Poezia unui anonim de după gratii

              La începutul anului 2020 aş vrea să fac puţină dreptate unui om pe care l-am descoperit  în arhivele Securităţii şi despre care cred că nimeni nu a scris până acum. Probabil că nu mai trăieşte, fiind născut în 1924, nu ştiu nici măcar dacă a apucat zilele căderii comunismului. Căutând informaţii despre mişcarea de rezistenţă armată de la Nucşoara, am găsit poeziile sale confiscate de securişti şi copiate cu grijă, aşa cum un ucigaş îşi păstrează lucruri ale victimei   nevinovate drept trofeu.

              Aş vrea să îl aduc pe domnul Burtea Dumitru în lumină, să-l scot din anonimatul la care l-au silit ei, să fac un minim gest de justiţie.  El a fost agăţat într-un dosar al Nucşoarei parcă aşa în trecere, ca să i se mai dea o lovitură unuia care nu s- a săturat să vorbească contra lor, deşi o mai păţise odată. Da, căci Burtea Dumitru din Dragoslavele a fost arestat mai întâi pentru că a activat în 1948  într-o organizaţie subversivă – Partidul Naţional Ţărănesc. Era începutul represiunii comuniste şi a primit patru ani de închisoare. A venit acasă şi şi-a găsit slujbe glorioase, demne de un intelectual, cum ar fi: gaterist, dulgher, lăcătuş constructor, lăcătuş de întreţinere, educator –pedagog la Seminarul Teologic, mecanic. A continuat însă să viseze, să scrie poezii, să se întâlnească cu prietenii, cu care ,,s-a manifestat duşmănos la adresa regimului democrat’’. Aşa că nu a lipsit prea mult ca să intre din nou în vizorul Securităţii, care în 1959 îl chestiona despre legăturile sale, despre creaţiile sale. Şi nu e greu de înţeles în ce termeni îl ancheta căpitanul de Securitate Bădicuţ Tănase, dacă bietul poet amator îşi caracteriza astfel pasiunea:

          ,,Întrebare – De când ai început să scrii literatură şi de ce fel – gen?

          Răspuns – Am început să scriu în domeniul genului liric – versuri – în 1942 şi de atunci nu am mai publicat nimic până după 23 august 1944. În continuare am mai scris poezii după anul 1954 când m-am eliberat din închisoare. Până în anul 1947 am scris poezii pe numele meu real, iar după 1954 când m-am eliberat din închisoare, am scris sub pseudonimele de ,,Toma Burdu’’ şi ,,Al. Denamad’’.

             Mi-am atribuit aceste pseudonime pentru mai multe motive, între care şi acela că pe numele real nu mi s-ar fi publicat, însă nu ar fi influenţat prea mult această pentru că orice pseudonim aş fi folosit, trebuia să- mi indic adresa şi numele exact pe care să mi se trimită răspunsul.

-          Ce caracter au lucrările dumitale în general?

-          Lucrările mele în general au un caracter pesimist şi idealist. Ele nu numai că nu aduc un aport orânduirii actuale – societăţii în general, dar în multe din ele am manifestări împotriva regimului democrat-popular din R.P.R.’’

Dar iată o poezie ,,dușmănoasă’’ la adresa republicii populare, cred eu, un manifest literar al său:

                      Eu

        Dece mă-ntrebi străine cine sînt?

        Sălbatic sînt și-s tânăr. Nu-s un vreasc,

        Doar inima-mi miroase a pământ

        Când vremea mă striveşte ca un teasc.

        N-am fost vreodată trist şi nici solemn,

        Copil doar al nădejdilor în sbor

        Îmi fură strâmte criptele de lemn,

        Şi m-am desprins prin visuri călător.

        Ci visul când l-am prins cu două mîni

        Şi-am vrut să-l dărui omului, în spice,

       Mă alungară-n uliţi, ca pe cîni,

       Din porţi, în trupu-mi au izbit cu bice.

      În sufletu-mi, viorile s-au frânt,

      Şi-am stat ca plopu-ncremenit în ger,

     Bătut cu bici de trăznet şi de vânt,

     Hrănit cu ploi şi grindină din cer.

     Şi-n nopţi de veghe, vorbele mi-am strâns,

     Să-mi ticluiască viaţa, an de an.

    Sălbatic sînt şi pentru cât am plâns,

    Mi-am ars durerea-n vers, ca-n porţelan.

(Din lucrarea  în pregătire - ,,Rezistenţa armată anticomunistă de la Nucșoara (1949-1958)’’