[…]Ancheta a continuat, fiind apoi adusă nu într-o celulă, fiindcă nu mai era loc, ci în toaletă! După aproape două săptămâni în care nu au făcut progrese şi Ana Simion nu le-a dat nici o informație, au schimbat procedura de anchetare. Cei patru torţionari au dispărut şi în locul lor a apărut într-o noapte pe la 12 un colonel ,,de la București, bărbat înalt,’’ care a invitat-o să ia loc pe scaun şi a deplâns starea în care se afla, căci ,,nu era să înfigi acu’ să nu fie negru’’. A scos din buzunar două pastile şi i-a oferit una pentru a-şi mai reveni. Dar tanti Ana şi-a dat seama ,, că nu eram nici eu proastă, mamă’’ că e ceva în neregulă cu pilula şi o poate face să recunoască ceva. Așa că a ținut-o sub limbă şi aștepta momentul prielnic ca să o arunce, însă colonelul era ,,cu ochii pe mine cum sunt eu acum cu ochii pe dumneavoastră’’. În cele din urmă a scuipat-o şi i-a spus că nu poate s-o înghită pentru că de două săptămâni n-a mâncat şi n-a băut nimic. Anchetatorul a scos un teanc de bani şi l-a pus pe masă, promițându-i în același timp că îi va face rost de serviciu în București, dar nu a putut-o clinti de la declarațiile inițiale că nu ştie nimic şi nu e vinovată cu nimic. I s-a dat drumul, cerându-i-se să raporteze imediat ce află ceva despre partizani. Cu siguranță că nu a respectat instrucțiunile securiştilor, căci după un timp a fost din nou arestată şi supusă anchetei la Câmpulung Muscel. Condițiile de detenție sunt inumane - ,, Era apă în beci şi întuneric, eu singură mă mir de unde mai sunt, apa până la genunchi şi întuneric, ori că țineai ochii deschiși ori…şi un lacăt atât de parcă am omorât pe toți oamenii de la noi din sat. Milițianul care o ducea la anchetă şi apoi în celulă era de fel din Nucșoara şi îi zicea mereu ,,Spune bre, că ăştia știe că știi, spune că ăştia te omoară!’’ În capul femeii chinuite a încolțit ideea că era pus să o convingă chiar de către securiști. Dar s-a ţinut dârză până la capăt, două săptămâni grele la sfârşitul cărora a fost eliberată şi însoțită până la sora sa din oraș. Tanti Ana a fost de neclintit pentru că ,, De la început am spus că mor una singura[…] că îmi didea premă mare, şi ce nu-mi didea ei, că îi ştiam şi-i spuneam pe toți, dar ce făceam cu banii, mă duc la Dumnezeu cu sufletul!’’
,,Am plâns în celulă de eu zic că a ieșit şi sânge din ochi, când m-am văzut în celulă singură o lună de zile, nu mi-a dat nici saltea, nici nimic, așa m-am culcat, pe fier, dezbrăcată, pe pat așa de fier. Venea şi-mi didea mâncare acolea, când luam, când nu luam. Da să fie ei ai ciumii să-i ia, mamă, degeaba m-a chinui! Da’ eu sunt mulțumită în sufletul meu că n-a luat nimeni o palmă pentru mine. Cu banii lor şi cu serviciul lor, să trăiesc eu bine şi ăla în pământ! Da’ ei nu mai găsea alt serviciu decât să bată şi să… omoare lumea?!’’
,,Ne-a chinuit ca pe Cristos ăştia, dacă omoram toată ţara şi nu ne chinuia aşa!’’
Nu sunt multe persoane ce pot suporta aşa chinuri. Pe unele suferința le-a făcut celebre, pe altele le-a aruncat în uitare de sine. Cuvintele acestei femei simple şi curajul ei sunt rare. Nimeni nu ar fi trebuit să treacă prin aşa experiențe, nimeni, niciodată, nici atunci, nici acum, nicicând!
RăspundețiȘtergere