Totalul afișărilor de pagină

joi, 30 ianuarie 2014

Alexandru Zub - un istoric in lagar

          L-am cunoscut pe domnul Alexandru Zub la Scoala de Vara de la Sighetul Marmatiei si i-am ascultat conferintele tinute la un nivel academic, cu o voce blanda, dar hotarata. Din discutiile de la sfarsitul acestora si din atitudinea domniei sale mi-am facut o anume parere, am fost uimit cu cata modestie trata perioada in care a fost inchis. Incerca sa deturneze intrebarile studentilor sau profesorilor de la propria experienta personala de detinut politic, cautand sa fixeze interesul asupra lucrarii pe care tocmai o sustinuse. Am simtit o mare delicatete interioara in acest om, ceva care mi se parea ca nu se potriveste deloc cu ,,a fi academician’’. Nu am avut curajul sa il abordez, fiindca mi-am dat seama ca sunt undeva prea jos si trebuie sa accept acest lucru. Admiratia mea de la departare pentru dumnealui a ramas si astazi, iar cand l-am descoperit in literatura de detentie am fost atat de bucuros ca nu m-am inselat, ca imaginea pe care mi-am facut-o despre dumnealui s-a intregit intr-un chip atat de fericit. Asa ca nu-mi ramane decat sa redau cu placere randuri care demonstreaza ca a fost un adevarat model in inchisoare pentru tinerii din preajma sa si nu numai:

        ,,In secolul al XIX-lea, autoritatile Bucovinei, supuse Austriei imperiale, ingaduisera o manifestare ce le era ostila; in secolul XX, activistii partidului comunist, credinciosi Moscovei proletare – rusi de limba romana, cum i-a numit filosoful Petre Tutea, alt mare intemnitat al vremii -  i-au arestat pe studentii patrioti, i-au batjocorit in anchete si in procese trucate si i-au expediat in lagare de exterminare. Suferind de plamani, Sandu Zub a facut parte un timp din brigade de inapti. Bolnavii nu ieseau la dig, insa de munca nu erau scutiti. Carau toata ziua cu spinarea lemne si caramizi de la debarcader sau dezghiocau seminte de sorg, o treaba mai nesuferita ca toate. Lucrau ceasuri in sir in frig, stand in picioare si frecau maturile acelea antipatice pana le sangerau palmele. Vindecarea unor maladii grave prin chinuirea trupului nu era un concept nou, insa administratia lagarului il aplica la scara larga si, din punctual ei de vedere, cu bune rezultate. Zub nu se plangea. Supunerea corpului fata de minte parea totala, in cazul sau. Nu ii era foame, nu ii era frig, oboseala nu il dobora. Duhorile baracii nu il atingeausi lasa impresia ca trateaza murdaria din jur ca un mediu aseptic. Putea fi suspectat ca se bucura chiar de luxul de a i se fi luat totul si de a fi fost nevoit sa umble imbracat in zdrente. Ignorand privatiunile, acestea isi incetau existenta. Cand prietenii sai zaceau ca niste obiecte abandonate, mortificati dupa ziua de munca, Sandu Zub gasea energia necesara sa le repare o haina rupta sau sa le incropeasca din te miri ce carpe o pereche de manusi. Avea mana modelata de biblioteca, prin contactul permanent cu foile de carte; degetele lungi si nervoase invarteau acul improvizat, de parca ar fi tinut intre ele nu o sarma grosolana, ci pana de caligraf a unui copist din alte vremuri. Cand i-am admirat indemanarea, s-a aparat ca de o lauda necuvenita.
-         Am cateva generatii de tamplari in familie.
       Modestia, simplitatea si bucuria copilaroasa a inimii se armonizau cu taria de caracter. Pe masura ce i se accentua slabiciunea fizica, forta sa sufleteasca iradia. Trupul, unealta fragile si stravezie, i se transformase intr-o unealta de unica folosinta: aceea de a-i purta, asemenea unei monturi ieftine de inel, piatra pretioasa a intransigentei morale. Daca Securitatea l-ar fi ocolit si l-ar fi lasat liber, multi puscariasi ar fi fost privati de un tipar de comportament impecabil. In persoana discreta a lui Zub, moralitatea era singurul lucru lipsit de discretie. Devenit model fara sa o stie, el era, in grupul nostru de tineri, pe plan spiritual, arhontele care nu vrea sa fie arhonte.
      Se ferea de spectacol. Desi oamenii ii cereau sa tina lectii de istorie – absolvise facultatea de specialitate ca sef de promotie pe tara – ezita sa-si ia asemenea obligatii. Il intrista, probabil, sa vorbeasca in mijlocul vacarmului. Sunt profesiuni care cer, daca nu mister, o minima regie. Preotul nu intra in altar in costum de baie, ci in odajdii, medicul isi primeste pacientul in halat alb, o sugestie de puritate si posibila vindecare; judecatorul isi marcheaza autoritatea prin roba neagra si larga, in faldurile careia, de prea multe ori, dreptatii nu-i ramane decat sa se rataceasca. Profesorului de istorie Zub ii venea greu sa se zdreseze unor ascultatori ce-si paraseau adesea locul de pe craca, pentru a se aseza direct pe hardaul cu fecale. Orice mister era anulat. Isi tinea totusi conferintele, sobru si academic, ascunzandu-si crisparea in informatii precise si date exacte. Chiar in propriul sau domeniu, cel al istoriei moderne, lasa altora, cu predilectie lui Sasa Ivasiuc, satisfactia si riscul improvizatiei. Ii asculta cu bunavointa, dar participa cu mai multa placere la rozariile organizate de Matei Boila. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara se faceau in latina, iar latina se potrivea spiritului sau de ordine si rigoare. Daca Ave Maria ar fi fost in slavona, cred ca ar fi preferat sa-si petreaca timpul de rugaciune dezghiocand in continuare seminte de sorg.''

(Textul apartine lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe intelesul tuturor)