Constituirea României moderne este strâns legată de viaţa unei familii ce a dat nu mai puţin de patru prim-miniştri ţării: I.C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu. „Brătienii erau astfel boeri de ţară, adică din acele insule curate româneşti, depărtate de tronul fanariot în care s-a păstrat astfel mai trează conştiinţa românească”.[1]
Familia Brătienilor este originară din zona Vâlsanului situată în partea de nord a judeţului Argeş, fiind menţionată documentar în secolul al XVI-lea cu prilejul unor litigii de pământ. De numele lor se leagă şi localităţi pe care le deţineau în posesie: Brătienii de Jos, Brătienii de Sus.
Evoluţia pe scara socială s-a produs şi prin căsătorii cu femei provenind din familii de boieri mari. Astfel, Constantin ( Dincă) Brătianu a deţinut funcţiile de stolnic şi mare clucer în timpul domnitorului Alexandru al II - lea Ghica. În urma căsătoriei cu Anastasia Tigveanu a avut şapte copii între care: Dumitru ( 1817- 1892 ) şi Ion ( 1821- 1891).
Ion C. Brătianu nu s-a bucurat de dragostea părintească în copilărie, fiind crescut la Tigveni , casa bunicilor. Afecţiunea şi sprijinul îl găsea la rude şi străini. A studiat în străinătate terminând Şcoala de ofiţeri de artilerie de la Metz.
Mic de statură, cu ochii vioi şi pătrunzători, glumeţ, fără ambiţii personale, „ ştiind să facă în ceasul cuvenit gestul care nu se uită” [2], aşa era văzut de cei care aveau să-l cunoască
mai de aproape. I. C. Brătianu era poreclit „ Vizirul”. Cel ce amintea de primul sfetnic al sultanului se bucura atât de autoritate asupra partidului cât şi în problemele publice.[3]
Viaţa lui Ion C. Brătianu este împletită cu aceea a României, între 1848 şi 1890 detaşându-se cinci etape importante : a revoluţiei de la 1848 când a deţinut funcţia de secretar al guvernului provizoriu în Ţara Românească, a exilului, a reformelor când era membru al Divanului ad-hoc, a Independeţei şi a Regatului .
După moartea tatălui său în 1844, după un vechi obicei I. C. Brătianu, fiind cel mai mic dintre fraţi, îşi alege loturile moştenite. Astfel devine proprietarul unui grup de moşii: Ştefăneşti, denumită Florica din 1865, Mălureni, Galeşu- Brătieni, Lereşti şi Sâmbureşti.
Situaţia materială bună a fost folosită pentru cauza naţională. Părţi din averea familiei erau vândute: Lereştii, Mălurenii şi Brătienii după 1848; călătoria de aducere a prinţului Carol şi propaganda prin presă în străinătate au fost plătite vânzând moşia de la Pleşoi ce era din zestrea nevestei lui.[4]
Întors din exil se căsătoreşte în 1858 cu Caliopia Pleşoianu, femeie de o rară energie ce şi-a dedicat toată viaţa soţului şi copiilor. Ei îi datorează Brătienii „acea tradiţie şi acel spirit de familie bazat nu pe drepturi, ci pe datorii de îndeplinit faţă de pilda dată de înaintaşi”. [5] Tânăra familie se stabileşte la moşia de la Florica , numele fiind dat după cel al primului copil al familiei ce a murit la numai trei ani .
Vila Florica este situată în localitatea ce poartă astăzi numele de Ştefăneşti, care a devenit oraş în anul 2004, aflată la 4 km N-E de Piteşti, în judeţul Argeş.
SCURT ISTORIC AL DOMENIULUI
Locuinţa este atestată documentar în 1829 şi era compusă din patru încăperi vechi din care: camera boierului, a celui ce se ocupa de vie şi camera turcească cu linul pentru scurgerea vinului în pivniţă. [6] Se spune că ar fi aparţinut lui Constantin Brâncoveanu , „ care ştia unde pune banul”. Acesta a cumpărat moşii pe dealurile de la Valea Mare şi aici se adăposteau toamna când veneau la sărbătoarea culesului viilor. [7] Originea domnească este dată şi de bolţile pivniţei bătrâne. O tradiţie spune că şi „ castanii de pe deal, singurii din părţile locului, să fi fost aduşi de Vodă din Italia”.[8]
Casa familiei Brătianu a fost refăcută de I.C.Brătianu în 1858 cu un etaj peste încăperile vechi.” Era unul din visurile lui cele mai fericite să aibă o căsuţă pe acel deal, admirabil împodobit cu pomii cei mai buni ce se găseau în ţară”. [9]
Domeniul a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului în 1870, 1912, 1926, ajungând să cuprindă: un conac („castel”) cu două etaje, o cramă, o capelă, o gară şi chiar un observator astronomic, totul amplasat în mijlocul unui parc înconjurat de vii.
Ionel Brătianu avea sa răspundă unei interpelări în Parlament în 8 februarie 1909, astfel „ S-a schimbat casa de cum mi-a lăsat-o tatăl meu, după cum şi-a schimbat tatăl meu casa de cum i-o lăsase moşul meu. Moşul meu a lăsat o casă cu o pivniţă şi patru camere. Tatăl meu a mai adăugat 8 camere. La rândul meu am mai adăugat şi eu şi sper ca şi generaţiile viitoare, pentru dragostea ce o au pentru Florica, vor mai adăuga şi ele ceva… Ceea ce am făcut la Florica aş vrea să facem şi în statul român.”[10]
Conacul a suferit transformări importante în timpul lui Ionel Brătianu. Acesta avea o adevărată slăbiciune în materie de construcţii. Încă de când se afla la studii la Paris în 1885 scria familiei „ M-apuc serios de arhitectură, vă voiu face eu terasa de la vie. În privinţa fundaţiilor cred că nu cu greu aş nimeri mai bine” [11], iar în 1887 îi supunea tatălui său de transformările moderne ce doreşte să le aplice „ …canalizări la Furdueşti , drumuri la Sâmbureşti , construcţii de fier la vie [ Florica], arhitectură peste tot.” [12]
Întors în ţară realizează planul de renovare şi extindere a conacului. Acestea au durat din 1899 până în 1925. Între anii 1890-1891 are loc reconstrucţia casei ce stârneşte nemulţumirea mamei deoarece soţul său era foarte bolnav. Ea îi scria fiicei sale Sabina în martie 1891 „ zidurile lui Ionel mă supără. În astfel de momente să-ţi dărâmi şi casa… Abia a început să facă groapa de la pivniţă: dar când va începe şi zidurile, ce va fi?” [13] Din această perioadă datează încastrarea în zidurile exterioare a elementelor de arhitectură antică: fragmente de capiteluri aduse de la Histria , basorelief cu motivul „Cavalerului trac” ce datează din secolul II î.Hr., friza ce este adusă de la Sarmizegetusa. Ca şi părinţii săi, Ionel era strâns legat de Florica. El a fost unul dintre marii ei ctitori şi „ ca legenda meşterului Manole, a zidit, în casa aceasta, o parte din sufletul său.” [14]
Construcţia arata astfel: la parter accesul se face prin două holuri, unul principal, în faţă, şi altul de serviciu, în spate. Acestea încadrează biblioteca şi scara ce duce la etajul întâi. Pe partea dreapta a conacului se afla un salon, odaia turcească, sufrageria şi un oficiu, iar pe stânga un studio, dormitorul de musafiri, dormitorul lui Ion C. Brătianu (păstrat nemodificat), cămara, sufrageria de personal, trei băi, o toaletă, o farmacie. Etajul întâi cuprinde o mare terasă acoperită ( cu stâlpi sculptaţi ), o terasă deschisă, două dormitoare, trei băi, o toaletă, camera de lucru, camera menajerei şi biblioteca .
În 1925, acoperindu-se terasa de la etajul întâi, de pe acoperiş s-a observat minunata panoramă a Piteştilor într-un splendid apus de soare. Acest moment a hotărât construirea etajului doi, care nu era prevăzut în planul iniţial. Acesta, mai mult o mansardă, a fost construit de inginerul Iliescu în 1925 şi cuprinde o terasă acoperită, camera războaielor de ţesut, camera pentru cărţi, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, camera de rechizite, scara şi podul mare.
Cheltuielile legate de construcţie au fost suportate de membrii familiei. În decembrie 1902 arhitectul Eugene Duperreux, în documentul „ Situaţiunea clădirii de la Florica la 8/ 22 decembrie 1902” estima că valoarea totală a construcţiei vilei Florica este de 21.078,25 lei.[15] Până în decembrie 1902 se cheltuise deja suma de 16.467 lei din care Vintilă Brătianu a plătit 16.017 lei şi Ionel, fratele său, 450. lei . [16]
[1] *** Ion C. Brătianu , Viaţa şi faptele sale 1821-1891, Bucureşti, Editura Imprimeriile Independenţa, 1930, p. 4.
[2]I.G.Duca, Portrete şi amintiri, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, p. 26.
[3] Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi.(1866-1947),vol. I , Carol I. , Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 128.
[4] Sabina Cantacuzino, Din viaţa familiei Ion C. Brătianu ,vol. I.-II, Bucureşti, Editura Albatros, 1993-1996,
vol I, p. 24.
[5] Ion Pillat, Florica. Viea şi casa Brătienilor. Două conferinţe de Ion Pillat, Bucureşti, Editura Informaţia zilei, 1944, p.11.
[6] Florentina Cojocaru, Florica. Leagăn patriarhal al Brătienilor, în Argessis, Studii şi Comunicări, Piteşti, Tom IX , 2ooo, p. 461.
[7] Nicolae Iorga, Studii şi comunicări, vol IV, Editura Minerva, 1981, p58.
[8] Ion Pillat, op. cit., p. 6.
[9] Ibidem, p. 13.
[10] Florentina Cojocaru, op. cit, p. 461.
[11] Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa familiei Ion. C. Brătianu
1884-1886 , îngrijit de către G. Marinescu şi C. Greceanu, vol. II, Bucureşti, Editura Imprimeriile Independenţa, 1934, p. 151.
[12] Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa familiei Ion. C. Brătianu 1887-1888 , îngrijit de către G. Marinescu şi C. Greceanu vol. III, Bucuresti, Editura Imprimeriile Independenţa, 1934, p. 15.
[13] Aşezământul cultural Ion.C.Brătianu, Din corespondenţa familiei Ion. C. Brătianu 1890-1891, îngrijit de către G. Marinescu şi C. Greceanu, vol. V, Bucuresti, Editura Imprimeriile Independenţa, 1935, p. 453.
[14] Ion Pillat, op. cit. , p. 17.
[15] Romulus Petre Cârstea, Date inedite despre construcţia reşedinţei familiei Brătianu de la Florica , în Argessis, 2001, p.291.
[16]Ibidem, p. 292.
( Fragment din lucrarea de gradul I ,,DOMENIUL DE LA FLORICA SI LOCUL SAU IN ISTORIA ROMANILOR'' a profesoarei Emanuela Nedelcu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu