OAMENI
POLITICI LA CONACUL BRĂTIENILOR
Pragul casei de la Florica a fost trecut de o
serie de oameni politici care s-au bucurat atât de ospitalitate cât şi de
condiţii prielnice pentru a discuta şi lua decizii importante pentru ţară.
Constantin Argetoianu o numea „ Mecca liberalilor” deoarece membrii partidului
veneau aici pentru a se sfătui cu
mentorii lor.
Ionel Brătianu avea să–şi amintească cum
această casă a adunat pe fondatorii celui mai puternic partid al perioadei
interbelice. „ M-am născut şi am copilărit în casa părintelui meu, care a fost şi
casa în care s-a născut P.N.L. El a luat fiinţă din simţământul naţional al
oamenilor din marea generaţie a renaşterii, care grupaţi în jurul aceluia care
reprezenta elementul cel mai dramatic şi clarvăzător dintre dânşii au format sâmburele
Partidului nostru.”[1] A
cunoscut atunci pe fraţii Goleşti, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Ioan
Ghica, Dimitrie Brătianu, Vasile Alecsandri.
În 1869 luptele pentru putere între
conservatori şi liberali erau crâncene. Guvernul conservator a încercat să înfrângă
mişcarea liberalilor radicali ce intenţionau să-l înlăture pe principele Carol.
I.C.Brătianu, ce se afla la
Florica , avea să încerce calmarea colegilor săi de partid. „
Aseară mi-a venit din nou ştirea că ar
voi să aresteze vreo câţiva dintre liberali, însă până acum n-am nici o ştire
positivă. Eu am chemat vreo câţiva aici şi îi am conjurat să evite orice
conflict; să lase să-i dea afară din colegiu, fără să opue rezistenţă”[2].
În martie 1888 se încheiase cea mai lungă
guvernare liberală din istoria modernă a României, perioada „viziratului” fiind
începută în 1876, cu o scurtă întrerupere între aprilie - iunie 1881.
I.C.Brătianu s-a retras la
Florica de unde încerca să-şi potolească colegii „care se
deşteptaseră şi, mai ales pe cei tineri de la Democraţia , găsindu-i
prea violenţi.”[3]Astfel,
în urma presiunilor de stradă şi a opoziţiei din ce în ce mai numeroasă, Brătianu
părăsit fiind şi de sprijinul regelui decide să se retragă de la guvernare.
Florica redevine căminul stabil al şefului liberal până la moartea sa
care va surveni câţiva ani mai târziu. Aici îşi vor petrece Brătianu şi soţia
momentele liniştite din amurgul vieţii, departe de forfota politicii, dar
totuşi plănuind întoarcerea în forţă a partidului la guvernare. Nu a mai apucat
însă să îşi ia revanşa în faţa adversarilor şi a regelui, dar cu siguranţă
vechea sa pasiune de administrator al domeniului i-a adus destule satisfacţii.
I.C Brătianu s-a aflat printre oamenii
politici ce l-au adus pe principele Carol I pe tronul României şi astfel a
devenit unul dintre oamenii de încredere ai acestuia.
Viitorul rege vizita domeniul de la Florica , fiind încântat de
zona geografică, dar şi pentru a dezbate chestiuni politice. După alegerea lui
pe tronul României exista o problema importantă legată de recunoaşterea
alegerii din partea Porţii. Pe 2
octombrie 1866 se întâlnea cu I.C.Brătianu la Florica pentru a discuta
cu el despre ultimele negocieri de la Constantinopol. [4]
În 19 octombrie 1868 îi face o nouă
vizită, el deţinând în acea perioadă
funcţia de ministru de finanţe, pentru a
discuta despre o remaniere guvernamentală. Cei doi cad de acord ca
guvernul să fie întărit cu Dimitrie Ghica şi Mihail Kogălniceanu şi să fie
numit un nou ministru de justiţie.[5] Peste mai puţin de o lună conducerea
guvernului a fost preluată de Dimitrie Ghica.
PRACTICI
POLITICE ŞI INTRIGI LA CONAC
În 1886 regele Carol se concentrase
asupra politicii externe lăsând frâiele politicii interne pe mâinile Vizirului.
Şeful executivului, nemulţumit de activitatea unor miniştri, proceda la
remanieri dese, ceea ce i-a atras înstrăinarea celor mai vechi colaboratori şi
prieteni - C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu. Îsi stabilise reşedinţa la moşia
Florica de unde conducea cu o mână sigură
treburile României.[6]
Practicile politice l-au adus deseori
pe Brătianu în tabăra îndreptată împotriva lui Carol I. În 1875 a discutat cu prietenul
sau Eugeniu Carada varianta înlăturării conducătorului ţării care era acuzat că
nu este un arbitru al vieţii politice.
Aflaţi la Florica împreună cu colonelul Vrabie, au dezbătut ideea detronării
lui Carol şi aducerea la conducere a colonelului Dabija. Brătianu i-a cerut părerea
lui Eugeniu Carada despre aceasta variantă care era susţinută de armată. Avea
să primească un răspuns elocvent: „ îl
cunosc eu, şi-ţi pot spune că e un prost care tace, dar ştii, un dobitoc cu
puterea cuvântului. Pentru un astfel de candidat eu nu mişc nici degetul cel
mic al meu, căci nu voi să-mi iau răspunderea
unei domnii de felul acesta.”[7] După un timp când Brătianu l-a avut pe Dabija
ca ministru avea să-i mărturisească lui Carada „ Mare dreptate ai avut să zici
că e un dobitoc”[8].
Implicarea lui I.C.Brătianu în viaţa
politică i-a adus multe neplăceri personale. Fiica sa Sabina mărturisea că în
timpul războiului de independenţă tatăl era foarte preocupat de desfăşurarea
ostilităţilor. Într-o noapte în care se afla la Florica n-a putut să
doarmă „ auzind vântul suflând şi gândindu-se la podul de pontoane de la Turnu Măgurele care
servea de legătura între ţară şi armată. În toamna anului 1877, părul tatii a încărunţit
cu totul”[9].
În august 1870 Brătianu a fost implicat
fără voia sa în complotul organizat de
Alexandru Candiano-Popescu, fiind menţionat ca semnatarul telegramei prin care anunţa
detronarea lui Carol I. Aflându-se la Florica s-a trezit cu o trupă de soldaţi care
l-au arestat şi dus la Piteşti.
Cum nu era în siguranţă acolo, a fost mutat la o mănăstire
din Câmpulung. A fost judecat şi
eliberat după ce s-a demonstrat că este nevinovat.[10]
Viaţa Vizirului s-a aflat în pericol de
mai multe ori, încercându-se eliminarea sa de pe scena politică. În decembrie
1880 un individ şi-a propus să-l asasineze cu un cuţit, dar haina de blană pe
care o purta l-a salvat. O altă încercare a fost în aprilie 1885 în timp ce sa
afla la Florica. Una
din fiicele sale avea să povestească cum „ un om plătit de cineva, a vrut să se
ducă la vie ca să tragă asupra tatei… trimise o scrisoare adresată tatei în
care spunea că de nu-şi va da demisia în 10 zile se va duce la vechiul său
prieten Rosetti…L-a închis.”[11] Atentatul din septembrie 1886 făcut de Stoica
Alexandrescu în Bucureşti era foarte aproape să-şi atingă obiectivul, de astă
dată cu ajutorul unui pistol. I.C.Brătianu a reuşit însă să supravieţuiască
acestor evenimente neplăcute din viaţa sa.
Ultimul gest politic al lui I.C.Brătianu a
fost făcut cu câteva minute înainte să moară.
Şi-a îndreptat privirile către prietenii săi politici şi le-a şoptit: „
Să fiţi cu ochii pe rege, că prea
l-am făcut mare!” [12]
Copiii din familia Brătianu - Ionel,
Vintilă, Dinu au trăit evenimentele politice la o mai mare intensitate datorită
implicării tatălui în desfăşurarea lor. Interesul pentru politică s-a dezvoltat
şi la aceştia atât ca membrii marcanţi
ai P.N.L. cât şi participanţi la
deciziile importante ale ţării. Dintre aceştia rolul cel mai important l-a
jucat Ionel, fratele cel mai mare. Propulsarea sa în fruntea partidului şi a
statului a fost făcută de Eugeniu Carada,
ce conducea formaţiunea „Oculta”, prieten de familie şi apropiat al lui
I.C.Brătianu.
În martie 1897 a intrat pentru prima dată
în guvernul condus de D.A.Sturdza preluând conducerea Ministerului Lucrărilor
Publice pentru ca în decembrie 1908 să
fie numit Preşedinte al Consiliului de Miniştri.
I.C. Brătianu s-a ocupat îndeaproape de
cariera fiului sau cel mare, Ionel. În momentul în care era clar că succesiunea
la tronul ţării pe linie directă era
imposibilă după moartea prinţesei Maria, Vizirul s-a ocupat personal de
asigurarea succesiunii la tron. Dintre cei doi nepoţi ai lui Carol, Ferdinand şi
Wilhelm, l-a preferat pe primul pentru că era timid, retras, introvertit şi
destul de maleabil. Desemnarea forţată a acestuia a dat naştere zvonului că el pregătea de fapt un rege slab pentru fiul său,
Ionel, care trebuia să fie adevăratul stăpân al ţării.[13]Din
acel moment regina Elisabeta a rupt orice relaţie oficială cu I.C.Brătianu, detestându-l
până la sfârşitul vieţii. E foarte interesant acest fapt, credinţa reginei că şeful
liberal urmăreşte instaurarea în viitor a unui rege slab care să fie dominat de
fiul său. Că aşa a gândit cu adevărat Brătianu nu putem şti cu siguranţă. Un
lucru este însă cert: Ferdinand a fost influenţat în mare măsură de Ionel
Brătianu, mai ales in primii ani de după unirea din 1818, lucru prea bine
cunoscut. Dacă scopul Vizirului a fost acesta, cu siguranţă că şi l-a
îndeplinit chiar de dincolo de mormânt!
„SFINXUL” LA FLORICA
Pentru Ionel Brătianu politica era o ştiinţă
şi o artă. Era adeptul obţinerii unor
rezultate maxime cu eforturi fizice minime. Era stăpânul tuturor formelor de
luptă politică „de la cele desfăşurate într-un mare areopag internaţional cum a
fost Conferinţa de pace, la manevrele de culise iniţiate în casa sa din strada
Batiştei sau la vila de la
Florica de lângă Piteşti”.[14]
Pentru marea masă a membrilor partidului el apărea ca un om distant, rece si
tăcut, care vorbea la persoana a II-a plural. Porecla care i se pusese din
aceasta cauză era Sfinxul.
Chiar în momentele cele mai grele ale
existenţei statului, când el avea răspunderea destinelor ţării, nu se îndura să
renunţe la bucuriile personale. Se
refugia la Florica
unde îşi petrecea o parte din timp citind cărţi, mai ales de istorie,
descifrând documente, clasând monede sau îngrijind de ferma în care investise
atâta suflet şi capital. Obosit de zbuciumul vieţii politice avea să-i mărturisească
amicului său I.G.Duca: „ lăsaţi-mă să mă retrag; mai am câţiva ani de trăit,
vreau să-i consacru cel puţin pe aceştia cercetărilor mele istorice; aveţi să
mă osândiţi să nu supravieţuiesc.”[15]
În timpul neutralităţii exasperează opinia
publică şi cercurile politice prin „mutismul” său voit şi prin aparenta lui nehotărâre.
Mulţi nu vedeau în el decât pe omul care doarme la Florica.[16] D uca îi lua însă apărarea considerând
că plecările lui dese la ţară făceau ca să-şi găsească odihna fără de care
sistemul său nervos nu ar fi putut rezista. „ După ce însă încet, cu lenevie,
prin amânări, trecând pe la
Florica şi tolănindu-se pe toate canapelele, luase o hotărâre,
trecea prin foc şi sabie ca să o ducă la îndeplinire.”[17]
Aflat la Florica în iunie 1913
trimite o scrisoare regelui prin care îi expune punctele de vedere referitoare
la al doilea război balcanic, la intervenţia Rusiei în conflict şi importanţa
acesteia în Balcani în cazul unui succes. Considera că politica externă a României
trebuie să dea dovada de energie şi abilitate pentru a întoarce situaţia în
favoarea ei. Echilibrul balcanic este condiţionat de ratificarea frontierei
româno-bulgară pe linia Turtucaia- Dobrici- Balcic. În cazul în care războiul
va fi câştigat de Bulgaria trebuie să se semneze un acord între România şi
Puterile Centrale pentru ca Serbia să nu fie cucerită de vecina de la sud.[18]
OAMENI POLITICI ÎN VIZITĂ LA
IONEL I.
Acasă
la Florica
au păşit o serie de persoane importante ale vremii. În 1903, în calitatea sa de
ministru de externe, Ionel a intervenit pentru soarta românilor din
Transilvania prin negocieri cu guvernul maghiar şi Partidul Naţional Român. În
1906, o delegaţie de ardeleni, în frunte cu Octavian Goga şi Miron Cristea l-a
vizitat pe Ionel la Florica.[19]
În timpul guvernării naţional-tărănistă
conduse de Alexandru Vaida - Voevod, ministrul agriculturii, Ion Mihalache a
întocmit un proiect agrar ce prevedea
limitarea numărului de camere de care chiriaşii sau proprietarii puteau dispune
şi îi obligau să cedeze restul, cu preţuri reduse, celor ce vor voi să se
instaleze în locuinţele lor. Ardelenii, sub pretext că nu găsesc apartamente
ieftine şi confortabile în Bucureşti, erau de acord. Mihalache intenţiona să treacă
de urgenţă proiectul său prin Cameră. Brătianu se hotărî să reacţioneze pentru
că acest proiect viza şi ferma sa de la Florica. „ El interveni prin Ştirbei la Rege care declara că până la
întoarcerea primului ministru nu va iscăli nici un Mesaj pentru că nu poate
consimţi ca legi de o aşa mare însemnătate să fie supuse Corpurilor Legiuitoare
fără aprobarea formală şi fără serioasa cercetare a şefului Guvernului.”[20] Astfel reuşi să salveze „scumpa lui Florica”
ce era ameninţată de distrugere.
Brătianu a încercat să „seducă” pe unii
transilvăneni care înclinau spre o alianţă cu liberalii în perioada de tatonări
privind fuziunea cu ţărăniştii. Apariţia unui nou partid puternic pe scena
politică ar fi periclitat poziţia P.N.L şi a guvernării liberale ce se afla la sfârşitul
mandatului. În acest sens s-a folosit de influenţa lui Duca şi Tătărescu. Mai
mult chiar, Vaida- Voevod făcuse o
vizită la Florica
în preajma definitivării alianţei ceea ce a avut darul de a spori confuziile
politice dintre naţionali şi ţărănişti. Ionel îşi propusese ca în cazul în care
nu va reuşi s-o zădărnicească măcar să „ alipească” pe adversarii ei.[21]
IMPLICAREA LUI
IONEL I.C. BRĂTIANU ÎN REZOLVAREA „CAZULUI’’ PRINŢULUI MOŞTENITOR
Relaţiile lui Brătianu cu regele Ferdinand
erau bazate pe încredere şi respect, iar cu
moştenitorul tronului, Carol, ele erau destul de tensionate deoarece
acesta din urmă îşi manifestase intenţiile
de a prelua atribuţiile de suveran în momentele în care tatăl său nu se
afla în ţară. Aventura amoroasă a lui Carol cu Elena Lupescu a stârnit şi mai
multe nemulţumiri. S-a încercat întreruperea acestei relaţii şi, astfel, în
noiembrie 1925, prinţul moştenitor este
trimis în Anglia pentru a reprezenta familia regala la funeraliile reginei
Alexandra. Brătianu se afla atunci la Florica şi primeşte un telefon de la Duca anunţându-l că regele
l-a însărcinat să-l întrebe dacă are
vreo obiecţie în această problemă. Brătianu avea să-i răspundă că s-a bucurat „
socotind că este un prilej de a-l scoate cel puţin temporar de sub influenţa
funestă a Lupeascăi.”[22]Acest
fapt demonstrează influenţa sa asupra regelui, care îi cerea acordul chiar în
probleme ce nu par prea importante.
Criza dinastica s-a ivit în timpul guvernării
liberale, iar Brătianu a contribuit la ideea de a se forma o Regenţă şi a refuzat
orice discuţie privind revenirea lui Carol. În timpul vizitei lui Argetoianu la Florica în aprilie 1927 s-a
discutat şi „chestiunea” Carol. Argetoianu punea în balanţă datoria de suveran a lui Ferdinand cu
dragostea părintească şi dorinţa de a-şi revedea copilul. Brătianu a fost
foarte ferm „ Regele e omul datoriei şi oricare ar fi sentimentele lui de tată
se va ţine până în ultima clipa de cele solemn hotărâte şi semnate.”[23] În privinţa lui Carol şi-a exprimat
convingerea că acesta nu se gândeşte la întoarcere deoarece nimeni nu ar putea
accepta revenirea lui în ţară la braţul Elenei Lupescu. Din punctul său de
vedere „chestiunea Carol e sfârşită şi înmormântată.
Cât voi avea eu un cuvânt de spus în această ţară Carol nu va trece hotarele ei
.”[24]
AMURGUL LIBERALILOR
La începutul anului 1926 guvernarea
liberală se afla la sfârşitul mandatului, iar Brătianu dorea ca politica promovată
de partidul său să fie continuată. Folosindu-se de situaţia în care negocierile de fuzionare a ţărăniştilor cu naţionalii
tergiversau, a decis să împingă la guvernare Partidul Poporului. Alexandru
Averescu se angaja să continue linia liberală şi astfel în martie 1926 a devenit preşedinte al Consiliului de Miniştri.
În mai 1927 Averescu aprecia că după
aproape un an de guvernare îşi consolidase puterea, astfel că putea să-şi
afirme independenţa. Brătianu a decis să intervină şi l-a chemat pe general la Florica unde cei doi au
avut o discuţie aprinsă. Sfinxul avea să-l atace astfel: „ Vasăzică, după ce te-am adus la
guvern, acum vrei să te ridici şi să mă domini?”[25] Averescu
a replicat că decât să accepte în continuare sprijinul lui preferă să părăsească
guvernul .[26]
Viaţa guvernului Averescu se apropia de final.
De altfel, în luna precedentă, versatul
politician Constantin Argetoianu, simţind că vor avea loc schimbări, a mers să
discute cu şeful liberal. Scopul vizitei lui Argetoianu, în aprilie 1927, la Florica a fost acela de a
analiza problema înlocuirii lui Averescu cu un guvern de tranziţie ce urma să
organizeze noi alegeri. Teama lui Brătianu era că guvernul nu mai poate fi
controlat în momentul în care regele era grav bolnav. Considera că „ E indispensabil
să fiu eu în fruntea Guvernului la moartea Regelui.”[27]
Brătianu avea nevoie de sprijinul lui Argetoianu pentru a face parte din
guvernul menit să organizeze alegeri.
Astfel „cu dumneata la
Interne şi cu generalul Prezan în fruntea Guvernului nu mă
mai tem de nimic, chiar dacă s-ar întâmpla ca Regele să moară înainte ca întreg
programul să fie executat….Bineînţeles că ai rămâne la Ministerul de Interne
şi în Guvernul meu.”[28] Argetoianu a acceptat propunerea din dorinţa
de a ajunge la putere şi a-şi pregăti „o bătrâneţe dacă nu fericită cel puţin liniştită”.[29]Ferdinand
nu a fost de acord cu guvernul prezidat de generalul Prezan şi l-a investit în funcţie
pe Barbu Stirbey. Viaţa acestui guvern a fost scurtă pentru că după numai 17 zile Ionel Brătianu avea să-i
ia locul. Argetoianu a primit funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor.
Pe 19 iulie 1927 regele Ferdinand a murit,
chiar în aceeaşi zi în care Parlamentul dominat de liberali era legal
constituit. Brătianu avea să se adreseze poporului astfel: „ Primul rege al României Mari a murit…
Ferdinand I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul
său şi care a înfăptuit marile reforme care au adus statului dreptatea, puterea
şi liniştea.”[30] După numai câteva luni, în noiembrie, şi bunul
său colaborator, Ion I.C.Brătianu avea să-l urmeze în lumea de apoi.
Într-o perioadă de numai câteva
luni coloana vertebrală a României Mari se frânge şi statul român constituţional
construit cu atâtea sacrificii de Carol I, de Brătieni, se va prăbuşi la numai
un deceniu de la Marea Unire.
( Fragment din lucrarea de gradul I ,,DOMENIUL DE LA FLORICA SI LOCUL SAU IN ISTORIA ROMANILOR'' a profesoarei Emanuela Nedelcu)
[1] ***Ion I.C.Brătianu, Amintiri.
Documente. Corespondenţă, Bucureşti, Editura Forum S.R.L., 1992, p. 38.
[2] Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa … ,vol I, p. 117.
[3] Sabina Cantacuzino, op. cit.,vol I, p. 167.
[4] Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. I,
p.124.
[5] Ibidem, p. 268.
[6] Ioan Scurtu, Istoria românilor…,vol.I,
Carol, p. 139.
[7] Marius Theodorian Carada, op.
cit., p. 77
[8] Idem.
[9] Sabina Cantacuzino, op. cit.,
vol. I, p. 11.
[10] Ibidem, p.43.
[11] Aşezământul cultural
Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa…,vol
III, p. 173.
[12] Alex Mihai
Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în
România 1821-1999, vol. 2, Eşecul democraţiei române, Bucureşti, Editura
Rao, 2006, p. 99.
[13] Alex Mihai
Stoenescu, op. cit., p. 101.
[14] Ioan Scurtu, Ion.I.C.Brătianu,.., p. 101.
[15] I.G. Duca, Portrete..., p. 62.
[16] Sterie Diamandi, op. cit. ,p. 39.
[17] I.G.Duca, Memorii, , vol II., Timişoara
[18] Anastasie Iordache, Ion I.C. Brătianu, Bucureşti, Editura
Albatros, 1994, p. 159.
[19] Ioan Scurtu, Ion.I.C.Brătianu,, p. 10.
[20] I.G.Duca, Memorii, vol.IV., Bucuresti, Ed.
Machiavelli, 1994, p. 240.
[21] Mihail Rusenescu, Ioan
Saizu, Viaţa politică în România
1922-1928, Bucureşti, Ed. Politică, 1979, p. 85.
[22] Eliza Brătianu, Ion
I.C.Brătianu, Memorii involuntare, p.
158.
[23] Constantin Argetoianu, op. cit.,vol.VIII, p. 98.
[24] Idem.
[25] Ioan Scurtu, Istoria românilor…, vol II, Ferdinand,
p. 179.
[26] Ibidem, p. 180.
[27] Constantin Argetoianu, op. cit.,vol. VIII, p. 97.
[28] Idem.
[29] Ibidem, p.98.
[30] Ioan Scurtu, Istoria românilor…, vol II, Ferdinand,
p194.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu