Vineri 13 septembrie am participat
la un eveniment deosebit la Palatul
Elisabeta, în Bucureşti. Este vorba de Seara Regelui, găzduită de Casa Regală a României. A fost important din cel
puţin două motive – în primul rând pentru că Alteţa Sa Regală Principele Radu a ajutat
Asociaţia Elisabeta Rizea să îşi lanseze oficial proiectul CER, început în urmă
cu un an, realizarea Casei Memoriale Elisabeta
Rizea din Nucșoara. Apoi, pe plan personal, invitaţia primită de mine de
la echipa CER, mă onorează. Să particip pentru prima oară la un eveniment
al Casei Regale, cea care în perioada
1866-1947, a construit şi modernizat România, alături de romani, nu poate decât
să mă bucure.
M-am întâlnit cu puţin înainte de ora fixată pentru a intra la Palat cu
Bogdan, strănepotul Elisabetei Rizea şi cu băieţii săi. Mihai şi Daniel
sunt doi copii frumoşi şi deştepţi,
care, sper eu, vor prelua cândva misiunea de a duce mai departe cuvântul
ilustrei lor stră-străbunici - ,,Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu
că s-a limpezit lumea !’’ Căci asta încearcă acest proiect – să ajute la
limpezirea lumii, să aducă adevărul în lumină, să facă puţină justiţie cu
ajutorul memoriei.
Am intrat pe poarta Palatului şi am fost primiţi în curtea interioară,
unde totul era amenajat pentru ca oaspeţi i să se simtă confortabil, m-am alăturat celor din echipă şi domnului primar şi
viceprimar din Nucşoara. Invitaţii au
sosit, mai mulţi reprezentanţi ai presei şi-au făcut şi ei apariţia, m-am
bucurat să o revăd pe Liliana Nicolae, jurnalist la Europa Fm cu care am mai
colaborat la realizarea unor materiale.
Alteţa Sa Principele Radu a vorbit invitaţilor şi a susţinut
proiectul CER evocând personalitatea
Elisabetei Rizea, pe care a cunoscut-o în 1997. A amintit şi de prezenţa sa la Nucşoara,
anul trecut, când ideea Casei Memoriale era la începuturi, de planurile legate
de aceasta, promisiunea a o sprijini imediat ce Asociaţia se va constitui
legal, când proiectele tehnice vor fi gata, la fel ca şi cele de promovare. A
insistat pe o bună relaţie între reprezentanţii CER şi administraţia locală din Nucșoara. De asemenea a
menţionat că personalitatea Elisabetei Rizea, modelul ei de curaj şi demnitate,
ar trebui făcute cunoscute și în străinătate,
în condiţiile în care în Occident nu se cunoaşte că la noi a existat o puternică lupta de rezistenţă
armată anticomunistă în zonele montane în vremea regimului comunist condus de
Gheorghe Gheorghiu Dej. Şi asta într-o perioadă în care Occidentul acceptase
URSS şi avea legături cu puterea sovietică.
A venit rândul lui Matei Damian, arhitectul CER, care a prezentat
proiectul, stadiul la care este acesta acum, la un an de la înfiinţarea Asociaţiei
Elisabeta Rizea condusă de Bogdan Varvoreanu. A fost realizat un plan amplu care prevede atât salvarea şi
restaurarea casei la nivelul din 1931 cât şi construcţia unui corp
administrativ/casa de oaspeţi, a unei săli
multifuncţionale cu rol muzeal, de conferinţe şi de proiecţie. Aceasta din urmă
va găzdui o expoziţie permanentă în care se va pune accent pe biografia soţilor
Elisabeta şi Gheorghe Rizea, pe rolul
jucat de ei în cel mai longeviv grup de rezistenţă armată din munţi – Haiducii
Muscelului din Nucşoara (1949-1958). Casa lor este cea în care au depus jurământul
de credinţa cei mai mulţi partizani în fata liderilor – colonelul Gheorghe
Arsenescu şi locotenentul Toma Arnautoiu.
Matei a arătat că amenajarea
peisageră a grădinii va fi altă componetă importantă a complexului memorial. Se
va amenaja un mic amfiteatru de vară, o
zonă de șezătoare cu vatră tradițională și se va construi un foișor de observație
în punctul cel mai înalt al terenului. Întreg spațiul memorial este gândit
pentru a putea avea vizitatori români și străini, care să aibă nu doar
posibilitatea de a vizita casa încărcată de istorie în care au locuit soții
Rizea, ci și să se bucure de activități educative, să asiste la prelegeri sau
proiecții de filme documentare ori să beneficieze pur și simplu de un weekend
muscelean tradițional.
Bogdan şi fiul său Mihai au prezentat invitaţilor fotografiile cu Casa,
aşa cum speram că va arăta peste câţiva ani, la inaugurare ! Au fost împărţite
flyere realizate de Matei şi s-a anunţat şi înfiinţarea site-ului http://casaelisabetarizea.ro/. Concepţia şi realizarea îi aparţin lui Alin Mureşan,
directorul CSIC şi partener al Asociaţiei.
Discuţiile au continuat apoi în spaţiul generos al curţii Palatului,
ambasadorii Olandei şi Spaniei au purtat discuţii cu Principele Radu, care le-a
dat amănunte despre proiect.
Eu m-am folosit de timpul rămas să mai discut cu Liliana Nicolae, care
m-a prezentat doamnei Dana Deac de la Televiziunea Romană. Bineînţeles că am
folosit momentul şi pentru o fotografie!
La final ne-am despărţit mai optimişti. Un alt pas important spre CER a
fost parcurs !
O actiune deosebita! Felicitari organizatorilor! Proiectul arata foarte bine. Daca va fi finalizat, intreaga zona va avea de castigat.
RăspundețiȘtergere