În volumul II de Memorii, Crainic poveștește despre chinurile pe care le-a îndurat: foamea, mizeria, bolile, asupririle colegilor de celulă și a paznicilor, al căror țel părea că este exterminarea prizonierilor.Suferă mai ales de imposibiliatea de a fi alături de fiica sa, Nina, rămasă singură după ce mama ei și soția domnului Crainic, Aglaia, a murit de pneumonie în vara lui 1945, când el încă pribegea prin țară. Cât despre calvarul trăit în închisoare, Crainic povestește: „Forma culminantă a foamei, înainte de moarte, e casexia. Un fenomen care a apărut dintr-o dată la noi. Ai fi zis că e o molimă, dar nu era. Casexia nu are nimic molipsitor. E un fenomen fiziologic provocat de o foame maximă. În câteva zile majoritatea dintre noi ne-am umflat ca niște butoaie (...) Umflătura începea de la picioare și se ridica necontenit în sus, până cuprindea tot corpul și membrele. Erau oameni care, văzându-i a doua zi cu fața umflată, nu-i mai recunoșteai. Când carnea de pe torace se umfla, te strângea ca într-un corset de oțel, nu mai puteai respira, te sufocai și mureai.”
Cantecul Foamei
Sunt azi o boala stoarsa-n teasc.
In flamanzenia din mine
Turnati o zeama si ranasc.
Imi pipai trupul cum se stinge,
Un bors cu stir l-ar incalzi,
Un fir de iarba de-as atinge
Fulgerator as inverzi.
Lasati-mi bratul de fantoma
Sa rupa de pe crengi un mar,
Muscand, m-ar umple de aroma
Si-as mai trai in adevar.
In tara turmelor si-a painii
Visez o
mana de ciuperci…
Lasati-ma in rand cu cainii
La raiul unui blid de
terci.
O, Milostivule, Tu Care
Cu doi ciortani si cinci colaci
Facusi un munte de mancare
Si saturasi pe cei saraci,
Repeta, Bunule,
minunea
Si-ndestuleaza mii de guri,
Iar mie-asculta-mi
rugaciunea:
Da-mi cosul cu firimituri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu