din Nucsoara

      Astazi se implinesc 14 ani de cand s-a stins din viata Elisabeta Rizea, viteaza din Nucsoara, simbol al rezistentei anticomuniste romanesti. Mai jos redau cateva fragmente semnificative din interviul acordat doamnei Irina Nicolau, care a stat la baza cartii ,,Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi’’.



       „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia… Zece ani au stat în munte. După zece ani i-a prins. Şi nu avea stabil pe undeva. I-a cătat de-a rându. Avea bordeie pe toate văile şi pe toate dealurile. Când a născut pe fetiţa aia, i-a făcut copăiţă de coajă de brad şi au cusut-o, aşa, şi a dat-o cu răşină să nu curgă şi să-i facă baie. Până au făcut şi ei rost de o copaie. Şi noi le duceam când le puteam duce, când nu puteam, nu le duceam şi răbdau.





     ,,Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a fost frică (...) şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi genunchi".
         De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.
Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi.
         Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit.Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.
         Ginerele, cuscrul, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
          Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut…”




Iia Elisabetei Rizea in Memorialul de la Sighet 


Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe Elisabeta si Gheorghe !