Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti.
Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o
mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i
s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: "Jur
să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea
teritorială".
Nici
macar in Prusia, tara sa de origine nu era bine vazuta aceasta preluare a
tronului Romaniei si se spune ca insusi cancelarul Bismarck l-ar fi avertizat
ca va fi nevoit ,,sa pupe papucul Sultanului’’, lucru pe care Carol l-a evitat
cu indarjire.
Prima
iubire a lui Carol a fost la 19 ani, cand s-a indragostit de printesa franceza
Anna Murat din familia Bonaparte, dar regele Prusiei nu a fost de accord cu
casatoria lor ,,din ratiuni de stat’’.
In
1869 Domnitorul Carol a luat-o in casatorie pe Elisabeta de Wied, care in 1871
i-a daruit o fetita, Maria. Aceasta a murit de scarlatina la numai 3 ani si
Elisabeta nu a mai avut nici un copil.
Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, regele Carol aducea
simţul exactităţii matematice. Pentru nimic în lume nu ar fi
intrat la deschiderea Parlamentului în sala de şedinţă la 12 şi un minut. Când
suna 12, el şi intra pe poartă.
Nu saluta decât cu un deget. Când îţi dădea două degete sau mâna întreagă, era o excepţie întotdeauna
voită şi cu un anume înţeles
Rareori cineva se despărţea de dânsul fără să fi fost sedus de farmecul
primirii, de conversaţia lui şi de aerul de nobleţă ce se desprindea din toată
fiinţa lui. Şi totuşi, niciodată nu ar fi putut surprinde la el vreun gest sau
vreo pornire de familiaritate. Ţinea pe toată lumea la distanţă şi niciodată,
pentru nimic, nu s-ar fi coborât de pe înălţimile pe care soarta îl aşezase.
Regele
Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de
prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza
ca „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. Era foarte meticulos şi
încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura.
Simţământul
datoriei era poate singurul simţământ mai puternic la el, mai puternic chiar şi
decât mândria. Se poate spune că toată viaţa
lui Carol I n-a fost stăpânită decât de acest sentiment, întru aceasta
aparţinea cu adevărat generaţiei care a făcut unitatea Germaniei.
Regele Carol I inceteaza din viata la
varsta de 75 de ani in 1914 si a fost inmormantat la Curtea de Arges, in
Biserica Episcopala, unde l-a urmat si sotia sa Elisabeta dupa numai 2 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu