Despre bucurii şi greutăţi în ridicarea Sfintei Biserici din Priseaca

Acum mai bine de un an incercam sa fac un apel spre aceia care prin pozitia lor, fie de natura economica, politica, religioasa, ar putea sprijini biserica din satul meu. Din pacate, nici macar promisiunea de a fi publicat acest material in ,,Argesul Ortodox'' nu a ramas decat, ca de atatea ori in tara noastra, o simpla promisiune.Memoriul facut de parintele Cristian Moraru zace la loc sigur si, de aceea, imi permit ca azi sa revin cu cele ce am scris atunci, cu gandul ca in preajma Sfintelor Sarbatori Pascale, poate o minune se va face si pentru credinciosii micutului meu sat.

Pe data de 1 octombrie 2001, s-a înființat parohia de la Priseaca, cel mai mic dintre satele comunei Cosești, dar cel mai vechi, amintit în documente încă din 1534, avându-l ca păstor peste cele 76 de familii de credincioși pe preotul Petru Cristian Moraru. Nu mulți preoți pornesc în zilele noastre pe drumul slujirii lui Dumnezeu şi al aproapelui așa cum a făcut-o acest om. Să încerci să construiești din nimic, poate doar din promisiuni, un Sfânt Lăcaș, aduce a străduință ca a primilor creștini, dar preotul nostru, alături de o mână de enoriași vrednici a apucat pe această cale cu curaj, bizuindu-se pe o veche vorbă care spune că „Dumnezeu ajută cu plăcere pe cel care se străduieşte să se ajute singur”. Începuturile sunt întotdeauna grele şi când oamenii din parohie nu sunt înstăriți, iar, din 76 de familii, circa 30 sunt formate dintr-o singură persoană, 20 de familii fiind la origine rromi săraci, lucrurile au fost şi mai dificile. Primăria a ajutat inițial mica noastră comunitate acordând un loc de 10.000 metri pătraţi pentru biserică şi cimitir. Din păcate, în următorii ani, implicarea sa nu a mai fost pe măsura așteptărilor noastre, doar circa 180 milioane de lei vechi dintr-un total de 6, 4 miliarde cât indica devizul general al lucrărilor.
În perioada 2001-2009, slujbele religioase s-au desfășurat în fostul cămin cultural, unde s-a amenajat o capelă prin ajutorul acordat de frații părintelui nostru, şi ei preoți în Retevoieşti. În 2003-2004, s-a început construcția Sfântului Lăcaș, prin săparea fundației şi punerea pietrei de temelie. În perioada 2004-2006, lucrările au stagnat din lipsa de fonduri, însă, datorită unor donații, au început să se strângă materiale, cei ce au acordat un mare ajutor fiind în primul rând enoriașii din Retevoieşti şi apoi şi din Gănești, sate cu oameni harnici şi înstăriți. 50.000 de cărămizi au fost făcute în această perioadă la Domnești.
Poate că marele efort ce trebuia făcut pentru ridicarea construcției ar fi fost întârziat cu ani de zile, dacă două familii ce sunt de obârşie din Jupânești, trăitoare acum în Capitală, nu ar fi fost alături de noi cu niște donații considerabile în 2006. Este vorba de familia colonelului Tudor Gureanu şi cea a fiicei lui, Roxana, şi ginerele, Bogdan. Dumnezeu lucrează pe căi neștiute şi încercarea pe care le-a dat-o tinerilor la nașterea fiului lor, Alexandru Andrei, i-a îndreptat spre parohia noastră. Visul mamei a adus-o spre locul unde se afla doar fundația Sfântului Lăcaș, aşa cum i se arătase pe patul de spital… Ajutorul acestor oameni minunați a fost substanțial şi permanent până la finalizarea lucrărilor de pictură, unde au dorit să se realizeze din partea familiei lor pictura a cinci sfinți. Astfel, în 2007, cu un mare efort, Biserica a fost ridicată de roșu şi acoperită, iar, în 2008, s-au terminat şi tencuielile interior-exterior, treptele, aleea din jurul Bisericii, pardositul cu granit. Această ultimă operație s-a făcut cu sprijinul generos al domnului Florea din București, care a venit la noi alături de arhimandritul Vichentie de la Robaia. Dânsul este un mare binefăcător şi un om extrem de credincios, care nu a uitat de unde a plecat ca atâția altii în zilele noastre şi redă comunităţii o parte din ceea ce a acumulat prin munca sa. De asemenea, Consiliul Județean Argeş a contribuit cu suma de 50 de milioane de lei vechi.
În 2008-2009, Biserica a fost pictată de Tatiana Hedeşiu şi fiica sa, Alexandra, două admirabile femei, ardelence din Cluj, care au acceptat ca munca lor să fie răsplătită pe măsură ce alte ajutoare şi sponsorizări vor mai veni spre Sfântul Lăcaș. Din păcate, doar circa două sute de milioane de lei vechi au putut fi strânși din cei 530, pictura rămânând în proporție de cam 40% neplătită până astăzi. Din Priseaca, doar zece familii au reușit să doneze pentru pictarea sfinților, restul făcându-se prin bunătatea unor enoriași din localităţi vecine, mai ales din Retevoieşti. Au apărut şi situații neplăcute în care potentați ai locului au cerut să li se picteze sfinți, dar au uitat să răsplătească efortul pictorițelor, deși numele lor se afla la loc de cinste sub chipurile hieratice. Paralel cu pictura, s-a ridicat şi gardul de ciment, aleile din curtea Bisericii şi aleile din cimitir. S–au terminat şi lucrările la catapeteasmă şi lambriu, care, de asemenea, nu au putut fi achitate în totalitate, rămânând o sumă de circa 60 milioane lei vechi de plătit. În devizul general al lucrării, este cuprinsă şi clopotnița care stagnează de aproape un an din lipsă de fonduri.
Toate aceste neajunsuri, greutăţi, datorii şi neplăceri au fost șterse pentru o zi, cea mai importantă zi pentru Biserică, preot şi noi, enoriașii priseceni. Este vorba de 20 noiembrie 2009, chiar sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, zi în care s-a făcut sfințirea Sfântului Lăcaş cu Hramul Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. A fost o zi minunată, de mare sărbătoare, în care preotul nostru şi-a ascuns temerile, stresul, suferinţa din spitale şi bătăturile din palmele cu care şi-a ridicat visul şi, alături de enoriașii bucuroși şi fericiți, a intrat în noul lăcaș al lui Dumnezeu.
Sfințirea Bisericii, un lucru atât de important în viața oricărei comunităţi, a fost şi mai deosebită pentru noi, prisecenii, datorită depăşirii atâtor obstacole, dar, mai ales, pentru cei care au lucrat efectiv ca salahori - femei şi bărbaţi, majoritatea trecuți de vârsta pensionării. Ei au fost atât de mândri că au în sfârşit în micul lor sat un lăcaş de închinăciune, de reculegere şi rugă, locul unde până la urmă se vor retrage când timpul se va sfârşi pentru fiecare. Aici, noi vom asculta, până la Judecata de Apoi, susurul Râului Doamnei ce curge în apropiere. Biserica s-a umplut, curtea sa a devenit neîncăpătoare pentru copii, femei, bărbați, oameni simpli, binefăcători ai Sfântului Lăcaş, feţe bisericești. Ca niciodată parcă, pentru această zi, s-au potrivit vorbele sfântului Grigorie de Nissa: „Biserica este noua zidire a lumii. Privind în ea, îl descoperi pe Cel ce este totul în toate.”. Toţi acei oameni strânși în jurul Bisericii au căutat către Dumnezeu cu credinţă şi speranţă şi au privit cum Arhiepiscopul Calinic a bătut în ușa cu sfânta cruce cerând să se deschidă Casa Domnului pentru noi, enoriașii din Priseaca.
Această zi de mare sărbătoare a trecut; încercările au rămas. Dacă ați fost alături de noi la târnosirea Sfintei Biserici sau citind aceste lucruri v-am convins de râvna şi bunele intenții ale preotului şi ale noastre, enoriașii din Priseaca vă roagă să nu uitați că un sprijin cât de mic de la fiecare dintre dumneavoastră este, pentru Biserica din Priseaca, nepreţuit. Iar pentru domniile voastre care sunteți credincioși, este o cărămidă pusă la temelia mântuirii la care sperăm cu toții la sfârșitul vremurilor. Am îndrăznit să facem această rugăminte cu gândul la cuvintele Mântuitorului din Evanghelia lui Matei „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui care bate i se va deschide.”.
Vă mulţumim tuturor ! Dumnezeu să vă binecuvânteze !