Totalul afișărilor de pagină

marți, 1 aprilie 2014

Conacul Florica - Mecca liberalilor


2.2. ACTIVITATEA POLITICĂ LA FLORICA
2.2.1. OAMENI POLITICI LA CONACUL BRĂTIENILOR
   Pragul casei de la Florica a fost trecut de o serie de oameni politici care s-au bucurat atât de ospitalitate cât şi de condiţii prielnice pentru a discuta şi lua decizii importante pentru ţară. Constantin Argetoianu o numea „ Mecca liberalilor” deoarece membrii partidului veneau aici pentru a se sfătui cu  mentorii lor.
    Ionel Brătianu avea să–şi amintească cum această casă a adunat pe fondatorii celui mai puternic partid al perioadei interbelice. „ M-am născut şi am copilărit în casa părintelui meu, care a fost şi casa în care s-a născut P.N.L. El a luat fiinţă din simţământul naţional al oamenilor din marea generaţie a renaşterii, care grupaţi în jurul aceluia care reprezenta elementul cel mai dramatic şi clarvăzător dintre dânşii au format sâmburele Partidului nostru.”[1] A cunoscut atunci pe fraţii Goleşti, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Ioan Ghica, Dimitrie Brătianu, Vasile Alecsandri.
   În 1869 luptele pentru putere între conservatori şi liberali erau crâncene. Guvernul conservator a încercat să înfrângă mişcarea liberalilor radicali ce intenţionau să-l înlăture pe principele Carol. I.C.Brătianu, ce se afla la Florica, avea să încerce calmarea colegilor săi de partid. „ Aseară  mi-a venit din nou ştirea că ar voi să aresteze vreo câţiva dintre liberali, însă până acum n-am nici o ştire positivă. Eu am chemat vreo câţiva aici şi îi am conjurat să evite orice conflict; să lase să-i dea afară din colegiu, fără să opue rezistenţă”[2].
   În martie 1888 se încheiase cea mai lungă guvernare liberală din istoria modernă a României, perioada „viziratului” fiind începută în 1876, cu o scurtă întrerupere între aprilie - iunie 1881. I.C.Brătianu s-a retras la Florica de unde încerca să-şi potolească colegii „care se deşteptaseră şi, mai ales pe cei tineri de la Democraţia, găsindu-i prea violenţi.”[3]Astfel, în urma presiunilor de stradă şi a opoziţiei din ce în ce mai numeroasă, Brătianu părăsit fiind şi de sprijinul regelui decide să se retragă de la guvernare.
   Florica redevine căminul stabil al şefului liberal până la moartea sa care va surveni câţiva ani mai târziu. Aici îşi vor petrece Brătianu şi soţia momentele liniştite din amurgul vieţii, departe de forfota politicii, dar totuşi plănuind întoarcerea în forţă a partidului la guvernare. Nu a mai apucat însă să îşi ia revanşa în faţa adversarilor şi a regelui, dar cu siguranţă vechea sa pasiune de administrator al domeniului i-a adus destule satisfacţii.
     I.C Brătianu s-a aflat printre oamenii politici ce l-au adus pe principele Carol I pe tronul României şi astfel a devenit unul dintre oamenii de încredere ai acestuia.
       Viitorul rege vizita domeniul de la Florica, fiind încântat de zona geografică, dar şi pentru a dezbate chestiuni politice. După alegerea lui pe tronul României exista o problema importantă legată de recunoaşterea alegerii din partea Porţii.  Pe 2 octombrie 1866 se întâlnea cu I.C.Brătianu la Florica pentru a discuta cu el despre ultimele negocieri de la Constantinopol. [4] În 19  octombrie 1868 îi face o nouă vizită, el deţinând în acea perioadă  funcţia de ministru de finanţe, pentru a  discuta despre o remaniere guvernamentală. Cei doi cad de acord ca guvernul să fie întărit cu Dimitrie Ghica şi Mihail Kogălniceanu şi să fie numit un nou ministru de justiţie.[5]  Peste mai puţin de o lună conducerea guvernului a fost preluată de Dimitrie Ghica.
2.2.2. PRACTICI POLITICE ŞI INTRIGI LA CONAC
        În 1886 regele Carol se concentrase asupra politicii externe lăsând frâiele politicii interne pe mâinile Vizirului. Şeful executivului, nemulţumit de activitatea unor miniştri, proceda la remanieri dese, ceea ce i-a atras înstrăinarea celor mai vechi colaboratori şi prieteni - C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu. Îsi stabilise reşedinţa la moşia Florica de unde conducea cu o mână sigură  treburile României.[6]
        Practicile politice l-au adus deseori pe Brătianu în tabăra îndreptată împotriva lui Carol I. În 1875 a discutat cu prietenul sau Eugeniu Carada varianta înlăturării conducătorului ţării care era acuzat că nu este un arbitru al vieţii politice.
        Aflaţi la Florica împreună cu  colonelul Vrabie, au dezbătut ideea detronării lui Carol şi aducerea la conducere a colonelului Dabija. Brătianu i-a cerut părerea lui Eugeniu Carada despre aceasta variantă care era susţinută de armată. Avea să primească un răspuns elocvent:  „ îl cunosc eu, şi-ţi pot spune că e un prost care tace, dar ştii, un dobitoc cu puterea cuvântului. Pentru un astfel de candidat eu nu mişc nici degetul cel mic al meu, căci nu voi  să-mi iau răspunderea unei domnii de felul acesta.”[7]  După un timp când Brătianu l-a avut pe Dabija ca ministru avea să-i mărturisească lui Carada „ Mare dreptate ai avut să zici că e un dobitoc”[8].
      Implicarea lui I.C.Brătianu în viaţa politică i-a adus multe neplăceri personale. Fiica sa Sabina mărturisea că în timpul războiului de independenţă tatăl era foarte preocupat de desfăşurarea ostilităţilor. Într-o noapte în care se afla la Florica n-a putut să doarmă „ auzind vântul suflând şi gândindu-se la podul de pontoane de la Turnu Măgurele care servea de legătura între ţară şi armată. În toamna anului 1877, părul tatii a încărunţit cu totul”[9].
        În august 1870 Brătianu a fost implicat fără  voia sa în complotul organizat de Alexandru Candiano-Popescu, fiind menţionat ca semnatarul telegramei prin care anunţa detronarea lui Carol I. Aflându-se la Florica s-a trezit cu o trupă de soldaţi care l-au arestat şi dus la Piteşti. Cum nu era în siguranţă acolo, a fost mutat la o mănăstire din Câmpulung.  A fost judecat şi eliberat după ce s-a demonstrat că este nevinovat.[10]
       Viaţa Vizirului s-a aflat în pericol de mai multe ori, încercându-se eliminarea sa de pe scena politică. În decembrie 1880 un individ şi-a propus să-l asasineze cu un cuţit, dar haina de blană pe care o purta l-a salvat. O altă încercare a fost în aprilie 1885 în timp ce sa afla la Florica. Una din fiicele sale avea să povestească cum „ un om plătit de cineva, a vrut să se ducă la vie ca să tragă asupra tatei… trimise o scrisoare adresată tatei în care spunea că de nu-şi va da demisia în 10 zile se va duce la vechiul său prieten Rosetti…L-a închis.”[11]  Atentatul din septembrie 1886 făcut de Stoica Alexandrescu în Bucureşti era foarte aproape să-şi atingă obiectivul, de astă dată cu ajutorul unui pistol. I.C.Brătianu a reuşit însă să supravieţuiască acestor evenimente neplăcute din viaţa sa. 
    Ultimul gest politic al lui I.C.Brătianu a fost făcut cu câteva minute înainte să moară.  Şi-a îndreptat privirile către prietenii săi politici şi le-a şoptit: „ Să fiţi cu ochii pe rege, că prea
l-am făcut mare!” [12]
       Copiii din familia Brătianu - Ionel, Vintilă, Dinu au trăit evenimentele politice la o mai mare intensitate datorită implicării tatălui în desfăşurarea lor. Interesul pentru politică s-a dezvoltat şi la aceştia atât ca  membrii marcanţi ai P.N.L. cât şi  participanţi la deciziile importante ale ţării. Dintre aceştia rolul cel mai important l-a jucat Ionel, fratele cel mai mare. Propulsarea sa în fruntea partidului şi a statului a fost făcută de  Eugeniu Carada, ce conducea formaţiunea „Oculta”, prieten de familie şi apropiat al lui I.C.Brătianu.   
        În martie 1897 a intrat pentru prima dată în guvernul condus de D.A.Sturdza preluând conducerea Ministerului Lucrărilor Publice pentru ca în decembrie 1908  să fie numit Preşedinte al Consiliului de Miniştri. 
      I.C. Brătianu s-a ocupat îndeaproape de cariera fiului sau cel mare, Ionel. În momentul în care era clar că succesiunea la tronul ţării  pe linie directă era imposibilă după moartea prinţesei Maria, Vizirul s-a ocupat personal de asigurarea succesiunii la tron. Dintre cei doi nepoţi ai lui Carol, Ferdinand şi Wilhelm, l-a preferat pe primul pentru că era timid, retras, introvertit şi destul de maleabil. Desemnarea forţată a acestuia a dat naştere zvonului că el  pregătea de fapt un rege slab pentru fiul său, Ionel, care trebuia să fie adevăratul stăpân al ţării.[13]Din acel moment regina Elisabeta a rupt orice relaţie oficială cu I.C.Brătianu, detestându-l până la sfârşitul vieţii. E foarte interesant acest fapt, credinţa reginei că şeful liberal urmăreşte instaurarea în viitor a unui rege slab care să fie dominat de fiul său. Că aşa a gândit cu adevărat Brătianu nu putem şti cu siguranţă. Un lucru este însă cert: Ferdinand a fost influenţat în mare măsură de Ionel Brătianu, mai ales in primii ani de după unirea din 1818, lucru prea bine cunoscut. Dacă scopul Vizirului a fost acesta, cu siguranţă că şi l-a îndeplinit chiar de dincolo de mormânt!
2.2.3. „SFINXUL” LA FLORICA
      Pentru Ionel Brătianu politica era o ştiinţă şi o artă. Era adeptul  obţinerii unor rezultate maxime cu eforturi fizice minime. Era stăpânul tuturor formelor de luptă politică „de la cele desfăşurate într-un mare areopag internaţional cum a fost Conferinţa de pace, la manevrele de culise iniţiate în casa sa din strada Batiştei sau la vila de la Florica de lângă Piteşti”.[14] Pentru marea masă a membrilor partidului el apărea ca un om distant, rece si tăcut, care vorbea la persoana a II-a plural. Porecla care i se pusese din aceasta cauză era Sfinxul.
      Chiar în momentele cele mai grele ale existenţei statului, când el avea răspunderea destinelor ţării, nu se îndura să renunţe la bucuriile personale.  Se refugia la Florica unde îşi petrecea o parte din timp citind cărţi, mai ales de istorie, descifrând documente, clasând monede sau îngrijind de ferma în care investise atâta suflet şi capital. Obosit de zbuciumul vieţii politice avea să-i mărturisească amicului său I.G.Duca: „ lăsaţi-mă să mă retrag; mai am câţiva ani de trăit, vreau să-i consacru cel puţin pe aceştia cercetărilor mele istorice; aveţi să mă osândiţi să nu supravieţuiesc.”[15] 
     În timpul neutralităţii exasperează opinia publică şi cercurile politice prin „mutismul” său voit şi prin aparenta lui nehotărâre. Mulţi nu vedeau în el decât pe omul care doarme la Florica.[16]  Duca îi lua însă apărarea considerând că plecările lui dese la ţară făceau ca să-şi găsească odihna fără de care sistemul său nervos nu ar fi putut rezista. „ După ce însă încet, cu lenevie, prin amânări, trecând pe la Florica şi tolănindu-se pe toate canapelele, luase o hotărâre, trecea prin foc şi sabie ca să o ducă la îndeplinire.”[17] 
     Aflat la Florica în iunie 1913 trimite o scrisoare regelui prin care îi expune punctele de vedere referitoare la al doilea război balcanic, la intervenţia Rusiei în conflict şi importanţa acesteia în Balcani în cazul unui succes. Considera că politica externă a României trebuie să dea dovada de energie şi abilitate pentru a întoarce situaţia în favoarea ei. Echilibrul balcanic este condiţionat de ratificarea frontierei româno-bulgară pe linia Turtucaia- Dobrici- Balcic. În cazul în care războiul va fi câştigat de Bulgaria trebuie să se semneze un acord între România şi Puterile Centrale pentru ca Serbia să nu fie cucerită de vecina de la sud.[18]
   2.2.4. OAMENI POLITICI ÎN VIZITĂ LA IONEL I. C. BRĂTIANU
      Acasă  la Florica au păşit o serie de persoane importante ale vremii. În 1903, în calitatea sa de ministru de externe, Ionel a intervenit pentru soarta românilor din Transilvania prin negocieri cu guvernul maghiar şi Partidul Naţional Român. În 1906, o delegaţie de ardeleni, în frunte cu Octavian Goga şi Miron Cristea l-a vizitat pe Ionel la Florica.[19]
      În timpul guvernării naţional-tărănistă conduse de Alexandru Vaida - Voevod, ministrul agriculturii, Ion Mihalache a întocmit un proiect  agrar ce prevedea limitarea numărului de camere de care chiriaşii sau proprietarii puteau dispune şi îi obligau să cedeze restul, cu preţuri reduse, celor ce vor voi să se instaleze în locuinţele lor. Ardelenii, sub pretext că nu găsesc apartamente ieftine şi confortabile în Bucureşti, erau de acord. Mihalache intenţiona să treacă de urgenţă proiectul său prin Cameră. Brătianu se hotărî să reacţioneze pentru că acest proiect viza şi ferma sa de la Florica. „ El interveni prin Ştirbei la Rege care declara că până la întoarcerea primului ministru nu va iscăli nici un Mesaj pentru că nu poate consimţi ca legi de o aşa mare însemnătate să fie supuse Corpurilor Legiuitoare fără aprobarea formală şi fără serioasa cercetare a şefului Guvernului.”[20]  Astfel reuşi să salveze „scumpa lui Florica” ce era ameninţată de distrugere. 
      Brătianu a încercat să „seducă” pe unii transilvăneni care înclinau spre o alianţă cu liberalii în perioada de tatonări privind fuziunea cu ţărăniştii. Apariţia unui nou partid puternic pe scena politică ar fi periclitat poziţia P.N.L şi a guvernării liberale ce se afla la sfârşitul mandatului. În acest sens s-a folosit de influenţa lui Duca şi Tătărescu. Mai mult chiar, Vaida- Voevod   făcuse o vizită la Florica în preajma definitivării alianţei ceea ce a avut darul de a spori confuziile politice dintre naţionali şi ţărănişti. Ionel îşi propusese ca în cazul în care nu va reuşi s-o zădărnicească măcar să „ alipească” pe adversarii ei.[21] 
2.2.5. IMPLICAREA LUI IONEL I.C. BRĂTIANU ÎN REZOLVAREA „CAZULUI’’ PRINŢULUI MOŞTENITOR
     Relaţiile lui Brătianu cu regele Ferdinand erau bazate pe încredere şi respect, iar cu   moştenitorul tronului, Carol, ele erau destul de tensionate deoarece acesta din urmă îşi manifestase intenţiile  de a prelua atribuţiile de suveran în momentele în care tatăl său nu se afla în ţară. Aventura amoroasă a lui Carol cu Elena Lupescu a stârnit şi mai multe nemulţumiri. S-a încercat întreruperea acestei relaţii şi, astfel, în noiembrie 1925,  prinţul moştenitor este trimis în Anglia pentru a reprezenta familia regala la funeraliile reginei Alexandra. Brătianu se afla atunci la Florica şi primeşte un telefon de la Duca anunţându-l că regele l-a însărcinat să-l întrebe  dacă are vreo obiecţie în această problemă. Brătianu avea să-i răspundă că s-a bucurat „ socotind că este un prilej de a-l scoate cel puţin temporar de sub influenţa funestă a Lupeascăi.”[22]Acest fapt demonstrează influenţa sa asupra regelui, care îi cerea acordul chiar în probleme ce nu par prea importante.
  Criza dinastica s-a ivit în timpul guvernării liberale, iar Brătianu a contribuit la ideea de a se forma o Regenţă şi a refuzat orice discuţie privind revenirea lui Carol. În timpul vizitei lui Argetoianu la Florica în aprilie 1927 s-a discutat şi „chestiunea” Carol. Argetoianu punea în balanţă  datoria de suveran a lui Ferdinand cu dragostea părintească şi dorinţa de a-şi revedea copilul. Brătianu a fost foarte ferm „ Regele e omul datoriei şi oricare ar fi sentimentele lui de tată se va ţine până în ultima clipa de cele solemn hotărâte şi semnate.”[23]  În privinţa lui Carol şi-a exprimat convingerea că acesta nu se gândeşte la întoarcere deoarece nimeni nu ar putea accepta revenirea lui în ţară la braţul Elenei Lupescu. Din punctul său de vedere  „chestiunea Carol e sfârşită şi înmormântată. Cât voi avea eu un cuvânt de spus în această ţară Carol nu va trece hotarele ei .”[24]
  2.2.6.  AMURGUL LIBERALILOR
      La începutul anului 1926 guvernarea liberală se afla la sfârşitul mandatului, iar Brătianu dorea ca politica promovată de partidul său să fie continuată. Folosindu-se de situaţia în care  negocierile de fuzionare a ţărăniştilor cu naţionalii tergiversau, a decis să împingă la guvernare Partidul Poporului. Alexandru Averescu se angaja să continue linia liberală şi astfel în  martie 1926 a devenit preşedinte al Consiliului de Miniştri.
      În mai 1927 Averescu aprecia că după aproape un an de guvernare îşi consolidase puterea, astfel că putea să-şi afirme independenţa. Brătianu a decis să intervină şi l-a chemat pe general la Florica unde cei doi au avut o discuţie aprinsă. Sfinxul avea să-l atace astfel:           „ Vasăzică, după ce te-am adus la guvern, acum vrei să te ridici şi să mă domini?”[25]   Averescu  a replicat că decât să accepte în continuare sprijinul lui preferă să părăsească guvernul .[26] Viaţa guvernului Averescu se apropia de final. 
  De altfel, în luna precedentă, versatul politician Constantin Argetoianu, simţind că vor avea loc schimbări, a mers să discute cu şeful liberal. Scopul vizitei lui Argetoianu, în aprilie 1927, la Florica a fost acela de a analiza problema înlocuirii lui Averescu cu un guvern de tranziţie ce urma să organizeze noi alegeri. Teama lui Brătianu era că guvernul nu mai poate fi controlat în momentul în care regele era grav bolnav. Considera că „ E indispensabil să fiu eu în fruntea Guvernului la moartea Regelui.”[27] Brătianu avea nevoie de sprijinul lui Argetoianu pentru a face parte din guvernul menit să organizeze alegeri.  Astfel „cu dumneata la Interne şi cu generalul Prezan în fruntea Guvernului nu mă mai tem de nimic, chiar dacă s-ar întâmpla ca Regele să moară înainte ca întreg programul să fie executat….Bineînţeles că ai rămâne la Ministerul de Interne şi în Guvernul meu.”[28]  Argetoianu a acceptat propunerea din dorinţa de a ajunge la putere şi a-şi pregăti „o bătrâneţe dacă nu fericită cel puţin liniştită”.[29]Ferdinand nu a fost de acord cu guvernul prezidat de generalul Prezan şi l-a investit în funcţie pe Barbu Stirbey. Viaţa acestui guvern a fost scurtă pentru că  după numai 17 zile Ionel Brătianu avea să-i ia locul. Argetoianu a primit funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor.  
    Pe 19 iulie 1927 regele Ferdinand a murit, chiar în aceeaşi zi în care Parlamentul dominat de liberali era legal constituit. Brătianu avea să se adreseze poporului astfel: „  Primul rege al României Mari a murit… Ferdinand I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul său şi care a înfăptuit marile reforme care au adus statului dreptatea, puterea şi liniştea.”[30]  După numai câteva luni, în noiembrie, şi bunul său colaborator, Ion I.C.Brătianu avea să-l urmeze în lumea de apoi.      
    Într-o perioadă de numai câteva luni coloana vertebrală a României Mari se frânge şi statul român constituţional construit cu atâtea sacrificii de Carol I, de Brătieni, se va prăbuşi la numai un deceniu de la Marea Unire. Progresişti în gândire şi în faptă, în egală măsură „boieri pământeni” şi politicieni cu valori liberale orientate către Occident, Brătienii s-au îngrijit nu doar să-şi clădească un refugiu armonios şi stilat, departe de freamătul politic al capitalei, ci şi să contribuie la progresul aşezării de baştină. Au ctitorit o biserică, au încurajat meşteşugurile ţărăneşti, au adus la domeniu specialişti în horticultură şi viticultură, au sprijinit financiar pe copiii nevoiaşi. Martorii şi beneficiarii acestor gesturi de mare generozitate au pierit, trecerea vremii şi schimbarea vremurilor le-au pus în umbră, iar conacul rămâne şi astăzi un spaţiu învăluit în mister, o casă cu multe poveşti de spus.              



[1] ***Ion I.C.Brătianu, Amintiri. Documente. Corespondenţă, Bucureşti, Editura Forum S.R.L., 1992, p. 38.
[2] Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa … ,vol I, p. 117.
[3] Sabina Cantacuzino, op. cit.,vol I, p. 167.
[4]  Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. I, p.124.
[5] Ibidem, p. 268.
[6] Ioan Scurtu, Istoria românilor…,vol.I, Carol,  p. 139.
[7] Marius Theodorian Carada, op. cit., p. 77
[8] Idem.
[9] Sabina Cantacuzino, op. cit., vol. I, p. 11.
[10] Ibidem, p.43.
[11]  Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa…,vol III, p. 173.
[12] Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România 1821-1999, vol. 2, Eşecul democraţiei române, Bucureşti, Editura Rao, 2006, p. 99.
[13] Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 101.
[14] Ioan Scurtu, Ion.I.C.Brătianu,.., p. 101.
[15] I.G. Duca, Portrete..., p. 62.
[16] Sterie Diamandi, op. cit. ,p. 39.
[17] I.G.Duca, Memorii, , vol II., Timişoara, Ed. Helicorn, 1993, p. 118.
[18] Anastasie Iordache, Ion I.C. Brătianu, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 159.
[19] Ioan Scurtu, Ion.I.C.Brătianu,, p. 10.
[20] I.G.Duca, Memorii, vol.IV., Bucuresti, Ed. Machiavelli, 1994, p. 240.
[21] Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, Viaţa politică în România 1922-1928, Bucureşti, Ed. Politică, 1979, p. 85.
[22] Eliza Brătianu, Ion I.C.Brătianu, Memorii involuntare, p. 158.
[23] Constantin Argetoianu, op. cit.,vol.VIII, p. 98.
[24] Idem.
[25] Ioan Scurtu, Istoria românilor…, vol II, Ferdinand, p. 179.
[26] Ibidem, p. 180.
[27] Constantin Argetoianu, op. cit.,vol. VIII, p. 97.
[28] Idem.
[29] Ibidem, p.98.
[30] Ioan Scurtu, Istoria românilor…, vol II, Ferdinand, p194.


Emanuela Nedelcu, Domeniul de la Florica si locul sau in istoria romanilor (lucrare de gradul I)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu