Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 iulie 2014

Vlaicu mare logofăt Piscanul - o filă din istoria localității Piscani

                               Lui Vlaicu mare logofăt Piscanul
                    omagiu de recunoștină la aniversarea a 470 de ani de la uciderea sa din porunca
                                                        domnitorului Radu Paisie.
     
     În cadrul aniversărilor culturale, cu care ne-am obișnuit în fiecare an calendaristic,  se înscrie și aniversarea  a 470 de la moartea tragică  a lui Vlaicu mare logofăt Piscanul, ctitorul bisericii ,,Sf. Nicolae” din satul Piscani, comuna Dârmănești, județul Argeș.
      Atestarea lui documentară ca stăpân al unei părți însemnate din moșia și satul Piscani, este marcată de documentul din 29 decembrie 1532, emis de cancelaria din Târgoviște a domnitorului Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) prin care întărește lui Vlaicu clucer și fraților săi, stăpâniea asupra unor proprietăți, funciare, astfel:
      ,,…Și iarăși să le fie la Piscani – cităm din document  -  de peste tot hotarul, jumătate, iar din a doua parte (a satului, n.ns.) a șasea parte, pentru că a cumpărat-o jupan Vlaicu cu frații săi, Mihnea pârcălab și Badea, de la Arfa, partea lui toată, pentru 2400 de aspri.
    Și partea lui Negre,  toată  (vezi denumirea satului Negreni, n.ns.) căci a cumpărat-o de la  Dragomir fiul lui Negre, pentru 2600 de aspri.
   Și din a doua parte  (a satului, n.ns.)  a șasea parte mai sus scrisă, partea lui Badea Bulgarul, căci a cumpărat-o de la Badea cu 2400 de aspri….”
   Deși stăpânea moșii, sate și părți de sate, în mai multe localități din fostul județ Muscel, după cumpărarea acestor proprietăți în Piscani, Vlaicu clucer a acordat o atenție deosebită acestor locuri minunate, unde și-a construit conac și dependințe gospodărești adecvate, precum și biserică din zid, în care a fost și înmormântat.
   Personalitate marcantă a timpului în care a trăit, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Vlaicu  a fost remarcat de către domnitorul Radu de la Afumați (1522-1529, cu întreruperi) care l-a ridicat în treapta de clucer  și i-a întărit stăpânirea asupra proprietăților sale.
   După moartea tragică a lui Radu de la Afumați (2 ianuarie 1529) Vlaicu rămâne cu funcția de clucer și în domnia lui Moise vodă. Din păcate, în scurt timp, domnia acestuia este pusă în cumpănă de către un nou pretendent, Vlad Înecatul. Victoria pe câmpul de luptă a lui Vlad Înecatul fiind asigurată, Vlaicu realizează că domnia acestuia este efectiv consolidată, cu sprijinul socrului său, Petru Rareș, și i se alătură de la început. La rândul său, noul domn își dă seama de capacitatea politică a clucerului muscelean,  pe care și-l apropie, dăruindu-i unele moșii confiscate de la adversarii săi, boierii Craiovești.
     La sfârșitul lunii septembrie 1532  - cităm din cronica veche,,săvârșindu-se Vlad vodă, înecat în Dâmbovița, boierii țării sfătuindu-se pentru domn, au găsit cu cale să pună pe Vintilă județul de la Slatina”. Vlaicu clucer, împreună cu alți boieri dregători domnești, îl sprijină la început pe noul domn. Recunoscător, domnitorul Vlad Vintilă îl menține pe Vlaicu în dregătoria de clucer și îi întărește și el cu hrisoave stăpânirea asupra moșiilor cumpărate, moștenite de la tatăl său, sau dobândite prin danii domnești.
   Din păcate, și domnia acestuia a fost umbrită de numeroase mișcări boierești ostile, în urma cărora mulți boieri au trebuit să plătească cu viața pentru nesăbuința lor.
    După ,,tăierea trădătorilor la Pitești” boierii rămași loiali domnitorului au fost răsplătiți de acesta, fiind înălțați în ranguri în locul celor decapitați, mulți dintre ei beneficiind și de averile acestora, confiscate pe seama domniei.
    Vlaicu clucer, ca răsplată a loialității sale a fost investit de domnitor cu dregătoria de mare logofăt (șeful cancelariei domnești) beneficiind și de unele proprietăți confiscate de domnitor de la adversarii săi.





     Chiar în vara acestui an, 1534, când a fost ridicat în treapta de mare logofăt, Vlaicu își constituie la Piscani reședința rurală, fiind comanditarul și finanțatorul unui conac impozant (ale cărui fundații se mai văd și acum) precum și a unei biserici din zid, care a rezistat (cu unele restaurări) până în zilele noastre.
     În ultimul an de domnie al lui Vlad Vintilă (1535) cu toată atenția de care se bucura din partea domnitorului, Vlaicu Piscanul se alătură și el partidei ostile acestuia și contribuie la înlocuirea lui din domnie. În timp ce  boierul din Piscani atinge apogeul ascensiunii sale pe plan politic și economic, domnia lui Vlad Vintilă este pusă la grea încercare de un nou pretendent, Radu Paisie, care în intervalul septembrie – noiembrie 1534 ocupă tronul de la Târgoviște și chiar emite documente de cancelarie.
     Revenit în domnie cu ajutor otoman, succesul lui Vlad Vintilă este efemer asigurat, de gărzile otomane care l-au instalat pe tron,  dar în iunie 1535 cade victimă unei noi încercări a boierilor ostili de a-l scoate din domnie, care, de astă dată reușește. La o vânătoare de cerbi, organizată în pădurea de la Leamnă, pe malul Jiului ,,gonacii” conduși chiar de către cumnatul său, logofătul Momce, l-au străpuns  pe domnitor cu sulițele, omorându-l pe loc.


Vlad Vintilă de la Slatina

          Martor la acest tragic eveniment, Vlaicu Piscanul, nu a fost străin de odioasa crimă. Documentele care s-au păstrat confirmă, că împreună cu alți boieri mari din Sfat, a luat și el parte la vânătoarea domnească organizată în pădurile Jiului.
      După uciderea lui Vlad Vintilă de către boieri, la 11 iunie 1535, la vânătoarea din pădurea de la Leamnă, de lângă Bucovăț,   ,,viind boierii la Curtea de Argeș, au ales pe starețul mânăstirii, arhimandritul Paisie, ca să le fie domn, schimbându-i numele călugăresc și numindul Radu, ca pe tatăl său, Radu cel Mare…”
   Vlaicu Piscanul, care n-a fost străin de complotul boierilor ucigași ai lui Vlad Vintilă, se alătură noului domn, iar acesta răsplătindu-l pentru  ,,credincioasă” slujbă îi întărește stăpânirea asupra moșiilor sale și-l menține în continuare în treapta de mare logofăt.
    Chiar din primul an de domnie Radu Paisie îi încredințează lui Vlaicu și fraților săi conducerea lucrărilor de reconstrucție a mânăstirii Valea (Țițești-Argeș) unde boierii din Piscani au devenit ctitori și epitropi.   Dar…roata vieții se mișcă, nu stă pe loc !
    Începută la 13 iunie 1535, domnia lui Radu Paisie a fost pusă în cumpănă pe toată durata ei de mai mulți pretendenți la tron, sprijiniți de unele partide boierești ostile. Timp de un deceniu (1535-1545) fostul călugăr, stareț al mânăstirii Argeșului, a trebuit să lupte cu diverști pretendenți la Tronul Basarabilor. Vlaicu Piscanul, deși n-a luat parte fățiș la comploturile boierilor opozanți, a fost bănuit de domnitor ca partiuzan al acestora.
   După 15 octombrie 1540 a fost eliminat din Sfatul Domnesc, cancelaria țării, condusă de el (ca prim ministru) între anii 1534-1540 fiind încredințată de domnitor altui boier.


     După eliminarea din Sfatul Domnesc, în care deținea funcția de mare logofăt, Vlaicu se retrage la Piscani, reședința sa rurală, pentru a se ocupa de averile sale, puse acum în dispută de noii dregători ai lui Radu Paisie.  Domeniul Vlăiculesc, constituit din 17 sate, 17 siliști, 3 munți, 7 mori și 25 de sălașe de țigani robi, începe acum să se destrame fiind reclamat de cei de la care fusese acaparat.   Și lucrurile nu se opresc aici, din păcate !
   O nouă încercare a boierilor ostili lui Radu Paisie, de a-l scoate din domnie și a-l înlocui cu un domn favorabil intereselor lor, a avut loc în iunie 1544.
   Fugar în Transilvania, încă din 1543, de teama represaliilor, Vlaicu Piscanul se raliază și el cu pretendentul Laiotă Basarab și cu boierii sprijinitori ai acestuia.


Laiotă Basarab

      În prima luptă dintre mercenarii lui Laiotă și oastea lui Radu Paisie,  ,,a biruit Laiotă și a luat domnia la Târgoviște  (…)  iar după două luni a revenit Radu Paisie de la Nicopol, cu mulțime de turci, și a avut (iarăși) război cu Laiotă la Fântâna Țiganului și a fost izbânda Radului vodă  (…)  În această luptă Laiotă Basarab a fost tăiat luptând (în luptă, n.ns.) și tăiați au fost de Radu Paisie și toți boierii prinși alătură de Laiotă, ca: Vlaicu logofăt din Piscani, (subl. ns.T.D.) Stroe banul și Stanciu vistier…”
   
       Foarte sumar cronica a consemnat (totuși) că, la 1 octombrie 1544, Vlaicu Piscanul a fost prins odată cu învinșii de la Fântâna Țiganului și tăiat odată cu aceștia din porunca lui Radu Paisie. Deși ctitor al mânăstirii Valea, la  reconstrucția căreia a contribuit ca ispravnic din partea domnitorului și căreia i-a făcut danii încă din timpul vieții sale, Vlaicu a fost înmormântat la Piscani, în biserica ctitorită de el între anii 1534-1540, fiindcă domnitorul-călău n-a îngăduit ca ,,trădătorul” să-și afle odihna veșnică în mânăstirea ctitorită de el. Mormântul său, acoperit cu o masivă lespede din piatră de Albești, se păstrează încă în pronaosul bisericii ,,Sf. Nicolae” din  Piscani. 


      Ca un omagiu pentru biserica ctitorită de el și rămasă peste veacuri până în zilele noastre, locuitorii din Piscani îi aduc în fiecare an prinos de recunoștință.
    Articolul de față se constituie și el a fi un prinos de recunoștință, un omagiu adus lui Vlaicu mare logofăt Piscanul, ctitorului bisericii ,,Sf. Nicolae” din Piscani, cu prilejul,  aniversării  a 470 de ani de la moartea sa tragică la 1 octombrie 1544.

                           1 Iunie 2014                                                    Teodor Dina
                                                ______________________________



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu