O declararaţie sinceră despre ,,reacţionarii’’ Arnăuţoiu din Nucșoara.

 Ultimii partizani din grupul Haiducii Muscelului din Nucşoara au fost prinşi la 9 ani de când începuse mişcarea contra regimului comunist. Pe 20 mai 1958 fraţii Toma şi Petre au fost încercuiţi de trupele de Securitate lângă o stână din comuna Corbi, Maria Plop şi fiica sa Ioana s-au predat, iar Tică Jubleanu a luptat până la moarte cu securiştii. În Nucşoara şi în satele din jur domnea o atmosferă de nelinişte, mulţi dintre săteni fiind implicaţi de-a lungul timpului în sprijinirea partizanilor, iar acum se întrebau dacă vor avea de suferit. Un învăţător din Nucşoara însă nu îşi făcea probleme şi nici mustrări de conştiinţă nu avea. El a dat o declaraţie despre atmosfera din sat, nu ştiu dacă la cererea organelor represive sau din proprie iniţiativă. Oricum ar fi, chiar de la început el încearcă să se delimiteze de sătenii cărora le educa copiii, arătând că este parvenit în sat prin căsătorie, un venetic, de aceea nici nu poate avea vreo minimă legătură cu ,,fugarii’’. Din cele scrise transpare un ton slugarnic, laudativ şi prevenitor faţă de şefii Securităţii. Dar mai bine să citim singuri această declaraţie, cu scrisul ei frumos, caligrafic, un înveliş frumos din care se simte mirosul fetid de laşitate, oportunism şi ticăloşie.

 

                                                      Declaraţie,

Subsemnatul, Radu N. Ion învăţător în com. Nucşoara, raionul Curtea de Argeş, venit în această comună prin căsătorie în toamna anului 1945; mutat în interesul învăţământului în anul 1951 până în 1954 în com. Corbu raionul Potcoava, - venit în toamna anului 1954 la Nucşoara; în legătură cu fugarii din comună şi prinşi, declar următoarele:

-          Cauza plecării în munţi nu o cunosc, neavând legături mai intime cu ei, eu fiind venit aici.

-          Plecarea lor însă a pricinuit comunei Nucşoara o pată grea, dând naştere la diferite cercetări, cheltuieli, purtând titlul de ,,reacţionari’’.

-          După mine şi părerea locuitorilor, ei au fost nişte oameni încăpăţânaţi care au căutat numai să dicteze. Dornici de măriri şi foarte răzbunători.

-          În timpul cât au stat fugiţi s-au dedat la omoruri. Mergeam la munte la ,,miţuitul mieilor’’. Pe drum m-am întâlnit cu oamenii ce aduceau pe targă pe tov. Băncescu Gh. Ion rănit la plămâni. Ni s-a spus că Banu Darie este mort. De frică m-am înapoiat cu rănitul şi oamenii, contribuind la aducerea lui în sat.

-          Ne mai auzindu-se de ei, populaţia comunei s-a mai uşurat, crezând că au murit.

În ziua de 21 mai 1958 orele 9 după prima oră de curs tov Dumitrescu Gh. Ion mi-a adus la cunoştinţă că ,, fugarii Arnăuţoiu’’ au fost prinşi în com. Corbi în urma urmei ce le-a luat-o tov. Ploscaru prin telegrama lui Arnăuţoiu tată – care a chemat să-l vadă , fiind bolnav, fata dela Câmpulung şi fiul din Ardeal. Primul care a fost prins, a fost P. Arnăuţoiu, descoperit în capătul de nord al com. Corbi, surprins, a mers prin apa râului Doamnei până la Vică Poinăreanu, unde a ieşit ascunzându-se în nişte buruieni. Prins de organele securităţii, el a spus unde se găsesc şi ceilanţi ( Toma Arnăuţoiu şi Maria Plop) care are copii cu ei.

În ziua de 23 mai a.c. tov. Pârvu Gh. mi-a spus că fugarii au fost prinşi, Toma Arnăuţoiu mort, şi că în lupta dintre ,,fugari’’ şi organele de securitate tov. Ploscaru ar avea mâna sucită în lupta cu Toma Arnăuţoiu.

În comună, în legătură cu prinderea lor se vorbeşte diferit, întrucât acţiunea de prindere a lor s-a petrecut departe de comuna noastră. Prinderea lor însă a produs asupra populaţiei din Nucşoara o satisfacţie sufletească, pe considerentele că cu această ocazie viaţa comunei se va schimba, fiind priviţi ca o comună de locuitori paşnici, dornici de a munci în linişte pentru înflorirea R.P.R.

Se vor descoperi acum toţi acei ce au avut legături cu ,,fugarii’’, cari conform legilor în vigoare vor fi sancţionaţi.

     Aceasta este declaraţia şi o semnez.

                                                        I. N. Radu

Nucşoara, 27 mai 1958

(Sursa: Dosar 675 CNSAS)

 

 

Adolescenţi în închisorile comuniste

       La 15 ani când viitorul ţi se deschide în faţă şi abia aştepţi să îţi trăieşti viaţa, cu curiozitate şi cu nerăbdare, o adolescentă pe nume Nina intra la închisoare. Era anul 1959 şi regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu Dej îşi propusese să arate cât de stabil, de puternic şi independent poate să fie, cum nu poate fi clintit de nimeni, chiar dacă decisese să ceară retragerea armatei sovietice ,,prietene’’ cu un an înainte. Aşa că în toată ţara s-au ţinut procese exemplare, cu pedepse exemplare pentru cei ce doar au îndrăznit să gândească la o formă de opoziţie. Aşa a fost procesul Noica-Pillat, cu scopul de a descuraja pe ultimii curajoşi care se întâlneau să citească şi să discute depre opere literare interzise de dogma comunistă.

       La Reghin au fost arestate 20 de persoane, toţi elevi, cu o singură excepţie, tatăl Ninei, căruia nu i-au putut pune în seamă decât o acuzaţie adevărată – că asculta postul de radio Vocea Americii ! Suficient pentru a primi 20 de ani de închisoare.

      

                                                                                    (Nina Moica; Sursa: podul .ro)

      Nina a fost arestată la balul liceului, după ce câţiva colegi ai săi au furat nişte arme cu gândul de a pleca în munţi şi a se alătura partizanilor. Gând naiv, căci în 1959 nu mai acţiona nici un grup de partizani, ultimii fiind cei de la Nucşoara, care fuseseră prinși cu un an înainte. Mă gândesc că băiatul meu este acum de vârsta ce o avea atunci Nina şi nu-mi pot imagina cum ar veni poliţiştii la mine să-mi spună că îl vor aresta ! Sau cum elevii mei de clasa a VIII-a ar putea intra la închisoare! Sunt lucruri atât de absurde, de teribile pentru noi azi. Dar atunci se întâmplau pentru că românii trăiau într-un regim totalitar dur. Doamna Nina Moica ar trebui invitată în toate şcolile din ţara noastră să povestească ce a însemnat comunismul şi să îi scuture un pic pe copiii noştri pe care i-am crescut în mare parte atât de răsfăţaţi şi departe de greutăţi. Dar asta nu se va întâmpla, aşa cum nu se va studia istoria comunismului şi a represiunii comuniste  în mod serios. Copiii nu trebuie să ştie că mare parte din slăbiciunile statului democratic actual, din corupţie, din mentalitatea noastră, din indiferenţa faţă de celălalt, ba chiar ura sau resentimentele unora, au un izvor cert – 45 de ani de comunism. Nu trebuie să ştie că a existat o revoluţie în 1989 şi o Proclamaţie de la Timişoara al cărui punct opt spunea: ,, […] propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. ‘’ Şi astfel s-a ratat şansa unui început onest, aşa că nu vom învăţa niciodată despre cei ce ne-au oprimat timp de 45 de ani dintr-un motiv atât de simplu şi banal – copiii şi nepoţii lor conduc azi destinele ţării, destinele noastre. 

   Doamna Nina a fost condamnată la închisoare 20 de ani, apoi pedeapsa i-a fost redusă la 12 ani din care mai bine de un an a fost ţinută la izolare. Un cuvânt pe care nu-l putem procesa cu adevărat, nu ne putem imagina cum ar fi să ai 16 ani şi să stai singur într-o celulă rece, fără să vorbeşti cu cineva, fără să vezi faţa cuiva atâta timp... Mă gândesc la unii dintre elevii mei care nu pot lăsa un telefon din mână pentru o oră şi parcă o forţă magnetică îi atrage mereu spre acesta. Oare cum ar rezista ei câteva zile la ,,izolare,’’ fără telefon, muzică sau jocuri?!

   Am întâlnit-o pe doamna Nina Moica în două rânduri, la Memorial Închisoarea Piteşti, am avut plăcerea de a o asculta, chiar dacă povestea dumneaei e atât de dramatică, de tristă. Am aflat că a cunoscut-o în detenţie pe Iuliana Preduţ-Constantinescu, fiica preotului din Poenărei, Ioan Constantinescu, executat în lotul Arnăuţoiu. O persoană luminoasă, cu care s-a împrietenit, colegele de celulă o alintau ,,Lilica’’. Am discutat la telefon despre dumneaei, am crezut că după 1989 nu a mai ştiut nimic despre dânsa, dar reuşiseră să restabilească legătura.

                                         ( Cu doamna Galina Raduleanu si doamna Nina Moica, in dreapta)

     După eliberarea din 1964 a urmat viaţa în ,,marea inchisoare’’, cu toate problemele şi piedicile ce se puneau foştilor deţinuţi politic. Cu greu a reuşit să-şi mai termine liceul şi doar la seral, nu a avut curajul să mai încerce să urmeze o facultate şi a muncit drept contabilă. Detenţia i-a marcat tot viitorul, iar după 1989 studiind arhivele CNSAS a putut vedea în ce măsură a fost urmărită şi viaţa sa privată invadată de informatori.

   Mi-a rămas în minte ce i-a spus domnului Răzvan Gheorghe într-un interviu: ,, Cel mai trist este că acum sunt foarte mulți oameni din generația mea care susțin că nu știau ce se întâmpla. Cum e posibil să nu știi, când se făceau mii de arestări, când dispăreau oameni nevinovați peste noapte? Probabil că nu voiau să știe. Peste dramele sutelor de mii de deținuți politici, comuniștii au presărat o amnezie controlată. Din nefericire, cred că o vină o poartă și poporul ăsta al nostru, care s-a obișnuit să uite mult, mult prea repede. ‘’

    Este o concluzie tare tristă, cu atât mai mult cu cât aflăm că totuşi se poate că de la anul să se introducă la liceu o oră de istorie a holocaustului, dar în nici un caz o oră de istorie a comunismului şi represiunii comuniste în România. Ambele la fel de necesare pentru ca să nu mai repetăm greşelile istoriei. Dar să nu uităm cine ne sunt conducătorii…