S-a nascut la 24 august 1865 in Germania, la
Sigmaringen, fiind al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern,
fratele lui Carol si al Principesei
Antoaneta.
Profesorul său de limba română
V.D. Păun spunea despre Ferdinand ca are
„minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă, judecată clară, înţelege lucrurile
dintr-o dată şi întrebuinţează vorba numai atunci când ar avea ceva de spus
bine gândit. Blajin cu toată lumea, prieten de temei. Numai într-un singur
punct A.S.R. este neînduplecat, anume când este vorba să-şi facă datoria. Sub
niciun cuvânt de scuză nu şi-ar lăsa-o pe ziua de mâine”.
Ferdinand a avut in tinerete o idilă cu Elena
Văcărescu, domnişoară de onoare a reginei Elisabeta, dar căsătoria între
aceştia nu era posibilă căci Statutul Casei Regale menţiona obligativitatea
tuturor membrilor de a se căsători numai cu persoane aparţinând unei familii
domnitoare din străinătate. Interzicerea relaţiei dintre cei doi a creat o
adevărată dramă în familia regală, regina Elisabeta, care se arăta încântată de
ideea unei căsătorii, certandu-se cu
soţul ei Carol I şi retragandu-se la casa familiei din Neuwied, în timp ce
tânărul Ferdinand a plecat la Sigmaringen, ameninţând cu sinuciderea. Elisabeta
va reveni în ţară abia peste trei ani de la acest eveniment, in noiembrie 1894, iar Elena Văcărescu a decis să ia calea exilului,
renunţând pentru totdeauna la gândul că va mai reveni în România.
La 29 decembrie 1892 Ferdinand se căsătoreşte cu principesa
Maria de Edinburgh,
nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Principele moştenitor şi soţia sa au
trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act
de independenţă, nici măcar în viaţa personală.
Un moment critic în familia
regală a fost în 1897, când Ferdinand s-a îmbolnăvit de
febră tifoidă şi a fost la un pas de moarte. Principele şi-a revenit, dar unii contemporani
au declarat că nu a mai avut niciodată aceeaşi înfăţişare strălucitoare ca
odinioară.
Dupa intrarea tarii noastre in
razboi contra Puterilor Centrale, in august 1916, fratele cel mare al lui
Ferdinand l-a acuzat de trădare împotriva ţării sale de origine, iar Casa
Regală de Hohenzollern i-a retras regelui român apartenenţa la această
dinastie.
Cultura lui Ferdinand era
superioară culturii regelui Carol. Pe când a regelui Carol era oarecum unilaterală, a
regelui Ferdinand era cât se poate de eclectică. Ştia limba latină şi limba
greaca la perfecţiune, citea toţi autorii latini în mod curent şi aproape pe
toţi clasicii greci. Vorbea şi cunostea bine pe lângă limba germană şi română,
limba engleză şi franceză şi chiar cea rusească, iar în toate aceste limbi
accentul lui era bun, în orice caz neasemuit mai bun decât accentul unchiului
său.
Ferdinand avea o adevărată
pasiune pentru botanica. Se ocupa de ea cu patima unui savant şi cu priceperea
unui specialist. Se spunea de altfel că dragostea de botanică era în familia
lui un obicei, un fel de manie. Şi de fapt avea în această materie cunoştinţe
profunde, mereu aduna plante, examina vreo petală, sau despica vreun pistil.
Iubirea lui de flori era atât de vie, încât nici la Iaşi, cele mai tragice
ceasuri ale retragerii şi ale pribegiei, n-a lipsit de pe masa lui de lucru o
cupă cu flori, fie ele cât de modeste.
O
trasatura caracteristica a regelui
Ferdinand era timiditatea.
"Cine nu l-a cunoscut nu şi-ar putea imagina ce nenorocire poate fi
timiditatea atunci cînd timidul e chemat, prin natura poziţiei sale, să facă
zilnic gesturile de autoritate, de prioritate pe care i le cere rangul" spune
Martha Bibescu despre el.
Regele Ferdinand s-a stins din
viaţă la vârsta de 62 de ani dupa o lunga suferinta cauzata de un cancer la colon.
Corpul regelui a fost expus timp de două zile la Palatul Cotroceni, după care a
fost transportat la Curtea de Argeş la Catedrala Episcopala. Sicriul era
acoperit de steagul tricolor şi de trandafiri tăiaţi de regina Maria din
grădina Palatului Cotroceni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu