·
Simbolul rezistenţei
anticomuniste în România.
·
S-a născut pe 28 iunie
1912 în localitatea
Domneşti, Muscel şi s-a stins din viaţa pe 4 octombrie 2003 la Nucşoara.
·
Un model pentru români, un model de demnitate, curaj şi rezistenţă la nedreptate.
·
Viteaza din Nucşoara, o
ţărancă nucsoreancă plină
de curaj, care a înfruntat Securitatea ani la rând, atât în satul ei cât
şi în detenţie.
·
Nepoata liderului ţărănist
Gheorghe Şuţa din Domneşti, asasinat de comunişti în
preajma alegerilor din 1946.
[,,Uite pentru ce am
făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă
ajute dacă mint... Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când au venit
comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el,
d-aia l-au împuşcat”]
·
Participantă activ la mişcarea de rezistenţă armată
din munţii Făgăraş, versantul sudic, cunoscută sub numele de Haiducii Muscelului
din Nucşoara sau Partizanii Libertăţii.
·
Susţinătoare ferventă a
partizanilor anticomunişti, atât ea cât şi soţul ei Gheorghe, fiicele sale şi
alte rude care au avut de suferit de pe urma acestei implicări.
[,,Din fraţii mei trei au depus
jurământu, Naie, Ghiţă şi Luca. Da nu mai sunt, numai Luca mai e… Luca a fugit din sat, da n-a fugit
mult, dup-aia s-a predat. A stat ascuns pe la o cumnată de-a lui, mai pe acasă
la mama prin podu grajdului, pe unde-a putut. Şi pe urmă s-a predat. El n-a
stat ȋn munţi. Şi după ce l-a
arestat şi a venit acasă , când a sosit acasă, că n-avea telefon să anunţe că
vine, l-a adus de la Braşov la Piteşti şi de la Piteşti a venit el singur şi,
doamnă, ce s-a ȋntâmplat, femeia lui
atât a putut, s-au sărutat şi a căzut pe el ȋn jos
moartă. A murit. […] Din neam au făcut puşcărie o droaie, să vă spui: Naie, Luca,
fraţi, cumnatu Vlădescu, Petre Vlădescu, o ţine pe Elena Vlădescu, soră-mea,
Laurenţia, fata mea, eu, Gheorghe, bărbată-miu, Vasile, bărbatu lu Lenuţa,
ailaltă fată, Belu ȋi zicem noi, Belescu, şi
cu taică-su lu Belu, Ghică Belescu, socru Lenuţii. Ei?! Şi nu-i mai zic pe
ăilalţi, câţi ȋi lua din casă de unde
dormea, noaptea, din pat, pentru cercetări.’’]
·
Devotată liderului partizanilor, Toma Arnăuţoiu din Nucşoara, prietenă şi confidentă a părinţilor acestuia, Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu.
[Prima persoană pe care a ȋntâlnit-o când venea de la închisoare în 1956, chiar când
cobora din autobuzul ce mergea de la Piteşti la Domneşti a fost preotul
Constantinescu - ,,Acesta m-a salutat, transmiţându-mi totodată <<complimente din partea
băieţilor>> şi că sunt sănătoşi.’’Interogată
mai târziu, după doi ani, când din nou a fost arestată, Elisabeta a declarat
cu curaj că ,,Am afirmat că sunt hotărâtă să-mi continui activitatea
alături de ei, cu orice risc şi că voi procura ca şi mai ȋnainte bani şi alimente, ceea ce am şi făcut.’’]
·
Detinut-politic, arestată în mai multe rânduri, condamnată la închisoare în
1950 la 6 ani şi în 1958 la 25 de ani de muncă silnică.
·
O femeie puternică,
care nu a cedat torturilor la care a
fost supusă, nu a cedat tentaţiilor şi
promisiunilor securiştilor, şi-a păstrat verticalitatea în închisoare.
[,,Când m-a bătut cel
mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig
mare la mijloc acolo. Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile
la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi
a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un
lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini. Şi mi-a
fost frică (...) şi stăm şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă,
tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă
întrebaţi, că nu ştiu!». Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă,
mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi
după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a
stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat
pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur şi m-a făcut toată numai
dungi groase cât mâna. Zece zile am stat în spital numa-n frunte şi
genunchi"]
·
Primul glas al unei
femei din rezistenţa anticomunistă ce s-a auzit după revoluţie, graţie
participării la emisiunea doamnei Lucia Hossu-Longin, Memorialul Durerii.
·
Devotată ideilor democratice înţelese simplu şi
sănătos drept respectarea dreptului la
proprietate, neamestecul statului în viaţa privată, libertatea de opinie
neîngrădită.
·
Monarhistă convinsă, credincioasă Majestăţii Sale Regele Mihai pe care l-a
întâlnit la Nucşoara în anii războiului mondial şi apoi după căderea regimului
comunist în câteva rânduri, mai întâi în 1992 la Curtea de Argeş.
[,,Până oi muri îl iubesc ca pe ochii din cap. Doresc să fie regele
României, să fie mereu în țară”]
[,,Am fost în vizită la
mânăstirea Curtea de Argeş, locul unde îşi dorm somnul de veci strămoşii mei.
Când am fost în biserică am văzut o bătrână într-un scaun cu rotile. Ea chiar a
vrut să-mi sărute mâna, eu nu ştiam cine este. Auzisem, bineînţeles, de Elisabeta
Rizea, dar nu o cunoşteam la faţă. Am întrebat apoi, imediat, pe Ticu
Dumitrescu, care era lângă mine, cine este această persoană… El mi-a spus că
este Elisabeta Rizea. Când am aflat cine este, m-am simţit, nu ştiu cum să vă
spun, poate că nu foarte rău, dar în orice caz m-a lovit foarte tare acest
fapt. Am vrut să-i spun atunci Elisabetei Rizea mai multe lucruri, dar ea
plecase deja. În această situaţie, când am revenit la Versoix, i-am scris
imediat o scrisoare în care îi explicam ce s-a întâmplat şi îi făceam
promisiunea că, atunci când o să mai vin în România, o să trec să o văd la ea
acasă. (…) Am anunţat-o în scris înainte să vin la ea acasă. Satul Nucşoara
este un sat mic de munte (…) şi, din păcate, s-a adunat foarte multă lume la ea
în curte, ştiind că vin, unii chiar au încercat să-şi facă un capital politic
din această vizită (…) au încercat să acapareze această vizită, iar mie acest
lucru nu mi-a plăcut deloc. Când am intrat în curte, am văzut o mare de oameni,
dar nu o vedeam nicăieri pe Elisabeta Rizea, la care venisem de fapt. Până la
urmă am găsit-o în spatele unui grup de oameni, dar, fiind în scaunul cu
rotile, nu se vedea din mulţime, cu greu i-am văzut capul. Am rugat mulţimea să
se dea la o parte, ca să pot măcar să-i dau bună ziua… Apoi lumea a dus-o pe
sus în scaunul cu rotile şi au aşezat-o la masă. Autorităţile au insistat să mă
aşez, nici mai mult, nici mai puţin decât în capul mesei. Autorităţile au
insistat în continuare, dar eu am spus nu, am spus că eu venisem nu să-i văd pe
ei, ci să o văd pe Elisabeta Rizea.’’]
·
Este femeia din România
care a impresionat-o cel mai mult pe Regina Ana, potrivit propriei declaraţii.
·
Este persoana care a fost
vizitată în Nucşoara de numeroşi politicieni, ziarişti, membri ai guvernului. Dar și de către Majestatea Sa Regele Mihai, de
către Corneliu Coposu, de către preşedintele României de atunci, Emil
Constantinescu. Tuturor le spunea să scape ţara de comunism, de
consecinţele comunismului adânc înrădăcinat în instituţii şi oameni.
Cuvintele sale testamentare ne impresionează şi astăzi, parcă mai mult ca
oricând: ,, Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a
limpezit lumea!’’
·
Elisabeta Rizea a cerut
în anul 1997 şi a reuşit, graţie ajutorului dat de ministrul Lucrărilor Publice
Nicolae Noica, să se asfalteze drumul în Nucşoara de la intersecţia cu satul Slatina până la Biserică şi Primărie.
·
Elisabeta Rizea a trăit
într-o Nucşoară dezbinată, cu prieteni puţini şi duşmani mulţi, a fost admirată şi urâtă, dar a pus micul sat de munte, Nucşoara, pe harta memoriei
romaneşti. Şi a
făcut puţină justiţie cu ajutorul memoriei !
PENTRU TOATE ACESTEA,
ELISABETA RIZEA TREBUIE SĂ AIBĂ O CASĂ MEMORIALĂ ÎN NUCŞOARA. DRUMUL SPRE CER (CASA
ELISABETA RIZEA) TRECE PRIN
BUNĂVOINŢA DUMNEAVOASTRĂ. VĂ RUGĂM SĂ NE FIŢI ALĂTURI. INTRAŢI PE http://casaelisabetarizea.ro/ ŞI VEŢI GĂSI TOATE
INFORMAŢIILE LEGATE DE PROIECT. VĂ MULŢUMIM !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu