Totalul afișărilor de pagină

duminică, 22 decembrie 2013

Amintiri din 22 decembrie 1989

          Acum  24 de ani eram un copil de clasa a VII-a dintr-un sat argesean aruncat peste Raul Doamnei. Nu-mi amintesc daca eram deja in vacanta, dar stiu sigur ca era o zi de vineri neasteptat de calda, cu un soare primavaratic, dar care nu ma facea totusi sa ies din casa. Cred ca in jurul orei 1 a trecut verisoara mea pe la mine si mi-a  zis, agitata, ca a fugit Ceausescu. Am dat drumul la televizor, pana atunci n-as fi avut de ce, fiindca in timpul zilei nu era emisie. Si dintr-o data am ,,intrat’’ in revolutie si nu m-am mai dezlipit de televizor. Intelegeam ca urmeaza o mare schimbare, dar nu ma gandeam ca viitorul meu si al tuturor celor pe care ii cunosteam o sa fie cu totul altul decat daca am fi urmat linia de pana atunci. Ma bucuram, urmaream revolutia in direct cu o stare de emotie, dar si de perplexitate care cred ca era caracteristica multor adulti. Fusesem pana atunci ferit de multe dintre neajunsurile vietii in epoca de aur: caldura nu ne lipsea fiindca locuiam la tara, hrana de asemenea, hainele nu erau o problema caci parintii se descurcau. Dar, cumva, probabil sub influenta parintilor, am simtit ca unui om ii trebuie mai mult ca sa fie implinit si de aici si marea mea bucurie pentru ca, odata cu fuga dictatorului, va urma o schimbare totala care ne va duce catre o viata incomparabil mai buna.
            Au trecut atatia ani si bineinteles ca multe sperante s-au sfaramat si inima mea sensibila de copil de atunci e azi de nerecunoscut. Dar sa regret acea schimbare din decembrie 1989 cum zic unele sondaje ca ar face-o circa 40-45% dintre romani?!  Sa scuip pe sangele curajosilor si inocentilor de pe strazile Romaniei zdrobiti de ultima zvancnire a cozii fiarei? Sa le spun ca au murit in zadar? Asta nu pot s-o fac. Ei au murit pentru mine si pentru tine fiindca au iesit in strada la capatul rabdarii. Si libertatea pe care o strigau nu era de loc un cuvant atat de lipsit de continut ca azi. Dar azi asa de multi il minimalizeaza considerand ca umplerea burtii este pe primul plan!
         Pe viitoarea mea sotie revolutia a prins-o la coada la carne, unde a asteptat cateva ore sa primeasca de la magazin cota de 4 kg de carne. Cand s-a intors acasa mama ei statea in pragul usii cu matura in mana de minute bune, se uita la televizor si plangea. Toata noaptea nu au dormit urmarind cu ingrijorare, cu teama, cu bucurie, evenimentele in succesiunea lor nebuneasca de chipuri si imagini.
        Pentru prietenul meu Ovidiu revolutia a fost o lectie dura si cruda de supravietuire si teroare. Era militar in termen de cateva luni si a fost trimis impreuna cu unitatea lui sa apere aeroportul Otopeni. In noaptea aceea si-au sapat adaposturi si au ramas inghetati de frig si frica in pamant in timp ce gloantele sosite de nicaieri le treceau pe la urechi. Haosul si senzatia ca poate muri oricand, ca viata lui nu valoreaza nimic, ca sunt cu totii lasati de izbeliste si se poate intampla orice l-au insotit in cea mai lunga noapte a vietii sale.
           Pe o buna prietena a noastra evenimentele din 22 decembrie au ajuns-o in orasul Targoviste, unde lucra la o centrala termica. In timp ce in oras se tragea si tot felul de zvonuri anuntau morti si raniti, ea s-a prezentat la lucru si a urmarit cu incordare si teama usa pe care trebuia sa o apere. Ce ar fi putut face daca un terorist inarmat ar fi intrat cu forta ca sa saboteze centrala? Din pacate multe alte ganduri mai negre nu-i dadeau pace. Mama sa plecase cu o zi inainte in Bucuresti cu mere de la ferma si nu se mai intorcea. Au trecut cinci zile si nu mai stiau nimic de dansa, iar cele mai gerele banuieli pareau ca se vor adeveri. Din fericire insa povestea aceasta n-a avut un final dramatic: mama a aparut si a povestit cum a ajuns in mijlocul suvoiului populatiei iesite pe strazi, cum le-a impartit oamenilor mere si, apoi, s-a ascuns la o cunostinta cinci zile pana a considerat ca se poate intoarce in siguranta acasa.



        Ioana, fata prietenei noastre, avea doar zece luni la revolutie si, fara sa stie, poate ca i-a salvat viata tatalui sau. Pentru ca acesta ar fi vrut sa plece in Bucuresti si sa se alature celorlalti oameni din strada. Dar Ioana, fiindca exista, l-a impiedicat sa isi riste viata. Probabil ca Dumnezeu avea alte planuri cu tatal sau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu