Totalul afișărilor de pagină

joi, 30 ianuarie 2014

Alexandru Zub - un istoric in lagar

          L-am cunoscut pe domnul Alexandru Zub la Scoala de Vara de la Sighetul Marmatiei si i-am ascultat conferintele tinute la un nivel academic, cu o voce blanda, dar hotarata. Din discutiile de la sfarsitul acestora si din atitudinea domniei sale mi-am facut o anume parere, am fost uimit cu cata modestie trata perioada in care a fost inchis. Incerca sa deturneze intrebarile studentilor sau profesorilor de la propria experienta personala de detinut politic, cautand sa fixeze interesul asupra lucrarii pe care tocmai o sustinuse. Am simtit o mare delicatete interioara in acest om, ceva care mi se parea ca nu se potriveste deloc cu ,,a fi academician’’. Nu am avut curajul sa il abordez, fiindca mi-am dat seama ca sunt undeva prea jos si trebuie sa accept acest lucru. Admiratia mea de la departare pentru dumnealui a ramas si astazi, iar cand l-am descoperit in literatura de detentie am fost atat de bucuros ca nu m-am inselat, ca imaginea pe care mi-am facut-o despre dumnealui s-a intregit intr-un chip atat de fericit. Asa ca nu-mi ramane decat sa redau cu placere randuri care demonstreaza ca a fost un adevarat model in inchisoare pentru tinerii din preajma sa si nu numai:

        ,,In secolul al XIX-lea, autoritatile Bucovinei, supuse Austriei imperiale, ingaduisera o manifestare ce le era ostila; in secolul XX, activistii partidului comunist, credinciosi Moscovei proletare – rusi de limba romana, cum i-a numit filosoful Petre Tutea, alt mare intemnitat al vremii -  i-au arestat pe studentii patrioti, i-au batjocorit in anchete si in procese trucate si i-au expediat in lagare de exterminare. Suferind de plamani, Sandu Zub a facut parte un timp din brigade de inapti. Bolnavii nu ieseau la dig, insa de munca nu erau scutiti. Carau toata ziua cu spinarea lemne si caramizi de la debarcader sau dezghiocau seminte de sorg, o treaba mai nesuferita ca toate. Lucrau ceasuri in sir in frig, stand in picioare si frecau maturile acelea antipatice pana le sangerau palmele. Vindecarea unor maladii grave prin chinuirea trupului nu era un concept nou, insa administratia lagarului il aplica la scara larga si, din punctual ei de vedere, cu bune rezultate. Zub nu se plangea. Supunerea corpului fata de minte parea totala, in cazul sau. Nu ii era foame, nu ii era frig, oboseala nu il dobora. Duhorile baracii nu il atingeausi lasa impresia ca trateaza murdaria din jur ca un mediu aseptic. Putea fi suspectat ca se bucura chiar de luxul de a i se fi luat totul si de a fi fost nevoit sa umble imbracat in zdrente. Ignorand privatiunile, acestea isi incetau existenta. Cand prietenii sai zaceau ca niste obiecte abandonate, mortificati dupa ziua de munca, Sandu Zub gasea energia necesara sa le repare o haina rupta sau sa le incropeasca din te miri ce carpe o pereche de manusi. Avea mana modelata de biblioteca, prin contactul permanent cu foile de carte; degetele lungi si nervoase invarteau acul improvizat, de parca ar fi tinut intre ele nu o sarma grosolana, ci pana de caligraf a unui copist din alte vremuri. Cand i-am admirat indemanarea, s-a aparat ca de o lauda necuvenita.
-         Am cateva generatii de tamplari in familie.
       Modestia, simplitatea si bucuria copilaroasa a inimii se armonizau cu taria de caracter. Pe masura ce i se accentua slabiciunea fizica, forta sa sufleteasca iradia. Trupul, unealta fragile si stravezie, i se transformase intr-o unealta de unica folosinta: aceea de a-i purta, asemenea unei monturi ieftine de inel, piatra pretioasa a intransigentei morale. Daca Securitatea l-ar fi ocolit si l-ar fi lasat liber, multi puscariasi ar fi fost privati de un tipar de comportament impecabil. In persoana discreta a lui Zub, moralitatea era singurul lucru lipsit de discretie. Devenit model fara sa o stie, el era, in grupul nostru de tineri, pe plan spiritual, arhontele care nu vrea sa fie arhonte.
      Se ferea de spectacol. Desi oamenii ii cereau sa tina lectii de istorie – absolvise facultatea de specialitate ca sef de promotie pe tara – ezita sa-si ia asemenea obligatii. Il intrista, probabil, sa vorbeasca in mijlocul vacarmului. Sunt profesiuni care cer, daca nu mister, o minima regie. Preotul nu intra in altar in costum de baie, ci in odajdii, medicul isi primeste pacientul in halat alb, o sugestie de puritate si posibila vindecare; judecatorul isi marcheaza autoritatea prin roba neagra si larga, in faldurile careia, de prea multe ori, dreptatii nu-i ramane decat sa se rataceasca. Profesorului de istorie Zub ii venea greu sa se zdreseze unor ascultatori ce-si paraseau adesea locul de pe craca, pentru a se aseza direct pe hardaul cu fecale. Orice mister era anulat. Isi tinea totusi conferintele, sobru si academic, ascunzandu-si crisparea in informatii precise si date exacte. Chiar in propriul sau domeniu, cel al istoriei moderne, lasa altora, cu predilectie lui Sasa Ivasiuc, satisfactia si riscul improvizatiei. Ii asculta cu bunavointa, dar participa cu mai multa placere la rozariile organizate de Matei Boila. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara se faceau in latina, iar latina se potrivea spiritului sau de ordine si rigoare. Daca Ave Maria ar fi fost in slavona, cred ca ar fi preferat sa-si petreaca timpul de rugaciune dezghiocand in continuare seminte de sorg.''

(Textul apartine lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe intelesul tuturor)




luni, 6 ianuarie 2014

Constantin Brancoveanu si Argesul

   

Cap. III.   Influente brancovenesti pe plan religios

   Dupa cum stim Constantin Brancoveanu a fost o persoana extrem de credincioasa si si-a ghidat toata viata, pana in clipa mortii martirice, in functie de normele crestin-ortodoxe. Un astfel de principiu ii impunea lui ca om si cu atat mai mult ca domnitor sa sprijine Biserica si pe slujitorii  sai, sa ajute la intemeierea si inzestrarea sfintelor lacase, oriunde s-ar fi aflat acestea. Zona argeseana nu a fost ocolita de milostenia domneasca, chiar daca nu a fost atat de privilegiata ca regiunea valceana, de exemplu. Domnitorul nu a intemeiat vreo manastire sau biserica incepand de la temelie, insa a terminat unele sfinte constructii, a ajutat la refacerea altora, la extindere si infrumusetare, la pictare si inzestrare. Prin mai multe privilegii a sprijinit Biserica in ansamblu, activitatea sa deosebita si moartea de martir ducand la canonizarea sa si a fiilor sai, care au devenit astfel sfinti ai neamului romanesc fiind sarbatoriti in data de 14 august.
   3.1. Pisanii in biserici si manastiri din timpul domniei lui Constantin Brancoveanu
  In comuna Draganu se gaseste un lacas de cult care poate fi pus in legatura cu numele lui Constantin Brancoveanu. Astfel, aici se afla Manastirea Bascovele ce a fost zidita in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu, de vel comisul Serban Cantacuzino, care facuse o promisiune lui Dumnezeu ca, daca-i va darui un fiu, va construi o manastire. Numele acesteia vine de la "bascov", pisc impadurit cu stejari. Asezata intr-o depresiune larg deschisa spre soare, adapostita de jur-imprejur de paduri care o feresc de asprimea iernii si de arsita verii, sfantul lacas are o pozitie geografica privilegiata, fiind situat la o departare de 25 km de Pitesti pe soseaua ce duce spre Ramnicu-Valcea.[1] In pridvor, pe peretele de est, in partea stanga intrarii in biserica se afla pisania ce dateaza din 28 august 1695 pe o piatra de 74\125 cm. Continutul ei este: ,,Fagaduial(ă) am pus Preacuratei Stapanii noastre, Maicai lui H(risto)s Dumnezeulu(i) nostrum sa-I facem aceasta | sfinta cas(a), ca din dar(u)l sfentii sal(e) sa ne dea rod din trupul nostrum, de care nadejde si rugaciune | nu ne-am scapat; că, dup ace am i(s)pravit aceasta sfanta zidire castigat-am bucurie de nastere, | pre fie noastra, Marîia, din sotiia mea Mariia. Iara eu ca un nevrednic ci am fostu, de binele acesta | nu numai bucuriia nasterii mi s-au | luat de-naintea ochilor, ci dup(a) nastere, intîiu de sotia mea moartea m-au lipsit, ap(o)i | de c(o)pila. De care, lauda si multamita cerescului înparat si preaslavitei | Maicai sale i-am dat, nimic zatignindu-ma din fagaduiala ce am pus înainte, ci c(u) multa osirdie | m-am nevoit a o savîrsi, eu robul lui Dumnăz(e)u, Sărban Cantacuzinu vel com(i)su, feciorul | raposatului Draghici Cant(acuzino) vel spa(tar) si al Pauni(i), care s-au facut in zilele domnului nostrum Costandin Brîncovean(u) | Băs(ă)rab voievod; unde dar, vericine ar adaoge macarŭ cu o caramida sau cu or(i)ce, intru intarirea manastirii, sa fie ctitoru tocma ca si noi, avî(n)d vĕcinica pomenire; incepîndu-s(ă) la iun(ie) 17, de să<virsit> s-au savirsit la avgu(st) 28 d(ă)ni, l(ea)t 7303, | fi(in)d ispra(v)nic, Partheni ot Codmeana.’’[2]   
   Un alt lacas de cult de care se leaga numele domnitorului  este manastirea ortodoxa cu obste de calugari Cotmeana avand hramul Buna Vestire si Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul. Este situată la 30 km est de Ramnicu Valcea si 32 km vord-vest de Piteşti, fiind un monument de sinteză reprezentativ pentru asimilarea şi dezvoltarea arhitecturii munteneşti din sec. XIV. Faţadele sunt din cărămidă aparentă şi decoraţiuni în stil bizantinobalcanic din sec. XIII-XIV, iar clopotele sunt turnate anterior anului 1386.[3] Prima atestare documentara in care apare Cotmeana dateaza din 20 mai 1388, din timpul lui Mircea cel Batran, care printr-un hrisov anunta existenta acestui sfant lacas odata cu ridicarea Manastirii Cozia. Se presupune insa ca Manastirea Cotmeana este mult mai veche, daca nu cumva cea mai veche manastire din Tara Romanesca, multi cercetatori sustinind ca este o ctitorie a lui Vladislav Vlaicu. Vechimea manastirii este impinsa de catre unii cercetatori pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, data de 1292 fiind avansata pe baza trasaturilor arhitectonice ale manastirii. Insusi termenul "cotmeana" provine, pare-se, de la hoardele cumane care au trecut prin aceste locuri. Construita in prima sa forma de domnitorul Radu I pe locul unei constructii mai vechi, biserica din Cotmeana a devenit una dintre ctitoriile de seama ale voievodului Mircea cel Batran. Odata cu ridicarea Manastirii Cozia, Cotmeana a apus din stralucire, devenind, timp de secole, metoc al celebrei manastiri de pe Valea Oltului. Biserica si complexul de la Cotmeana a fost restaurat in anul 1711, de domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti intre anii 1688-1714. Acum se inlocuiesc ancadramentele de piatra ale ferestrelor si ale usii de intrare in naos. In timpul ieromonahilor Ilarion si Sofronie de la Cozia se largeste pronaosul si se adauga un pridvor cu arcade pe latura nordica[4].  In vremea lui Brancoveanu, pe 9 august 1711,  a fost pusa si pisania din partea superioara a ancadramentului de piatra de la usa de intrare din pronaos in naos. Inscriptia cu litera de 2 si 5 cm, in relief, intr-un camp de 53/105 cm, incadrat de motive vegetale are urmatorul continut:  Cu ajutorul lui D(u)mn(e)zeu, intru lauda praznuirii Bl(a)govesteniei Preacura |tei, Pururi Fecioarei Mariei s-au inaltat din temelie aceasta sf(i)nta bisĕrica, de crestinul | domnul Tarii Rumanesti Io Mircea voievod, la leat 6897. Si ne avindŭ podoaba | sf(i)nta besĕrica s-au nevoit smeritul ig(umen), chir Parhenie er(omonah) Coziian de o au | infrum(u)setat cu tamplele, cu icoane si cu ferestrile si cu usa | si cate sa vad inoite, dintru ostaneala lui si a celor ce s-au indurat, in zilele | lui Io Costandin B (asarab) B (rancoveanu) voievod, fiindu mitropolit chir Anthim; m(e)s(e)ţ(a) av(gus) 9 zil(e), v(ă) leat 7219.[5]
   La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cu acelaşi nume, monument istoric din secolul al XVII-lea. A fost construit de Varlaam, mitropolitul Tãrii Românesti, pe locul unui schit mai vechi. Initial aici a existat o biserica din lemn insa pe locul acestuia a fost construit ulterior biserica din piatra si caramida de astazi. Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului. În secolul al XV-lea era cunoscută sub numele de mănăstirea"Stănceştilor", de la numele  ctitorilor Tifan si Stanca.[6] Intre anii 1670 -1673 era in ruina si a fost recladita din piatra si caramida de catre Varlaam si un frate de-al sau intre 1677-1698.[7] Din acest ultim an, 1698 dateaza o pisanie pe o piatra pastrata in pronaos in partea din dreapta intrarii, scrisa cu litera de 5 cm in relief. Aceasta atesta numele ctitorului sau, parintele Varlaam care ,,au fost mitrop(o)lit Tarii Rom(â)nesti, in zilel(e) lui Grigorie | Ghica voevod.’’ In pisanie se mai mentioneaza cand s-a început lucrul la sfantul lacas - ,,au rîdicat acest s(fant) lacas in domniia lui Serban vod(a), incepandu-s(a) prim(a)va | ra…[ pisa ] nia s-au pus in domniia lui Costandin voivod Brancoveanul, m(e)s(eta) sep(temvrie) 10, l(ea)t 7207.’’[8]
   In Campulung se gaseste una dintre cele mai vechi biserici, Sfanta Mucenita Marina, innoita in anul 1696, deci in perioada domniei lui Brancoveanu.[9] Preotul Ioan Rautescu considera ca a fost zidita in secolul XV, dar nu se mai cunosc numele intemeietorilor. In forma actuala se pastreaza cea de a doua zidire, de la sfarsitul secolului XVII, cu modificari aduse in mai multe randuri.[10]In pridvorul bisericii se afla o inscriptie cu urmatorul continut: ,,Aceasta sfanta si dumnezeeasca bisearica, aflandu-se din zile cechi parasite si neaflandu-se ctitori ca sa o mai innoiasca si stand bisearica necautata, indemnandu-ma eu robul lui Dumnezeu Barbu, de am innoit-o intru svala sfintei mucenite Marina, pe cat mi-au fost putinta, ceale ce se vad si ceale ce se vor innoi de aici înainte si am facut si clopotnita den temelie precum sa veade si am cumparat doua candele de argint si o vie am cumparat de am dat bisearicii de pomeana in zilele luminatului Domn Io Costandin voevod m(eşi)ţa septemvrie 20 dni l(ea)t 7205 (1696)[11] Tot preotul Rautescu ne informeaza ca in 1696, cand s-a refacut biserica, aceasta a mai fost marita, s-au mai adaugat cate doua ferestre in dreapta si stanga. Deasupra pronaosului s-a ridicat clopotnita de zid sprijinita pe o bolta puternica. Ctitorii sunt zugraviti acolo unde se afla corul, iar la aceste picturi nu s-a adus nici o modificare, astfel ca ,,reprezinta persoane de la sfarsitul secolului XVII, in costumul si forma ce li s’a dat de zugravii de atunci.’’[12] Aici erau pictati jupan Barbu, si jupan Stoica, fiul sau, care tin biserica, ceva mai jos sunt nepotii lui Barbu si o jupaneasa tanara, iar in dreapta sa ceilalti fii si chipul unei femei tinere.[13] Poate ca unul dintre zugravi a fost chiar Parvu Mutu, care de fel se tragea  din Campulung.
   In localitatea Berevoiesti se gaseste o frumoasa biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.[14]Aceasta este situata chiar in central satului, in partea cunoscuta sub numele de Berevoiestii Pamanteni si a fost construita in jurul anului 1700. Exista o pisanie care atesta acest fapt, care insa nu il aminteste pe domnitorul ce conducea atunci tara, precum toate celelalte pisanii: ,,Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica ce se praznuieste Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Fost-au aceasta biserica de lemn, facuta de mosii dumnealui Herii vataf. Iar acum invechindu-se foarte rau, s-au nevoit robul lui Dumnezeu Hera vataf Berevoiescul dimpreuna cu sotia dumisale Mariia i sânu (fiul) Neculae, de a facut-o de piatra, pe cum se vede. Dar ramanand de zugravit s-au indemnat dumnealui jupan Costandin (Targovisteanu) dimpreuna cu sotia dumnealui marica de au zugravit-o; si sa le fie dumnealor intru vecinica pomenire; pis (a scris) popa Ioan zugrav, leat 7217.’’[15]
   De numele lui Constantin Brancoveanu se mai leaga alte trei lacasuri de cult, dar nu s-au mai gasit  pisanii in interiorul acestora. Este vorba de biserica din Izvoru de Sus, manastirea Glavacioc din Stefan cel Mare si biserica Nicut din Campulung. Prima a fost zidita in anul 1700 de catre Preda Postelnicu si familia Coflescu-Perticari si a avut statut de biserica parohiala cu hramul Sf. Nicolae.[16] Manastirea Glavacioc este mult mai veche, nu se cunosc date certe despre infiintarea ei, dar se presupune ca dateaza de pe vremea lui Mircea cel Batran. Paul de Alep, care a însoţit pe patriarhul Macarie de Antiohia în ţările române, scrie în notele lui în anul 1657: "Biserica este mare şi cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. (...) Chiliile mănăstirii toate sunt din piatră". Asemănând-o cu "biserica Adda din ţinutul Tripoli", Paul de Alep menţionează că nu a mai "văzut în această ţară nici o altă biserică care să poată fi asemănată acesteia". Între 1701-1704, când domn era Constantin Brâncoveanu si egumen Stefan  s-a făcut a doua renovare. Tot domnitorul a refacut casa domnească şi pivniţa mănăstirii.[17] Biserica Nicut sau Sf Nicolae de Sus a fost zidita incepand cu anul 1708.[18]Era construita din piatra si caramida de catre logofatul Mares, dar dupa moartea acestuia in 1710 a ramas neterminata. Cel care a terminat-o a fost chiar domnitorul Constantin Brancoveanu, insa  pisania initiala a bisericii nu se mai pastreaza.[19]
3.2 Privilegii daruite de Constantin Brancoveanu
  Domnitorul Constantin Brancoveanu a avut o mare grija sa inzestreze si sa ajute in diverse situatii sfintele lacasuri din zona argeseana. Intre acestea se distinge Manastirea Negru Voda din Campulung si pare firesc ca el sa o sprijine indeosebi, avand in vedere faptul ca se afla situata in prima cetate de scaun a Tarii Romanesti si in ea isi dormeau somnul de veci inaintasii sai, cei ce au creat si consolidat statul medieval romanesc. Basarab si fiul sau Nicolae Alexandru au fost inmormantati la Campulung si se pastreaza inca piatra tombala a celui din urma in biserica Negru Voda avand inscriptia: ,,In luna noiembrie 16 zile a raposat marele si singur stapanitorul Domn Io Nicolae Alexandru Basarab, fiul marelui Basarab, in anul 6873 (1364), indictionul 3; vesnica lui pomenire.’’ Textul lespezii e cel mai vechi document epigrafic medieval scris in limba slavona cunoscut in Tara Romaneasca.[20] Manastirea era formata initial in secolul al XIV-lea dintr-o biserica si o incinta patrulatera prevazuta cu turnuri si a jucat de la inceput rol de curte domneasca. A cunoscut o dezvoltare considerabila in perioada domniei lui Matei Basarab prin refacerea bisericii ce fusese distrusa de cutremur, prin construirea Casei Domnesti pe o fundatie datand din secolul XIV si  a impunatorului turn - clopotnita inalt de 36 de metri si decorat cu arcaturi si cu bumbi de ceramica smaltuita. Si Constantin Brancoveanu si-a adus contributia la extinderea ansamblului prin construirea pe latura vestica a Casei Staretiei.[21] Mai exista date care dovedesc ca in 1712, pe cand de constructii se ocupa ,,Mihail eromonah’’ s-ar mai fi lucrat la manastire si la intarirea zidurilor. Astfel, pomelnicul manastirii alcatuit in vremea domnitorului aminteste ca ,,intru acestui egumenie s-a facut cetatea in jurul manastirii’’.[22] In jurul anului 1750 egumenul Nicodim a restaurat ,,casa egumeneasca’’ si Casa domneasca, fiind refacute picturi si o serie de ornamente in stuc, cu motive florale si geometrice, care impodobesc atat exteriorul meterezelor inguste din podul acestei ultime constructii, cat si chenarele interioare ale ferestrelor sudice ale ,,casei egumenesti’’. O frumoasa arcada, lucrata in stuc, care desparte cele doua grupe de incaperi de pe ceardac, arata atentia care se dadea  in  epoca acestui gen de ornamentatie, specifica stilului brancovenesc.[23] In ceea ce priveste privilegiile acordate de  catre domnitor slujitorilor manastirii, informatiile ne parvin chiar din   Anatefer, condica de porunci a vistieriei domnesti. In acesta se prevad o serie de danii pentru ,,preoti si diaconi si gramatici care sunt clirosul sfintei biserici de la scaunul domniei mele de la Bucuresti.’’[24]
     Domnitorul Constantin Brancoveanu intervine in mai multe randuri cu zapisuri prin care ofera privilegii, intareste altele mai vechi sau da porunci in folosul manastirii. Chiar la inceputul domniei sale, in 1689, da un astfel de zapis prin care, pe baza inchinarii unei manastiri catre aceea a Campulungului, ridica darile asupra ei - ,,am ertat domnia mea si bucatele acestui metoh,, sa-i fie in pace stupii si ramatorii de dijmarit si viile pe unde vor fi de vinarici si oile de oierit, precum au fost ertate si de Duca voda cu cartea domnii lui’’. Interesant este si blestemul pe care il arunca acelora care ar calca cele hotarate, indiferent ca ar fi domni, boieri sau locuitori ai tarii - ,,unii ca aceia sa aiba  a mostenire blestemul ereticilor cei necredinciosi ce au luat de la sfintii arhierei dentru ceale 7 soboara, proclet si anathema si afurisit sa fie de domnul si măntuitorul nostru Ii/si/s H/risto/s.[25] Cativa ani mai tarziu, in 1692, intr-un document amplu ofera tot manastirii Campulung intarirea mai multor mosii in Lunca Maguricii, pe Valea Poenarilor, la Badeni, un loc langa manastire, o casa in oras ,, cu pimnita de piatra si cu gradina si cu tot locul casei…’’ Dupa ce a vazut zapisurile ,,de vanzarea acestor mosii, ce sunt mai sus-zise la mana parintelui Ioan, egumenul de la manastirea Campulungul’’, ,,…am dat ceasta carte a domniii mele sfintei manastiri din Campulung ca sa-i fie aceste mosii, ce scriu mai sus, statatoare si ohabnice in veci’’[26]
     Un document din 1696 se refera la inchinarea manastirii Aninoasa catre cea a Campulungului[27], despre care voi vorbi  mai pe larg in partea dedicata manastirii Aninoasa.
    In anul 1706 Constantin Brancoveanu a intarit manastirii stapanirea pe a treia parte a mosiei din Câlcesti, partea calugarului Onufrie, fiul lui Ivan din Calcesti, care a avut mostenire de la parinti ,,den tot hotarul a treia parte din silistea satului, din camp, din apa, din padure si cu doua roate de moara si cu o roata de pio si cu tot venitul’’[28] In acelasi an, da o carte de intarire a privilegiilor catre egumenul Iosif si toti calugarii referitoare la satele Rucar si Dragoslavele. Acestia au dreptul in continuare la jumatate din vama ridicata in aceste localitati, dar si dreptul de judecata asupra lor - ,,…sa-i judece schilerii si sa-i prade, iar parcalabii lor sa n-aiba nici o treaba a se amesteca in obiceiul lor.’’[29] Un an mai tarziu, in 1707, domnitorul imputerniceste pe egumenul manastirii Campulung sa numeasca ispravnic pentru vama targului, acesta avand ,,carte a dominii mele la Campulung sa ia vama de la tot omul den toate bucatele ce s-ar vinde acolo in oras afar de boiarii care săntu scrisi in Visteriia domnii meale si den orosani si de la alti oameni striini carei vor fi săzători acolo in oras de la zeace ani înnainte…’’[30]
   Dupa cum ne putem da seama din aceste documente, domnitorul a avut o grija deosebita fata de cea mai veche manastire a tarii, fata de conducatorii ei si fata de calugari. Dar si alte manastiri sau chiar locuitorii Campulungului au beneficiat de privilegii, inlesniri, usurari ale darilor. Astfel, in anul 1690 este adresat un zapis orasenilor din Campulung care aveau vii pe mosia manastirii Nucet, in anul 1692 primeste privilegiu manastirea Nucet, in anul 1696 se adreseaza iarasi orasenilor iertandu-i de unele dari.[31]De asemenea in anul 1704 domnitorul intareste locuitorilor din Campulung scutirile de dari de mai inainte, in 1709 se da o carte orasenilor carausi pentru a incarca ei toate poverile, in 1710 printr-o alta carte se porunceste ca toate marfurile ce intra si ies din targul orasului sa fie incarcate numai de oraseni, iar ce va ramane se le incarce taranii, in 1711 Constantin Brancoveanu da porunca egumenului de la manastirea Sf Iacov din Campulung sa dea vinariciul la manastirea Nucetului.[32]
   Doua documente emise de cancelaria lui Brancoveanu se refera la manastirea Arges. Printr-unul, chiar la inceputul domniei, in 1689, scuteste satul Flamanzesti al manastirii de unele dari fiindca ,,…tragand multe nevoi si neputand sa mai biruiasca, ei s-au spart si s-au risipit din silistea lor si au fugit pentr-alte parti.’’Satenii ramaneau doar sub inchinarea sfintei manastiri ca ,,…sa lucreze si sa slujasca ce vor fi trebile manastirii, pentru ajutorul si hrana parintilor calugarilor, ca sa fie domniei mele si raposatilor parintilor domniei mele vecinica pomenire.’’[33]Al doilea dateaza din anul 1697 si intareste manastirii Arges dreptul de a lua dijma de pe mosia Manicestilor si ,,…sa o stapaneasca cu buna pace’’. Cartea se dadea dupa ce parintele egumen Ghenadie venise la domnitor si o ceruse pe baza unui ,,sfitoc al Radului voda nepotul lui Basarab voievod.’’[34]

3.3. Cruci de piatra ridicate in perioada brancoveneasca.
   In arealul etnocultural Arges-Muscel intalnim la tot pasul cruci de piatra asezate cu piosenie de catre stramosii nostri in amintirea celor disparuti. Sculptura in piatra se inscrie printre realizarile remarcabile ale artei populare din aceasta zona. Mesterii pietrari au utilizat decoratia in realizarea unor monumente de arhitectura cum ar fi ancadramentele la usi si ferestre, ornamentarea lespezilor funerare sau a crucilor de piatra. Ei au preluat motive decorative din arta traditionala a cioplitorilor in lemn, dar si-au imbogatit repertoriul artistic si cu motive de sorginte orientala sau occidentala.[35] Mesterii pietrari au ramas in istorie si prin toponimia pe care au creat-o. In Campulung ,,Campul crucerilor’’ este un nume topic care semnifica intensitatea acestei ocupatii practicata in decursul Evului Mediu. ,,Campul crucerilor’’ era sediul pisarilor domnesti, loc ce era favorizat de vecinatatea vechii cariere de piatra de la Albesti. Toponimul ,,Pietrari’’ din Poenareii Muscelului atesta existenta unor mesteri specializati in prelucrarea pietrei, originari din Albesti. Probabil ca puncte temporare de lucru erau organizate si in alte localitati, in special pe langa manastiri.[36] Crucile de piatra sunt importante nu numai prin prisma a ceea ce semnifica ele pe plan religios, al credintei crestine, dar si ca adevarate monumente epigrafice, din care un istoric ar putea afla, uneori vesti ce sunt nepretuite. In acest sens Petre Ionescu Muscel spunea - ,,Crucile de mormant sunt dovezi istorice atunci cand ele au inscriptii vechi, ce aduc date autentice, care clarifica anumite momente din trecut.’’[37]In arealul Arges Muscel nu exista o asezare, o comuna care sa nu fie marcata de acesti stalpi ai existentei.  Din timpul domniei lui Constantin Brancoveanu am identificat un mare numar de cruci de piatra, unele aducand anumite informatii despre unele evenimente care au jucat un rol deosebit in viata satelor respective. Este si cazul crucii de la Podu Dambovitei despre care am vorbit ceva mai sus. Cele mai multe astfel de monumente se gasesc in comuna Dambovicioara, una in satul Ciocanu, datand din 1688, altele patru in Podu Dambovitei avand inscriptii din 1691-1692, 1709-1710, 1710-1711 si 1711. Ultima inscriptie referitoare la constructia podului peste Dambovita reprezinta, pentru istoria locurilor un moment crucial – geneza numelui asezarii Podu Dambovitei.[38] In trei din cele cinci inscriptii este pomenit numele lui Constantin Brancoveanu, in cea din 1691-1692 amintindu-se timpul ridicarii crucii -,,in zilele d(o)mn(ul)ui nos/tru Ion C/ostandin voievod’’ si in cele din 1710-1711 si 1711 dandu-se date importante despre reconstruirea drumului Brasovului, portiunea de la Posada si Oratia, respectiv construirea podului de peste Dambovita.[39]
  In Campulug –Muscel se gasesc patru cruci de pe vremea lui Brancoveanu cu inscriptii din anii 1688, 1697, 1699, 1711. Doar cea din 1697 il aminteste pe domnitor.[40]In comuna Calinesti au fost localizate alte patru cruci, din 1691-1692 si 1711-1712 in Calinesti si in satul Ciocanesti cu inscriptii din 1711-1712 si 1712-1713, ambele pomenindu-l pe Constantin Brancoveanu. Cate o cruce se afla in localitatile Berevoiesti ( 1711), Corbi (1699-1700), Musatesti (1714), Negresti (1707), Namaesti (1702-1703), Rucar (1709-1710), Topoloveni (1712).[41] In localitatea Poiana Lacului a fost ridicata o cruce de lemn sculptat imbracata in metal datand din 1700-1701, iar in incinta bisericii Olari se gaseste o cruce de piatra ridicata in timpul domniei lui Brancoveanu al carui nume este inscriptionat pe latura dreapta a crucii.[42]
   Toate aceste monumente votive contin informatii de natura religioasa, sociala, economica, artistica, care la o cercetare atenta si avizata ar putea sa aduca noutati in domeniul istoriei locale.
3.4.  Vestigii postbrancovenesti - manastirea Aninoasa 
     Manastirea Aninoasa este asezata in satul cu acelasi nume, pe o terasa din stanga raului Bratia, la altitudinea de 460 de metri si reprezinta un pretios ansamblu arhitectonic de traditie brancoveneasca. Sfantul lacas a fost zidit si inzestrat cu mosii de catre marele clucer Tudoran Vladescu in anul 1677. Pisania situata deasupra usii de la intrare ne ofera informatiile despre ctitor si conditiile in care acesta s-a calugarit, si-a luat numele de monah Teodosie si ,, …au numit sfanta biserica sa fie manastire de obste de calugari, in zilele luminatului Domn Io Duca Voievod.’’[43]In interiorul bisericii, in dreapta usii de la intrare este zugravit chipul ctitorului si al sotiei sale. Acesta tine cu mana stanga manastirea, iar mana dreapta e pusa pe capul copilului Radu. Langa el, in dreapta se afla sotia sa Alexandra si in jurul lor se vad 11 copii, 4 baieti si 7 fete. Numele lor figureaza in pomelnicul monahului Teodosie pastrat la manastirea Campulung.[44]Boierul Tudoran Vladescu a fost un om harnic, chibzuit si foarte econom, care nu numai ca a pastrat toata mostenirea parintesca, dar a cumparat multe mosii in Muscel, Arges, Ilfov, Vlasca, Dambovita, Teleorman si Ramnicu Sarat, devenind unul dintre cei mai bogati boieri munteni. La intrarea in cinul calugaresc averea sa a fost transferata manastirii care a devenit in acest mod extrem de prospera.[45]
    La sfarsitul secolului XVII manastirea din Campulung a fost pradata de ostile austriece si maghiare care ,,i-au luat toate bucatele’’. In ajutorul ei a sarit monahul Teodosie de la Aninoasa, care i-a daruit un numar mare de vite. Tot el i-a inchinat ca metoh si manastirea Aninoasa printr-un act care stabilea in amanuntime ce avea de indeplinit fiecare parte.[46]Motivatia acestui lucru transpare din documentul prin care se intarea inchinarea manastirii semnat de domnitorul Constantin Brancoveanu - ,,…el au socotit intru viata lui cum ca in urma lui nu se va putea tine si chivernisi aceasta manastire singura fara de stapanire si ca nu cumva veri care din domnii tarii ce ar fi in urma domnii meale pentru suparari si…….nescari oameni de tara sau dentr’alta tara ca s’o inchine metoh in alta parte, ci singur parintele Teodosie, ctitorul sfintei manastiri Aninoasa, facut-au tocmiala si asezamant cu parintele Gavriil, egumen la sfanta manastire Campulungul si cu tot saborul sfintei manastiri, cum sa fie ei purtatori de hrije pentru sfanta manastire Aninoasa.’’[47]
    O importanta perioada in viata manastirii este cea dintre 1722-1730, cand s-au facut mai multe lucrari pe vremea cand devenise mitropolit al Ungrovlahiei Daniil, fost calugar la Aninoasa. Acesta este considerat al doilea ctitor al sfantului lacas. Restaurările aduse mânăstirii sunt numeroase şi însemnate, ele meritînd a fi amintite. Astfel, a mărit ferestrele bisericii şi i-a pus pardoseală de piatră, după cum se poate citi în inscripţia de sub fereastra de lângă strana din dreapta: „În zilele sfinţiei sale părintelui Mitropolit chir Daniil, s-au deschis aceste fereşti şi s-au zugrăvit şi s-a făcut pardoseala bisericii, preum se vede cu chiverniseala  <celui> întru eromonahi Hrisantie păcătosul.  Leat 7232 Oct.1”. Tot el a împrejmuit mânăstirea cu zidurile păstrate până astăzi - ,,a preînoit şi a împrejmuit cu zid foarte fumos mânăstirea” – dupa cum spune Mitropolitul Neofit. Bisericii îi face ,,slomn şi două turle”, construind pridvorul susţinut pe şase stâlpi. Spre miazănoapte a ridicat nişte case mari cu opt încăperi şi sală prin mijloc, deasupra a două pivniţe spaţioase. Pisania acestora a fost mutată în biserică, ele fiind ruinate : „Aceste case den temelie s-au început şi s-au săvârşit, precum să şi văd, în zilelele prea luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei, chir Daniil, fiind călugărit sfinţia sa den aicea. Şi la tot lucrul au fost ispravnic Hrisant eromonah. Leat 7231 (=1722) Dech(emvrie) dni 6“.[48]
     Stăreţia datează din 1722, iar clopotniţa  ce e construită tot pe latura de miazănoapte, înaltă de 20 m, păstreaza şi astăzi clopotul cântărind 400 Kg cu inscripţia: “Acest clopot al sfintei mănăstiri Aninoasa ot sud Muscel s-au făcut de chir Daniil Mitropolit al Ungrovlahiei L(ea)t 7237”. În clopotniţă mai există o inscripţie, cu aceeaşi slovă chirilică: “Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului, cu săvârşirea Sfântului Duh şi cu ajutorul Sfântului ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, făcutu-s-au această colopotniţă cu clopotul cel mare şi casele şi chiliile şi tot zidul dimprejurul mănăstirii den temelie precum se veade cu toată cheltuiala preasfinţitului Mitropolitului Ungrovlahiei chir Daniil, ca să rămâe veşnică pomenire sfinţiei sale şi tot neamului sfinţii sale, în zilele Domnului nostru Io Nicolae Alexandru Voevod, fiind ostenitor la tot lucrul Varlaam eromonah, egumenul acestei sfintei mănăstiri şi s-au săvârşit în luna lui octombrie leat 7238 (1729)”. Construirea tuturor acestor clădiri si anexelor precum cuptorul de pâine cu turn, cuhnia, stăreţia, mare parte a chiliilor a dus la marirea numărul calugarilor  mânăstirii.[49] Aceasta lucrare a fost posibila datorita mitropolitului Daniil, care a purtat o grija deosebita manastirii unde isi primise de tanar ,,cinul calugariei’’.
    Biserica este situată în central ansamblului manastiresc, având o lungime de 26 m şi lăţime de 8,66 m. Zidurile dinspre miazănoapte şi miazăzi au câte trei ferestre, iar sfantul. altar are încă una. De-a lungul zidurilor, exteriorul bisericii e înconjurat de două rânduri de tablouri (cele de sub streaşină arcuite în partea de sus, celelalte dreptunghiulare), conţinând, la origine, icoane. Pridvorul, ataşat de către mitropolitul Daniil, se sprijină pe şase stâlpi, intrarea în acesta fiind iniţial precedată de urcarea a două trepte. Crăpăturile evidente dintre zidul pridvorului şi restul bisericii au fost astupate cu tencuială la restaurarea din anii 1924-1927. Forma bisericii este comună în Muntenia: pridvor pe stâlpi, pronaos mai mic, naos mare şi fără sânuri şi altar rotunjit spre răsărit. Interiorul este încăpător. Pronaosul adăposteşte mai multe morminte. În dreapta se afla cel al Alexandrei, soţia ctitorului şi al Saftei Vlădescu (1840) şi în stânga altele două, tot ale unor boieri Vlădescu, având inscripţii şterse. Biserica a fost pictata la origine de catre renumitul Parvu Mutu, întemeietor al unei şcoli de pictură religioasă şi laică renumite în timpul domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, considerat  precursor al artei portretistice în Ţara Românească.[50] Deasupra usii de la intrarea in biserica mare se poate vedea tabloul votiv reprezentand ctitorii impreuna cu 11 copii din neamul boieresc, tabloul fiind specific portretisticii lui Parvu Mutu. Interesant este de ce a pictat Parvu Mutu aceasta manastire: pentru ca era finul de botez al unchiului ctitorului. Deci Tudoran Vladescu era nepotul lui  Parvu Vladescu, acesta fiind nasul lui Parvu Mutu, de unde i se trage si numele. Biserica de la Aninoasa a fost pictata pe cand Parvu Mutu era foarte tanar, a fost prima lui pictura dupa ce s-a intors de la studii, studii platite, subventionate, de catre ctitorul manastirii Aninoasa, Tudoran Vladescu. Abia dupa ce a pictat manastirea Aninoasa a devenit pictor de curte al Cantacuzinilor.[51]
    O altă inscripţie, aproape ştearsă, de la proscomodiar, aminteşte numele pictorilor ce au zugrăvit biserica: „Zugravii care au zugrăvit această mănăstire: Dima, Mihai, Badea”. Probabil ca acestia au pictat in perioada marilor lucrari de refacere a manastirii. În anul 1730, egumenul Varlaam restaureză unele scene iconografice distruse şi completează ansamblul pictural. Cei care au realizat această lucrare, pictorii Dima şi Neacşa, dimpreună cu ucenicii lor, sunt aceeaşi maeşti care au zugrăvit şi biserica de la Sitari.
    Pictura naosului nu este descrisă amănunţit în documentele vremii, astăzi fiind aproape înnegrită de fumul lumânărilor. Este afumată, dar nu si distrusă fiindca pe unele porţiuni s-a încercat spălarea şi s-a observat că este păstrată destul de bine. Bolta turlei ne dezvăluie, ca în orice biserică, icoana cu Iisus Hristos Pantocrator, înconjurat fiind de medalioane cu chipuri înnegrite de prooroci. Altarul şi el afumat, probabil că se încadrează în tipicul pictural obişnuit.  A fost rezugrăvit odată cu tâmpla, în stil distinct restului bisericii, de către Daniil Cantarol în 1838. Catapeteasma, de sus în jos, cuprinde icoana Deisis, apoi Maica Domnului şi proorocii, respectiv Hristos cu apostolii. La ieşirea din altar, în stânga şi dreapta, sunt zugrăviţi Sfinţii Petru şi Pavel, chiar lipiţi de catapeteasmă, tot în paralel observându-se icoanele pictate ale sfinţilor Părinţi – în stânga Sf. Ioachim şi în dreapta: Maica Domnului, copila, în braţele ocrotioare ale Sfintei Ana ce e surprinsă în picioare.
      Pe peretele din stânga naosului cu greu se poate dintinge, într-un noian de funingine, chipul, mai mult bănuit, al Sfântului Dimitrie. Peretele din dreapta pare un ocean de negru cu vagi pete gri, cu greu sesizând prezenţa icoanei Deisis pe grosimea zidului de lângă prima fereastră.  A doua fereastră ni-i dezvăluie pe Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, pe partea dinspre naos, ne înfăţişează adormirea Maicii Domnului, înconjurată de apostoli, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi pe Sfinţii Pantelimon şi Emolae, Doctori fără de arginţi.
     Turla pronaosului o înfăţişează pe Maica Domnului, înconjurată de apostoli. Peretele despărţitor naos-pronaos are pictată pe partea dinspre pronaos o icoană impunătoare cu Sfântul Gheorghe. Se dinsting cele două straturi de pictură suprapuse apartinand lui Pârvu Mutu şi respective Dima - Neacşa, însă chipurile sunt foarte greu identificabile. Colţurile sunt încadrate de patru stâlpnici.[52]
    În dreapta uşii de la intrare este zugrăvit Tudoran Vlădescu, „potrivit la stat, cu barba mică şi căruntă, îmbrăcat cu anteriu şi giubea îmblănită cu piei albe’’, împreună cu soţia – Alexandra şi fiica – Preda Vlădescu si portretele a unsprezece copii. În dreapta uşii este zugrăvit Mitropolitul Daniil, care ţine cu mâna dreaptă mânăstirea şi cu stânga cârja arhierească. Poartă mantie lungă şi mitră, are faţa uscăţivă, e blând şi plăcut. Lângă el apare chipul monahului Hrisantie. Aceste portrete sunt caracteristice picturii lui Parvu Mutu, la el chipurile sunt particularizate, nu mai sunt angelice, sunt redate trasaturile in concordant cu realitatea. Tudoran Vladescu tine mana pe capul unuia dintre copii, redandu-se astfel dragostea paterna. De asemenea si sfintii sunt particularizati.[53]
       Zidul de miazănoapte ne dezvăluie portretele lui Constantin Mavrocordat, cu barba mică, neagră, Nicolae Mavrocordat, cu barba albă, mai la stânga este Grigore al II-lea Ghica, rudă cu Mavrocordaţii, în timpul domniei sale (1733-1735) terminându-se rezugrăvirea mânăstirii.
      Imediat cum se intra pe usa, în partea stângă este zugrăvit proorocul Iona, înghiţit de chit. În partea dreaptă este simbolizată parabola inorogului. Aceasta, împreună cu tablourile zugrăvite în bolta pridvorului în jurul chipului Mântuitorului, tablouri ce reprezintă un soi de animale monstruoase (unele au cap de om) şi împreună cu portretele lui Ţar Chir, Ţar Por, Ţar Alexandru, Ţar Nabucodonosor (tot din pridvor) ne aduce înainte conţinutul cărţilor populare gen „Alexandria”, „Varlaam şi Ioasaf”, „Zodiacul”, „Fiziologul”, „Floarea darurilor” etc..  Ele au manifestat o sporită influenţă asupra picturii bisericeşti.[54]
      Puţin mai jos, în colţurile de sub boltă, apar două hore de femei. Sunt reprezentate de o parte cinci, putând reprezenta cele cinci simţuri, de cealaltă alte şase, cărora li se cântă din bucium, corn, tobă şi vioară. Ele sunt simbol pentru ispitele lumeşti. Aceste picturi tradeaza  influenta folclorului, iar, lucru foarte interesant, femeile sunt imbracate in port popular muscelean. Este o alta trasatura a picturii care apare incepand cu arta lui Parvu Mutu.[55]
     Alături de acestea se pot observa două grupuri de călugări, unul care se îndreaptă spre biserică, altul (numai trei fraţi) încadrat de doi îngeri cu săbii – simbolizând călugării ce s-au lăsat amăgiţi, călcându-şi legământul faţă de Dumnezeu.
    Bolţile pridvorului, circulare, (în dreapta şi stânga) cuprind scene ce surprind minuni ale Sfântului Nicolae, patronul bisericii. Legat de hramul purtat de biserică, aşa cum arată pisania din biserică şi icoana de deasupra porţilor, de pe zidul exterior – acesta ar trebui să fie Sfântul Nicolae. Paraclisul poartă hramul Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, ale căror chipuri apar, însă, şi în biserica mare - Sfântul Gheorghe pe peretele despărţitor naos – pronaos, iar Sfântul Dimitrie, pe peretele exterior al bisericii, în dreptul sfântului altar. Din acest motiv au apărut unele divergenţe de opinie în privinţa patronilor celor două zidiri.
      Continuând descrierea picturii pridvorului, în partea dreaptă este simbolizată scena înmulţirii pâinilor în pustiu, iar în stânga scena răstignirii şi căderea îngerilor răi. Sub aceste două tablouri, circular, dinspre dreapta spre stânga, apar scenele întruchipând căderea şi alungarea din Eden a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Deasupra uşii, sus, o variantă reuşită a icoanei Deisis. Apoi  urmeaza  judecata din urmă, Adam şi Eva închipuind neamul omenesc şi cete de îngeri.[56]
    Mai jos, sub scenele deja prezentate, în cele două părţi apar alte tablouri: în dreapta – un grup de evrei cu bărbi lungi, trişti la chip şi un grup de agareni cu turbane. În urma lor Ţar Chir, Ţar Por, Ţar Alexandru şi Nabucodonosor. Lângă uşă, cu mâna dreaptă indicând judecata de apoi e pictat Moise, alături de capul acestuia apărând cuvintele: „Vedeţi voi iudeilor şi voi agarenilor pe care l-aţi răstignit?” În paralel, în stânga sunt reprezentate cete de sfinţi, cuvioşi şi mucenici. Sub acestea – grădina raiului, împrejmuită cu ziduri, păzită şi încuiată. La acelaşi nivel, în dreapta apare scena tăierii pruncilor de către Irod. Deasupra tuturor acestora sunt reprezentaţi apostolii, câte şase în fiecare parte. Cele două geamuri prezintă, în grosimea zidului, portretele Doctorilor fără de arginţi, Sfinţii Cosma şi Ioan (geamul de lângă altar), respectiv Chir şi Damian pe cealaltă fereastră.[57]   
      Usa de la intrare in sfanta biserica are ancadramentul din piatra sculptata si se spune ca usa a fost deliberat construita foarte scunda pentru a nu-i lasa pe turci sa intre calare si sa profaneze prin atitudinea lor lacasul de cult. Pe zidul ce inconjoara manastirea se gaseste si un baldachin cu stalpi sculptati care reconstituie baldachinul initial de inspiratie brancoveneasca. Un alt elelment de arhitectura brancoveneasca cu accente gotice il reprezinta pastrarea tavanelor boltite in toate incaperile.[58]
     Sfanta manastire era inzestrata si cu icoane vechi de lemn, sfesnice si alte obiecte de cult folosite in timpul slujbelor. Foarte interesante sunt sfesnicele imparatesti, lucrate din lemn cu o mare maiestrie. In partea de jos se vad trei vulturi cu cate doua capete si cu aripile intinse. Mai sus sunt sculptati ingeri, ramuri de vita cu struguri, impletituri si tot felul de podoabe ce demonstreaza iscusinta sculptorilor de odinioara. Preotul Ioan Rautescu crede ca aceste sfesnice provin de la mesteri care au trait in secolul al  XVIII-lea.[59]O informatie foarte interesanta am primit-o de la profesorul de istorie Cicerone Georgescu, actualmente pensionar. Acesta sustine ca la biserica veche din lemn din satul Jupanesti, comuna Cosesti se gasesc doua sfesnice din lemn de păr aduse de la manastirea Aninoasa in urma cu mai bine de un secol si jumatate. Acestea ar fi fost sculptate de nimeni altul decat Antim Ivireanul in 1712 in vremea cand a fost exilat sau s-a autoexilat la manastire. De asemenea usa de la intrarea in biserica din Cosesti ar fi fost sculptata de acelasi ex-mitropolit, pe vremea aceea fiind caterisit de catre domnitor dupa ce cazuse in dizgratie. Intr-adevar sfesnicele de la Aninoasa si cele din Jupanesti sunt foarte asemanatoare, la baza fiind sculptati cei trei vulturi bicefali. De asemenea si pe usa din lemn sunt sculptati vulturi bicefali. Care ar fi legatura intre manastire si Cosesti? Satul Cosesti era o veche asezare de clacasi a manastirii si vechea biserica de lemn din treime, cum i se spunea, care astazi nu mai exista, a primit de la Aninoasa cele doua sfesnice si usa sculptata. Deci acest fapt ne face sa credem ca informatia aceasta atat de pretioasa, are cel putin un sambure de adevar.[60]Dintr-o alta sursa aflam ca usa de lemn a fost sculptata in lemn masiv de stejar si daruita vechii biserici de la Cosesti de catre Antim Ivireanu pe cand acesta se gasea la manastirea Aninoasa.[61]Aceste doua lucruri foarte interesante aduc o nota de noutate in ceea ce priveste relatiile vechii manastiri cu un lacas de cult aflat într-un sat ce depindea de aceasta. Neavand totusi o sursa sigura, pâna la proba contrarie aceasta conexiune realizata de mine trebuie  tratata cu un anumit grad de retinere.
                                                               
                                                                 Concluzii

        Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt si fapta al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului românesc.
  Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în predoslovia la Mărturisirea credinţei ortodoxe, aparuta la Snagov in 1699 spunea ca ,,De aceea au săvârşit faceri de bine în multe biserici, în multe moduri, în diferite provincii şi multe locuri; pe lângă acestea şi prin cărţile ce a tipărit, după cum ştie toată biserica apostolică. Printre aceste locuri se numara si zona Argesului, care nu a fost uitata de domnitor, cu atat mai mult cu cat aici se gaseau vechile capitale ale tarii, importante cai de comunicatie, drumul catre Transilvania si o populatie harnica si doritoare de stabilitate si prosperitate.
   Am adus in lucrarea mea informatii care demonstreaza importanta acordata Argesului, a zonei istorice Arges – Muscel, de catre un domnitor ce s-a straduit sa-si pastreze patria departe de conflictele permanente in care se implicau vecinii mai puternici, in pace si bunastare. Activitatea sa politica, diplomatica, a fost permanent dublata de una religioasa, care si la noi s-a reflectat in sprijinirea materiala a unor sfinte lacasuri, in acordarea de privilegii, in inzestrarea cu carte religioasa provenita din tipografiile Tarii Romanesti. Ajutorul acordat unor manastiri si biserici precum Negru Voda din Campulung, Cotmeana, Bascovele, Glavacioc, Marina din Campulung, Nicut din Campulung, Izvoru de Sus, Aninoasa si vor mai fi si altele cu siguranta, arata preocuparile extrem de consistente din acest domeniu. Si alti predecesori au avut astfel de preocupari, dar nu de o asemenea intensitate. Frumoasa manastire Aninoasa  a fost construita cu putin inaintea domniei sale, dar a fost refacuta, i s-au adus imbunatatiri si poate fi considerata un monument de arta postbrancovenesc. Prin informatiile pe care le-am gasit sper ca am putut dovedi acest lucru, chiar daca, dupa multe reconditionari de-a lungul timpului elementele de arta brancoveneasca au mai fost inlocuite, s-au mai estompat si nu mai sunt atat de clare ca acum trei secole. Zona Campunlungului cu drumul spre Rucar-Bran apare in numeroase documente ale vremii, zona Pitestiului in plina dezvoltare, impulsionata si de podgoriile de langa oras capata de asemenea o insemnatate deosebita pentru domnitor. Viile de la Stefanesti ofereau acestuia si alaiului domnesc clipe de relaxare, momente de petrecere, un loc in care se retrageau uneori pentru a scapa de caldurile campiei. Aceste caracteristici si cu siguranta si partea economica l-au facut pe domnitor sa construiasca conacul de la vii din Stefanesti, unde si-a acordat un ragaz de liniste si odihna înainte de a se intoarce la problemele tarii. Din pacate acest pitoresc conac se afla astazi într-o stare extrema de degradare si toate eforturile de a-l salva al catorva persoane bine intentionate s-au lovit de imobilismul si birocratia autoritatilor. Am adus ca element de noutate in acest sens prezentarea a patru decenii de incercari de salvare facute de un cetatean din Stefanesti, o adevarata saga prin birocratia romaneasca din timpul regimului comunist si postdecembrist. Acest lucru demonstreaza cat de greu se pot schimba mentalitatile si cat dispret poate exista uneori la nivel institutional fata de un monument istoric.
       Un alt element de noutate il prezinta legatura pe care am descoperit-o intre manastirea Aninoasa si bisericile din localitatea mea natala. Toate aceste elemente demonstreaza importanta pe care Constantin Brancoveanu a acordat-o zonei argesene si ar trebui sa trezeasca in fiecare dintre noi o mandrie fireasca.




[1] www.crestinortodox.ro
[2] Constantin Balan, Inscriptii medievale si din epoca moderna a Romaniei; Judetul istoric Arges (sec.XIV – 1848), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1994, p. 463.
[3] www.eparhiaargesului.ro
[4] www.crestinortodox.ro
[5] Constantin Balan, op.cit., p. 189.
[6] Cornelia Curtean, 64 de trepte spre cer... Schitul Trivale - Piteşti, in www.Romanialibera.com
[7] Teodor Mavrodin, Eparhia Rimnicului si Argesului, 1976, Rimnicu Valcea, p. 213.
[8] Constantin Balan, op.cit., p. 385.
[9] Nicolae Stoicescu, Bibliografia monumentelor feudale din Tara Romaneasca, Craiova, 1966, p. 294.
[10] Ioan Rautescu, Campulung Muscel, Tipografia Gheorghe Gh. Vladescu, 1943, p. 284.
[11] C. Radulescu-Codin, Campulungul Muscelului – istorie si legendar, Editura Libraria Ioan N. Staicu, Campulung Muscel, 1925, p. 184.
[12]Ioan Rautescu, op.cit., p. 285.
[13] Ion Popescu Argesel, Manastirile si bisericile din Muscel la cumpana dintre milenii, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000, p. 82.
[14] Nicolae Stoicescu, op.cit., p 133.
[15] Ion Popescu Argesel, op.cit., p. 55.
[16] Teodor Mavrodin, op.cit., p. 260.
[17] Ro.wikipedia.org
[18] Nicolae Stoicescu, op.cit., p. 294.
[19] Ion Popescu Argesel, op.cit., p. 84.
[20] Manole Bivol, Mircea Constantinescu, Stefan Trambaciu, Campulung, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1986,    p.7-8.
[21] Grigore Constantinescu, Arges – dictionar etnocultural, Editura Alean, Pitesti, 2006, p. 78.
[22] Pavel Chihaia, Monumente din cetatile de scaun ale Tarii Romanesti, p.208.
[23] Ibidem, p. 211.
[24] Ibidem, p.179.
[25] Gheorghe Parnuta, Stefan Trambaciu, Documente si inscriptii privind istoria orasului Campulung-Muşcel, vol. I, Editura Semne, Bucuresti, 1999, p. 346-347.
[26] Ibidem, p. 362-364.
[27] Ibidem, p. 372-375.
[28] Gheorghe Parnuta, Stefan Trambaciu, op.cit.,vol II, p. 94.
[29] Ioan Rautescu, op.cit., p. 88-89.
[30] Gheorghe Parnuta, Stefan Trambaciu, op.cit.  p. 95.
[31] Ibidem, p. 351-377.
[32] Ibidem, vol II, p. 91-101.
[33] Mihail M. Andreescu, Documente muntene referitoare la mitropolia Tarii Romanesti, Manastirea Arges si Episcopia Argesului. Anii 1492 – 1823, Editura Publistar, Bucuresti, 2004, p. 123.
[34] Ibidem, p. 130.
[35] Grigore Constantinescu, op.cit., p. 9.
[36] Grigore Constantinescu, Civilizatia pietrei in arealul etno-cultural Arges-Muscel, Editura Alean, Pitesti, 2008, p. 22-23.
[37] Calinic Argeseanul, Grigore Constantinescu, Monumente memoriale din Judetul Arges: cruci de piatra; Editura Europroduct, Pitesti, 1999, p. 72.
[38] Ibidem, p. 182 – 186.
[39] Idem
[40] Grigore Constantinescu, Civilizatia pietrei in arealul etno-cultural Arges-Muscel, p. 133.
[41] Calinic Argeseanul, Grigore Constantinescu, op.cit., p. 95-275.
[42] Constantin Balan, op. cit., p. 245.
[43] Ion Popescu Argesel, op.cit., p.19.
[44] Ioan Rautescu, Manastirea Aninoasa din judeţul Muscel”, Câmpulung Muscel, Tipografia şi Librăria Gheorghe N. Vlădescu, 1933, p. 14-15.
[45] Ibidem, p. 57.
[46] Ioan Rautescu, Campulung Muscel, p.88.
[47] Gheorghe Parnuta, Stefan Trambaciu, op.cit., vol I, p. 372.
[48] Clement Paunescu, Manastirea Aninoasa, 2003, document rar de pe www.eparhiaargesului.ro, p.10.
[49] Ibidem, p. 11.
[50] Ibidem, p. 34-36.
[51] www.crestinortodox.ro
[52] Clement Paunescu, op.cit., p. 36-37.
[53] Marturia sorei Ileana de la manastirea Aninoasa.
[54] Clement Paunescu, op.cit., p. 38.
[55] Marturia sorei Ileana de la manastirea Aninoasa.
[56] Idem
[57] Ibidem, p.39-41.
[58] Marturia sorei Ileana de la manastirea Aninoasa.
[59] Ioan Rautescu, op.cit., p. 35.
[60] Informatie primita de la profesorul de istorie Cicerone Georgescu, care la randul sau o stie de la fostul preot din Cosesti, Aurelian Fuiorescu ( paroh intre 1923-1971) ce o avea insemnata pe o carte veche lasata de la bunicul sau, tot preot. Dupa moartea preotului Fuiorescu  casa sa a fost vanduta si acea carte-document s-a pierdut.
[61] Istoricul bisericii Cosesti primit de la preotul paroh Iulian Stejar.

Fragment din lucrarea de gradul I ,,Constantin Brancoveanu si Argesul''