Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

10 lucruri pe care poate le stiati despre regele Carol al II-lea al Romaniei


         Despre nepotul său, Ca­rol I ar fi spus că era "un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii".

În perioada adolescenţei Carol a fost educat de un preceptor elveţian ciudat, homosexual şi cu idei socialiste. Acest individ a avut o influenţă decisivă, exact în perioada critică, asupra tânărului prinţ, umplându-i mintea, aşa cum spunea regina Maria, cu îndoieli tulburătoare, mai ales în privinţa menirii lui de prinţ şi de oştean.’’ Prinţul Nicolae, fratele mai mic, insista în memoriile sale, pe aspectele periculoase ale relaţiei dintre preceptor şi prinţul moştenitor: Eram îngrijoraţi că Mohrlen l-ar putea iniţia în practica homosexualităţii; acesta a recunoscut, de altfel, că era tare tulburat când îl vedea pe Carol îngenunchiat pentru rugăciunea zilnică.”

Prima legătură mai serioasă a principelui Carol a  fost la 16 ani  cu Ella Filiti, pe care, spre deosebire de alte aventuri, după cum spune  prinţul Nicolae, ar fi iubit-o sincer. Această dragoste atât de puternică excludea complicaţia matrimonială, în primul rând pentru că femeia nu dorea  acest deznodământ. Îndepărtarea ei brutală chiar în timpul războiului, pe motiv că-i afectează preocupările de comandă în cadrul Regimentului de cavalerie “Regina Elisabeta”, l-a convins că viaţa sa personală va fi mereu controlată de Casa Regală.

La 27 august 1918, principele moştenitor Carol a părăsit, deghizat în uniformă de ofiţer rus, unitatea militară de la Târgu-Neamţ pe care o conducea onorific pentru a se casatori la 31 august in  Odessa cu Ioana Lambrino, cunoscută sub numele de Zizi. Pe 8 ianuarie 1920  Zizi Lambrino a dat naştere unui copil  botezat Mircea Grigore.

 Pe cand se afla in  Elveţia, Carol a intalnit-o pe principesa Elena a Greciei cu care s-a casatorit pe 10 martie 1921, iar la 25 octombrie acelaşi an s-a născut principele Mihai.

În însemnările sale zilnice, Carol noteaza data întâlnirii cu Elena Lupescu pe 14 februarie 1925. Aceasta era caracterizată atât de Argeotoianu, cât şi de Miron Cristea, ca fiind „o femeie de moravuri uşoare”, în timp ce principele Nicolae o menţionează drept „o amantă de profesie”

In 1925 Carol a fost trimis la funeraliile reginei Angliei, dupa care a plecat la Paris, unde a întâlnit-o pe Elena Lupescu, iar de aici au mers  împreună la Veneţia. Pe 12 decembrie 1925, tânărul principe a adresat tatălui său o scrisoare prin care îl anunţa că renunţă la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.

                                          

In 1930 s-a produs restauratia, adica revenirea lui Carol in tara si proclamarea sa ca rege al Romaniei. El si-a adus si amanta, pe Elena Lupescu, venirea acesteia semnificand si nasterea camarilei regale care l-a influentat atat de mult pe rege in luarea deciziilor. Într-o cuvântare ţinută la Vinţul de Jos, în ziua de 31 mai 1936, Iuliu Maniu afirma că Elena Lupescu „a adunat în jurul ei o ceată de aventurieri, care au acaparat conducerea ţării şi şoptesc la urechea regelui visuri dictatoriale” .

Carol şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii alături de „Duduia“, în Portugalia, patria bunicii sale paterne, unde a obţinut autorizaţia de a deţine o reşedinţă şi unde şi-a cumpărat o vilă, la Estoril. Aici va afla Carol de abdicarea flului său, Mihai in decembrie 1947, prilej cu care a scris in jurnal: “Cu cel puţin o sută de ani am fost daţi, azi, înapoi, cu preţul a câtor suferinţe şi umilinţe. Este zdrobitor de a te gândi la aşa ceva. Am rămas înmărmurit”.

Regele Mihai I al Romaniei  a refuzat sa-si mai vada vreodata tatal de la despartirea acestuia de el, prin abdicarea sa din 1940, si apoi a refuzat sa participe atat la funeraliile lui Carol din 1953 de la Lisabona cat si la reinhumarea din Romania, de la Curtea de Arges din 2003, ceea ce demonstreaza dezicerea practic totala fata de fostul rege al Romaniei si fata de tatal sau.

miercuri, 2 ianuarie 2013

10 lucruri pe care poate le stiati despre regele Ferdinand al Romaniei


        S-a nascut la 24 august 1865 in Germania, la Sigmaringen, fiind al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern, fratele lui Carol  si al Principesei Antoaneta.

        Profesorul său de limba română V.D. Păun spunea despre Ferdinand ca  are „minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă, judecată clară, înţelege lucrurile dintr-o dată şi întrebuinţează vorba numai atunci când ar avea ceva de spus bine gândit. Blajin cu toată lumea, prieten de temei. Numai într-un singur punct A.S.R. este neînduplecat, anume când este vorba să-şi facă datoria. Sub niciun cuvânt de scuză nu şi-ar lăsa-o pe ziua de mâine”.

       Ferdinand a avut in tinerete o idilă cu Elena Văcărescu, domnişoară de onoare a reginei Elisabeta, dar căsătoria între aceştia nu era posibilă căci Statutul Casei Regale menţiona obligativitatea tuturor membrilor de a se căsători numai cu persoane aparţinând unei familii domnitoare din străinătate. Interzicerea relaţiei dintre cei doi a creat o adevărată dramă în familia regală, regina Elisabeta, care se arăta încântată de ideea unei căsătorii, certandu-se  cu soţul ei Carol I şi retragandu-se la casa familiei din Neuwied, în timp ce tânărul Ferdinand a plecat la Sigmaringen, ameninţând cu sinuciderea. Elisabeta va reveni în ţară abia peste trei ani de la acest eveniment, in noiembrie 1894, iar  Elena Văcărescu a decis să ia calea exilului, renunţând pentru totdeauna la gândul că va mai reveni în România.

        La 29 decembrie 1892 Ferdinand se căsătoreşte cu principesa Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în viaţa personală.

      Un moment critic în familia regală a fost în 1897, când Ferdinand s-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi a fost la un pas de moarte. Principele şi-a revenit, dar unii contemporani au declarat că nu a mai avut niciodată aceeaşi înfăţişare strălucitoare ca odinioară.

      Dupa intrarea tarii noastre in razboi contra Puterilor Centrale, in august 1916, fratele cel mare al lui Ferdinand l-a acuzat de trădare împotriva ţării sale de origine, iar Casa Regală de Hohenzollern i-a retras regelui român apartenenţa la această dinastie.

       Cultura lui Ferdinand era superioară culturii regelui Carol. Pe când a regelui Carol era oarecum unilaterală, a regelui Ferdinand era cât se poate de eclectică. Ştia limba latină şi limba greaca la perfecţiune, citea toţi autorii latini în mod curent şi aproape pe toţi clasicii greci. Vorbea şi cunostea bine pe lângă limba germană şi română, limba engleză şi franceză şi chiar cea rusească, iar în toate aceste limbi accentul lui era bun, în orice caz neasemuit mai bun decât accentul unchiului său.

                                         

      Ferdinand avea o adevărată pasiune pentru botanica. Se ocupa de ea cu patima unui savant şi cu priceperea unui specialist. Se spunea de altfel că dragostea de botanică era în familia lui un obicei, un fel de manie. Şi de fapt avea în această materie cunoştinţe profunde, mereu aduna plante, examina vreo petală, sau despica vreun pistil. Iubirea lui de flori era atât de vie, încât nici la Iaşi, cele mai tragice ceasuri ale retragerii şi ale pribegiei, n-a lipsit de pe masa lui de lucru o cupă cu flori, fie ele cât de modeste.

    O trasatura caracteristica  a regelui Ferdinand era timiditatea. "Cine nu l-a cunoscut nu şi-ar putea imagina ce nenorocire poate fi timiditatea atunci cînd timidul e chemat, prin natura poziţiei sale, să facă zilnic gesturile de autoritate, de prioritate pe care i le cere rangul" spune Martha Bibescu despre el.

      Regele Ferdinand s-a stins din viaţă la vârsta de 62 de ani dupa o lunga suferinta cauzata de un cancer la colon. Corpul regelui a fost expus timp de două zile la Palatul Cotroceni, după care a fost transportat la Curtea de Argeş la Catedrala Episcopala. Sicriul era acoperit de steagul tricolor şi de trandafiri tăiaţi de regina Maria din grădina  Palatului Cotroceni.