Cardinalul Iuliu Hossu – între credinţa faţă de neam și ţară și misiunea sa apostolică

       Acum 49 de ani, la data de 28 mai 1970, în spitalul Colentina din București, pleca la Domnul cel care a fost Cardinal Iuliu Hossu, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice și martir al neamului!

      A făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu România; a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român; membru de onoare al Academiei Române din 1945; la 28.X.1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele; transferat apoi la Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei; în 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii (n. 1885) Iuliu Hossu s-a născut în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu.

A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milașul Mare, apoi la gimnaziul lutheran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureș, iar clasele a V-a - a VIII-a, la liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu. Acesta era văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu. Începând cu anul 1910 a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu, pe care îl numea „unchiul Viluc”. Acesta se afla în relații de prietenie cu primul ministru István Tisza. Iuliu Hossu a participat în luna august 1914 la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Frații lui Iuliu Hossu, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari. Al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate în stația Oradea. Acesta a pus ulterior la dispoziție locomotiva care a transportat delegația unirii de la Alba Iulia la București.] Vărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc și apoi a murit pe frontul rusesc. După aflarea veștii morții vărului său, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara. La începutul lunii decembrie 1914 sublocotenentul Hossu a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Infanterieregiment 64, detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și internaților din infirmeriile pentru răniții aduși de pe fronturi. Preotul profesor Ioan M. Bota menționează că Iuliu Hossu „încă de atunci devine un adevărat apostol al înfăptuirii unității naționale între militarii români, adevăr recunoscut de Adunarea Națională de la 1 Decmbrie 1918 la Alba Iulia”. La 3 martie 1917, pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Numirea a fost confirmată de papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.

       Tot Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunăre Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. 

(Discurs recitit dupa circa 4 decenii pentru noi, românii)

      Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) și a spus următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români”. Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți trei fruntași ardeleni (episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București Declarația de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej Iuliu Hossu a spus: „Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc.” Tot el a fost cel care i-a înmânat Actul Unirii Regelui Ferdinand I al Românilor. În anul 1924, Episcopia greco-catolică de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, Biserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. Iar vechea Catedrala din Gherla, cu hramul "Intrarea în Templu a Maicii Domnului" a primit statutul de co-catedrală. În vechiul sediu episcopal din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală mutată la Cluj a fost stabilită în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu de pe strada Moților nr. 26 - 28. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Față din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas. În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, a spus: „Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu.” 

      Anii 1940-1944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, nu l-au dezlipit pe episcopul Iuliu Hossu de Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist (1945-1948). S-a opus cu eroism la mascarada autointitulată întoarcerea credincioșilor greco-catolici români la Biserica Ortodoxă. La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți). La 28 octombrie 1948 a fost arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ținut închis, sub pază, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați, în foame și frig. Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.  

         Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. 

        În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditației și unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise. La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri. La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit acest fapt, că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român. Cardinalul dr. Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, ultimele lui cuvinte fiind: "Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă". La căpătâiul său a stat cel care a devenit următorul Cardinal român, mitropolitul Alexandru Todea. Mormântul lui Iuliu Hossu se află în Cimitirul Bellu catolic. Cardinalul dr. Iuliu Hossu este și autorul unor tulburătoare Memorii apărute, ulterior, în anul 2003, într-un volum tipărit la Editura "Viața Creștină" din Cluj sub titlul: "Credința noastră este viața noastră - Memoriile cardinalului Dr. Iuliu Hossu".

       Domnul Dumnezeul Nostru Să-i dea odihna cea veșnică și de acolo de Sus să aibă grijă de poporul său!

(Rânduri preluate de la domnul Ion –Andrei Gherasim, președintele Fundaţiei Corneliu Coposu)