Mirabilis mundis: Povești de viață cu domnul Gheorghe Moise

Ana Maria Pulpea a realizat în această vară câteva interviuri pentru a putea participa la cursurile Scolii de Vara de la Sighet organizate de Fundația Academia Civică. Între ele, unul cu domnul Gheorghe Moise, fost profesor și director al Școlii Leicești din comuna Coșești. Dumnealui locuiește în satul Păcioiu și s-a născut în anul 1946. A fost unul dintre dascălii cei mai importanți din localitate, un profesor de chimie și fizică pasionat, iar ca director, un administrator desăvârșit, cunoscut în tot județul prin rigurozitate, cinste, eficiență și profesionalism. I-am fost elev domnului Moise, iar apoi, mult mai târziu, am ajuns să predau și eu la școlile pe care dumnealui le-a condus ca director. Deci știu bine ce spun. A rămas pentru noi un model, un exemplu. De aceea sunt foarte mulțumit că i-a acordat acest interviu Anei Maria Pulpea, student la Științe Sociale la Cluj, fiindcă prin experiența de viață și profesională, domnul Moise ne poate creiona un tablou – frescă complex al anilor 1945-1989.

1. Vă amintiți de un eveniment politic major din timpul copilăriei?

Au fost multe astfel de evenimente majore. Unul dintre ele a fost cel legat de naționalizarea mijloacelor de producție din iunie 1948, când toate proprietățile au trecut în mâna statului și a adus multe, multe nenorociri populației și acelor întreprinzători din acea vreme. Alt eveniment politic important a fost retragerea armatelor sovietice din 1958, dacă nu mă înșel și bine au făcut. Un alt eveniment a fost eliberarea deținuților politici din 1963-1964. Un gest tardiv, dar cu multe implicații pentru poporul român și pentru intelectualitatea română reținută în temnițele comuniste un număr însemnat de ani. De altfel, în această perioadă, a adolescenței, am avut parte de profesori care au fost deținuți politici să-mi predea diferite discipline, printre care discipline tehnice, fizica, sau pedagogia, ca proaspeți eliberați din închisorile comuniste. Și aș mai vrea să amintesc un eveniment, este vorba de cele întâmplate pe valea Râului Doamnei, în comuna Corbi, la râpa aceea unde au fost prinși cei care au fost împotriva statului. E vorba de Arnăuțoiu. Evenimente pe care le-am trăit din plin. Îmi amintesc că era o zi de mai, eram prin clasa a VI-a, când fiind cu vitele la păscut, văd o coloană imensă de mașini militare dotate cu de toate și au trecut pe Râul Doamnei în sus. Nu am înțeles la momentul acela despre ce este vorba, dar la câteva zile de la producerea evenimentelor, oamenii au început să spună cam ce s-a întâmplat atunci, o tragedie, de altfel, pentru poporul român.

2. Copilaria v-a fost afectată de evenimente precum colectivizarea agriculturii, naționalizările sau arestările politice? Cunoașteți cazuri de persoane care au fost arestate pe motive politice?

Colectivizarea nu m-a afectat pe mine și familia mea, pentru că, așa cum s-au întâmplat lucrurile în localitatea Coșești, nu s-a realizat CAP-ul, deși s-au depus eforturi deosebite, dar oamenii au reușit să evite formarea colectivizări, și au mers pe întovărășire. Au fost așa numitele întovărășiri, era pus pământul la un loc și era lucrat, dar nu a durat prea mult pentru că nu au dat roade. Naționalizarea s-a întâmplat și în localitatea noastră pentru că erau destui oameni cu o putere economică mijlocie care dețineau anumite prăvălii, magazine mici, dotate cu diferite produse, fie alimentare, fie industriale. Acestea au fost imediat închise odată cu 1948. Acest lucru i s-a întâmplat și bunicului meu care a trebuit să închidă acea prăvălie și ca el foarte mulți din satul Păcioiu. Erau în jur de 15-20 asemenea asociații, pe o lungime de circa 2 km, destul de multe. Un eveniment destul de neplăcut, odată cu naționalizarea a fost acela că acei care făceau parte din pătura mijlocie au fost declarați imediat chiaburi. Li s-au pus pe cap cote peste cote, încât nu făceau față să-și întrețină familia, au fost aduși - cum se spune - la blană. O perioadă destul de neplăcută, care a făcut să despartă tată de fiu, deși până atunci trăisera în aceeași gospodărie, au fost obligați să nu fie trecuți amândoi în categoria chiaburilor, iar curtea să fie despărțită cu gard.

Da, au fost foarte multe cazuri de persoane arestate politic, mai puțin în localitatea noastră. Dar, mai ales în Corbi, au fost persoane arestate pe caz politic, iar multe dintre ele nu s-au mai întors din temnițele comuniste. Alte asemenea situații neplăcute am luat cunoștință de ele la colectivizare. Au fost oameni care s-au opus colectivizării și bineînțeles că au fost arestați, unii deportați, iar o altă parte nu au rezistat acestui supliciu și au murit. Chiar îmi amintesc că în primii mei ani de activitate profesională, din comuna Recea din județul Argeș, am fost găzduit de o bătrână care și-a pierdut soțul exact la colectivizare, rămânând cu 4 copii pe care i-a crescut cu greu. Sunt multe asemenea tragedii care s-au întâmplat datorită politicii acelei perioade.

3. Familia a fost silită să dea cote agricole la stat? Ce anume?

Da, au fost siliți să dea cote la stat de toate tipurile, și nu numai în perioada de început a comunismului - anii ’50 -’60, dar și în anii următori. Și am ajuns și eu în anii ’80, începător în căsnicie, să dau cote, începând de la ouă, brânză, lapte, cartofi, nuci, prune, orice produs agricol, era prevăzut într-o țidulă pe care fiecare o primeam la început de an calendaristic, ca obligație către stat pentru anul care urma. Cred că încă mai am o asemenea țidulă pe care primăria mi-o înainta la început de an ca să cultiv și terenul pe care îl dețineam și pentru cotele pe care trebuia să le dau în anul respectiv.

4. Aveați destule alimente când erați copil? Părinții vorbeau despre asta? Ați fost nevoit să îndurați anumite lipsuri materiale?

Atât părinții au fost nevoiți să îndure foarte mult și mai ales să ne crească cu greu pentru că la vremea respectivă părinții își creșteau copiii numai cu ce produceau din agricultură sau din ceea ce obțineau prin troc de produse. Produse pe care le valorificau în partea de sud a județului sau în partea de sud a Olteniei, a Munteniei, de unde reveneau cu grâu, porumb mai ales. Oricum lipsurile se simțeau foarte mult, iar în perioada în care eram în activitate, am dus lipsa în primul rând a pâinii. Pâinea era cu porția, ajunsesem să ni se asigure, între ghilimele spus, un fel de turtoi prin brutăria din localitate, cu 150 de grame de pâine. Și ridicam zilnic această cantitate de 150 de g pentru fiecare membru din familie, dacă onoram la cooperativă produsele pe care eram obligați să le dăm. Nu dădeam produsele, nu beneficiam nici de această pâine. Îmi amintesc că în luna iulie, nu-mi amintesc anul, pâinea nu știu din ce a fost făcută, dar era neagră, coaptă, grea ca un bolovan și necomestibilă.

5. În casa dumneavoastră părinții vorbeau liber despre problemele politice sau de zi cu zi?

În familie da, în rest nu ne puteam hazarda să vorbim prea mult. Pentru că se răspândise vorba că orice scrumieră, tabacheră are pe langă ea microfoane. Și acolo unde ne puteam întâlni un număr de familii sau un număr de membri ai familiei și aveam încredere în noi, discutam, dar în rest ne feream pentru că ne făceam viața grea atât nouă cât și familiilor, copiilor și aveam necazuri și la locul de muncă. Sunt evenimente pe care trebuia să le percepem, că altfel dădeam cu stângul în dreptul.

Atunci se încerca din răsputeri să se creeze "omul nou", adică un om care să răspundă la comandă, un robot. Cum să fii un robot când aveai și tu cât de cât o personalitate?!

6. Făceați muncă patriotică în calitate de elev? Ce manifestări erau obligatorii la școală atunci?

Da, am făcut multă muncă patriotică. Aveam multe obligații atât ca elev, cât și ca student și anume să adunăm plante medicinale, să creștem viermi de mătase. Era greu pentru copiii care trebuiau să aducă zilnic și să îngrijească viermi de mătase. Trebuiau să aducă în fiecare zi frunze de dud. Nu am primit niciodată nici un ban, deși pe o factură ce ni se elibera spunea că trebuie să primim o sumă derizorie. Îmi amintesc că în clasa a VI-a și a VII-a am mers cu școala să facem gropi pentru plantația de meri de pe Morișoara. Cu acea ocazie m-am și îmbolnăvit. După aceea, în perioada activității profesionale, mergeam cu elevii tot la muncă patriotică: la plantat puieți de brad. În urma unui eveniment nedorit din vara anului 1960-1961, de Rusalii, când o furtună puternică a doborât păduri seculare din zonă, a trebuit să se extragă lemnul și să se facă replantare de brad, molid și alte specii de rășinoase, dar zona noastră nu e propice pentru astfel de plantație. Și a trebuit să participăm cu elevii din localitate la plantarea acelor puieți.

7. Ați fost pionier?

Da, am fost pionier, făceam activitățile respective, aveam un lot școlar unde aveam răspunderea față de plantele cultivate acolo și obțineam o anumită producție, bineînțeles sub îndrumarea profesorilor noștri de biologie. Făceam multe astfel de activități pe care, ca pionieri, ne obligau să le facem pentru a primi anumite grade. Iar noi, la vremea respectivă percepeam aceste câștiguri ca o mândrie, dar în același timp, nu era o plăcere să mergi pe timpul verii în căldura aceea dogoritoare să muncești. Am participat la muncă patriotica cu elevii mei la săpatul și recoltatul cartofilor. Iar mai târziu la CAP-ul Dârmănești am făcut tot muncă voluntară la culesul porumbului și recoltatul prunelor.

8. Cum petreceați sărbătorile de 1 mai sau 23 august?

În perioada gimnaziului era mai puțin vizibilă participarea noastră, dar în perioada liceului era obligatoriu să participăm la sărbătorirea 1 mai și a zilei de 23 august. De 1 mai, fiind la liceu, primeam echipament și eram încolonați și mergeam la defilarea de 1 mai. Pentru 23 august lucrurile erau ceva mai complicate. Fiind în vacanță, trebuia să participăm la sărbătorirea acestei zile, să mergem la Pitești, fiind solicitați de primărie. La început de an ni se cerea o adeverință prin care demonstram că am luat parte la activitățile patriotice pe timpul vacanței de vară, pentru că altfel nu eram înscriși în clasa următoare. Erau niște constrângeri pe care le suportam dacă doream să mergem mai departe.

La Cântarea României am participat în calitate de profesor cu elevii prin diferitele serbări și activități pe care le organizam, dar și ca activitate culturală obligatorie pe care trebuia s-o desfășurăm ca intelectuali ai localității în Căminul Cultural, sub comanda directă a secretarului de partid care la vremea respectivă era și primarul comunei. Obligatoriu trebuia să participăm. Trebuia să prezentăm fie piese de teatru, fie scenete cu conținut patriotic.

9. Ați fost înscris în organizația UTC?

Da, am fost înscris în organizația UTC, mai ales în timpul liceului. Și am avut și anumite funcții de conducere. Fiecare clasă avea biroul, comitetul organizației UTC de bază și nu aveai cum să te sustragi, puteau apărea probleme. Nu conștietizam că este vorba atât de mult de propagandă. Acest lucru l-am realizat foarte bine în perioada facultății. Pe vremea aceea, un profesor ce ne preda socialismul, ne povestea lucruri ce nu avusesem ocazia să le auzim până atunci. A fost primul om care a înlocuit determinismul socialist cu noțiuni prin care să ni se spună că nimic nu este veșnic, totul este în mișcare. Din punct de vedere al mentalității, acest om ne-a deschis ochii.

10. Mai târziu, dupa terminarea școlii ați deținut vreo funcție în cadrul partidului?

Da, am deținut funcții în timpul facultății în cadrul UTC-ului, ca secretar pe an de studii. Când am venit ca profesor, la catedră, eram deja membru de partid, iar ulterior, ca director de unitate școlară trebuia să îndeplinesc în mod obligatoriu, prin organigramă, și funcția de secretar pe probleme organizatorice. Am ca mulțumire faptul că m-a prins revoluția ieșit din nomenclatură.

11. Cum ați întâmpinat evenimentele ce au avut loc în preajma Revoluției de la 1989? Ce speranțe dar și ce temeri ați avut legate de Revoluția de la 1989?

Cu multă surpriză. Eram acasă cu copii, și în după amiaza zilei de vineri, deschizând televizorul, am rămas foarte surprins și îngrijorat, în același timp. În cursul nopții respective am urmărit evenimentele respective, așa cum erau ele prezentate la cald, dar și cu manipulare. Dar cu emoție deosebită am suportat aceste evenimente, a doua zi au început să se producă schimbări și în loalitatea noastră. La unitatea școlară a trebuit să dăm jos toate tablourile, stema, comitetul central. A trebuit să înființăm o conducere provizorie la nivelul localității, care a durat de la Crăciun până în martie, urmând ca în mai 1990 să fie alegeri. Am avut speranțe deosebit de mari de la această revoluție. Multe dintre ele s-au și îndeplinit, anume libertatea de a discuta orice cu oricine și puteam avea orice părere pe care s-o putem expune și altora. A doua speranță a fost în ceea ce privește bunurile materiale, salariile. Speram că va fi mai bine. Dar nu a fost așa, încet speranțele s-au spulberat. Oricum e mai bine astăzi decât a fost înainte.

12. Ce puteți spune despre alegerile libere din mai 1990? Cum a fost acea perioadă post-decembristă pentru dumneavoastră?

Da, am votat și am crezut că este bine. Așa am fost convins din decembrie când puterea a fost luată de FSN. S-a văzut că forțe obscure au făcut din acele alegeri care se zicea că sunt libere, înșelătoare. Ne-am înșelat în sensul că oamenii pe care i-am ales nu au fost în stare să ducă la îndeplinire ceea ce ni s-a spus înainte de alegeri. Nu au avut șansa, posibilitatea de a face promisiunile adevărate, dar nici cunoștințele necesare pentru a trece de la perioada comunistă la perioada aceasta a unui capitalism cât de cât decent, suportabil, nu unul sălbatic, așa cum se folosește noțiunea acum. Evenimentele care s-au produs ulterior, cu mineriadele au dovedit că lucrurile sunt privite de fiecare cum dorește - fiecare are propriul lui adevăr.

13. Dar despre manifestațiile din Piața Universității, legate de mineriadă, cunoașteți date? Aveți cunoștințe care au participat la proteste?

Da, am cunoștințe. Au fost niște evenimente bine gândite de cei care le-au produs, dar nu au fost explicate nici de cei care s-au cantonat în Piața Universității și pe altă parte intervenția brutală a autorităților, care au lăsat o senzație tare neplăcută.