Totalul afișărilor de pagină

joi, 17 iulie 2014

Arheologia memoriei


Ieri am rugat-o pe tanti Florica să îmi mai povestească odată despre întâmplările unei vieți furate, unei vieți ascunse în suspinele nopților nedormite, despre viața sa de femeie atât de firavă, dar totuși puternică în esență. De ce o consider pe tanti Florica puternică ?
Pentru că la 21 de ani și-a văzut soțul venit de pe front în permisie cum murea în pragul casei. Și s-a ridicat.
Pentru că la 22 de ani i-a murit fetița de meningită în brațe. Și s-a ridicat.
Pentru că la 30 de ani securiștii i-au alungat cel de-al doilea soț, un învățător respectat, din școală. Și s-a ridicat.
Pentru că la 36 de ani a rămas singură cu doi copii când soțul i-a fost arestat și condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru că ar fi uneltit contra ordinii sociale. Și s-a ridicat. Și s-a bătut pentru ca să nu fie aruncată în drum, când instanța a decis confiscarea totală a averii soțului. Și a trimis în fața comisiei de confiscare pe cei doi copilași ținându-se de mânuțe, având în celelalte mânuțe bocancii soțului. ,,Na, confiscați-i averea, că atâta are ! ’’
Pentru că a muncit la colectiv stropind cu sudoarea ei pământul care fusese al lor. Și s-a ridicat!
Pentru că a crezut tot timpul că soțul i se va întoarce acasă. Pentru că, deși fusese silită să divorțeze, cum acesta a ajuns acasă, l-a luat din nou de bărbat !
Pentru că a crezut în Constantin al ei, pentru că a fost la un pas de deznădejde de câte ori copiii ei erau respinși din școli, din facultăți, din servicii. Dar s-a ridicat!
Pentru că a plâns amar când a fost înștiințată că Titu, băiatul cel mare, va face închisoare fiindcă a vrut să rupă gratiile de la închisoarea mare, cea de toate zilele, dar a căzut. Și din nou s-a ridicat !
Tanti Florica a ascuns adânc în podul casei o traistă cu o cămașă, un fel de pantaloni-izmene și niște cipici. I-am privit pe ea și pe Titu cum au scotocit prin sac și le-au ridicat în lumină după exact 50 de ani! Cu ele Constantin s-a eliberat din închisoare în 1964... Nu mai păstrau mirosul acela de deținut care a șocat-o pe tanti Florica la venirea soțului ei... Mâinile sale obosite și bătrâne au scuturat hainele, le-au netezit și parcă le-au mângâiat puțin... Oare la ce s-a gândit Titu când le-a cercetat cu grijă, și-a lăsat privirea să alunece peste fiecare petec, peste fiecare petec peste petec, cusătură peste cusătură?! Toată viața sa a fost afectată puternic de pecetea pusă acelui om care a locuit aceste haine. Fiu de bandit, fiu de dușman al poporului, fiu de chiabur, fiu de legionar!
Vă mulțumesc, Titu și tanti Florica.
Ați săpat adânc în memorie, ați sângerat poate din nou, dar vă mulțumesc că ați eliberat povestea voastră și ea va fi spusă mai departe de aceste haine într-un loc unde nu vor mai fi nevoite să se ascundă și să le fie rușine – un Memorial al Victimelor și Rezistenței Anticomuniste. Pentru mine, pentru altul ca mine, pentru ei, copiii și tinerii de acum încolo care trebuie să știe !










...............................................................................................................


Pe data de 26 iulie 2014  avut onoarea de a darui in numele doamnei Floarea Mitoi acest sac al memoriei !







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu