Saptamana trecuta am avut placerea si onoarea sa–l cunosc pe domnul Tache Rodas, un fost detinut politic cu o experienta carcerala teribila, aproape toata tineretea, 17 ani, petrecuta in diverse inchisori, trecut prin reeducarile de la Targsor, Pitesti, Gherla si Aiud. In cadrul Scolii de Vara de la Pitesti organizata de Centrul de Studii in Istorie Contemporana cursantii au vizitat ce a mai ramas din fosta inchisoare si ghid, venit din Ploiesti, a fost domnul Rodas. Apropiindu-ne de incinta care acum se afla sub obladuirea Fundatiei Sfintii Inchisorilor, l-am vazut de departe pe fostul detinut cum statea cuminte in fata intrarii in timp ce un cameraman ii fixa cu grija lavaliera. Cand grupul studentilor s-a apropiat, batranului i s-a luminat fata si a pasit zambind spre ei. L-a imbratisat pe Alin Muresan si apoi pe Alina Urs, bucurandu-se de intalnirea cu acesti vechi prieteni intr-un fel tineresc, spontan si fara nicio inhibitie cum nu vezi cu siguranta la oamenii mai in varsta.
S-au facut prezentarile si studentii au asteptat cuminti la rand, cei mai multi circumspecti si parca putin ingrijorati. Nu stiau la ce sa se astepte, probabil ca nu il cunosteau nici macar dupa nume cei mai multi. Pe baieti domnul Rodas i-a salutat strangandu-le mana indelung, ca unor vechi prieteni si spunandu-le tuturor cate ceva, iar fetelor le-a sarutat mana ca un cavaler din lumi de mult apuse. Langa intrare astepta serios unul dintre preotii care urmau sa savarseasca slujba de pomenire si doamnele de la Fundatie. Cameramanul isi intrase in paine si filma intalnirea care devenea istorie facandu-ma sa-mi pun intrebarea: oare cati cursanti vor mai avea norocul sa il intalneasca in anii urmatori pe Tache Rodas sau pe altii ca el aici, sa invete pe viu, sa primeasca marturia lor plina de suferinta, dar si de credinta?
Am intrat in fosta inchisoare si am inceput vizita cu subsolul, asa cum am facut-o cu doi ani in urma si cu elevii mei cand ghid ne-a fost domnul Aristide Ionescu, Dumnezeu sa-l odihneasca! Studentii au fost transportati intr-o alta lume, care am fi vrut din tot sufletul sa nu existe, sa nu vina nimeni aici sa ne povesteasca asemenea grozavii pe care mintea noastra parca nu le poate pricepe sau accepta. Batranul retraia foamea, privatiunile, suferinta sub ochii nostri si noi il ascultam, ii completam cuvintele pe care nu le intelegeam cu mintea si inima. Vorbea greu, nu mai aude de cand a fost torturat, dar cu toate astea il intelegeam altfel, la un alt nivel. Parca nu mai trebuia sa aud cuvintele, il vedeam , observam si fetele tinerilor si percepeam mesajul sau de suferinta, credinta si iertare. Intr-adevar domnul Tache Rodas a ajuns la o experienta superioara, este undeva in alta parte unde as vrea sa ajung si eu candva, acolo unde iertarea data celor ce te-au dus in infern nu poate fi decat un semn ca aces om a primit deja cheile imparatiei. Cand ne spunea cum l-a ajutat ,,Maicuta’’ glasul i se umplea de plans si ii trebuia putin timp sa isi revina. Transmitea iubire prin toti porii si credinta desavarsita la care aspira fiecare. ,,I-am iertat de mult pe toti. Si pe calugarul ala cu care am aparut la televizor l-am iertat, inca demult, in biserica, cand l-am recunoscut si m-am dus la el. I-am zis ca il stiu si ca il iert pentru ce mi-a facut, el a fugit…’’
Acum sa nu credeti ca domnul Rodas ne-a creat o atmosfera apasatoare si mortuara. Nu, a avut multe moment in care povestea cu umor diverse episoade, se amuza, radea. Desi eu n-as fi fost in stare sa fac haza de necaz in aceste situatii, cu siguranta! Dar e evident ca acest om joaca intr-o alta liga !
Am ajuns si in fosta Camera 4 spital, atat de cunoscuta in toata literatura de specialitate si in memoriile celor ce au trecut prin Pitesti. Fosta anticamera a diavolului este acum capela, pe langa peretii unde altadata se gaseau paturile detinutilor acum sunt zeci de icoane si intrand nu m-am putut abtine sa ma intreb, acest loc ce a vazut atatea orori, atata rau, a putut fi oare exorcizat prin prezenta sfintelor icoane si prin savarsirea sfintelor slujbe? Domnul Rodas ne-a povestit alte momente cumplite prin care atrecut aici, dar la rugamintea lui Alin Murean de a relata ce a trait in preajma Pastelui aici, asa numita liturghie neagra, a ezitat, apoi a schimbat subiectul. Intr-adevar, parca era prea mult, parca aceasta camera - paraclis nu mai merita sa fie tulburata de cele mai negre amintiri. Si cred ca sufletul pur al batranului detinut s-a sfiit sa isi expuna ranile cele mai profunde care i-au zguduit, cu siguranta, credinta. M-a impresionat mult ceea ce a spus de cateva ori – si anume ca nu mai simtea loviturile, durerile, ca oricat il zdrobea Turcanu cu loviturile sale preferate zdrobindu-i pieptul, reusise cumva sa evadeze din timp. ,,Ma rugam mereu la Maicuta sa ma ajute si nu mai simtem nicio durere !’’
Cand s-a oprit din vorbit, un miros de tamaie ne-a invaluit si slujba de pomenire a celor morti la Pitesti a inceput. Trei preoti intre care si staretul de la Corbii de Piatra au readus linistea si pacea in aceast loc al durerii si al pierzaniei. M-am intrebat daca atunci, in 1950, in 1951, a existat vreun detinut care sa isi fi imaginat ca dupa 6 decenii aici se va putea savarsi o slujba religioasa pentru ei si ca aceasta camera va fi transformata in paraclis? Dupa terminarea slujbei, spre mirarea mea, Alin Muresan, a rostit cu voce tare chiar aceste ganduri ale mele!
Inainte sa iesim din inchisoare am fost invitati de catre domnul Gheorghe Axinte si doamnele de la Fundatie in biroul dumnealor sa servim cateva fursecuri si mai ales coliva facuta cu prilejul slujbei de pomenire. Domnul Axinte si-a amintit de domnul Aristide Ionescu si mi-a zis ca ii pare rau ca nu a avut o colaborare buna cu dumnealui si Fundatia Memoria. Din pacate nu se mai poate face nimic, anul acesta cel care a fost sufletul memoriei celor trecuti prin reeducare, s-a dus sa se odihneasca putin. Dumnezeu sa-l ierte !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu