În fiecare an merg la Poenarei, în
Corbi, să îl întâlnesc pe domnul Alexandru Marinescu, unul dintre cei doi
partizani care mai trăiesc din gruparea anticomunistă Haiducii Muscelului de la
Nucșoara. Pentru câteva săptămâni dumnealui cu soția se retrag la țară încercând
să scape de canicula din capitală, de agitație și zgomot. Iar Poenăreiul chiar
este un sat în care găsești toată liniștea Pământului, pitoresc și cochet
răsfirat la poalele unui deal înalt.
An de an îl găsesc tot mai slăbit
de bătrânețea care se insinuează încet dar hotărât în trupul partizanului de
altă dată. Vorbim despre asaltul ei și despre mijloacele disproporționate cu
care luptă domnul Sandu. Apoi inevitabil îmi spune că mintea i-a rămas
deocamdată intactă și până când neuronii vor mai funcționa, să-l întreb
despre vremurile de altă dată, poate a mai rămas ceva nespus. Și întotdeuna mai
este ceva de zis, de scos în evidenţă ori doar vreun amănunt care s-a lăsat
ascuns în discuțiile anterioare. Începute în urmă cu opt ani, pur întâmplător,
fiindcă în acea zi de vara căutăm pe altcineva la Poenarei. Și fiindcă așa a
fost să fie, n-am mai plecat decât după mai bine de cinci ore, când deja se
întunecase, iar ploaia ne încerca răbdarea, deși stăteam pe terasă casei
părintești a soției sale. Atunci mi-a povestit și despre reeducarea de la
Pitești, domnul Sandu intrând și în această afacere diavolească, așa cum o
demonstrează în imaginile de mai jos. Din păcate nimeni nu a mai vorbit cu
dumnealui despre reeducare sau poate n-a mai dorit să povestească altcuiva…
Discutând despre durerile de
picioare pe care le are, chiar dacă și-a înlocuit șoldurile cu proteze, și-a
amintit de unde a început această afecțiune, din închisoarea de la Jilava, și cum a resimțit
pentru prima oară, tânăr și în putere fiind, infiltrarea reumatismului.
Îl admir pe acest bunic sfătos,
care a trecut prin atâtea… Cu părinți arestați, cu frate mort în munte în
condiții dramatice care nu fac cinste mișcării de partizani, el însuși arestat
în două rânduri, executând 10 ani de detenție. Căsătorit după prima eliberare
din închisoare și arestat apoi în câteva luni. Cu o soție, fiică și ea de
rezistenți anticomuniști, cu tatăl executat, cu mama și fratele în
închisoare. Două familii distruse…
Iar domnul Sandu care nu uită și
nu iartă !
(Fotografii facute la prima arestare in 1950)
I-am lăsat pe prispă casei cu speranța
că ne vom reîntâlni. Ca în fiecare an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu