Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 25 mai 2011

Despre satul Priseaca

Domnul profesor Cicerone Georgescu povesteste cateva lucruri despre inceputurile satului Paduretu - Priseaca de azi.

luni, 23 mai 2011

O ALTA ABORDARE

Privind spre ceea ce am scris si publicat in ultimele luni am realizat ca in proportie covarsitoare am exploatat subiecte grele si serioase, lucruri  ce  merita cu varf si indesat sa fie cunoscute, dar care sunt urmarite de un cerc restrans de persoane. De aceea m-am gandit sa diversific paleta tematica a blogului si indraznesc sa fac azi primii pasi spre un domeniu pe care il cunosc putin, dar care m-a atras dintotdeauna - etnologia. Nu stiu cat de mult voi reusi in acest demers, dar merita sa incerc si probabil ca voi impleti istoria cu etnologia plecand de la satul meu spre universul satului romanesc. Ramane de vazut cum se va dezvolta acest filon pe care ma voi stradui sa-l scot la iveala. Deocamdata sa debutam azi alaturi de tanti Nuta din Priseaca!

sâmbătă, 14 mai 2011

Elevi pentru ,,Rezistenta anticomunista in Arges-Muscel''

Ieri  a fost o zi speciala, deosebita de la un capat la altul. A inceput intr-un mod deloc incurajator,  cu boala pustiului meu, pentru care am fost nevoit sa alerg la Pitesti ca sa-i aduc un aparatel de inhalat si s-a terminat cu un incediu si o arestare in stil romanesc! Intre aceste evenimente atat de diferite si care tin de latura personala, s-a desfasurat concursul de istorie, primul organizat de mine la un nivel superior, cu participarea a 7 echipe din 7 localitati. Atatea numere magice pentru un succes clar! Concursul s-a desfasurat in cadrul Zilelor Scolii si l-am numit, cum altfel, Rezistenta anticomunista in zona Arges- Muscel’’! Am fost foarte bucuros sa primesc la Cosesti pe elevii din Nucsoara, Stanesti, Domnesti, Retevoiesti, Leicesti si Darmanesti si pe profesorii lor. Iar invitatii mei, doamna Virginia Marinescu  si domnul Alexandru Marinescu, in opinia mea, nu mai au nevoie de prezentare. Am simtit cum istoria vie s-a prezentat in fata copiilor si le-a dat o lectie despre demnitate, curaj, verticalitate, lucruri atat de straine noua in perioada pe care o traversam. Un alt invitat a fost domnul Cicerone Georgescu, care este o piesa de rezistenta in materie de istorie locala, orator desavarsit, povestitor pe care l-as compara fara ezitare, pastrand niste limite totusi, cu marele Ion Creanga.
            Inutil sa mai spun ca am avut emotii in debutul concursului, ca nu am reusit sa ma incadrez in timp in niciuna din etapele pe care le-am parcurs, dar m-am consolat cu gandul ca noi istoricii avem mereu tendinta de a ne intinde mai mult decat ne este dat… Pe langa doua probe clasice, in care s-au dat raspunsuri in comun, respectiv individual, am mai avut o a treia unde elevii au avut de realizat un colaj pe baza unor material si fotografii inmanate in prealabi de mine. Rezultatele au fost peste asteptari si cred ca se poate dovedi acest fapt fara probleme.
             Castigatori, zic eu,  au fost cu totii, dar premiul I l-au luat doar echipele de la Retevoiesti, Leicesti si Darmanesti. Cinste lor!
              A urmat interventia domnului Marinescu, batranul luptator avand in glas o emotie abia simtita, transmisa in multe moment si noua, dar mai ales elevilor. Asa cum spuneam, parca printre noi au coborat personajele din miscarea de rezistenta, cu atata ardoare a vorbit domnul Alexandru! Dar cred ca mai bine ar fi sa il las pe dumnealui sa spuna ceea ce are de spus.

             La final, domnul Cicerone Georgescu ne-a povestit un episod ce tine de istoria familiala, legat de tatal dansului, prieten cu invatatorul Gheorghe Popescu, parintele doamnei Marinescu, si modul cum a contribuit cu alimente la ajutorarea celor de la Rapile cu Brazi din Poenarei.
             Activitatea s-a incheiat, ramane s-o cuantific cu grija pentru ca data urmatoare sa o planific mai bine si s-o incadrez intr-un anumit timp. Dar de rezultate sunt foarte multumit si mai ales de impactul pe care cred si il doresc sa-l fi avut asupra mintilor fragede ale acestor copii. Aici s-a transmis o lectie si sper ca urmarile ei sa se vada cat mai curand. Samanta a fost sadita, zic eu, important ar mai fi, sa o mai si udam din cand in cand. Eu voi face asta, asa cum de altfel o fac de cativa ani, imi doresc ca si colegii mei sa urmeze aceeasi cale.




vineri, 13 mai 2011

Pitesti - genocidul sufletelor...

Marturia teribila a domnului Aristide Ionescu, cutremuratoare prin cuvinte, dar mai ales prin ceea ce nu poate spune, prin iadul de dincolo de cuvinte. ,,Cred ca si Satana ar mai avea ceva de invatat de la cei care au aplicat acest sistem''.
Ce mai ramane de spus?

http://www.youtube.com/watch?v=ApsV4pf_RXc

joi, 5 mai 2011

De vorba cu fiul unui gardian de la inchisoarea Pitesti

Interviu cu Cornel Mirescu, realizat de Stefan Gina

C.M.    Am 55 de ani,  tatal meu era seful subofiterilor penitenciarului Negru Voda, ma trimetea mama cu mancare la tatal meu Ion Mirescu, cu sacosile cu mancare intram pe calea ferata, era o usa din  fier, o poarta de fier pe care intra locomotivele si intram pe sub poarta, ma faceam mic si intram pe  sub poarta, traversam toata curtea penitenciarului, pana la poarta principala.
S.G.    Asta la puscaria Pitest, nu ?
C.M.   Da,  si vedeam detinutii, le mai aduceam cate un pachet de tigari, erau Marasesti, Nationale, imi spunea tata - daca intri acolo nu-ti face nimeni nimic, ca esti copil .
S.G.    Îl stiti pe Țurcanu?
C.M.   Nu !!!
S.G.    Dar ati auzit, v-a povestit de el ?
C.M.   Da, mi-a povestit multe !
S.G.    Ce spunea despre el?
C.M.   Ce sa spuna ca ... cu oamenii, punea detinutii unii cu altii ..... sa se bata, ca cica îi scapa de pedeapsa, le micsoreaza pedepsele, îi racola cum s-ar spune si dupa aceea, cine era bun, îl tortura definitiv si lua altii.....
S.G.    Dar îi omora?
C.M.   .....Pai ...... altceva nu se explica, ca nu mai ieseau de acolo. Raritati care au scapat de acolo !!!!!
S.G.    Deci nu este adevarat ca au murit putini oameni ? au murit poate sute, mii ? !
C.M.   Sute, sute ! si în special tineret, studenti, pe ei aveau cea mai mare oftica securitatea, pe cei mai batrani îi schingiuiau mai putin.
S.G.     Mancarea?
C.M.    Mancarea..... turta ..., mucegaita, facuta din mamaliga mucegait, ...... ce se apuca ...
S.G.     Si în camera ? aveti idee cam cati stateau?cam cati stateau într-o camera?
C.M.    Depinde de camera, ca într-o camera stateau cate sase, alta cate doi, unu, depinde dupa gravitatea  faptelor, unii stateau în picioare, care stateau singuri stateau în picioare ...
S.G.     Nu aveau voie sa stea jos?
C.M.    Nu aveau, aveau un pat exact ca la armata cum era la arest pe timpuri, îi ridica în pat de fier în picioare, fara saltele, în picioarele goale, udatura pe jos, dormeau în picioare,  cu picioarele goale, jos la parter, erau celule, dar celule - erau gratare, era canalizarea orasului Pitesti, numai fecale, toate mizeriile, si detinutii stateau si dormeau pe gratare.
S.G.    Cand a încetat sa mai functioneze închisoarea Pitesti?
C.M.   Cand s-a terminat de construit puscaria Colibasi, cand s-a dat în folosinta, dupa 1989.
S.G.    Si experimentul Pitesti s-a aplicat pana în anul 1989?
C.M.   Nuuu, a fost mai devreme , pana în 1989 la puscaria Pitesti nu mai era nimic în ea, îi mutase pe toti în  Colibasi.
S.G.    Cine era director la puscaria Pitesti?
C.M.   Atunci ?  nu mai stiu .... , eram copil , nu mai stiu.... tata este decedat, îl mai întrebam acum daca era în viata batran,
S.G.    Si tatal vedea chinuri groaznice, nu?
C.M.   Daaaa,   am sa caut sa-ti dau niste acte originale, de la tata, sa caut eu prin pod..... , poate te ajuta  cu ceva.
S.G.    Daaaaa !!
C.M.   Sa pui vre-o poza, ceva, stampila etc... pentru lucrarea ta .
S.G.     Da .
C. M.   El îi coordona - tata, pe gardieni, tineau condica, ca tot cu condica era si atunci, tinea condica si spunea: tu pe sectorul cutare, tu pe sectorul cutare ... , voi în santier la betoane, el nu avea nici o  tangenta cu detinutii,  el era la poarta.
S.G.     Nu aveau voie detinutii sa pastreze credinta ortodoxa , nu?
C.M.    Nuuuuuuuu  !!!!!!  daca îi auzea îi termina, nici cruce nu le dadea voie sa faca, mai faceau unii prin celule si era groaza .
S.G.     Despre camera 4 spital, stiti ceva?
C.M.    N , nu ca acolo nu am fost niciodata, unde erau cei torturati, ....
S.G.      Se omorau între ei?
C.M.     Nu, niciodata asa ceva, niciodata nu s-au batut între ei, niciodata !
S.G.      Este bine ce se întampla acum ? ca se vrea sa se descopere si sa se faca lumina în acest caz, sa se  arate adevarul ?
C.M.    Cuuuum  sa nu !!!!!!!!!
S.G.      De ce ? pentru ca - elevilor de gimnaziu, din ziua de astazi, li se implementeaza prin manualele de  istorie, sau de catre alte persoane sau diferite mijloace, sau poate de ministerul educatiei anume ca - comunismul a fost benefic,  bun etc. Am întalnit si am auzit nenumarati cetateni care sustin acest  lucru.
C.M.    Nuuu mai exista asa cevaaaa !   si nu trebuia sa desfiinteze puscaria Pitesti, trebuia sa o lase muzeu, nu trebuiasa o vanda la firme particulare,  trebuia sa o lase exact cum a fost ea - muzeu .
S.G.     Poate ca sunt alte interese ....
C.M.    Ce interese ..... , trebuia sa o lase aceeasi cladire, aceleasi celule, UN MUZEU NATIONAL,  îl vizitau toti si straini si ...... toti.
S.G.      Pe un anume domn -  Aristide Ionescu, îl stiti?
C.M.     ..... mi se pare ca traieste ?! ......, daca nu ma însel ...., îl stiu.
S.G.      De parintele Arsenie Boca ati auzit?
C.M.     Nu stiu.
S.G.      Sau de Valeriu Gafencu?
C.M.     Numai pe Ionescu Aristide îl stiu, a fost închis la Pitesti si a scapat, traieste acum.
S.G.       Altceva? Ce vi sa parut cel mai crunt la închisoarea Pitesti?
C.M.      Aaaastaaa, tratarea lor, cum erau tratati. Îmi spunea tatal meu -      îi puneau sa-si faca nevoile si cand le aducea masa le aduceau nevoile lor sa manance. Le spunea   -  asta e masa voastra ! Îi   vedeam pe unii cu lanturi de picioare la parter, aveau niste lanturi cu zale groase, le spunea  -  periculosi -  acolo, nu le dadea voie sa se întalneasca unii cu altii , erau cei mai schingiuiti. Erau împartiti, tineretul într-o parte, nu erau bagati amestecat. În special pe tineret îi lua la schingiuit, le placea sa faca asta, îi schingiuia, maltrata, îi punea saaa .......între ei ......îi obliga, statea langa ei.
S.G.    Îi punea sa faca urgii sexuale si desfranari unul cu altul? lucruri spurcate?
C.M.   Desfranari daaaaa !!!, le soteau dintii cu patentul din gura, unghii smulse, aveau niste scaune specialedin lemn masiv si puneau pe scaun cu mainile pe cotiere si la cap aveau niste catuse, astfel înca  mainile sa nu si le mai poata trage afara, asa le smulgeau unghiile. Erau tot felul de schingiuieli. Daca  ar fi si acum !!!!!.........
S.G.     De asemenea tratament ati mai auzit ca au fost prin alte închisori?
C.M.    Gherla, dar Pitesti a fost cel mai dur si cel mai nenorocit penitenciar din tara si dupa el Gherla.
S.G.     Despre Aiud stia ceva tatal?
C.M.    Nu, aaaaaa, poate stia, dar ceeee !!! ne povestea noua la copii ?
S.G.      La ce varsta a murit tatal?
C.M.     La 60 de ani,  abia luase prima pensie.
S.G.       De la închisoare?
C.M.      Nu, cand s-a desfiintat puscaria, tata a plecat, s-a dus la cooperativa meseriasilor, la cooperatie.
S.G.       Sunteti din Pitesti? nascut, crescut ?
C.M.      Da, dar parintii sunt nascuti spre Curtea de Arges tata si mama din Oltenia.
S.G.       Da, ooooooffffff !!!!, cand auzi te înfiori !
C.M.      .......................  ce sa mai zici   .......  ! nu  îmi mai aduc eu aminte tot .... ca ....
S.G.       Cum vi s-a parut regimul comunist?
C.M.      Ma, sa stii ca mie mi s-a parut foarte ordonat. Si erau alte legi, nu ca acum........, atunci daca te  prindea politia - militia, pe strada si nu aveai serviciu îti dadea serviciu, daca refuzai te baga la 153  -îti dadea sase luni.
S.G.       Dar ceea ce se petrecea în închisorile comuniste vi se pare normal?
C.M.     Nu.
S.G.       Condamnati comunismul  de ceea ce faceau cu tineretul, studentii etc.
C.M.      Da, îi condamn, dar acum nu îi mai condamn, acum fac foarte bine, ca prea s-au înmultit.
S.G.        Ce     spunet , asa ca om la varsta dumneavoastra, copiii din ziua de azi , ar trebui sa afle si sa stie adevarul despre închisoarea Pitesti?
C.M.      Eu cred ca ar trebui, cred ca ar trebui, cum scrie alte prostii în istorie de altii care nu stiu istorie,  ar trebui sa stie copii.
S.G.        Credeti ca istoria se modifica intentionat?
C.M.       Da.   Pai cum au facut ca Andreea Esca  au bagat-o în istorie, nu a facut nimic ! ...... si este în istoria Romaniei, de ce nu baga pe altcineva, sa spuna copiilor ceea ce a fost pe timpuri, ar  trebui sa-i bage, sa stie copiii .
S.G.        Am înteles ca domnul Aristide lupta de vreo 20 de ani sa scoata la lumina adevarul despre  închisoarea Pitesti,  despre fenomenul Pitesti, experimentul si reeducarea prin tortura, dar ... nimic.
C.M.      Nu poate !!!!! nu reuseste nimic. Cand sau facut niste blocuri în curtea puscariei, ca sunt doua blocuri , s-au gasit si oseminte de cand sa sapat pentru temeliile blocurilor.
S.G.       Daaa?????
C.M.      Da.
S.G.       Si?
C.M.      Deci înseamna ca au fost îngropati detinutii acolo si nu s-a stiut, groapa comuna, sau ... stiu eu..... .
S.G.        Ce ziceti?  credeti ca toti cei martirizati, schingiuiti care au suferit acele chinuri barbare, inimaginabile, sunt sfinti? pentru ca spre exemplu, sunt oameni care au îndurat toate acestea pentru  credinta lor, pentru a nu se lepada de ortodoxie, de Hristos si si-au dat viata pentru El. Acestia  sunt sfinti?
C.M.       Puteai sa spui ca nu renunti la credinta crestin ortodoxa?  nuuu si cei care s-au opus au murit  împacati cu credinta lor, ca daca nu aveau credinta puternica si nu erau credinciosi nu faceau ceea ce au facut. Sa sufere si sa fie schingiuiti si omorati pentru credinta dreptmaritoare . Ei au luptat  pentru dreptate.
S.G.       Stiati pentru ce îi baga la închisoare ? tineretul , studentii?
C.M.      Pai , pentru manifeste si orice împotriva regimului. Cum scotea o vorba împotriva securitatii, de securitate, împotriva regimului , cum gata - erau luati direct.
S.G.        Va mai este frica de securisti acum?
C.M.       Nuuuuuuu  !!!!! Eu nu am avut frica în viata mea.
S.G.        Dar ce ziceti , mai sunt securisti acum ?
C.M.        Daaaaa  , sunt destui !!! , catei batrani , ramasi dupa timpuri.
S.G.        Poate ca acestia nu vor sa se afle adevarul si împiedica aceste demersuri ale noastre de a se vadi  adevarul.
C.M.      Daaaaaaaaaaaa  !!!!!!!!! Sunt destui catei !
S.G.       Cand credeti ca se va sti purul adevar si se va înlatura acest colb al tacerii despre acest subiect?
C.M.      ....... Da , odata si-odata tot trebuie sa se afle adevarul, trebuie,  absolut. În special daca lupta cineva ca sa iasa adevarul la suprafata .
S.G.       Pai tot noi tineretul.
C.M.      Da.  Doi trei insi???????????     plus Aristide ?  si restul? cat lupta si el si tot nu a reusit, dar cu  ajutorul altora trebuie sa iasa la iveala. Dar poate îi este frica si lui de alte probleme !!!.....
S.G.       Ce sa îi mai faca , ca este batran si la varsta dansului !!!! eu l-am cunoscut personal si este un om deosebit din toate punctele de vedere , îl apreciez mult.
C.M.      Eeeee  , îi spune -  ciocu mic caaaaa ......., am impresia ca îi este si lui frica putin asa, lupta-  lupta dar este si putina frica !
S.G.       Nu mai cred ca o sa mai poata avea probleme de genul , dar..... în ziua de azi orice este posibil. Este bine ca si de acum înainte sa se mai publice carti, lucrari, sa scrie despre ce s-a întamplat în regimul comunist? Ce ziceti?
C.M.     Da , cum sa nu !!! sa învete copii, adevarul si usor - usor se va face cunoscut tuturor.
S.G.       Sa se scrie si în manualele de istorie ? Eu asa vad lucrurile.
C.M.      Eu cred ca în istoria Romaniei, ar trebui aceasta lectie, cum au fost cu razboaiele cu turci, cu orice trebuie sa se scrie si despre adevarul regimului comunist si al închisorilor, cu detinutii politici.
S.G.       L-ati ascultat pe Dan Puric ? în legatura cu martirii si închisoarea Pitesti?
C.M.      Da. Am o parere extraordinara, are o mentalitate ce nu se exista. Dar nu prea este foarte bine documentat în legatura cu ce este la noi în Pitesti - închisoarea. mai precis de o asa-zisa fantana  unde au fost omorati foarte multi, la noi, dar am uitat unde anume...... în aceasta fantana au fost omorati vreo 200 - 250  de evrei, omorati si aruncati în fantana. Dan Puric, parca auzise de  asta dar  -  nu stia, nu era în tema .
S.G.       Dar nu stiti pe unde este aceasta fantana, în ce zona?
C.M.      Nu mai stiu, am auzit pe un baiat care îi povestea de aceasta fantana lui Dan Puric si nici el nu  stia, tooot asa, parca auzise de ea, dar nu era în tema.
S.G.       Altceva  nespus mai stiti?
C.M.      Altceva  nu.
S.G.       De vremurile din ziua de azi 2011 ce spuneti? bune ? rele?
C.M.      În ziua de azi poti sa faci orice pe strada si nu zice nimeni nimic.
S.G.        Libertatea aceast, democratia de azi este buna?
C.M.       NUUUUU !!!!!!  nu este, uite elevii acum, în democratie acum fumezi, vii cu fusta pana la fund, cu buricele goale la ore, fumezi cu profesorii în curtea scolii, ASTA NU MAI ESTE EDUCATIE .
S.G.        Credeti ca se va îndrepta Romania?
C.M.       ..........................     poooooate, cand vor fi stra , stra nepotii nostri, peste zeci de ani poate sa-si  revina la normal cum a fost ca au prostit-o. Acum traim de zece ori vremuri mai grele ca în comunism, înainte cu 100 de lei traiai o saptamana, azi cu 10 lei nu iti ajunge nici trei ore.
S.G.       Bine domnule Cornel , eu va multumesc foarte mult pentru deschiderea si sinceritatea
dumneavoastra, va multumesc si va doresc numai bune pace si liniste duhovniceasca, sanatate si
va felicit pentru verticalitatea de care dati dovada.
C.M.     Cu multa placere!
                                                    

marți, 3 mai 2011

Scurta prezentare ,,Haiducii Muscelului'' din Nucsoara

video
Am realizat o scurta prezentare in chipuri de demult a unei pagini a luptei anticomuniste si pentru libertate duse de haiducii din Fagaras - versantul sudic. O dedic Anei Simion, care mi-a ocupat gandurile in ultima vreme de cand am aflat ca a trecut la cele vesnice. Pana cand voi ajunge la mormant sa iti aprind o lumanare, tanti Ana...

luni, 2 mai 2011

CONDITIA TARANULUI IN BASARABIA COMUNIZATA (1949-1989)



Imi propun sa continui ceea ce am inceput acum cateva saptamani prin publicarea articolului Roxanei, fosta mea eleva sub motto-ul ,,Spiritul Sighet'' (prietenii stiu de ce!). Alina Stetiuc este o tanara deosebita care studiaza literele in Sibiu si a participat la ultimele trei editii ale Scolii de Vara de la Sighet, iar eseul ei de acum doi ani te lasa fara cuvinte. De aceea nici nu voi mai insista asupra prezentarii sale, va las sa o urmariti pana la capat.
                
                La mai bine de un deceniu de la căderea comunismului în România (ţin să precizez acest detaliu, pentru că ţara-vecină,  Republica Moldova mai este comunistă încă) mulţi români, îndeosebi cei de vârsta a treia, spun cu nostalgie că „înainte era mai bine”. Prin acest „ mai bine ”, ei se referă la împărţirea egalitaristă a bunurilor, caracteristică sistemului economic şi social comunist. În condiţiile în care după prăbuşirea comunismului, multe averi ale ţăranilor au intrat în posesia statului, mulţi dintre ei s-au trezit fără mai nimic din tot ce adunase în acea vreme. Aceşti nostalgici ai regimului, afirmă că au trăit mai bine, pentru că întreaga activitate economică a statului era organizată şi împărţită pe categorii sociale, iar fiecare îşi „presta serviciile” aşa cum „dicta conducerea”  fără să pună la îndoială anumite aspecte. Nemulţumirile nu erau acceptate şi se considera o „prostie” să te revolţi împotriva sistemului care „iţi vrea binele”.  Un sondaj realizat în octombrie 2008 de către doua instituţii prestigioase: Fundaţia Soros şi Gallup România au scos la iveală faptul că 48 % din persoanele intervievate au afirmat  faptul că  „se trăia mai bine în comunism”, 23 % au spus că „Ceauşescu a fost cel mai bun conducător din ultima  sută de ani”, 45 % au confirmat faptul că „mai cred în comunism”, iar 36 % - „comunismul a fost o idee bună, dar prost aplicată”. Am insistat asupra prezentării acestor date pentru a evidenţia incapacitatea oamenilor de a se debarasa de gândirea  şi principiile comuniste chiar şi după douăzeci de ani de democraţie în tranziţie.
               Nu ştiu dacă  regimul comunist a stabilit relaţii între toate structurile sociale pe care le-a creat, pentru că  a stabili o relaţie înseamnă „a face o conexiune, o înţelegere între două sau mai multe categorii ”, în timp ce regimul comunist nu a făcut decât să-şi impună principiile fără  a ţine cont de legile  fundamentale umane, de exemplu: comunicare, negociere, libertatea exprimării.
              Ţăranii sunt o categorie aparte a societăţii. Sunt oameni ca şi toţi ceilalţi, dar ceea ce-i face diferiţi de restul structurilor  este faptul că au reprezentat dintotdeauna prima categorie socială curajoasă care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de realităţile politice ale istoriei. Analizând poziţia ţăranului în societate, indiferent de epocă, perioadă sau regim ne  dăm seama de faptul că  au fost lipsiţi de drepturi în cel mai grosolan mod. Prin urmare, în  epoca medievală  tăranul a fost lipsit de libertate personală prin obligaţia supunerii faţă de senior şi prin efectuarea unor sarcini feudale nelimitate,  în epoca modernă au avut parte de acelaşi tratament doar că s-a trecut la dependenţa ţăranului de pământ , iar în epoca contemporană dependenţa ţăranului fată de pământ a fost un pretext de ideologizare în masă şi depersonalizare sub „egida” socialismului. Li se acorda şi anumite privilegii, dar erau prea puţine în comparaţie cu obligaţiile pe care le aveau faţă de activitatea în colhozuri şi sovhozuri. În comunism s-a speculat evident pe naivitatea şi pe neştiinţa ţăranului. Ei au devenit incomozi pentru comunişti din cauza „nesupunerii” permanente faţă de regim.
                    La nivel teoretic, comunismul s-a pretins întruchiparea „umanismului absolut”, o societate din care au  dispărut distincţiile de clasă pentru societate, dar au apărut pentru conducere. Egalitate pentru  oameni, ierarhizări  pentru comunişti. Totalitarismul, fie de dreapta sau de stânga, neagă dreapturile umane şi subordonează individul entităţii colective a partidului sau a statului. Colectivizarea şi planificarea economiei sunt două exemple evidente de exploatare a ţăranului care au fost aplicate cu succes  de către comunişti. Co-lectivizarea s-a desfăşurat în perioada anilor 1949-1989. Scopul acesteia a constat în distru-gerea chiaburilor şi organizarea gospodăriilor agricole. Astfel, în România anilor ’60-’80, în plină „epocă de aur”, principalele produse alimentare (carnea, uleiul, zahărul, untul) şi benzina erau cartelizate, a tăia şi a mânca propriul viţel era o infracţiune, pentru că autorităţile au hotărât că acesta trebuia dat gratis la fondul de stat. Era, de asemenea, ilegal ca ţăranii să-şi vândă cartofii, ceapa, fasolea şi alte produse agricole pe care şi le cultivau pe micile loturi individuale la alte preţuri decât cele stabilite de autorităţi, ori ca orăşenii să-şi cumpere direct din sate asemenea produse. Poliţia făcea dese razii prin pieţe şi pe şosele pentru a  le confisca produsele agricole pe care le găseau „neautorizate”. Toate aceste fapte au alimentat ani la rând atmosfera de nemulţumire a ţăranilor, care, până la urmă, i-a scos în stradă în decembrie 1989.
                     Moda cincinalelor este o altă modalitate de exploatare a ţăranilor lansată de comunişti. În Uniunea Sovietică, bolşevicii au înfiinţat  Gosplanul (Comisia de Stat a Planificării) încă de pe timpul lui Lenin. După cel de-Al Doilea Război Mondial,imitându-se modelul sovietic de economie, statele est-europene au aplicat şi ele economia cincinalelor. Potrivit propagandei comuniste, scopul planurilor cincinale era „să ridice nivelul de trai şi cultura maselor”. Lenin considera socialismul de neconceput fără o organizare de stat planificată, care să supună zeci de milioane de oameni respectării cu stricteţe  a unei norme unice în opera de producţie şi de repartiţie  a produselor. Din 1931, liderul de la Kremlin    le-a impus „supuşilor un ritm draconic de creştere economică”. Conform primului plan cincinal adoptat la al V-le Congres al Sovieticilor  din 1929, Stalin urmărea  modernizarea Rusiei prin două metode: colectivizarea şi industrializarea economiei. Primele măsuri „sănătoase”  pentru finalizarea lui ar fi fost „eliminarea elementelor  capitaliste din economie şi desfiinţarea proprietăţii particulare”.  Anumite ramuri ale industriei crescuseră spectaculos, dar nu şi producţia bunurilor de consum. O agricultură făcută eficient creşte rezervele hrană ieftină atât pentru consum intern, cât şi pentru vânzări externe. Folosind maşinile, era redus numărul muncitorilor rurali, deveniţi mai târziu şomeri.
                  Pe de o parte muncitorii erau exploataţi, pe de altă parte erau promovaţi în funcţii de conducere. „Răsfăţaţi” ai regimului, muncitorii fruntaşi în producţie primeau locuinţe noi şi spaţioase şi decoraţia „Ordinul Muncii”, codaşii, în schimb erau criticaţi „în gazetele de perete. „Întrecerile socialiste" se făceau pe baza muncii nelimitate a  ţăranilor. Pentru sporirea producţiei, pentru  promovarea spiritului de stahanovist (muncitor sovietic evidenţiat şi răsplătit cu privilegii speciale),  pentru depăşirea normei de producţie, partidul comunist  şi sindicatele organizau periodic aceste concursuri socialiste între întreprinderi, pentru ca mai apoi să fie lăudaţi pentru eventualele „recorduri” obţinute.
                    Cu toate că politica de exploatare a ţăranilor a fost diferită în România faţă de  cea din Basarabia, au fost aplicate în mare parte aceleaşi metode. Este evident faptul că patru decenii de comunism le-a marcat modul de viaţă şi i-au făcut să-şi părăsească pământul în favoarea posibilităţilor din oraşele mari. Pretinsa „modernizare a economiei”   s-a făcut cu pistolul la tâmplă şi prin legi lipsite de orice logică. Într-adevăr, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească formată în anul 1924, urmată de reocupări sovietice de tipul celei din 1944 completează destinul tragic al Basarabiei. Pentru ţăranii din stânga Prutului, colectivizarea a însemnat ceva bun, în schimb foametea din 1946 şi  deportările din 6 iulie 1949 nu sunt decât o consecinţă a nesupunerii ţăranilor în faţă colectivizării. Le este greu să realizeze şi să înţeleagă acest lucru.
                        Foametea din 1946-1947  a reprezentat un „bonus sovietic” adus ţăranilor pentru munca prestată în colhozuri. Pe lângă faptul că au fost ani de secetă, autorităţile comuniste au stabilit şi impozite mari pentru ţărani. Pe lângă faptul că erau obligaţi să dea statului cereale, fructe, legume şi alte produse alimentare pentru diverse motive, cum ar fi: pentru Armata Roşie, pentru fondul de stat, pentru alte ţări socialiste (de exemplu: China), mai erau lăsaţi şi fără hrană. Astfel familiile de ţărani ascundeau rezervele de cereale în podul casei sau în pereţi. Atunci veneau sovieticii de la raion, răscoleau în toată casa şi dacă găseau ceva ce a fost ascuns cu grijă pentru a supravieţui foametei, familia respectivă era pedepsită sau condamnată la ani grei de închisoare. Ţin să precizez faptul că, bunicul meu, Titica Grigore, născut la 1 octombrie 1933, în satul Răzeni, municipiul Chişinău, a supravieţuit foametei datorită unui kilogram de făină de porumb ascuns în pereţii casei de către mama lui din care îşi făceau periodic mămăligă. Tot el, a fost chemat la primărie în următorii ani pentru faptul că a îndrăznit să-şi taie păsările din curte fără permisiunea autorităţilor. Pare într-adevăr ridicol, dar ce poate fi mai presus decât bunăstarea statului în care trăieşti? În această perioadă au murit de foame peste 25.000 mii de ţărani împreună cu copii lor, însă aspectul cu adevărat oribil al foametei a fost canibalismul. Pe la începutul lunii iunie 1946, câteva cazuri de canibalism au avut loc în satele Alexandreşti, Recea-Slobozia şi Sturzeni din raionul Râşcani.Canibalismul este dovada foametei îndelungate, de aceea, conform părerii formulate de  autorii preţioasei culegeri de documente Foametea din Moldova (1946-1947), acest flagel a lovit ţinutul în august-septembrie 1946, aşa cum este scris în introducerea cărţii, ci chiar în primele luni ale acelui an. Această concluzie este impusă chiar de materialul documentar din acea carte. La 8 septembrie 1947, comitetul judeţean de partid Cahul alcătuise un document intitulat "Recomandările comitetului judeţean al PCM către secretarii comitetelor raionale de partid privind preîntâmpinarea faptelor de canibalism din judeţ". Conducerea judeţului, se spune în acel document, "dispune de informaţie privind canibalismul şi întrebuinţarea în calitate de hrană a cadavrelor de oameni în unele sate din raioanele Vulcăneşti, Taraclia, Ciadâr-Lunga, Baimaclia şi, mai ales, Congaz". Un funcţionar informa conducerea de partid şi de stat a republicii că, aflându-se în zilele de 7 şi 8 februarie 1947 în satul Baurci din raionul Congaz, a constatat patru omoruri în scopuri canibalice. "Consumul de cadavre, menţiona acea sursă, a luat un caracter de masă. Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir şi rămase neînmormântate". La multe cadavre găsite în diferite locuri din sat "li s-au luat muşchii şi membrele". În satul Beşalma, citim în continuare, "situaţia este şi mai gravă... Consumul de cadavre este tot atât de răspândit aici ca şi în celălalt sat". În ianuarie 1947, o ţărancă din satul Ţambula, raionul Bălţi, a tăiat, în scopul de a-i mânca, doi din cei patru copii ai săi, o fetiţă de şase ani şi un băieţel de cinci ani. Un ţăran din Glinjeni, raionul Chişcăreni, a chemat la el o vecină pe care a sugrumat-o şi a mâncat-o. Un altul din satul Cajba, Glodeni, şi-a omorât nepotul de 12 ani, care venise la el, şi l-a mâncat. Datorită eforturilor din ultimii ani ale unui grup de cercetători, istoriografia din Moldova a dat publicităţii o serie de documente uluitoare care conţin o descriere detaliată a multor cazuri de canibalism şi consum de cadavre.Mărturisirile cutremurătoare ale unor supravieţuitori ai foametei din 1946 din Basarabia au fost incluse şi  în volumul-document Cartea Foametei de Larisa Turea. Cartea, tipărită la Chişinău în 1991, într-un tiraj de doar două mii exemplare, a fost reeditată în 2008, la Bucureşti, provocînd un impact devastator în întreg spaţiul  românesc. Foametea din 1946 a cauzat procesul dezumanizării  în masă a ţăranilor. Din cauza foametei au ajuns „să smulgă buruieni, să le fiarbă şi să le mănânce. Din cauza fierturii li se li se umfla pântecele şi mureau.” În 1948, după un an cu roadă bogată,  poporul şi-a mai revenit, dar a început colectivizarea forţată.  Pentru că oamenii se împotriveau  acestei practici, sovietcii au început Marea Deportare din 6 iulie 1949.  
             La 6 iulie 2008 s-au împlinit 59 de ani de la deportările din 1949 în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, actualmente Republica Moldova. Acesta a fost al doilea val de deportări cu denumirea conspirativă „IUG” (SUD) şi s-a înfăptuit în conformitate cu hotărârea Biroului Politic al CC al Partidului Comunist al URSS „cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi şi alte categorii, precum şi a familiilor acestora.” Decizia în cauză prevedea deportarea din RSSM, pe viaţă, a 11.280 de familii (40.850 de persoane). Potrivit comuniştilor, ţăranii care reuşeau să-şi pe picioare o afacere erau numiţi „duşmani de clasă”, pentru că pretindeau să obţină un profit mai mare decât restul populaţiei.
                       Mărturisirile doamnei Teodosia Cozmin- Condrea, fostă deportată, în prezent membră a Asociaţiei Victimilor Regimului Comunist  şi a Armatei Române şi Ghid al Muzeului „Memoria neamului” ne şochează prin veridicitatea faptelor relatate. Ea confirmă faptul că au fost obligaţi să dea statului tot ce avuse: vaca, calul, pâinea, porumbul, lâna, laptele pentru a le fi uşurat procesul de deportare, de care nici nu ştiau. „La 5 iulie 1949, înaintea tragicei nopţi, a fost  o zi obişnuită. Lumea lucra la câmp. Mama împreună cu un grup de muncitori  se ajutau reciproc la prăşitul porumbului. Toţi au observat că pe şoseaua dintre Floreşti şi Gura Camencii circulau multe maşini ale miliţiei. Oamenii se îngrijoraseră. Seara, mama s-a întors de la câmp  împreună cu muncitorii  ca să ia cina. Au stat până târziu de vorbă. Aveau o presimţire că ceva se va întampla şi că n-o să se mai vadă niciodată.    Într-adevăr, la ora două, în toiul nopţii, secretarul sovietic, Damian Bereziuc a bătut la uşă. Au fost luaţi de militari cu baionete, pe care erau încrustate secera şi ciocanul, duşi spre vagoane şi deportaţi în regiunea Amur, la hotar cu China. Am fost robi nouă ani de zile. Primii trei ani am muncit la fermele de vite din stepă, mai apoi am participat la construcţia caselor din  lemn. ” (Publicaţia periodică „Timpul de dimineaţă”, din 6 iulie 2007). După acest val de deportari populaţia s-a speriat, iar ţăranii  au intrat de frică în organizaţiile de colhoz, unde lucrau doar pentru statul sovietic, care la început le dădea câte 100 de grame de pâine pentru toată ziua. Colhozurile s-au mai îmbogăţit cu averea celor deportaţi, care   le-a  fost confiscată. Cu timpul, viaţa în colhouzi s-a mai îmbunătăţit, datorită firii moldovenilor de buni muncitori. În schimb, din cauza salariilor mizerabile, oamenii s-au învăţat să fure tot ce le cădea sub mână, pentru că acum gospodăria nu era a  lor, ci a statului. La sate s-a format elita comunistă – preşedinţi, şefi de raioane, mecanici, slujbaşi, care trăiau mult mai bine decât ţăranii colhoznici, folosindu-se de bunurile produse de ei. Cu timpul, oamenii au început să plece din aceste structuri, mai ales tinerii, care nu erau pregătiţi să lucreze degeaba. Indiferent de dificultăţi, tinerii plecau din colhozuri motivaţi  de „evadarea de fericirea colhoznică”. Colectivizarea, ca şi educaţia comunistă, au distrus morala oamenilor. Noţiunea de onoare, adevăr, dreptate au dispărut. Oamenii erau crescuţi în minciună şi servilism. Aşa s-a înfăptuit colectivizarea în RSSM.                               
                    Prin aceste acţiuni, regimul comunist a reuşit să menţină controlul asupra populaţiei rurale. Metodele utilizate pentru înfiinţarea colhozurilor şi a gospodăriilor agricole colective au început de la brutalităţi, confiscări, arestări şi deportări, până la corupere, cenzură şi izolare. Dacă toate aceste represiuni se pot ascunde sub definiţia „relaţiei” dintre „ţărani şi comunism” atunci ne-ar fi greu să condamnăm acest regim. Pământul a fost  sensul vieţii  ţăranului dintotdeauna, iar fără pământ viaţa lui nu avea aceaşi importanţă. Pentru pământ a luptat toată viaţa. N-a fost niciodată lipsit de curaj. S-a răsculat ori de câte ori a simţit că nu se mai poate. A pendulat întotdeauna între luptă, libertate, neputinţă şi răbdare. Atâta timp cât a existat, ţăranul a ştiut să fie liber, iar în colhozuri sau închisoare a avut un comportament demn, pentru că a fost întotdeauna obişnuit  cu greutăţile şi nu a fugit de ele niciodată. Nu s-au  plâns de soartă şi nu a dat vina pe nimeni. S-a resemnat şi a mers mai departe. Acesta a fost ţăranul. Nu cred că ar trebuie condamnat pentru felul lui de a fi. Ţărani au fost bunicii noştri în virtutea unor circumstanţe istorice. Nu ne rămâne decăt să-i ascultăm şi să-i înţelegem, pentru că multe lucruri rămân necunoscute pentru noi.

La aceasta prezentare deosebita, imi permit sa adaug un impresionant film despre durerea fratilor basarabeni:
http://www.youtube.com/watch?v=7G_10SF1Fp0&feature=related

                                                                                              Alina Stetiuc - Chisinau - Sibiu; Basarabia - Romania As