Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 2 februarie 2013

In memoriam Aristide Ionescu




         Am aflat acum cateva zile ca domnul Aristide Ionescu nu mai este. Desi  te poti astepta oricand ca despre oamenii cu care ai vorbit despre cele ce au trait in anii ’50—’60  sa afli din senin ca s-au dus, esti  luat de vestea trista pe neasteptate. Asa s-a intamplat si cu domnul Aristide pe care nu l-am mai vazut de mai bine de un an. Stiind ce fel de om era, am simtit moartea sa ca pe o nedreptate. Cine va mai duce acum lupta sa si a celor multi si nestiuti care au trecut pe la sinistra inchisoare Pitesti?

           Era sufletul unei  batalii mari, prea mari, dusa cu nepasarea, dusa cu reaua credinta pentru a pastra memoria si a pedepsi vinovatii macar prin revelarea adevarului. Dupa 1989 pas cu pas si cu mari sacrificii a mers pe aceasta cale, a scris si publicat prima carte din tara despre reeducarea  prin tortura de tip  Pitesti, a publicat articole si lucrari, a pus bazele Simpozionului dedicat  ,,Experimentului Pitesti’’, a contribuit la ridicarea Memorialului din Gavana. Dar incercarea cea mai grea a fost de a transforma fosta inchisoare Pitesti intr-un Muzeu Memorial precum s-a infaptuit la Sighetul Marmatiei de catre domnul Romulus Rusan si doamna Ana Blandiana. Din pacate, dupa ani si ani de eforturi, situatia deosebita a cladirii, detinuta de o firma importanta  si probabil si  dezinteresul autoritatilor locale, au dus la esuarea celui mai important proiect al domniei sale. Cu siguranta ca a plecat neimpacat dintre noi…

          L-am cunoscut pe domnul Aristide Ionescu acum trei ani in luna martie cand am reusit sa il aduc la Scoala Leicesti pentru a vorbi despre reeducare. Elevii au fost impresionati, noi, profesorii si mai impresionati, s-au pus intrebari, unele chiar incommode si vreau sa spun ca am fost mandru de elevii nostri de atunci pentru curajul si interesul lor. A fost un eveniment unic aceasta intalnire, cu siguranta!

Am pastrat o legatura cu domnul Aristide si am mijlocit pentru cativa din colegii mei profesori  din oras intalniri cu dansul. Era extrem de amabil si raspundea prompt la orice cerere de a vorbi despre Pitesti. Ar fi mers oriunde, ar fi vorbit cu oricine, la orice nivel, misiunea sa era de a dezvalui adevarul  facand lumina in intunericul iadului prin care trecuse alaturi de cei peste o mie de studenti in vremea tineretii sale. O alta intalnire memorabila s-a intamplat in primavera anului 2011 cand am mers la Monumentul din Gavana cu cei mai buni elevi. Printr-un hazard care mi s-a parut incredibil atunci, am putut intra si in fosta inchisoare Pitesti, am vazut celulele, am vazut  ,,Celula Neagra’’, am ajuns pana la usa intunecatei  Camere 4 Spital alaturi de cel mai avizat ghid – fostul detinut de acum 6 decenii! Lectia oferita elevilor de la Cercul de Istorie  a fost cu siguranta de neuitat! Cand vor mai creste si se vor mai intalni cu aceasta parte teribila a istoriei noastre, vor intelege mai bine cat de norocosi si privilegiati au fost  ca s-au aflat in acel minut al existentei lor alaturi de acest om… Lacrimile din ochii Natasei cand, miercuri, chiar la lectia despre reeducarea de la Pitesti le-am spus ca domnul Aristide nu mai este, ma fac sa cred ca samanta memoriei aruncata cu atata generozitate si-a gasit teren fertil  in sufletele unor copii. Asa ca indraznesc sa va spun,  acolo unde sunteti, domnule Aristide, ca eforturile dumneavostra  nu au fost in zadar si cuvintele dumneavoastra vor ramane, vor fi amintite mereu unor noi si noi generatii de copii. Ei trebuie sa afle, sa inteleaga ca in lupta perpetua dintre Bine si Rau, a existat un moment in care Raul si-a infipt ghearele adanc in trupul si sufletul omului si a parut etern in triumful sau. Dezvelind insa fila cu fila adevarul despre ceea ce a fost si impartasindu-l altora facem ca Răul sa dea un pas inapoi si castigam o lupta in memoria domnului Aristide, dar si pentru noi insine.

Cu domnul Aristide Ionescu la fosta inchisoare Pitesti.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu