Ieri, cum am ajuns la scoala, Eduard m-a
anuntat pe hol ca este ziua Greciei. Se intampla ca tocmai ce am facut o lectie
despre Grecia, mai precis o parte din ea si copilul vazand la televizor stirea,
m-a anuntat repede. La ora i-am intrebat, in afara de ziua nationala a Greciei,
in afara de Sarbatoarea Bunavestirii, mai stiu ei ce zi este azi? Este ziua
doamnei Ana Blandiana, o poeta si scriitoare deosebita, i-am anuntat. In prima
banca, doua fete m-au intrebat extrem de mirate: ,,Cum, mai traieste?!’’Stiau
niste poezii de-ale dansei de cand erau mai mici, de la clasele primare.
Inocenta intrebarii, fetele lor teribil de mirate, m-au facut sa izbucnesc in
ras. Dar nu numai asta! Iata ce mi-am mai adus aminte instantaneu:
,,Am fost odata, cu mai multi ani in
urma, intr-o scoala elementara, la o intalnire cu copiii din primele clase,
care stiau pe dinafara poemele cu Arpagic si pregatisera chiar un mic spectacol
din ele. Invatatoarea m-a prezentat zambitoare, putin emotionata si solemna:
- - Copii, iata, in
scoala noastra a venit autoarea versurilor pe care le iubiti, le stiti pe
dinafara, in mijlocul nostru se afla chiar Ana Blandiana.
Dar din banca intai a intrerupt-o o voce
subtire si hotarata:
- - Nu-i adevarat!
Era un baietel de clasa intai sau a doua, in
orice caz foarte mic, si a carui seriozitate contrasta comic cu infatisarea.
Invatatoarea s-a oprit contrariata si
descumpanita intre severitatea necesara si festivitatea momentului:
- - Ridica-te in
picioare! Ce nu-i adevarat?
- - Nu-i adevarat ca e
poeta Ana Blandiana.
Invatatoarei
nu-i venea sa creada.
- - Ce-i obraznicia asta?
Apoi a adaugat aproape curioasa: De ce crezi tu ca nu e poeta Ana Blandiana?
- - Pentru ca poetii sunt
morti.
Clasa a izbucnit in ras. Invatatoarea m-a
privit speriata sa vada daca nu m-am suparat, iar eu n-am uitat niciodata
siguranta copilului care arostit acea formula ce parea doar la prima vedere
absurda. Poetii sunt, intr-adevar, cel mai adesea morti si, pentru ca sunt
morti, sunt intotdeauna si tineri. Chiar daca exista poeti, extrem de putini,
care au trait pana la adanci batraneti, nimeni nu-si imagineaza poetii de 80 de
ani, iar cititorii lor, care – imi place sa cred – sunt in majoritate
adolescenti, nu se gandesc la ei ca la reprezentantii altei generatii. Deci
intrebarea mea despre cum ar putea sa ma vada cei mai tineri decat mine are ca
raspuns o alta intrebare, mult mai importanta, aceea legata de masura in care
acesti mai tineri imi mai sunt sau nu cititori. Daca da, toate celelalte
obiectii cad, poezia devine ea insasi o generatie in care te poti intalni, fara
sa te miri, cu autorul lui Ghilgames sau cu Shakespeare, fara sa simti
diferenta invelisurilor temporare, fericit doar de cautarea aceluiasi miez.
Deci a vorbi despre tineri si despre batrani
nu este, in ultima instanta, decat un fel de a te plasa sau nu in interiorul
culturii. Ceea ce, transformand durata timpului in intensitate, poate echivala
posteritatea cu tineretea.’’
(Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare)
In videoclipul de mai jos, Ana Blandiana, in viata, raspunde unor intrebari puse de doi reporteri improvizati si neavizati (de la minutul 11) !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu