Vineri
4 octombrie am organizat la Şcoala Gimnazială ,,Iordache Păcescu’’
Coșeşti concursul de istorie ,,Rezistenţa armată anticomunistă de
la Nucșoara’’, invitând echipe de elevi de la toate şcolile de pe Valea Râului
Doamnei, începând, cum era şi firesc, cu Nucşoara, continuând cu Corbi, Stăneşti, Domneşti,
Pietroşani, Coșeşti şi Dârmăneşti.
Bucuria
de a participa un număr atât de mare de elevi, alături de profesorii lor, a
fost dublată de invitatul meu surpriză – doamna Laurenţia
Arnăutoiu, care a venit de la Câmpulung pentru a vedea cum percep astăzi copiii
evenimentele petrecute acum 7 decenii la Nucşoara, care sunt nu doar istorie a locurilor lor ci şi o pagină dureroasă a poveştii personale a familiei dumneaei.
Am încercat în cursul acestei activităţi să îmbinăm
două momente total diferite, opuse chiar –
expoziţia despre viaţa cotidiană în ultimii ani ai perioadei comuniste şi
rezistenţa armată de la Nucşoara, prezentată prin panourile
realizate de mine cu grupul Haiducii Muscelului şi, bineînţeles, concursul
propriu-zis.
Am planificat astfel probele încât să avem trei probe de echipă şi una individuală. Dintre cele pe echipe, două au fost de creaţie, au solicitat imaginaţia şi creativitatea, iar prima a fost reprezentată de un test cu 10 întrebări cuprinzând itemi diferiţi.
Timpul alocat probelor ar fi trebuit să nu depăşească o oră şi jumătate, lucru ce nu s-a întâmplat, dată fiind totuşi complexitatea probelor de creaţie, cea în care primind un text despre un partizan, trebuiau să îi refacă destinul şi cea în care trebuiau să realizeze un afiş cu mesaje pentru partizani şi/sau urmaşii lor.
Am planificat astfel probele încât să avem trei probe de echipă şi una individuală. Dintre cele pe echipe, două au fost de creaţie, au solicitat imaginaţia şi creativitatea, iar prima a fost reprezentată de un test cu 10 întrebări cuprinzând itemi diferiţi.
Timpul alocat probelor ar fi trebuit să nu depăşească o oră şi jumătate, lucru ce nu s-a întâmplat, dată fiind totuşi complexitatea probelor de creaţie, cea în care primind un text despre un partizan, trebuiau să îi refacă destinul şi cea în care trebuiau să realizeze un afiş cu mesaje pentru partizani şi/sau urmaşii lor.
Proba a doua i-a adus pe elevi,
rând pe rând, în faţa fotografiilor
partizanilor, ei trebuind să îi recunoască.
A
treia probă i-a pus pe elevi în poziţia de a schimba destinul partizanilor, aşa
cum ei şi-ar fi dorit să se întâmple. Astfel, elevii din Corbi, au ales să
modifice soarta lui Toma Arnautoiu, prins alături de fratele său de Securitate în
mai 1958, după întinderea unei capcane, care a implicat şi trădarea lor de către
prietenul Grigore Poenareanu, ce i-a servit cu ţuica cu somnifere.
,,Când
Grigore Poenareanu a vrut să-I trădeze, dându-le ţuica cu somnifere puternice,
o femeie din sat a auzit discuţia lui cu Securitatea. Aceasta, înainte ca
Grigore Poinareanu să vină cu mâncarea şi ţuica, le-a adus mâncare şi băutură,
săturându-i, iar atunci când a ajuns Grigore Poinareanu,
Toma şi restul grupului au refuzat mâncarea. În cele din urmă, în timp ce Grigore plănuia
altceva, ei au fugit în altă ţară pentru că nu au mai venit nici americanii. Au
scăpat cu viaţă şi după mult timp s-au reîntors şi
au contribuit la revoluţia din 1989.’’
Elevii
de la Domneşti au vorbit despre partizanul Alexandru Marinescu, arestat în
martie 1950 chiar de pe patul de spital, undeva în Cluj: ,,Ionel
Marinescu, (n.a. fratele lui Alexandru)
sfâşiat de durere trimite o scrisoare partizanilor Muscelului în care scria că
fratele său a fost capturat, deşi se afla într-o stare destul de gravă. După o
perioadă de timp, partizanii acţionează în miezul nopţii, eliberându-l pe
Alexandru şi îl duc într-un loc sigur din inima Munţilor Făgăraş. Feriţi de
ochii vigilenţi ai securiştilor, aceştia îl îngrijesc pe Alexandru, care se însănătoşeşte.’’
Elevele
de la Coseşti au ales să vorbească despre Iuliana (Preduţ)
Constantinescu, fiica preotului Constantinescu din Poenarei, profesoara de
istorie care a fost arestată gravidă fiind şi a a născut în închisoare.
,, După ieşirea Iulianei din închisoare, aceasta s-a însănătoşit, şi-a văzut soţul
şi fiica. Iuliana a reuşi să-şi reîntemeieze familia mult
dorită încă din temniţă. Împreună cu mama sa l-au aşteptat acasă pe
preotul Constantinescu, bunicul fetiţei Iustina Libertatea, ele neştiind de
fapt ce s-a întâmplat cu dragul său tată, bunic şi soţ’’.
Acest scurt
text al copiilor este de fapt cel real, căci în această privinţă,
chiar aşa s-au petrecut lucrurile. Soţia, fiica, nepoata, toate
l-au aşteptat pe Ion Constantinescu să se întoarcă, fără să ştie că a fost
executat. Undeva prin anii 1984-1985 un post de radio din
străinătate a lansat idea ca preotul s-ar afla în Siberia, o intoxicare care
după atâţia ani, a dat familiei speranţe deşarte…
Tică
Jubleanu, eroul de la Poenarei a fost personajul căruia a trebuit să i se
schimbe cruntul destin de către elevii din Dârmăneşti. Cum se ştie, Ţică
a luptat în acea zi de mai 1958 până la moarte, refuzând să se predea şi să
coboare din bordeiul săpat la Râpele cu Brazi.
,,Atunci
când Maria şi Petrică au strigat la Ţică Jubleanu că au fost prinşi, acesta a
ieşit afară înarmat şi a ucis toţi securiştii care voiau să-l captureze. Ţică,
Maria şi Petrică au fugit apoi, cărându-l şi pe Toma,
care era rănit, până s-au simţit în siguranţă. Ţică şi Petre au mers prin munţi
până au găsit un adăpost într-o râpă, iar Maria şi fiica sa, împreună cu Toma,
au mers după ei, până s-au stabilit în acel adăpost. De acolo ei au continuat să
lupte împotriva regimului comunist.
Afişele
făcute de copii ne demonstrează că ei au înţeles ceva important din această
poveste tragică a rezistenţei anticomuniste
şi astfel nu va fi nevoie să se mai întrebe, cum o fac chiar unii în
prezent - ,,Până la urmă ce au fost ei, partizanii– bandiţi sau eroi?’’ Toate afișele sunt deosebite, create într-un timp atât de scurt, cu
ceea cea au primit de la organizatori, dar mai ales folosindu-se de ceea ce au
învăţat despre istoria partizanilor. Totuși, dacă ar fi să aleg doar unul, m-aș
opri asupra celui realizat de copiii de la Pietroșani.
Originala interpretare
a acestei echipei s-a sprijinit pe talentul unei eleve, care
prin desenele ei ne-au introdus în substanţa regimului comunist. Dar totuși o las pe Ina să explice, căci am rugat-o să îmi desluşească sensurile acestui
colaj uimiror !
,,
În desenul alăturat am vrut să reprezint atât crimele regimului comunist, cât şi
lupta partizanilor, care prin jertfa lor au contribuit la clădirea societăţii
democratice de care ne bucurăm astăzi. Pentru a descrie violenţa
comunismului , am desenat doi securişti: primul flutură steagul Partidului Comunist Român, arătându-şi
devotamentul, al doilea ameninţă cu arma un membru al
grupării ,,Haiducii Muscelului’’. Arma din mâna partizanului indică faptul că
aceştia au luptat cu toate puterile împotriva unui regim totalitar, nedrept.
În
fundal, mai mulţi oameni erau închişi după gratii, semnificând arestările
nejustificate în masă şi îngrădirea drepturilor cetăţenilor. Un alt aspect
important din desen este reprezentat de partizanul care pune cărămizi pentru
construirea unei case, care poate însemna de fapt însăşi viitoarea lume liberă.
De aceea, pe partea opusă am desenat casa pe care o clădea partizanul, acum căminul
unei familii libere şi fericite, care se bucură de roadele luptei
predecesorilor. De asemenea, un alt detaliu pe care aş vrea să-l punctez este
indicatorul spre vamă, care descrie libertatea românilor
de a călători.
Prin
toate aceste amănunte, am dorit să îmi exprim recunoştinţa pentru sacrificiul
partizanilor şi compasiunea pentru victimele regimului.’’
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
Elevii au fost premiaţi cu
cărţi primite de la Fundaţia Academia Civică din București, condusă de doamna
Ana Blandiana. Vă mulţumim pentru acest gest
și pentru susţinerea acţiunii noastre !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu