Rana memoriei

      Nucşoara are o rană nevindecată. O rană a memoriei care încă mai sângerează, care nu o lasă să se liniştească şi să se împace cu ea însăşi, cu istoria sa.  Dar cum ar fi altfel, când 9 ani a fost un sat sub asediu, iar apoi a devenit ,,satul de după gratii?’’Cu atât mai mult cu cât anul 1989 nu a adus mari noutăţi, vălul  uitării a fost ridicat doar de un capăt  şi tot ce a fost ascuns şi acoperit cu lacrimi şi sânge, a ieşit la iveală. Elisabeta Rizea are meritul de a fi ridicat acest văl, graţie intervenţiilor sale, începând cu interviul acordat doamnei Lucia Hossu Longin pentru Memorialul Durerii în 1992. Rapid, aceasta munteancă straşnică a devenit  un simbol al rezistenţei anticomuniste. Casa ei a ajuns loc de pelerinaj, poştaşul nu mai prididea cu aducerea scrisorilor şi diverselor pachete din ţară. Oameni de rând, dar şi politicieni au vizitat-o. Maiestatea Sa Regele Mihai i-a călcat pragul casei, casa în care de fapt se mai aflase odată în perioada interbelică.  Lumea o iubea pe Elisabeta Rizea, căci eliberată de comunism, căuta să-şi găsească repere, să îşi demonstreze sieşi că nu a fost atât de lașă, că în neamul acesta au existat oameni care nu s-au aplecat şi au luptat până la capăt. Elisabeta Rizea  valida ego-ul nostru, ne asigura că şi noi am fi putut fi ca ea, că nici noi nu ne-am fi vândut ca Iuda pe 30 de arginţi, chit că ne-ar fi bătut cu bastonul de cauciuc până ne-ar fi înnegrit tot corpul, chit că ne-ar fi smuls părul din cap şi braţele din articulaţii. Aşa cum a păţit-o ea…

        Dar vocea Elisabetei Rizea, atât de puternică, a avut şi un efect de bumerang. S-a întors împotriva celorlalţi, a acoperit celelalte voci ale rezistenţei anticomuniste. Zeci de persoane care au trecut prin acelaşi iad cu dânsa  au rămas anonime şi şi-au păstrat experienţa antiregim, experienţa carcerală, doar în familie, ba uneori chiar fără să ştie nici familia. Ei bine, aceste voci trebuie căutate şi auzite, trebuie cunoscute. Unii au spus că Elisabeta Rizea vorbeşte despre Nucşoara de parcă singură ar fi purtat lupta în satul de sub munte. Că a confiscat cumva micarea de rezistenţă.

      Nu, nu-i aşa, din contră, ea  a dus-o acolo unde este astăzi şi, dacă Elisabeta Rizea, s-a împăcat pănă la urmă cu oamenii satului, cu cei mai mulţi, cred eu, fie foşti duşmani, fie foşti aliaţi pe care popularitatea  ei i-a deranjat, poate că a sosit timpul ca să încercam să alinăm ultimele răni ale Nucşoarei. Cum? Prin a înţelege mai întâi, cei ce se trag din neamul Arnăuţoiu, Chirca, Jubleanu, Marinescu, Rizea, Drăgoi, Constantinescu, Berevoianu, Tomeci, Bășoiu, Mica, Moldoveanu, Popescu că suntem în faţa unei oportunităţi unice – crearea unei Case Memoriale la Nucşoara care să îi strângă pe toţi sub umbrela sa. Da, Casa Memorială Elisabeta Rizea se va numi, dar va fi un acoperământ pentru toţi, va reda şi va face justiţie, având ca motto cuvintele doamnei Ana Blandiana - ,,Atunci când justiţia nu reuşeşte  să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie.’’ Îi invit pe cei care poartă acest nume şi pe ceilalţi, sute de urmaşi ai celor ce-au suferit, să vină şi să ne ajute, să aducă cu ei nu neapărat  bani, ci mai ales amintiri, poveşti, istorii. Nu putem realiza o Casă Memorială fără ca nucșorenii să ne ajute, fără ca şi corbenii să ne ajute. Căci ea trebuie integrată în Nucşoara, aşa cum a fost mereu până a murit Elisabeta Rizea, apoi şi fiica sa, tanti Elena. De asemenea, cred că a venit vremea ca autorităţile să se implice cu adevărat, să demonstreze că doresc să se despartă de trecut asumându-şi- l şi împăcându-se cu el.

Strănepotul Elisabetei Rizea, Bogdan Vârvoreanu, încearcă din toate puterile să realizeze acest proiect unic în toată Muntenia. Zile de discuţii, ore de înregistrări şi interviuri, zeci de telefoane date, un consum uriaş de energie timp de mai bine de un an şi promisiunea de a demara lucrările de salvare şi renovare a Casei cât mai curând.  Lângă Casa Memoriala se va ridica o sală multifuncţională -  atât sala muzeală cât şi de proiecţie şi de conferinţe, precum şi  o casă de oaspeţi. Va fi un spaţiu public, casa va fi doar pentru public. Este cu adevărat un proiect ambiţios, a cărui realizare trebuie să ofere o imagine obiectivă asupra mişcării de rezistenţă armată anticomunistă din Făgăraş, zona Nucşoarei. Şi va fi un pas pentru ca  acei ce au suferit, pentru urmaşii lor, care au suferit de asemenea, să se împace cu trecutul. Şi astfel, memoria să devină o formă de justiţie !

Pentru mai multe informaţii despre proiectul CER, accesaţi  http://casaelisabetarizea.ro/.