HAIDEŢI LA RĂCOARE, HAIDEŢI LA ÎNCHISOARE ÎN PITEŞTI !

 

      Azi este 23 august, o zi cu multe semnificaţii, încărcată de controverse, pasiuni, partizanate. Dar este şi Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, iar acest fapt cred că a fost unul dintre motivele pentru care s-a organizat la Memorial Închisoarea Piteşti un eveniment deosebit – a demarat prima parte a proiectului Muzeul Comunismului pentru copii. Un demers la care am fost şi eu bucuros să particip, în toamnă încheind un parteneriat între şcoală şi Memorial, apoi în primăvară reuşind să ajung cu elevii clasei a VIII-a la un atelier ţinut chiar de Maria Axinte, cea care a pus bazele Memorialului acum câţiva ani.

     Este încă vacanţă, copiii sunt răspândiţi în toate colţurile ţării cu părinţii lor, dar am avut noroc şi am putut lua legătura cu trei dintre foştii mei elevi, de acum, care au dorit să mă însoţească la Piteşti -  Toni, Costi şi Rebeca. Am ajuns puţin după ora 12 şi în uşa muzeului ne-a întâmpinat Maria, ca întotdeauna, cu zâmbete şi ospitalitate. Din păcate nu am reuşit să-l mai întâlnim şi ascultăm pe domnul Sergiu Rizeascu, preşedintele AFDPR, care chiar atunci pleca spre casă. Este unul dintre ultimii detinuţi-politic din Argeş, bătrâneţea şi-a pus puternic amprenta asupra sa, dar mai are încă puterea de a vorbi copiilor despre cele ce a pătimit, el şi tatăl său, la începuturile instaurării perioadei de aur a democraţiei populare.  Asta îmi aduce aminte că am văzut în mai multe rânduri pe facebook o interesantă comparaţie atribuită  domnului Andrei Pleşu, care spunea cum diferă cea populară de aceea veritabilă: ,,Democraţia se deosebeşte de democraţia populară precum scaunul de scaunul  electric!’’.

    Gazda noastră i-a poftit pe copii să participe mai întâi la un atelier ţinut de Ioana Hasu, iar eu m-am bucurat să o reîntâlnesc după mulţi ani şi să o revăd şi mai entuziastă şi energică parcă, plină de poveşti care se revărsau ca un izvor al mărturiilor celor care nu mai sunt. Şi eu ştiu multe din istoriile partizanilor, victimelor, martorilor, am adunat atâtea de când m-am aplecat exclusiv asupra perioadei recente, dar Ioana este mult mai mult, este un receptacul plin care împărtăşeşte şi care adaugă experienţa personală a ei şi familiei sale.  Şi mereu în căutarea audienţei, a copiilor pe care vrea să-i facă să priceapă ce a fost cu acea lume şi să o lege de lumea de azi, să vadă firele invizibile care conectează oamenii şi generaţiile, copiii de părinţi, bunici şi străbunici. Am auzit-o pentru prima oară vorbind şi de trauma generaţională sau transgeneraţională, un concept nou pentru mine până acum câţiva ani, când l-am întâlnit la psihologul Cristina Schmidt. Pe scurt, copiii, nepoţii cuiva care a fost expus la o traumă gravă, în cazul nostru istoria de persecuţii sau închisoare în perioada comunistă,  au un risc enorm să dezvolte probleme de ordin psihiatric cum ar fi anxietate clinică, depresie şi stres post-traumatic.

     După prima parte a atelierului Ioanei, copiii, mulţi dintre ei de la o şcoală din Bucureşti, au vizitat închisoarea, turul fiind ghidat de Cătălina, studentă la istorie la Piteşti, ghid voluntar la muzeu. Ultima sală a fost celebra şi infama Camera 4 Spital, centrul reeducării, unde au fost torturaţi concomitent 60 de tineri studenţi timp de luni de zile până când, aşa cum spunea Sergiu Mandinescu -  ,,Atât de cumplite au fost suferinţele,/Atât de năprasnică urgia,/ Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut minţile,/Alţii şi-au pierdut veşnicia.’’

    Apoi au revenit la parter şi au vizitat cele două cameră dedicate Muzeului Comunismului pentru copii, gândit a fi altfel, cu exponate pe care micii vizitatori trebuie să le exploreze, să le descopere, să-şi întrebuinţeze atât mintea cât şi mâinile. Şi peste tot invitaţii la imaginaţie activă: cum vedeţi voi acest muzeu, cum ar trebui să arate, ce aţi vrea să găsiţi în el? Este ceva cu totul inedit ca organizatorii, creatorii unui spaţiu muzeal să te invite, să te roage să dai viaţă muzeului alături de ei! Să ajuţi tu însuţi la crearea lui, chiar cu o idee, un desen, o sugestie. Original, nu?

     Un alt lucru care mi-a plăcut enorm şi care vine în întâmpinarea copiilor ce au realmente telefonul sudat de mânuţe de dimineaţa până seara, se găseşte chiar la intrarea în fosta închisoare: un cod QR. Şi credeţi-mă, nu e din ăla care îţi bagă cipul adânc în vene şi suflet, care te robotizează şi te încadrează în turma uniformizării. Ci aş zice că este exact opusul – ai scanat şi ai norocul să citeşti o istorie a comunismului pentru copii şi tineri extrem de bine realizată vizual, ştiinţific, atrăgătoare, aerisită, incitantă. Şi toată intră în mobil! Asta aş preda-o şi eu la şcoală dacă s-ar hotărî cineva din Ministerul Educaţiei să introducă o oră de istorie recentă pentru copiii din gimnaziu. Dar nu o să vezi asta, ştim cu toţii de ce ! Aşa că, trebuie totul făcut pe cont propriu, ca de obicei.

     La final, Ioana Hașu le-a mai povestit despre cum se fraudau alegerile, le-a demonstrat asta chiar folosind o urnă falsă. Iar apoi i-a lăsat pe ei să-şi aleagă ce poveste ar vrea să audă, pornind de la nişte fotografii din perioada de început a instalării regimului comunist. Cele mai multe fiind cu membri ai rezistenţei anticomuniste din zona Făgăraşului, cu familiile lor. Apoi am rugat-o să ne lase şi pe noi să intrăm în istorie alături de ea la Închisoarea Piteşti !

      Principalele obiective turistice în Piteşti şi în jur se cam numără pe degetele unei mâini: Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul Naţional Brătianu, Muzeul Goleşti. De câţiva ani se poate vizita şi acest cu totul altfel Memorial Închisoarea Piteşti, de joi până duminică, singurul obiectiv gratuit. Aşa că, zic eu, chiar nu ai nicio scuză să nu mergi odată să-l descoperi. Cu atât mai mult cu cât alţii vin în vizită de la Bucureşti sau din alte oraşe din jur. Iar acum iată un dublu motiv – e şi pentru copii, pentru adolescenţi, nu doar pentru părinţi ! Deci, veniţi, HAIDEŢI LA RĂCOARE, HAIDEŢI LA ÎNCHISOARE în Piteşti !