Marina Chirca – o mărturie din Nucșoara

În 2010 le-am cunoscut pe surorile Ana Simion şi Marina Chirca, cu rol foarte însemnat în sprijinirea partizanilor din munţii Făgăraş. Tanti Ana a fost prima care a aceptat să-i iau un interviu, primul meu interviu cu un fost deţinut-politic. Şi care m-a marcat cel mai mult. De la blajina tanti Ana vizitată de mine pe patul de spital, am ajuns la Marina Chirca în Slatina, comuna Nucşoara. 9 ani fără întrerupere i-a ajutat pe partizani, mai mult probabil decât oricine. Un alt gen de om, parcă i-am simţit îndârjirea şi devotamentul pentru cei ce nu mai sunt de mult, de atât de mult. Acum pe 19 iulie se împlinesc 60 de ani de la execuţia celor 16 luptători în Valea Piersicilor, Jilava. Da, genul acela de om care îşi risca totul pentru a adduce prin filtrele Miliţiei arme de foc din Câmpulung la Nucşoara, pe jos, pe o distanţă de peste 40 de km. 2 pistoale mitralieră şi 5 pistolete altă dată ! Da, genul acela care le spune curioşilor că duce în desagă lumânări ! Şi care jură credinţă în faţa conducătorului organizaţiei, colonelul Arsenescu, pe Biblie. Şi nu-şi încalcă jurământul !

      Şi când află că e gata să fie arestată, în februarie 1958, o ia pe sora sa, fuge în localitatea învecinată şi se ascund 5 ani de zile într-un pod de casă la finul ei, Florea Ion ! Şi supravieţuiesc !

      Am vorbit o oră cu tanti Marinica atunci. Puţin, foarte puţin, lipsa mea de experienţă m-a trădat, n-am reuşit să pun cele mai bune întrebări. Dar am rămas cu imaginea unei bătrâne cuminţi, cu mâinile aşezate inocent în poală, îmbrăcată în costuml popular şi mirosind a nuci şi toamnă. O femeie care a fost mai bărbată decât mulţi bărbaţi! Demnă, dreaptă, dură ca muntele pe care l-a urcat de 1.000 de ori. Am avut ocazia anul trecut să povestesc despre tanti Marinica şi tanti Anica în cimitir la Slatina în faţa crucii unde am ajuns în sfârșit să pun o lumânare.  Unor străini veniţi la un brunch. Şi de nu ştiu câte ori elevilor mei. Şi o să mai povestesc, o să le ţin memoria cât o să pot, măcar atât, fiindcă  - ,,Atunci când justiţia nu poate să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie.’’

                             ( La spital la Domnesti, tanti Ana Simion cu dna dr. Floarea; arhiva personala)

                                           (Marturia primita de mine de la tanti Ana Simion)