Dorinţa unui erou către mama sa

    Această poezie emoționantă a fost scrisă de Laurenția Arnăuțoiu în memoria fiului său Ion, mort în războiul contra bolșevismului. Durerea mamei este profundă și marea ei dorință este de a avea rămășițele copilului scump aproape, în cimitirul de la Nucșoara. Dorința ei de a i se alătura curând în mormânt nu i-a fost împlinită, pentru că această mamă mai trebuia să sufere întreit văzându-și și ceilalți doi fii – Toma și Petre – răpuși de gloanțele bolșevismului românesc. Oare câte mame române au fost nevoite să treacă prin atâtea momente de suferință și deznădejde?!

 Ţi-am tot spus măicuţă-n vis

 Că ochişorii mi s-au stins,

 Inima mi s-a topit

Corpul mi s-a putrezit.

 Maică, inimă de piatră,

Hotărăşte-te odată,

Vino, maică, de mă cată

 În Crimeea blestemată

 De mamele-ndurerate

Cu inimile sfâşiate.

 Vino mico, vino hai

Cată-mă-n Bahcesaray,

Printre flori mărunte,

În cimitir întâi munte,

Al şaptelea mormânt din colţ

Să sapi doi metri-n jos.

 Prin pământul calcaros

 S-aduni, mico, os cu os

 Şi le curătă frumos.

Ş-apoi maică le-adună

 În marama ta cea bună.

Ţine minte, să nu uiţi,

Că piciorul drept mie-n munţi,

Ai grijă şi nu uita

 Este-n munţii Ioila.

Cată-mi-l şi mi-l găseşte

 Si la loc mi-l alipeşte.

 În sicriu le infăşoară

Şi porneşte apoi spre ţară.

 Înspre ţara mea iubită

România necăjită,

Pentru care m-am luptat

Pân' ce viaţa eu mi-am dat.

Vei merge măicuţă mult

Din Crimeea până-n Prut,

 Zile multe, nopţi la rând

Tu vei merge priveghind.

 Călăuză vei avea

 Ingerelul meu şi-o stea.

 Îngerul meu păzitor

 El ne va conduce-n zbor

 Şi ne va fi de ajutor.

Iar la Prut când vei sosi

 România ne-o primi

Si cu Maica Domnului

Luăm drumul Muşcelului.

 La Muşcel când vom sosi

 La Nucşoara ne-om opri,

Satul unde m-am născut

Satul unde am crescut

 Si unde am copilărit,

Puţin timp cât am trăit.

Ţine minte că-i de-a drept

Să mă-ngropi la Monument

Lângă un locotenent.

Prieten din copilărie

Cum toată lumea o ştie

Spune-le tu serios

Celor care trec in jos

Sâ se oprească sfios

Să se-nchine credincios,

Căci aici este-ngropat

Tineretu-acestui sat,

 Cei ce viețile şi-au dat

Trupurile şi-au lăsat

Si prin munţi şi prin câmpii

 Prin văi şi prin bălării

 Peste mări şi peste ţări,

In Rusia-n depărtări.

 Si-atunci maica mea iubită

 Să nu mai fii necăjită,

Căci Neluţul tău cel drag

Nu mai este-nstrăinat

Si este cu tine-n sat,

După cum tu te-ai rugat.

 Şi eu, maică, oi căuta

Şi mereu voi ruga

Şi mult nu te voi lăsa

Şi alături te voi lua,

 De chinuri tu vei scăpa,

Căci prea ţi-a fost viaţa grea.

(Povestea familiei Arnăuțoiu din Nucșoara, Relatări de Elena Ion Arnăuțoiu)

Ion (Neluţ) Arnăuțoiu, elev al de Cavalerie „Regele Ferdinand" din Târgovişte, august 1942

Laurenția Arnăuțoiu și fiul ei Toma, în doliu după moartea întâiului ei născut, Ion