Spovedania unui partizan

          Toma Arnăuţoiu a fost conducătorul partizanilor din Nucșoara, a fost urmărit timp de nouă ani de Securitate intre 1949-1958 și a trecut prin numeroase momente periculoase, scăpând totuşi cu bine atâta vreme datorită planurilor bine gândite şi a isteţimii sale, a loialităţii rudelor şi prietenilor care l-au ajutat riscându-şi libertatea, cu siguranţă şi datorită norocului. În perioadele de acalmie îşi  petrecea timpul exersând versuri care ne dezvăluie ce gândea, ce spera, ce simţea în acele clipe. Unele poezii le-a reluat în mai multe variante, le-a şlefuit până au sunat în concordanţă cu starea sa sufletescă din acele momente. O astfel de poezie o redau şi eu mai jos, mi se pare sugestivă pentru cum el îşi vedea rolul de partizan, de luptător  în vremurile acelea sumbre. Am păstrat ortografia originală a  poeziei.

 

Spovedanie

 

Eu sunt metal nepieritor

Din lumi topite ce-au lăsat cenușe

Eu sunt cerul veșnic sunător

Din lumi de ierni, din lumi apuse.

Şi dacă soarta mă alese

Acestor lumi să-i fiu fosilă

Dece mocirla să mă ţese

Dece să cer a soartei milă?

Cu zâmbetul înfipt pe buze

Aștept destinul să mă așeze

Sus peste munţii plini de muze

Iar nu stropșit între speteze.

Că azi doar la voi râmnesc adesea

Cu sufletul îmbătat de voi

Vreau ca metalul ce rămase

Să-mbrace frunţile de eroi.

     

  August 1955

                               ( Sursa: Adevarul.ro)