Poeziile partizanilor. Toma Arnăuţoiu

         

          Ultimii partizani din gruparea Haiducii Muscelului au fost descoperiti si prinși pe 19 mai 1958 la Poenărei, Corbi. Toma și Petre Arnăuţoiu, Maria Plop și micuţa Ioana au intrat în temniţă, Tică Jubleanu a luptat până la moarte cu trupele Securităţii.

          Au fost descoperite nouă caiete pe care partizanii și-au scris și descris viaţa, gândurile, rugile, dorinţele. Tică a murit, dar a rămas ceva după el – un jurnal de partizan. Toma a fost executat, a lăsat în urmă zeci de poezii pe care securiștii le-au transcris cu mare grijă, multe din ele alterate probabil de condiţiile în care au fost păstrate. Poezia de mai jos e dedicată mamei sale, închisă atunci și e foarte semnificativă. De asemenea și mama sa Laurenţia a scris, se cunoaște cel puţin o poezie, cea prin care își plânge fiul, pe Ion, primul născut, ucis pe front, în Crimeea.

           Aceasta este inclusă în volumul în pregătire - ,,Rezistenţa armată anticomunistă de la Nucșoara (1949-1958’’.

                                                              (Sursa: Adevarul.ro)

SCUMPĂ MAMĂ

O,  scumpa noastră mamă

Închisă în depărtări

Legată în zăbrele

Dar regăsită în zări.

Apari ca niciodată

Cu sufletul curat

Tu blândă fără seamă

Un suflet cald mi-ai dat.

Te-am ascultat în totul

Ţi-am învăţat credinţa

Cu munca şi cu cinstea

Să culegi biruinţa.

Nici viaţa nici odihna

Nu am precupeţit

Noi ţi-am păstrat oglindă

Şi  neamul oropsit.

Ne-a răvăşit furtuna

Ne-a împrăştiat pe valuri

Nu ne-a învins primejdia

Nu ne-a împins pe maluri.

Furtuna desnădejdii

Cu pieptul am înfruntat

Urgia omenească

Nimic nu ne-a schimbat.

Cu sacra ta icoană

Am răsturnat toţi munţii

Cu crezul tău cel sacru

Avem seninul frunţii.

Pe cele patru vânturi

Plutim cu toţi ! o mamă!

Dar sufletele-s albe

Candide pe năframă.

Şi cerul se-ndura-va

Pe toţi să ne adune

În jurul  tău, martiro

Durerea să răzbune.

Doar nu va fi ursita

Să sfârşim în noroi!

Să n-ai tu mângâiere

Ca mamă de eroi.

Tu,  Doamne,  tu părinte

Nu ne lasă a fi

Noroi pentru morminte

Căci ai destule mii.

Adună-ne părinte

La casa în ruine

S-o reclădim bătrâne

Spre zile de mai bine.

Să vină scumpă mamă

Cu toţi să lăcrimăm

Uniţi în bucurie

La tine-ngenuchem.

Să-ţi înălţăm o rugă

Cum numai ţie dăm.

Primește-ne- o Doamne

Viaţa doar ţie ţi-o închinăm.

7 ianuarie 1954