Lui Vlaicu mare logofăt Piscanul
omagiu de
recunoștină la aniversarea a 470 de
ani de la uciderea sa din porunca
domnitorului Radu Paisie.
În
cadrul aniversărilor culturale, cu care ne-am obișnuit în fiecare an
calendaristic, se înscrie și
aniversarea a 470 de la moartea
tragică a lui Vlaicu mare logofăt
Piscanul, ctitorul bisericii ,,Sf.
Nicolae” din satul Piscani, comuna Dârmănești, județul Argeș.
Atestarea lui documentară ca stăpân al unei părți însemnate din moșia și
satul Piscani, este marcată de documentul din 29 decembrie 1532, emis de
cancelaria din Târgoviște a domnitorului Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535)
prin care întărește lui Vlaicu clucer și fraților săi, stăpâniea asupra unor
proprietăți, funciare, astfel:
,,…Și
iarăși să le fie la Piscani – cităm din document - de peste tot hotarul, jumătate, iar din a doua parte (a satului, n.ns.) a șasea parte, pentru că a cumpărat-o jupan Vlaicu
cu frații săi, Mihnea pârcălab și Badea,
de la Arfa, partea lui toată, pentru
2400 de aspri.
Și partea lui Negre, toată (vezi denumirea satului Negreni, n.ns.) căci a cumpărat-o de la Dragomir
fiul lui Negre, pentru 2600 de aspri.
Și din a doua parte (a satului, n.ns.) a șasea parte mai sus scrisă,
partea lui Badea Bulgarul, căci a
cumpărat-o de la Badea cu 2400 de
aspri….”
Deși stăpânea moșii, sate și părți de sate, în mai multe localități din
fostul județ Muscel, după cumpărarea acestor proprietăți în Piscani, Vlaicu clucer a acordat o atenție
deosebită acestor locuri minunate, unde și-a construit conac și dependințe
gospodărești adecvate, precum și biserică din zid, în care a fost și
înmormântat.
Personalitate marcantă a timpului în care a trăit, în prima jumătate a
secolului al XVI-lea, Vlaicu a fost remarcat
de către domnitorul Radu de la Afumați (1522-1529, cu întreruperi) care l-a
ridicat în treapta de clucer și i-a întărit stăpânirea asupra
proprietăților sale.
După moartea tragică a lui Radu de la Afumați (2 ianuarie 1529) Vlaicu rămâne
cu funcția de clucer și în domnia lui Moise
vodă. Din păcate, în scurt timp, domnia acestuia este pusă în cumpănă de
către un nou pretendent, Vlad Înecatul.
Victoria pe câmpul de luptă a lui Vlad Înecatul fiind asigurată, Vlaicu
realizează că domnia acestuia este efectiv consolidată, cu sprijinul socrului
său, Petru Rareș, și i se alătură de
la început. La rândul său, noul domn își dă seama de capacitatea politică a
clucerului muscelean, pe care și-l
apropie, dăruindu-i unele moșii confiscate de la adversarii săi, boierii
Craiovești.
La sfârșitul lunii septembrie 1532 - cităm
din cronica veche - ,,săvârșindu-se Vlad vodă, înecat în Dâmbovița,
boierii țării sfătuindu-se pentru domn, au găsit cu cale să pună pe Vintilă județul de la Slatina”. Vlaicu
clucer, împreună cu alți boieri
dregători domnești, îl sprijină la început pe noul domn. Recunoscător, domnitorul
Vlad Vintilă îl menține pe Vlaicu în
dregătoria de clucer și îi întărește
și el cu hrisoave stăpânirea asupra
moșiilor cumpărate, moștenite de la tatăl său, sau dobândite prin danii
domnești.
Din păcate, și domnia acestuia a fost umbrită de numeroase mișcări
boierești ostile, în urma cărora mulți boieri au trebuit să plătească cu viața
pentru nesăbuința lor.
După ,,tăierea trădătorilor la Pitești” boierii
rămași loiali domnitorului au fost răsplătiți de acesta, fiind înălțați în
ranguri în locul celor decapitați, mulți dintre ei beneficiind și de averile
acestora, confiscate pe seama domniei.
Vlaicu clucer, ca răsplată a loialității
sale a fost investit de domnitor cu dregătoria de mare logofăt (șeful
cancelariei domnești) beneficiind și de unele proprietăți confiscate de
domnitor de la adversarii săi.
Chiar în vara acestui an, 1534, când a fost
ridicat în treapta de mare logofăt, Vlaicu își constituie
la Piscani reședința rurală, fiind comanditarul și finanțatorul unui conac impozant (ale cărui fundații se
mai văd și acum) precum și a unei biserici
din zid, care a rezistat (cu unele restaurări) până în zilele noastre.
În
ultimul an de domnie al lui Vlad Vintilă
(1535) cu toată atenția de care se bucura din partea domnitorului, Vlaicu
Piscanul se alătură și el partidei ostile acestuia și contribuie la înlocuirea
lui din domnie. În timp ce boierul
din Piscani atinge apogeul ascensiunii sale pe plan politic și
economic, domnia lui Vlad Vintilă este pusă la grea încercare de un nou
pretendent, Radu Paisie, care în
intervalul septembrie – noiembrie 1534 ocupă tronul de la Târgoviște și chiar emite
documente de cancelarie.
Revenit în domnie cu ajutor otoman,
succesul lui Vlad Vintilă este
efemer asigurat, de gărzile otomane care l-au instalat pe tron, dar în iunie 1535 cade victimă unei noi încercări
a boierilor ostili de a-l scoate din domnie, care, de astă dată reușește. La o
vânătoare de cerbi, organizată în pădurea de la Leamnă, pe malul Jiului
,,gonacii” conduși chiar de către
cumnatul său, logofătul Momce, l-au străpuns
pe domnitor cu sulițele, omorându-l pe loc.
Vlad Vintilă de la Slatina
Martor la acest
tragic eveniment, Vlaicu Piscanul, nu a fost străin de odioasa crimă. Documentele care
s-au păstrat confirmă, că împreună cu alți boieri mari din Sfat, a luat și el
parte la vânătoarea domnească organizată în pădurile Jiului.
După uciderea lui Vlad Vintilă de către
boieri, la 11 iunie 1535, la vânătoarea din pădurea de la Leamnă, de lângă Bucovăț, ,,viind
boierii la Curtea de Argeș, au ales pe starețul mânăstirii, arhimandritul Paisie, ca să le fie domn, schimbându-i
numele călugăresc și numindul Radu,
ca pe tatăl său, Radu cel Mare…”
Vlaicu Piscanul, care n-a fost străin de complotul boierilor ucigași ai
lui Vlad Vintilă, se alătură noului domn, iar acesta răsplătindu-l pentru ,,credincioasă”
slujbă îi întărește stăpânirea asupra moșiilor sale și-l menține în continuare
în treapta de mare logofăt.
Chiar din primul an de domnie Radu Paisie
îi încredințează lui Vlaicu și fraților săi conducerea lucrărilor de
reconstrucție a mânăstirii Valea (Țițești-Argeș) unde boierii din Piscani au
devenit ctitori și epitropi. Dar…roata
vieții se mișcă, nu stă pe loc !
Începută la 13 iunie 1535, domnia lui Radu Paisie a fost pusă în cumpănă pe
toată durata ei de mai mulți pretendenți la tron, sprijiniți de unele partide
boierești ostile. Timp de un deceniu (1535-1545) fostul călugăr, stareț al
mânăstirii Argeșului, a trebuit să lupte cu diverști pretendenți la Tronul
Basarabilor. Vlaicu Piscanul, deși n-a luat parte fățiș la comploturile
boierilor opozanți, a fost bănuit de domnitor ca partiuzan al acestora.
După 15 octombrie 1540 a fost eliminat din Sfatul Domnesc,
cancelaria țării, condusă de el (ca prim ministru) între anii 1534-1540 fiind
încredințată de domnitor altui boier.
După eliminarea din Sfatul Domnesc, în
care deținea funcția de mare logofăt, Vlaicu se retrage la Piscani, reședința
sa rurală, pentru a se ocupa de averile sale, puse acum în dispută de noii
dregători ai lui Radu Paisie. Domeniul
Vlăiculesc, constituit din 17 sate, 17 siliști, 3 munți, 7 mori și 25
de sălașe de țigani robi, începe acum să se destrame fiind reclamat de cei de
la care fusese acaparat. Și lucrurile
nu se opresc aici, din păcate !
O nouă încercare a boierilor ostili lui Radu Paisie, de a-l scoate din
domnie și a-l înlocui cu un domn favorabil intereselor lor, a avut loc în iunie 1544.
Fugar în Transilvania, încă din 1543, de teama represaliilor, Vlaicu
Piscanul se raliază și el cu pretendentul Laiotă
Basarab și cu boierii sprijinitori ai acestuia.
Laiotă Basarab
În prima luptă
dintre mercenarii lui Laiotă și oastea lui Radu Paisie, ,,a biruit Laiotă și a luat
domnia la Târgoviște (…) iar după
două luni a revenit Radu Paisie de la Nicopol, cu mulțime de turci, și a avut (iarăși) război cu Laiotă la Fântâna Țiganului și a
fost izbânda Radului vodă (…) În
această luptă Laiotă Basarab a fost tăiat luptând (în luptă, n.ns.) și tăiați au fost de Radu Paisie și toți
boierii prinși alătură de Laiotă, ca: Vlaicu
logofăt din Piscani, (subl.
ns.T.D.) Stroe banul și Stanciu vistier…”
Foarte sumar cronica a consemnat (totuși)
că, la 1 octombrie 1544, Vlaicu
Piscanul a fost prins odată cu învinșii de la Fântâna Țiganului și
tăiat odată cu aceștia din porunca lui Radu Paisie. Deși ctitor al mânăstirii
Valea, la reconstrucția căreia a
contribuit ca ispravnic din partea domnitorului și căreia i-a făcut danii încă
din timpul vieții sale, Vlaicu a fost înmormântat la Piscani, în biserica
ctitorită de el între anii 1534-1540, fiindcă domnitorul-călău n-a îngăduit ca
,,trădătorul” să-și afle odihna
veșnică în mânăstirea ctitorită de el. Mormântul său, acoperit cu o masivă
lespede din piatră de Albești, se păstrează încă în pronaosul bisericii ,,Sf. Nicolae” din Piscani.
Ca un omagiu pentru biserica ctitorită de
el și rămasă peste veacuri până în zilele noastre, locuitorii din Piscani îi
aduc în fiecare an prinos de recunoștință.
Articolul de față se constituie
și el a fi un prinos de recunoștință, un omagiu adus lui Vlaicu mare logofăt
Piscanul, ctitorului bisericii ,,Sf.
Nicolae” din Piscani, cu prilejul, aniversării a 470 de ani de la moartea sa tragică la 1
octombrie 1544.
1 Iunie 2014
Teodor Dina
______________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu