Veteranul Cicerone Georgescu din Jupanesti, comuna Cosesti, Arges povesteste...
A fost comandant de
pluton şi a stat pe front până la căderea Odessei. Acolo a sărbătorit, cu
cartofi copţi şi muzica unei viori dezacordate, naşterea "soldăţelului lu’
tăticu", primul sau copil. Cel care avea să-i poarte întregul nume, ca învăţătorul să
păcălească moartea şi să existe mai departe, de-ar fi pierit în război…
Cicerone Georgescu a plecat în armată în 1928, la Regimentul de infanterie de la Câmpulung. La TTR-işti. A stat un an. În 1940 a fost mobilizat în Basarabia, pe malul Nistrului, în Moldova. Apoi, a plecat pe front...
FOC CONTINUU. "Pe mine m-a mobilizat la Batalionul de marş, pentru completarea regimentului. Şi am venit, după ce să începuse războiul, şi am prins Regimentul la Tighina. Acolo ne-a vărsat de la batalion la complectarea Regimentului. Io am nimerit la Batalionul 3, Compania a 10-a. Întâmplarea, n-am cerut eu… Am trecut Nistrul dincolo, la Tiraspol. Am stat vreo două-trei zile acolo, am văzut, era nişte magazii mari, de unde veneau soldaţii cu salamuri, cu sticle de vin (n.r. – râde), le găsea p-acolo. La două, trei zile ne-a băgat în foc." "Aţi tras cu arma?", îl întreb. Râde iar. "Cum n-am tras? Mergeam trăgând." "Şi-aţi ucis oameni?" "N-am văzut pe nimenea murind, n-am tras la ochi."
NOROCUL. În război, pământul l-a scăpat de la moarte. "Acolo am observat că pământul este cel care scapă. În prima luptă în care m-a băgat, la Rasten, m-am lipit de pământ, am făcut oleacă de groapă colea şi aşa am scăpat. Am avut un coleg, învăţător de pe la Călineşti, cu care am fost şi la recurţi, la Câmpulung, când am făcut armata, în aceeaşi companie, şi concentrările, în aceeaşi companie. Eram prieten cu el. În ultimul timp, în ultimele lupte, era încheietor de pluton. Eu – comandant de pluton. Când primeam lanterna verde, trebuia să plec la atac înainte, iar el trebuia să fie în urma noastră, ca nu cumva să rămâie vreunul. Da’ el nu pleca de lângă mine deloc. Zicea că sa nu fug mă de tine, că tu ai noroc de viaţă, trăiesc cu tine! Şi la ultima luptă, dom’le, la Dalnic, era lângă mine. N-avea o juma’ de metru. Pe mine mă strigă un ostaş: dooomnule, a rămas Pavel cu puşca mitralierăăă! Eu dau fuga, să mă duc să-l scot p’ăla. Dacă a trecut vreo câteva secunde, cât am făcut 10-15 metri. Ăla, când a văzut că mă duc repede înspre el, s-a sculat. Ş-atunci mă întorc înapoi şi-l văd pe Drăguşin. Căzuse o ghiulea tocmai lângă el. Şi l-a tăiat la mijloc, i-a vărsat maţele. Ş-atâta am mai auzit: Mor, mă, Cice…". Şi a şi murit, lângă mine, colea."
În 1941, după căderea Odessei, divizia în care lupta a fost demobilizată şi adusă la Câmpulung. Era Divizia a III-a din "Grupul de Armate Antonescu".
PETRECEREA. Plecase la război lăsând-şi acasă nevasta cu trei copii mici. O fetiţă i se prăpădise. Iar al cincilea copil era pe drum, trebuia să se nască. "Soldăţelul lu’ tăticu", spune el şi zâmbeşte cu sufletul. Faţa i se luminează când îşi aduce aminte. "Eram în linia întâi şi mi-a ieşit înainte băieţii de la noi, de la Jupâneşti. Militari. Era unu’, Gogu a lu’ Prunaş, care era la compania de aduna morţii, care făcea gropi. Altu’ care era bucătar, Gheorghe Ţiganu’, altu’ lăutar…, erau răspândiţi pe front. Şi, când au auzit că viu io, mi-au ieşit înainte. Şi ăla, Gogu, zice: neică, a născut nevasta matale un băiat şi i-a pus numele Cicerone! (n.r. – bătrânul începe să râdă). Ăla, Nelu Lăutaru’, a început să cânte cu vioara: Soldăţel’ lu’ tăticu’/Cât de mult te-am aşteptat…"
Începe să fredoneze încetişor cântecul pe care o vioară dezarcordată îl îngâna pe front, acum 66 de ani, în cinstea celui abia venit pe lume. "Bucătaru’ Gheorghe făcuse el focu’, băgase o oală de pământ, o oală mare cu cartofi. Am făcut nişte cartofi copţi…! Deh, am cinstit naşterea lu’ fi’miu."
NUMELE. Acasă, celui cinstit şi încă nevăzut i-au pus numele de Cicerone. "A scris nevastă-mea atunci scrisoare şi i-am zis că dacă face băiat îi pune numele Nicolae, dacă e fată – Maria. Eu aveam iconiţa lu’ Sfântu’ Nicolae, o purtam în buzunar, cu mine, pe front. Şi a lu’ Domn Hristos, şi m-a ajutat mult. Scrisoarea mea a întârziat pe drum. Iar maica mea a zis: moare Cici al meu pe front, nu se poate, îi puneţi numele Cicerone, să-i urmeze cineva numele. S-au certat femeile între ele şi Cicerone a rămas numele. După ce a venit scrisoarea, nevasta a început să plângă şi, ca să o împace, la botez a zis Cicerone Nicolae. Iar, ca să împace pe toată lumea, până la urmă a mai făcut încă o fată – Maria, şi un băiat – Nicuşor."
DEPARTE. A crescut cinci copii. Pe toţi i-a ţinut în şcoli şi în facultăţi. Şi toţi au devenit dascăli, ca tatăl şi bunicul lor, chiar şi aceia care urmaseră facultăţi tehnice. "Soldăţelul lu’ tăticu" a fost profesor în Jupâneşti. A avut noroc cu el fostul comandant de pluton, căci astăzi Cicerone junior are grijă de cel care a împlinit 100 de ani ca de un copil mic…
Dar cea mai mare mândrie a bătrânului învăţător sunt acum nepoţii lui. Unul dintre ei e în Danemarca, a plecat la masterat acolo şi nu s-a mai întors. Altă nepoată e în Canada. Cicerone Georgescu n-a ieşit din ţară decât până la Odessa, când cu războiu’…
PARTIZANII DIN NUCSOARA
După tăvălugul celui de-al doilea război mondial, a venit ghilotina roşie. La doi paşi de Jupâneşti, ultima comună din vale e Nucşoara. Cea din care oamenii s-au ridicat mai presus decât destinul unei naţii, pentru a face rezistenţa din munţi. Mişcarea a fost condusă de Toma Arnăuţoiu între anii 1949 şi 1958.
Rezistenţa comunistă a anihilata - ,,Pe cei din munţi i-a prins că au băgat jandarmi, miliţie. Soţul Elisabetei Rizea a fost arestat. Închipuie-ţi că au avut socotelile lor! Avea dibăcia lor… Aduseseră la Nucşoara un gestionar de-al lor, avea mărfuri multe, magazinul încărcat, vindea şi pe datorie. Era comunist de-al lor. Şi, prin femeile şi ciobanii care avea legătură cu ăia, s-a dus şi i-a prins. I-a trădat cineva! L-a prins şi pe Arnăuţoiu, l-a arestat şi pe colegul meu, Popescu Gheorghe, şi pe popa Constantinescu. Şi pe nevestele lor le-a arestat. Le-a adus aici, în închisoare la Piteşti. I-a împuşcat."
(Din Jurnalul.ro, Adiana Oprea-Popescu, Soldatelul lui taticu)
...............................................................................................................................................................
Cicerone Georgescu a plecat în armată în 1928, la Regimentul de infanterie de la Câmpulung. La TTR-işti. A stat un an. În 1940 a fost mobilizat în Basarabia, pe malul Nistrului, în Moldova. Apoi, a plecat pe front...
FOC CONTINUU. "Pe mine m-a mobilizat la Batalionul de marş, pentru completarea regimentului. Şi am venit, după ce să începuse războiul, şi am prins Regimentul la Tighina. Acolo ne-a vărsat de la batalion la complectarea Regimentului. Io am nimerit la Batalionul 3, Compania a 10-a. Întâmplarea, n-am cerut eu… Am trecut Nistrul dincolo, la Tiraspol. Am stat vreo două-trei zile acolo, am văzut, era nişte magazii mari, de unde veneau soldaţii cu salamuri, cu sticle de vin (n.r. – râde), le găsea p-acolo. La două, trei zile ne-a băgat în foc." "Aţi tras cu arma?", îl întreb. Râde iar. "Cum n-am tras? Mergeam trăgând." "Şi-aţi ucis oameni?" "N-am văzut pe nimenea murind, n-am tras la ochi."
NOROCUL. În război, pământul l-a scăpat de la moarte. "Acolo am observat că pământul este cel care scapă. În prima luptă în care m-a băgat, la Rasten, m-am lipit de pământ, am făcut oleacă de groapă colea şi aşa am scăpat. Am avut un coleg, învăţător de pe la Călineşti, cu care am fost şi la recurţi, la Câmpulung, când am făcut armata, în aceeaşi companie, şi concentrările, în aceeaşi companie. Eram prieten cu el. În ultimul timp, în ultimele lupte, era încheietor de pluton. Eu – comandant de pluton. Când primeam lanterna verde, trebuia să plec la atac înainte, iar el trebuia să fie în urma noastră, ca nu cumva să rămâie vreunul. Da’ el nu pleca de lângă mine deloc. Zicea că sa nu fug mă de tine, că tu ai noroc de viaţă, trăiesc cu tine! Şi la ultima luptă, dom’le, la Dalnic, era lângă mine. N-avea o juma’ de metru. Pe mine mă strigă un ostaş: dooomnule, a rămas Pavel cu puşca mitralierăăă! Eu dau fuga, să mă duc să-l scot p’ăla. Dacă a trecut vreo câteva secunde, cât am făcut 10-15 metri. Ăla, când a văzut că mă duc repede înspre el, s-a sculat. Ş-atunci mă întorc înapoi şi-l văd pe Drăguşin. Căzuse o ghiulea tocmai lângă el. Şi l-a tăiat la mijloc, i-a vărsat maţele. Ş-atâta am mai auzit: Mor, mă, Cice…". Şi a şi murit, lângă mine, colea."
În 1941, după căderea Odessei, divizia în care lupta a fost demobilizată şi adusă la Câmpulung. Era Divizia a III-a din "Grupul de Armate Antonescu".
PETRECEREA. Plecase la război lăsând-şi acasă nevasta cu trei copii mici. O fetiţă i se prăpădise. Iar al cincilea copil era pe drum, trebuia să se nască. "Soldăţelul lu’ tăticu", spune el şi zâmbeşte cu sufletul. Faţa i se luminează când îşi aduce aminte. "Eram în linia întâi şi mi-a ieşit înainte băieţii de la noi, de la Jupâneşti. Militari. Era unu’, Gogu a lu’ Prunaş, care era la compania de aduna morţii, care făcea gropi. Altu’ care era bucătar, Gheorghe Ţiganu’, altu’ lăutar…, erau răspândiţi pe front. Şi, când au auzit că viu io, mi-au ieşit înainte. Şi ăla, Gogu, zice: neică, a născut nevasta matale un băiat şi i-a pus numele Cicerone! (n.r. – bătrânul începe să râdă). Ăla, Nelu Lăutaru’, a început să cânte cu vioara: Soldăţel’ lu’ tăticu’/Cât de mult te-am aşteptat…"
Începe să fredoneze încetişor cântecul pe care o vioară dezarcordată îl îngâna pe front, acum 66 de ani, în cinstea celui abia venit pe lume. "Bucătaru’ Gheorghe făcuse el focu’, băgase o oală de pământ, o oală mare cu cartofi. Am făcut nişte cartofi copţi…! Deh, am cinstit naşterea lu’ fi’miu."
NUMELE. Acasă, celui cinstit şi încă nevăzut i-au pus numele de Cicerone. "A scris nevastă-mea atunci scrisoare şi i-am zis că dacă face băiat îi pune numele Nicolae, dacă e fată – Maria. Eu aveam iconiţa lu’ Sfântu’ Nicolae, o purtam în buzunar, cu mine, pe front. Şi a lu’ Domn Hristos, şi m-a ajutat mult. Scrisoarea mea a întârziat pe drum. Iar maica mea a zis: moare Cici al meu pe front, nu se poate, îi puneţi numele Cicerone, să-i urmeze cineva numele. S-au certat femeile între ele şi Cicerone a rămas numele. După ce a venit scrisoarea, nevasta a început să plângă şi, ca să o împace, la botez a zis Cicerone Nicolae. Iar, ca să împace pe toată lumea, până la urmă a mai făcut încă o fată – Maria, şi un băiat – Nicuşor."
DEPARTE. A crescut cinci copii. Pe toţi i-a ţinut în şcoli şi în facultăţi. Şi toţi au devenit dascăli, ca tatăl şi bunicul lor, chiar şi aceia care urmaseră facultăţi tehnice. "Soldăţelul lu’ tăticu" a fost profesor în Jupâneşti. A avut noroc cu el fostul comandant de pluton, căci astăzi Cicerone junior are grijă de cel care a împlinit 100 de ani ca de un copil mic…
Dar cea mai mare mândrie a bătrânului învăţător sunt acum nepoţii lui. Unul dintre ei e în Danemarca, a plecat la masterat acolo şi nu s-a mai întors. Altă nepoată e în Canada. Cicerone Georgescu n-a ieşit din ţară decât până la Odessa, când cu războiu’…
PARTIZANII DIN NUCSOARA
După tăvălugul celui de-al doilea război mondial, a venit ghilotina roşie. La doi paşi de Jupâneşti, ultima comună din vale e Nucşoara. Cea din care oamenii s-au ridicat mai presus decât destinul unei naţii, pentru a face rezistenţa din munţi. Mişcarea a fost condusă de Toma Arnăuţoiu între anii 1949 şi 1958.
,,În Nucşoara, era un învăţător care avea doi
băieţi: unul – inginer, unul – ofiţer. Era în legătură cu colonelul Arsenescu,
fost ofiţer de stat major. Şi le intrase lor în cap că vin americanii, că scapă
de ruşi… Au făcut o rezistenţă pân’ munţi. Cu colonelul Arsenescu. Şi-n
rezistenţă au intrat şi alţi învăţători. Printre ei a fost şi un coleg de-al
meu, de la Poenărei, unu’ Popescu Gheorghe, un învăţător foarte bun. Erau toţi
de vârsta mea, tineri… Şi-n munţi făcuseră adăposturi prin pădure, hrube,
făcuseră rost de cojoace, de haine. Avea legături cu femeile ăstea…, femeia lu’
Popescu şi cea a lu’ Constantinescu de-acolo, din Poenărei. Primea rufele, le
spăla, le călca, apoi alte femei din sat trimitea să le ducă înapoi. Dar
secret, nu ştia oricine. Şi erau nişte ciobani care veneau la noi, vindeau
brânză de burduf. Eu aveam atunci moară. Şi Teaşă, unul dintre ciobani, m-a
întrebat dacă nu dau un metric de mălai pentru rezistenţă. 15 kile, atâta are
un metric, mai mult nu putea să ducă... Şi le-am dat de 2-3 ori, da’ le-am zis
să nu spună din partea cui e. Nevasta îmi zicea: Mă, potoleşte-te! Într-o vreme
convocau pe toată lumea la Coseşti, la primărie. M-am dus şi io. Şi ne întrebau
de cei din munţi… Era o perioadă când, noaptea, dacă lătrau câinii, fugeam pe
deal. Stăteam pitit în zăvoi trei, patru zile, nu ştia de mine decât morarul.
Mi-era frică de securitate atunci. M-au şi arestat, m-au ţinut o zi întreagă
acolo. Tot în legătură cu cei din munţi…"
Rezistenţa comunistă a anihilata - ,,Pe cei din munţi i-a prins că au băgat jandarmi, miliţie. Soţul Elisabetei Rizea a fost arestat. Închipuie-ţi că au avut socotelile lor! Avea dibăcia lor… Aduseseră la Nucşoara un gestionar de-al lor, avea mărfuri multe, magazinul încărcat, vindea şi pe datorie. Era comunist de-al lor. Şi, prin femeile şi ciobanii care avea legătură cu ăia, s-a dus şi i-a prins. I-a trădat cineva! L-a prins şi pe Arnăuţoiu, l-a arestat şi pe colegul meu, Popescu Gheorghe, şi pe popa Constantinescu. Şi pe nevestele lor le-a arestat. Le-a adus aici, în închisoare la Piteşti. I-a împuşcat."
(Din Jurnalul.ro, Adiana Oprea-Popescu, Soldatelul lui taticu)
...............................................................................................................................................................
Eu am vorbit cu domnul
Cice, cum i se spunea, la venerabila sa varsta de 100 de ani si a fost un moment
impresionant. Notitele inca le mai am, dar inregistrarea din pacate nu o mai
gasesc, o caut in continuare. Poate va aparea candva si voi contribui si eu la intregirea imaginii
unui patriarh al localitatii noastre, Cosesti. Dansul a trecut la cele vesnice
in anul 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu